Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 658

Ședința publică de la 10 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol

Judecător

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 339/AC din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică, din data de 1.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Constată că prin sentința civilă nr. 1246 din data de 26.09.2007, pronunțată de Judecătoria Bicaz, au fost respinse ca nefondate contestația formulată de contestatorul și cererea de intervenție formulată de intervenienta, în contradictoriu cu intimații C G, și Spitalul orășenesc, fiind totodată respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității, ca nefondate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 4.02.2003, a formulat contestație la executarea silită pornită în dosarele de executare nr. 85/2002 și nr. 99/2002 ale Biroului executorului judecătoresc și a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite și să desființeze formele de executare, arătând că în cele două dosare s-a început executarea silită prin urmărirea bunurilor imobile, deși nu s-a făcut dovada că dreptul de creanță al Spitalului orășenesc nu poate fi realizat prin executarea altor bunuri mobile. De altfel, o parte din creanță a fost executată prin poprire asupra salariului său, situație în care se impunea recalcularea sumei datorate. Bunurile imobile urmărite sunt comune, ale sale și ale soției, impunându-se împărțirea lor potrivit art. 400¹Cod procedură civilă. Actele de executare sunt nule pentru că a participat la vânzarea la licitație, cu încălcarea dispozițiilor art.1 309 cod civil și un judecător al Judecătoriei Bicaz, care a încuviințat executarea silită și a dispus evacuarea sa.

La termenul din data de 4.03.2003, intimatul CGa invocat excepția tardivității formulării contestației în temeiul dispozițiilor art. 401 al.1 lit.c Cod procedură civilă, motivând că a luat la cunoștință de primul act de executare în luna iunie 2002 când i-au fost comunicate somațiile.

Prin sentința civilă nr. 338 din 25.03.2003, instanța a admis excepția invocată de intimatul C G, a respins contestația și a dispus sistarea efectelor sentinței civile nr.163/2003 privind suspendarea executării silite.

Contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței care a fost calificat de Tribunalul Neamț ca apel. Prin încheierea din data de 22.07.2003, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a numitei, soția contestatorului. Prin decizia nr.745/AC/2003 a fost respins apelul ca nefondat, reținându-se că în mod corect contestația a fost respinsă ca tardiv formulată potrivit art. 401 Cod procedură civilă.

În urma recursului formulat de contestator împotriva deciziei, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 579/RC/2005, a respins ca tardiv recursul formulat de, a admis recursul formulat de, a casat decizia sus menționată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Neamț.

În motivarea deciziei s-a reținut că prima instanță nu a soluționat cauza și în contradictoriu cu care are un drept de proprietate comună împreună cu asupra bunurilor urmărite, încălcându-se astfel dispozițiile art.129 Cod procedură civilă.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Neamț cu nr.1585/AC/2005.

Prin decizia nr. 31/AC/2006, Tribunalul Neamța admis apelul lui, a desființat sentința sus-menționată, a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și a respins apelul numitei pentru lipsa calității de parte la instanța de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 8.11.2006 cu nr.2246/RE/2006.

La termenul din data de 14.02.2007, contestatorul, prin apărător, a precizat verbal că își precizează pct. 4 al contestației în sensul că invocă simulația actului de adjudecare și constatarea nulității procesului verbal de licitație.

La data de 16.02.2007, contestatorul a depus o precizare a contestației în sensul că a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu C G, C și, să constate caracterul simulat al actului de adjudecare încheiat la data de 20.01.2003 și să constate nulitatea procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare.

În motivarea precizării, a arătat că adevăratul adjudecatar al bunurilor imobile vândute a fost judecătorul și că intimatul CGa fost doar o persoană interpusă, în scopul eludării dispozițiilor art. 1309 Cod civil. Acest fapt este dovedit prin aceea că la data de 20.01.2003, ora 9, când s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc a constat că erau întocmite lista de licitație și procesul verbal iar era declarat adjudecatar, deși licitația trebuia să aibă loc la ora 11. adus la cunoștința președintelui instanței aceste nereguli iar adjudecatar a fost declarat C G, deși, în fapt, adevăratul adjudecatar era. Ulterior, cei doi au fost văzuți la locul imobilului de mai mulți martori.

La data de 6.06.2007 instanța de fond a pus în discuție calificarea obiectului precizării contestației iar instanța a calificat-o ca fiind "cerere de chemare în judecată a altor persoane" respectiv a numitului care a fost introdus în cauză în calitate de intervenient în interes propriu.

La data de 13.09.2007, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intervenientul în interes propriu, care a invocat excepția inadmisibilității modificării contestației și excepția tardivității contestației în ce-l privește. Pe fondul cauzei, a solicitat instanței să respingă contestația ca nefondată întrucât aspectele invocate de contestator nu sunt reale pentru că nu a fost încheiat un act secret între el și intimatul CGc are să modifice actul de adjudecare și să stabilească că el este adevăratul cumpărător al bunurilor.

Prin aceeași întâmpinare a arătat că nu poate avea calitatea de intervenient în nume propriu ci aceea de intimat.

La termenul de judecată din data de 26.09.2007, instanța de fond a constatat că are calitatea de intimat și nu intervenient în interes propriu, pentru că nu se urmărește prin contestație, așa cum a fost ea modificată, stabilirea unui drept al contestatorului în contradictoriu cu intimatul care ar putea să pretindă același drept ca și contestatorul. În mod eronat, instanța a considerat că a calificat cererea depusă de contestator la data de 16.02.2007 ca fiind cerere de chemare în judecată a unei alte persoane, ea constituind o precizare a contestației potrivit dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 222/2001 a Judecătoriei Bicaz rămasă definitivă, contestatorul a fost obligat să plătească intimatului suma de 5.000.000 lei vechi reprezentând daune materiale și suma de 5.000.000 lei vechi reprezentând daune morale, iar intimatului Spitalul orășenesc suma de 3.257.950 lei vechi, reprezentând despăgubiri civile.

Contestatorul nu și-a executat de bună-voie obligația,astfel că, la solicitarea spitalului, și apoi la solicitarea creditorului, a fost încuviințată cererea de executare silită și a fost pornită executarea de către executorul judecătoresc.

În primul dosar a fost emisă somația nr. 99 din 18.06.2002 și a fost încheiat procesul verbal de situație din data de 9.10.2002 privind imobilul compus din casă de locuit, anexe și suprafața de 2000 mp teren aferent, situat în comuna, satul, nr. 40, jud.

În cel de-al doilea dosar de executare silită a fost emisă somația nr.85/30.05.2002, somația imobiliară nr. 85/10.10.2002, a fost efectuată o expertiză de evaluare a imobilului sus-menționat, a fost emisă publicația de vânzare nr. 85 din 18.11.2002, a fost încheiat un proces verbal de licitație publică nr. 85/2002 și 99/2002 din data de 16.12.2002, când s-a constatat că nu sunt participanți la licitație, a fost emisă publicația de vânzare nr. 85 din 18.12.2002 în care s-a menționat o reducere a prețului de pornire a licitației cu 25%, iar la data de 20.01.2003, în urma desfășurării licitației publice, imobilul a fost adjudecat de către intimatul C G, cu prețul de 100.000.000 lei vechi, prețul fiind plătit în totalitate. Cu acea ocazie, a fost încheiat procesul verbal de licitație nr. 85/2002 și 99/2002 din 20.01.2003 și a fost emis actul de adjudecare. Ulterior, a fost întocmit procesul verbal de distribuire a prețului, la data de 16.12.2003, când contestatorul nu a participat, iar suma rămasă în urma plății obligațiilor a fost consemnată la CEC agenția, la dispoziția acestuia.

Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că această contestație și cererea de intervenție formulată de nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Instanța a constatat că imobilul descris mai sus care a făcut obiectul executării silite a fost proprietatea exclusivă a contestatorului care l-a dobândit prin moștenire legală de la defunctul, fapt confirmat prin adresa nr. 1079 din 14.03.2003, eliberată de Primăria com., în care se menționează că bunurile respective au fost înscrise în rolul agricol al defunctului până în anul 1980, iar din anul 1981 au fost înscrise în rolul agricol al contestatorului și certificatele de moștenitor nr.712/1979 și 1057/1980 eliberate de fostul notariat de Stat Județean

Potrivit dispozițiilor art. 31 lit. b din Codul familiei, sunt bunuri proprii ale fiecărui soț, cele dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire.

În aceste condiții, instanța a constatat că motivul invocat atât de cât și de soția sa, care au solicitat anularea procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare pentru că bunul imobil ar fi fost comun, dobândit în timpul căsătoriei, nu este real.

Actele de executare contestate de, respectiv procesul verbal de desfășurare a licitației și actul de adjudecare au fost efectuate și întocmite cu respectarea prevederilor legale privind executarea silită.

