Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.453/ Dosar nr-
Ședința publică in data e 21 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienta ASOCIAȚIA NR.2 împotriva deciziilor civile nr.500 din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- și nr.286/9.05.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 13 aprilie 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 aprilie 2009.
CURTEA:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, Asociația nr.2 Bad eclarat recurs împotriva deciziei civile nr.286/9.05.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- și împotriva deciziei civile nr.500/25.04.2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr-.
În motivarea cererii se arată că prin hotărârile pronunțate, tribunalul Brașova încălcat principiul autorității de lucru judecat, interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecății.
Se învederează faptul că hotărârile atacate nu au fost comunicate Asociației nr.2 B și nu a fost posibilă, astfel, invocarea timbrării corespunzătoare a recursului.
Se apreciază a fi întrunite condițiile art.304 pct.5 și 8, art.308 (4), art.32 pct.7 și pct.8 Cod procedură civilă, solicitând respingerea cererii de anulare a tuturor actelor din dosarul execuțional nr.148/E/2002, menținerea dispozițiilor cuprinse în cadrul dispozitivului sentinței civile nr.10407/23.10.2001, cât și dispozițiile cuprinse în cadrul încheierii pronunțate în 18.10.2002 în dosar nr.14622/2001.
Totodată, se solicită casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, cu cheltuieli de judecată și daune morale.
Ulterior, la data de 4 martie 2009, Asociația nr.2 Bap recizat cererea formulată, arătând că reprezintă o cerere de revizuire a deciziilor civile nr.286/9.05.2007 și nr.500/25.04.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov, întemeiate pe dispozițiile art.322 pct.5 și 7 Cod procedură civilă.
Analizând cererea formulată în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.286/9.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Brașova admis excepția de insuficientă timbrare a cererii de recurs invocată de instanță, din oficiu și, în consecință, a anulat ca insuficient timbrată cererea de recurs promovată de recurenta Asociația nr.2
Prin decizia civilă nr.500/25.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Brașova admis excepția de tardivitate a formulării recursului și, în consecință a respins recursul formulat de recurenta Asociația nr.2 B împotriva sentinței civile nr.1102/30.11.2006 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr.418/C/2005.
Împotriva acestor două hotărâri judecătorești Asociația nr.2 Baf ormulat calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea următoarelor condiții: să existe hotărâri definitive contradictorii, care să fie pronunțate în aceeași pricină, însă în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Condiția existenței hotărârilor definitive contradictorii este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul.
În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de pct.7 al art.322 Cod procedură civilă, întrucât decizia civilă nr.286/9.05.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, prin care a fost admisă excepția de insuficientă timbrare a cererii de recurs (formulată la data de 14.02.2007 împotriva sentinței civile nr.1102/30.11.2006 a Judecătoriei Zărnești ) nu este potrivnică deciziei civile nr.500/25.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, prin care a fost admisă excepția de tardivitate a formulării recursului (declarat la data de 6.02.2008 împotriva sentinței civile nr.1102/30.11.2006 a Judecătoriei Zărnești ).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată de revizuientă, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
În ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea reține că, potrivit art.323 alin.1 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cererii revine instanței care a pronunțat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere.
Având în vedere că cererea de revizuire este îndreptată împotriva hotărârii judecătorești mai sus menționate, pronunțată de Tribunalul Brașov, în temeiul dispozițiilor art.323 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Brașov în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă și, în consecință, va declina competența de soluționare a cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuientă, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, în favoarea Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Brașov în soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta Asociația nr.2 B, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă și în consecință;
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuienta Asociația nr.2 B, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, în favoarea Tribunalului Brașov.
Respinge cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuienta Asociația nr.2 B, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, împotriva deciziei civile nr.286/9.05.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- și a deciziei civile nr.500/25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./7.05.09
Tehnored. 08.05.2009 - 3 ex.
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DIN 11.05.2009
CĂTRE
TRIBUNALUL BRAȘOV
Având în vedere dispozițiile deciziei civile nr.453/R din 21 aprilie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul civil susmenționat, prin care a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Brașov în soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta Asociația nr.2 B, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Brașov;
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul civil nr- al acestei instanțe, la care sunt anexate dosarele civile nr- al Tribunalului Brașov, nr- al Tribunalului Brașov și nr.418/C/2005 AL Judecătoriei Zărnești.
Dosarul numerotat și sigilat conține.file.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică