Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR.542

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.05. 2009

PREȘEDINTE: Alina Savin

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

GREFIER- - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenta - G -, împotriva sentinței civile nr.507/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect contestație act.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.05.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 15.05.2009.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.507/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei de interes și a necompetenței materiale a Tribunalului Galați.

A fost admisă cererea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - -

A fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI în sensul ca drepturile salariale nete actualizate cu rata inflației datorate contestatoarei sunt în cuantum de 68.547 lei, sumă ce a fost plătită cu P nr.39/05.03.2008.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată de contestatoare s-a solicitat lămurirea sentinței civile nr.1376/2005 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI.

In fapt a arătat că urmare a pronunțării sentinței civile nr. 1376/2005 a Tribunalului Galați, modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚIs -a dispus reintegrarea sa pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale cuvenite.

A mai arătat că, deoarece prin titlurile executorii nu au fost fixate sume exacte reprezentând drepturile salariale, iar acestea ar fi trebuit să-i fie plătite după executarea sentinței, a formulat prezenta contestație care să lămurească titlul, în sensul calculării salariilor datorate pe perioada iulie 2005 și până în prezent.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Galați, motivat de faptul că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se cere este Curtea de APEL GALAȚI.

De asemenea a mai invocat și excepția lipsei de interes în raport de dispozitivul sentinței civile nr. 1376/2005 a Tribunalului Galați, prin care s-a respins contestația ca nefondată.

In dovedire a depus la dosar o serie de acte.

Inițial, prin sentința civilă nr. 1505/12.10.2007 a Tribunalului Galațis -a admis contestația și s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 245/2006 a Curții de APEL GALAȚI, în sensul că suma datorată contestatoarei de către intimată pentru perioada 11.07.2005- 28.02.2007 este de 74.891 lei brut, însă, prin decizia civilă nr. 107/R/2008 a Curții de APEL GALAȚIa fost admis recursul declarat de intimată, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza în rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că instanța de fond a înlocuit obiectul contestației, raportându-se greșit la art. 400 cpc.

Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția necompetenței materiale și a lipsei de interes, având în vedere că în materia litigiilor de muncă, instanța de executare este Tribunalul Galați, iar prin hotărârea Curții de APEL GALAȚI se schimbă hotărârea primei instanțe, titlul fiind emis de către Tribunalul Galați și nu de Curtea de APEL GALAȚI, față de întinderea dispozitivului și față de faptul că hotărârea ce constituie titlu nu cuprinde cuantumul drepturilor salariale, instanța a respins excepțiile invocate de către intimată.

Prin decizia civilă nr. 245/R/31.03.2006 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost admis recursul declarat de contestatoarea, a fost modificată sentința civilă nr. 1376/2005 a Tribunalului Galați și în rejudecare a fost admisă contestația.S-a dispus anularea deciziei nr. 77/2005 emisă de intimata G, reintegrarea în funcția avută anterior, cea de director economic și plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 11.07. 2005 și până la reintegrarea efectivă.

Dar intimata nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în titlul executoriu, motiv pentru care contestatoarea a apelat la forța de constrângere a statului, solicitând executorului judecătoresc începerea executării silite.Până la data pronunțării prezentei hotărâri aceasta s-a și finalizat, așa cum rezultă din actele aflate la dosar.

Potrivit adresei emisă de Biroul executorului judecătoresc, unitatea intimată a plătit contestatoarei drepturile salariale cuvenite acesteia ca urmare a reintegrării în cuantum de 68.547 lei, suma ce a fost plătită cu nr.39/05.03.2008.

Având în vedere disp art 281 ind. 1 pr.civ. instanța a respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes și a necompetenței materiale a Tribunalului Galați.A fost admisă cererea și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI în sensul că drepturile salariale nete actualizate cu rata inflației datorate contestatoarei sunt în cuantum de 68.547 lei, sumă ce a fost plătită cu P nr.39/05.03.2008.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs intimata - - G criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a manifestat rol activ în vederea încadrării corespunzătoare a cererii al cărui temei juridic nu putea fi decât art.2811pr.civilă.

O cerere întemeiată pe dispozițiile art.399 și urm. pr.civilă este inadmisibilă în condițiile în care s-a utilizat în calea prevăzută de art.2811pr.civilă.

Nu s-au respectat dispozițiile date de instanța de recurs privind investirea instanței de fond cu o contestație la titlu vizând lămurirea sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați și nicidecum lămurirea deciziei civile nr.245/2006 a Curții de APEL GALAȚI, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță cu încălcarea și a principiului disponibilității.

A reiterat excepția lipsei de interes întrucât contestatoarea nu ar justifica nici un interes în promovarea unei acțiuni de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați cât și încălcarea normelor de competență prevăzute de art.400 al.2 pr.civilă.

Drept urmare, Curtea de Apel este singura în măsură să detalieze și să lămurească dispozitivul deciziei pronunțate, în complet de trei judecători ca și dispozitivul hotărârii ce se pune în aplicare și nu în complet de doi judecători așa cum a soluționat-o tribunalul.

Pe fondul cauzei, cu referire la încetarea raporturilor de muncă prin demisie a considerat că dispozitivul necesită lămurirea acestuia sub aspectul reintegrării efective.

În cauză contractul individual de muncă a încetat prin demisie iar manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetare este irevocabilă.

Contestarea modificării anterioare a contractului individual de muncă nu valorează ca o revocare a demisiei ulterioare, lipsind temeiul legal al subrogării instanței de judecată în drepturile angajatorului, în sensul suplinirii prin hotărâre judecătorească a acordului expres al angajatorului.