Cât privește motivul anulării actelor de executare pentru că executarea silită imobiliară a fost aleasă cu rea-credință întrucât nu s-a făcut dovada că obligațiile puteau fi realizate și prin executarea bunurilor mobile, instanța constată că nu este întemeiat. Astfel, alegerea modului în care urmează să facă executarea silită, respectiv asupra bunurilor mobile sau imobile rămâne la latitudinea creditorilor și executorului judecătoresc. Oricum, în prezenta cauză creditorii au încercat, mai întâi, să-și realizeze dreptul de creanță pe calea popririi veniturilor salariale ale contestatorului, după cum a recunoscut și acesta, fără a reuși.

În final, în ce privește ultimul motiv al contestației invocat și precizat, respectiv că desfășurarea licitației și actul de adjudecare ar fi nule pentru că adevăratul cumpărător ar fi intimatul, care ar fi încheiat cu intimatul C G un contract de simulație prin interpunere de persoană, în scopul eludării incapacității speciale de folosință instituită de art. 1309 Cod civil, instanța de fond a constatat că nu a fost dovedită simulația respectivă prin probele administrate în cauză. Oricum, chiar dacă ar fi fost realizată simulația sus-menționată, cele două acte juridice nu ar fi fost nule pentru că dreptul de proprietate a bunurilor vândute prin licitație publică nu era litigios pentru că nu exista un proces privind existența sau întinderea acestui drept.

Cât privește excepția tardivității contestației, invocată de intimații C G și, aceasta a fost considerată nefondată întrucât contestația a fost formulată în termen de 15 zile de la data desfășurării licitației publice și a încheierii actului de adjudecare, cu respectarea dispozițiilor art. 400 al. 1 lit. a Cod procedură civilă.

În ce privește excepția inadmisibilității modificării contestației în cursul rejudecării, invocată de intimatul, instanța de fond a constatat că nu este întemeiată și a respins-o în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, motivând prin aceea că în cursul rejudecării cauzei după desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în apel, începe o nouă judecată, în cursul căreia părțile își pot preciza sau modifica cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul, care a criticat sentința pronunțată în cauză, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a soluționat cauza încălcând principiile contradictorialității și al dreptului la apărare. Astfel, deși cu privire la cererea de constatare a simulației actului de adjudecare și a nulității acestuia pentru încălcarea art. 1309 Cod civil a solicitat administrarea de probe, instanța a trecut la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra mijloacelor de probă și fără a le pune în discuția contradictorie a părților.

Prin decizia civilă nr. 339 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1246/26.03.2007, pronunțată de Judecătoria Bacău.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

În mod corect instanța de fond a reținut ca nefondate contestația la executare și cererea de intervenție formulate, împotriva contestatorului debitor existând un titlu executoriu valabil constând în sentința penală nr. 222/2001 a Judecătoriei Bicaz rămasă definitivă și învestită cu formulă executorie, titlu căruia debitorul neconformându-i-se, a îndreptățit pe creditori a declanșa procedura executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 371¹urm. Cod de procedură civilă.

Prin contestația formulată s-a invocat faptul că bunurile urmărite ar face obiectul dreptului de proprietate codevălmașă al debitorului și al soției sale, însă în cauză s-a dovedit faptul că bunurile imobile - teren, casă și grajd - au intrat în patrimoniul contestatorului prin moștenire legală, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 712/1979 și nr. 1057/1980 emise de Notariatul de Stat al județului În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 31 lit. b Codul familiei, potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire sunt bunuri proprii ale respectivului soț moștenitor, iar nu comune. S-a invocat faptul că imobilul casă ar fi fost finalizat după decesul autorului contestatorului, cu contribuția ambilor soți, însuși creditul de care a beneficiat de cujusul pentru edificarea imobilului fiind restituit de cei doi soți. Chiar în aceste condiții, contribuția pe care ar fi avut-o intimata nu poate modifica regimul juridic al imobilului în cauză, din bun propriu al contestatorului în bun comun, intimata neputând avea în favoarea ei decât cel mult un drept de creanță împotriva contestatorului, drept care nu putea împiedica executarea silită și nu o putea face nelegală.

