Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 594

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu

Grefier: - -

S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de, și împotriva deciziei civile nr. 601 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata - recurentă, intimata și avocat pentru intimații, și,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al cincilea termen de judecată; nu se solicită judecata în lipsă; recurentul - intimat a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar și de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea de apel calificată de instanță ca recurs; intimata - recurentă a fost citată de instanță cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea de apel calificată de instanță ca recurs.

Intimata, fiica intimatei - recurente, depune la dosar duplicatul cererii de recurs intitulată apel semnată de intimata - recurentă. Precizează că intimata - recurentă nu a avut posibilitatea să angajeze apărător.

Avocat pentru intimata - recurentă susține că în urma discuțiilor purtate cu avocatul redactor i s-a comunicat că acesta nu a depus personal motivele de recurs la poștă, ci de depunere s-a ocupat o altă persoană. Depune la dosar originalul confirmării de primire,cu duplicat spre comunicare.

Se înmânează duplicatul confirmării de primire apărătorului intimaților, și spre luare la cunoștință.

Avocat pentru intimata-recurentă depune la dosar un supliment la motivele de recurs prin care se arată că motivele inițiale aflate la fila 8 și următoarele din dosar ar fi de ordine publică și în această situație ar trebui analizate de către instanță.

Se înmânează duplicatul suplimentului la motivele de recurs apărătorului intimaților, și și intimatei spre luare la cunoștință.

Instanța lasă dosarul la a doua strigare pentru a se lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse de apărătorul intimatei - recurente.

La a doua strigare se prezintă avocat pentru intimata - recurentă, intimata și avocat pentru intimații, și,lipsă fiind celelalte părți.

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării și nulității recursului promovat de, excepția privind nulitatea recursului promovat de și excepția privind nemotivarea în termen a recursului formulat de.

În ceea ce privește recursurile promovate de și,avocat pentru intimata - recurentă solicită a se aplica sancțiunile procedurale ce se impun.

În ceea ce privește excepția privind nemotivarea în termen a recursului formulat de, avocat solicită respingerea excepției și a se constata că recursul a fost motivat în termen, raportat la înscrisurile depuse la dosar la termenul de astăzi.

Apărătorul solicită a se avea în vedere că motivele de recurs formulate de se circumscriu motivelor de ordine publică ce trebuie analizate de instanță.

Avocat pentru intimații, și având cuvântul, solicită anularea ca netimbrat a recursului formulat de, a se constata nulitatea recursului promovat de și în ceea ce privește recursul formulat de solicită a se aprecia în raport de înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că datele nu coincid.

Instanța acordă cuvântul la dezbateri și cu privire la fondul cauzei.

Avocat pentru intimata - recurentă având cuvântul, susține că criticile formulate prin motivele de recurs vizează două aspecte de nelegalitate a sentinței pronunțată de Tribunalul Iași, respectiv aspectul legal de modul de soluționare al contestației la executare și aspectul ce vizează modul de soluționare al cererii de intervenție formulate de și și partajului.

În ce privește modul de soluționare al contestației la executare, avocat susține că prin decizia civilă nr. 2613/1999 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 1270/1999 având ca obiect revendicare, a fost obligat la restituirea unei suprafețe de teren de 886 mp, hotărâre ce este pronunțată în contradictoriu doar cu soțul recurentei, respectiv. Acea acțiune ce are ca obiect revendicare a fost soluționată în contradictoriu doar cu unul dintre proprietari, fapt ce a general procese ce durează de aproximativ 9 ani.

S-a formulat contestație la executare înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 138 /2001 prin care se modifică Codul d e procedură civilă, la data formulării contestației la executare nefiind reglementată în dreptul românesc contestația la titlu.

În aceste condiții, toate apărările formulate la începutul anului 2001 s-au făcut prin contestația la executare în ceea ce privește executarea silită și titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 2613/1999.

Judecata contestației la executare a fost suspendată, s-a reluat nelegal executarea în anul 2003, s-a formulat și contestație la titlu ce a fost soluționată irevocabil în anul 2005.

Când s-a soluționat irevocabil cea de-a doua contestație, s-a reluat judecata contestației din anul 2001. În cadrul contestației din anul 2001, a formulat și cerere de partaj, conform dispozițiilor art. 400 indice 1 Cod procedură civilă, iar intimata-recurentă a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Instanța de fond a constatat perimată acțiunea principală și s-a disjuns judecata cererilor formulate de și. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs și s-a stabilit competența Tribunalului Iași pe contestația la titlu.

Avocat apreciază că în mod eronat instanța de fond a apreciat că există autoritate de lucru judecat și încearcă să aplice excepția autorității de lucru judecat asupra întregii contestații, soluție ce este nelegală și netemeinică.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, avocat apreciază că și modul de soluționare al cererii de partaj formulată în cauză este profund nelegal.

Susține că în condițiile în care Tribunalul Iașia reținut că în cauză este vorba despre o contestație la titlu ce a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat, ar fi trebuit să disjungă cererile de intervenție și de partaj și să le trimită spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, acestea nefiind cereri accesorii.

Solicită admiterea recursului formulat de.

Avocat pentru intimații, și având cuvântul, susține că recursul formulat de vizează sentința pronunțată de Tribunalul Iași prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins contestația.

Apărătorul apreciază că instanța de recurs trebuie să verifice doar dacă în cauză operează sau nu autoritatea de lucru judecat și nu trebuie să aibă în vedere alte hotărâri judecătorești.

Solicită a se avea în vedere că obiectul cauzei de față îl reprezintă o contestație la titlu,prin decizia civilă nr. 1433/2007 pronunțată de Tribunalul Iași stabilindu-se că urmare precizărilor formulate contestația formulată este o contestație la titlu, iar competența de soluționare a acesteia aparține Tribunalului Iași.

Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Intimata având cuvântul, susține că la momentul formulării contestației avea mandat pentru și a introdus o contestație la executare.

Intimata lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor formulate de și raportat la excepțiile puse în discuție de instanță.

În ceea ce privește recursul formulat de, intimata apreciază că este motivat în termen, este legal și întemeiat și solicită admiterea acestuia. Arată că a precizat că s-a formulat o contestație la executare și nu o contestație la titlu.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursurilor civile de față;

Prin sentința civilă nr. 601 din 08.04.2009 a Tribunalului Iașis -a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași invocată de reclamantul. Admite excepția lipsei calității procesual active a mandatarei reclamantului. Admite excepția autorității de lucru judecat. Respinge contestația la executare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și. Respinge cererile de intervenție formulate de intervenientele și.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul reține că:

Din conținutul cererii formulate de nu rezultă că s-a formulat o nouă contestație la executare ci sunt invocate excepții printre care și aceea a necompetenței materiale a Tribunalului Iași asupra căreia Tribunalul Iașis -a pronunțat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1433 din 05.09.2007, încât tribunalul nu se va mai putea pronunța din nou asupra acestei excepții, urmând aor espinge ca atare.

Cât privește excepția lipsei calității procesual active a mandatarei reclamantului aceasta este fondată, deoarece aceasta nu este parte în proces ci este doar mandatara fratelui său.

La termenul din 15.12.2008 pârâții, și au invocat excepția autorității de lucru judecat, depunând în acest sens decizia nr. 44 din 26.01.2007 a Curții de APEL IAȘI și decizia civilă nr. 136 din 03.02.2008 a Curții de APEL IAȘI.

În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes alăturat contestatorilor de către și.

Atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin precizările făcute ulterior, contestatorii nu au înțeles să invoce neclarități rezultând din ansamblul deciziei civile nr. 2613/1999 a Tribunalului Iași, știut fiind că pe calea contestației la titlu nu se poate invoca faptul că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire.

Prin cererile formulate contestatorii au invocat tocmai acele împrejurări a căror analiză nu este posibilă în cadrul unei contestații la titlu, considerent pentru care contestația la executare formulată de aceștia este neîntemeiată.

Cu privire la cererile de intervenție accesorii în favoarea contestatorilor, acestea nu pot fi primite dată fiind soluția instanței în contestația formulată în cauză.

În baza art. 399 și urm. Cod procedură civilă se va respinge contestația la executare formulată de și cererile de intervenție în interes alăturat formulate de și.

În consecință urmează a se reține excepția autorității de lucru judecat și ca atare se va respinge contestația la executare formulată de și cererile de intervenție formulate de și.

Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a apelului de către contestatorul și intervenientele și, care însă în raport de obiectul pricinii dedus judecății contract ca o contestație la titlu a fost calificată ca fiind cea a recursului.

Asupra recursurilor de față Curtea reține că:

Împotriva sentinței civile nr. 601 din 08.04.2009 a Tribunalului Iașia formulat în termen recurs contestatorul fără însă a semna, timbra și motiva cererea de recurs.

Deși recurentul a fost legal citat cu mențiunea de a se prezenta și a semna cererea de recurs și de a timbra corespunzător cu suma de 4 lei taxă judiciară și 0,15 lei timbru judiciar, acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada imposibilității sale de a se prezenta în instanță sau de a timbra.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată prin Legea nr. 276/2009 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Cum recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar excepția de netimbrare este prioritară soluționării oricăror alte cereri sau excepții invocate, urmează a se anula ca netimbrat recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 601 din 08.04.2009 a Tribunalului Iași.

Referitor la recursurile formulate de și urmează a constata ca fiind nule.

Potrivit art. 303(1) Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

În speță, această dispoziție legală nefiind îndeplinită potrivit art. 306 Cod procedură civilă urmează a se constata nul recursul formulat de.

În ceea ce privește recursul formulat de se va reține ca fiind de asemenea nul.

Conform dovezii de comunicare a sentinței tribunalului (aflată la fila 89 dosar nr- al Tribunalului Iași ) către, rezultă că acesteia i s-a comunicat hotărârea la 01.06.2009, termenul de recurs împlinindu-se la 17.06.2009.

Or așa cum rezultă din cererea de recurs motivată de prin avocatul ales (fila 11 dosar de recurs) rezultă că aceasta a fost expediată prin poștă la data de 18.06.2009 peste termenul legal de recurs.

La termenul de astăzi se depune la dosarul cauzei de către recurenta o suplimentare a motivelor de recurs, fiind de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306(2) Cod procedură civilă.

Motivul de ordine publică invocat de recurentă este de drept material și anume încălcarea unei norme juridice în sensul că la data promovării contestației inițiale, nu exista procedura contestației la titlu ci doar contestația la executare.

Este de observat că prin cererile formulate contestatorii invocă apărări a căror analiză nu este posibilă nici în cadrul unei contestații la executare nici în cadrul unei contestații la titlu, deoarece vizează fondul litigiului, încât și sub acest aspect nu se impune analizarea motivelor de recurs formulate de contestatoarea și depuse peste termenul legal.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă urmează a se anula ca nefondat recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 601 din 08.04.2009 a Tribunalului Iași și a constata nul recursul formulat de și împotriva aceleiași sentințe pe care o va menține.

Conform art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurenții să plătească intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 601 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.

Constată nul recursul formulat de, cât și cel formulat de împotriva sentinței civile nr. 601 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Obligă recurenții, și să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

29.12.2009

2 ex.

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Viorica Olariu, Cristiana Angelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Iasi