. despăgubiri ulterior datei demisiei contestatoarea este beneficiara unei plăți nedatorate împrejurare pe care, strict legal, instanța de judecată are aov alorifica prin apelul la instituția întoarcerii executării.

În raport de aspectele relevante juridic, raportat la situația de fapt privitoare la nelegalitatea stabilită judiciar a modificării contractului individual de muncă coroborată cu încetarea acestuia prin demisie, instanța era indriduită a anula dispoziția de modificare a contractului individual de muncă, a lua act de încetarea acestuia prin demisie și a dispune asupra acordării despăgubirilor, ca o consecință a reintegrării în muncă, pe perioada cuprinsă între data modificării unilaterale a contractului și data încetării acestuia prin demisie.

Prin urmare, în raport de gradul de maximă generalitate a dispozitivului deciziei, a caracterului generic al dispoziției instanței, cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului hotărârii instanței de recurs privea stabilirea clară, explicită, posibil a fi executată a poziției instanței:

-fie în sensul corespunzător legii de reintegrare în funcție și acordare a despăgubirilor corespunzătoare perioadei cuprinsă între data modificării unilaterale a contractului individual de muncă și data încetării acestuia prin actul unilateral de voință al angajatului.

- fie în sensul nesocotirii legii, prin subrogarea fără drept a instanței în drepturile angajatorului și anulând dreptul acestuia de a-și manifesta consimțământul, a dispune încheierea în fapt a unui nou contract individual de muncă, manifestând în locul angajatorului acordul expres de acceptare a cererii de revocare a actului unilateral de voință al angajatului, neformulată însă de către acesta.

Desigur, s-ar putea pune în discuție lipsa de semnificație a dispoziției de reintegrare în muncă, dacă aceasta nu privește continuarea raporturilor de muncă și ulterior datei de încetare a contractului individual de muncă prin demisie.

Continuarea raporturilor de muncă ulterior încetării contractului individual de muncă prin demisie constituie o imposibilitate legală în raport de caracterul irevocabil al actului unilateral de voință al angajatului, lipsa intenției de revocare explicit formulate de acesta și, totodată, în acest context, lipsa logică și inerentă a acordului expres al societății.

A invocat lipsa oricărui temei legal pentru suplinirea voinței angajatorului de către instanța de judecată și, respectiv subrogarea acesteia în drepturile recunoscute de lege angajatorului.

A solicitat ca în rejudecare să se rezolve legal cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului hotărârii, în sensul în care a fost formulată.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.3, 7, 8 și 9 pr.civilă.

Prin adresa cu nr.2093/25.08.2008 recurenta - - -- G - a declarat că își însușește motivele de recurs formulate de apărătorul angajat în cauză.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, motivele invocate de recurentă fiind considerate nefondate.

Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr.107/20.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, prin efectul admiterii recursului declarat de intimata - - G și al casării sentinței civile nr- a Tribunalului Galați, cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Din considerentele deciziei rezultă că s-a reținut că obiectul cererii formulat de contestatoarea îl reprezintă contestația la titlu privind lămurirea sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI, fiind încălcat principiul disponibilității și cu privire la temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile art.400 pr.civilă.

În rejudecare, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor instanței de casare, lămurind dispozitivul sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați ca fiind hotărârea ce se execută și care atrage competența sa de soluționare în conformitate cu prevederile art.400 al.2 pr.civilă.

În consecință nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța de fond cu ocazia rejudecării ar fi încălcat dispozițiile instanței de casare, în referire la excepția de necompetență materială invocată.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, în mod legal prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia, acțiunea civilă de față fiind justificată de existența unui folos practic urmărit de intimata-contestatoare, respectiv stabilirea întinderii drepturilor salariale cuvenite în baza sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/R/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI.

Urmare a celor de mai sus, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că obiectul cererii formulate de contestatoarea îl reprezintă contestația la titlu vizând lămurirea, înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/R/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI, în conformitate cu prevederile art.400 al.2 pr.civilă.

De menționat faptul că în baza titlului executoriu amintit, a fost obligată intimata - - G, ca efect al anulării deciziei nr.77/11.07.2005 și dispoziției de reintegrare a contestatoarei în funcția de director economic, la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 11.07.2005 până la reintegrarea efectivă.

Ori, prin contestația la titlu de față intimata-contestatoare a solicitat tocmai lămurirea titlului executoriu, în sensul determinării exacte a sumei reprezentând drepturile salariale cuvenite începând cu luna iulie 2005, și care nu i-au fost achitate de societate.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, se constată că acestea pun în discuție însăși fondul litigiului dintre părți, aspectele invocate fiind deja soluționate în mod irevocabil.

În ce măsură existența unei cereri de demisie din 21.10.2005 intervenită prin raportare la funcția ocupată ulterior de economist și-a produs efectele, a fost analizată de instanța de recurs astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile nr.245/R/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI.

Ca atare o asemenea împrejurare nu mai poate fi analizată pe calea contestației de față, o altă interpretare fiind de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice dintre părți astfel cum au fost stabilite cu ocazia judecății asupra fondului cauzei.

În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de intimata - - împotriva sentinței civile nr.507/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - G -, împotriva sentinței civile nr.507/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR Pt.jud. aflat în CO

conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ.

Președintele Curții de Apel

Grefier

Red./26.06.2009

Dact./2 ex/9.07.2009

FOND: -M-

Asis.jud. -

Președinte:Alina Savin
Judecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Galati