În ce privește anexele aflate pe teren, grajdul, beciul și atelierul despre care s-a afirmat că au fost construite de soți ulterior, se remarcă faptul că grajdul figurează în certificatele de moștenitor printre bunurile moștenite de apelant, împrejurarea că soții i-ar mai fi adus unele îmbunătățiri sau extinderi de asemenea nu îi schimbă regimul juridic, iar despre beci și atelier nu se face vorbire în actele încheiate de executorul judecătoresc, neexistând nici o dovadă cu privire la acestea. Procesul verbal de situație (filele 24, 25 ds. 85/2002), somația imobiliară (fila 31 ds. 85/2002), expertiza de evaluare (filele 44-49 ds. 85/2002), publicațiile de vânzare (filele 60, 71 ds. 85/2002) și actul de adjudecare (fila 92 ds. 85/2002), toate fac vorbire doar despre casă și o anexă constând în bucătăria de vară și grajdul (bun propriu) care fac corp comun, neexistând neconcordanțe, așa cum s-a susținut de către apelant. Doar despre beci apare o mențiune în procesul verbal de situație, dar atât timp cât este vorba de o anexă a imobilului principal, anexă care nu are o existență de sine stătătoare și care nu are decât funcția de a întregi folosința normală a imobilului casă, nu se poate afirma că ar putea avea un alt regim juridic, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 492 Cod civil referitoare la accesiune.

În concluzie, cu privire la acest capăt al contestației în mod corect instanța a respins cererea ca nefondată, neimpunându-se ca utilă nici administrarea probelor solicitate.

În cererea introductivă de instanță formulată la data de 4.02.2003 contestatorul a solicitat și desființarea formelor de executare făcute, întrucât nu ar fi fost respectate procedurile legale, cerere cu care instanța de rejudecare a rămas învestită aos oluționa.

S-a mai invocat faptul că mai întâi s-a solicitat de către creditor executarea prin poprire, ulterior trecându-se la executarea silită imobiliară fără a exista o altă cerere din partea creditorului și fără o nouă somație către debitor care să-i comunice schimbarea formei de executare. Nici acest motiv nu are o fundamentare legală, atât timp cât dispozițiile Codului d e procedură civilă în reglementarea de dinainte de apariția Legii nr. 459/2006, respectiv forma ce era în vigoare la momentul desfășurării executării silite, prevedea la art. 387 că executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație, lucru care în cauză a fost îndeplinit, neprevăzându-se obligativitatea emiterii câte unei somații ori de câte ori se schimbă forma de executare aleasă. Dispozițiile legale de la urmărirea silită asupra bunurilor imobile, art. 494 urm. Cod de procedură civilă prevăd ca prim pas al acestei proceduri necesitatea întocmirii unui proces verbal de situație, după care se emite somația imobiliară prin care se dă debitorului un termen de 15 zile (art. 500) în care să aibă posibilitatea îndeplinirii de bună voie a obligației. Or în cauză și acest termen a fost respectat.

Nici necesitatea invocată de apelant de a exista o nouă cerere din partea creditorului pentru desfășurarea acestei forme de executare nu se regăsește în nici un text de lege, prin urmare este nefondată. Executarea silită are loc, potrivit art. 371¹, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, executorul odată ce a fost învestit cu cererea creditorului fiind dator a depune diligențele pentru recuperarea debitului, cu singura excepție a cazului când, potrivit art. 371⁵lit. c creditorul renunță la executare, ori când executarea se perimă.

Prin concluziile scrise formulate în cauză, apelantul a invocat anumite nereguli de care ar fi afectat procesul verbal de distribuire a prețului referitor la modul de calcul al debitului real, or în condițiile în care acest aspect nu a format obiectul contestației ce s-a dezbătut la fond în cauza apelată, nefiind formulată în termen legal și nefăcând obiectul cercetării judecătorești, instanța de apel nu se poate considera legal sesizată cu acest aspect, date fiind dispozițiile art. 294 al. 1 Cod de procedură civilă care interzic formularea de cereri noi în acest stadiu procesual.

Și cu privire la cererea de constatare a simulației actului de adjudecare și a nulității acestuia soluția apelată se vădește a fi legală. În finalul precizării contestației, precizare depusă la data de 16.02.2007, contestatorul a arătat că solicită în dovedire administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori. La termenele ulterioare dânsul nu și-a mai detaliat însă cererea de probatoriu, în sensul de a formula interogatoriul, de a arăta numele și adresele martorilor, după cum urmează: cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 al. 1 pct. 2, după repunerea pe rol dânsul a făcut cerere de recuzare a judecătorului, ulterior a formulat și cerere de strămutare, iar la ultimul termen de judecată nu s-a mai prezentat. În aceste condiții, nu se poate reține că instanța i-ar fi încălcat dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât, așa cum a reținut instanța de fond, se punea sub semnul întrebării utilitatea acestor probe pentru cel de-al doilea capăt de cerere, al declarării nulității actului, în condițiile în care chiar dacă s-ar fi dovedit acordul simulatoriu, acesta nu ar fi atras nulitatea actului de adjudecare și revenirea bunului în patrimoniul contestatorului. Aceasta întrucât temeiul de lege invocat, art. 1309 Cod civil, referitor la interdicția pentru judecător de a cumpăra drepturi litigioase care sunt de competența instanțelor în a căror rază teritorială își exercită funcția, nu este incident în cauză, dreptul asupra bunului scos la licitație încetând a mai fi litigios.

Impotriva deciziei civile mai sus menționate, a formulat în termen legal recurs, contestatorii r și, pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de apel a reținut că nu există neconcordanță între actele procedurale întocmite de executorul judecătoresc în sensul compunerii bunurilor imobile ce au făcut obiectul executării silite și a suprafeței de teren curți construcții și arabil;

- instanța nu s-a pronunțat cu privire la motivul invocat în apel referitor la suma de 3 milioane lei vechi care nu a fost dedusă din debitul inițial la vânzarea la licitație a imobilelor;

- greșit se reține că nu există obligativitatea creditorului de a solicita executorului o altă formă de executare - poprire - executare silită imobiliară;

- imobilul ce a făcut obiectul executării silite este bun comun al soților, întrucât ambii contestatori recurenți au achitat pasivul moștenirii;

- greșit s-a reținut că suma rezultată din vânzare, rămasă după distribuirea prețului a fost consemnată la CEC la dispoziția debitorului.

Analizând decizia civilă recurată, Curtea de Apel reține următoarele:

Instanța de apel și fond au reținut corect situația de fapt și de drept, în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului civil, astfel că, decizia recurată este temeinică și legală, neexistând motive de desființare sau casare, dintre cele prevăzute de art. 304 cod pr.civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 31 lit. b din Codul familiei, sunt bunuri proprii ale fiecărui soț, cele dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire.

Contestatorii au mai arătat faptul că, imobilul casă a fost finalizat cu o sumă de bani împrumutată, că a fost restituită de ambii soți contestatorii însă trebuie reținut că, în aceste condiții contribuția soției, nu modifică regimul juridic al bunului ce a făcut obiectul executării silite, din bun propriu - ( dobândit în condițiile anterior arătate) în bun comun al soților, aceasta având față de contestatorul, doar un drept de creanță, drept care nu poate împiedica executarea silită, iar actele de procedură întocmite de executorul judecătoresc în acest sens nu pot fi nelegale.

In ceea ce privește, motivul invocat privind cererea formulată de creditor inițial pentru executarea prin poprire și ulterior trecându-se la executarea silită imobiliară fără a exista o altă cerere a creditorului și fără emiterea unei noi somații către debitor prin care să i se comunice schimbarea formei de executare, Curtea apreciată că, și acesta este nefondat, întrucât Codul d e procedură civilă nu prevede obligativitatea formulării unei noi cereri de executare prin care se schimbă forma de executare și nici emiterea unei noi somații în acest sens. Dispozițiile legale de la urmărirea silită asupra bunurilor imobile, art. 494 și urm. cod pr.civilă prevăd ca primă formalitate premergătoare vânzării la licitație, întocmirea unui proces verbal de situație, după care urmează emiterea unei somații imobiliare prin care se dă posibilitatea debitorului ca într-un termen de 15 zile să își îndeplinească obligația de bună voie - după care se începe procedura de vânzare - art. 500 cod pr.civilă.

Executorul judecătoresc a respectat toate dispozițiile imperative impuse de lege în ceea ce privește executarea silită a bunurilor imobile, a întocmit formalitățile premergătoare vânzării la licitație, stăruind prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

In ceea ce privește celelalte critici aduse deciziei civile recurate, trebuie reținut faptul că acestea nu au făcut obiectul motivelor de apel și nici a contestației la executare, context în care legalitatea deciziei poate fi analizată doar prin prisma motivului de apel ce va fi analizat și în recurs.

Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, va respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul - reclamant din com., jud. N și recurenta - intervenientă în nume propriu din com., jud. N, ambii îndreptat împotriva deciziei civile nr. 339/AC din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

GREFIER,

Red.sent.

Red.,

Red.

.ct/2 ex.

10.07.2009

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol

#Judecator Valerica Niculina Grosu

Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Bacau

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Bacau