Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 6903/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3788/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.6903/
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - " România"SA, împotriva sentinței civile nr.771 din data de 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și Sindicatul Independent A, având ca obiect:"contestație act - constatarea nulității absolute a deciziilor de desfacere a contractelor de muncă."
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 18 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr.771 din data de 16.04.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții, - și, toți prin Sindicatul Independent A, împotriva pârâtei - " România" SA A; s-a dispus anularea deciziei nr.1401 din data de 10.09.2008 privind pe, a deciziei nr.1399 din 10.09.2008 privind pe, a deciziei nr.1400 din 10.09.2008 privind pe, emise de pârâta - " România" SA, ca nelegale și netemeinice și s-a dispus reîncadrarea acestor salariați pe funcțiile deținute anterior și plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractelor de muncă până la data reîncadrării.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de câte 5000 lei, pentru fiecare reclamant în parte și s-a luat act că nu s-au depus chitanțe reprezentând plata onorariului avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin deciziile nr.1399, 1400 și 1401 din data de 10.09.2008 emise de - " România" SA A, s-a dispus concedierea disciplinară a salariaților -, și, în temeiul art.61 lit.a Codul muncii.
S-a arătat că reclamanții, având calitatea de salariați în cadrul Secției, au participat în perioada 18.03.2008 - 03.04.2008, la o acțiune de întrerupere totală a lucrului în mod nejustificat și nelegal, acțiuni ce au avut ca rezultat: nerespectarea programului de lucru, nerespectarea disciplinei la locul de muncă prin desfășurarea de activități străine de specificul locului de muncă pe care îl ocupă; neîndeplinirea volumului de lucru programat cu consecința dereglării procesului de producție generând întârzieri în onorarea comenzilor către clienții societății.
S-a menționat că reclamanții și au fost convocați la data de 14.08.2008 în vederea cercetării disciplinare pentru data de 20.08.2008 respectiva 9.08.2008, iar cu adresa nr.2437/28.08.2008 reclamantul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară la dată de 01.09.2008.
S-a avut în vedere că la efectuarea cercetărilor disciplinare la datele stabilite prin convocări, a participat câte un reprezentant al Sindicatului ai cărei membrii sunt, în calitate de observatori.
S-a constatat că reclamanții au invocat ca motive de nulitate a deciziilor de concediere nerespectarea dispozițiilor art.75 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 -2010, potrivit cărora "comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat cu cel puțin cinci zile lucrătoare înaintea convocării. Convocarea va arăta cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii".
S-a reținut că niciunul dintre reclamanți nu a fost convocat cu cel puțin cinci zile înainte de cercetarea disciplinară, însă s-a apreciat că nerespectarea acestei dispoziții nu atrage nulitatea absolută a deciziilor de concediere, ci eventual nulitatea relativă, cu condiția dovedirii vătămării lor, în cauză nu a fost făcută o asemenea dovadă.
S-a avut în vedere că art.96 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate prevede că reprezentanții sindicatelor și organizațiilor de tip federativ, confederativ au dreptul la protecție conform legii și că organele de conducere se vor abține de la orice forme de condiționare, constrângere sau limitare a exercitării mandatului acestora, având obligația să garanteze menținerea locului de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale pe perioada deținerii funcției în cadrul sindicatului și patru ani după expirarea mandatului, neputând denunța contractul de muncă decât cu aprobarea Biroului Executiv al Organizației sindicale, dacă abaterea persoanei este gravă și nu are legătură cu activitatea sindicală, în condițiile legii.
S-a constatat că reclamantul îndeplinea funcția de consilier în cadrul Sindicatului Independent A, începând cu data de 14.05.2008, iar reclamantul de președinte al organizației de sindicat.
S-a reținut că art.51 din Statutul Sindicatului Independent menționează persoanele care au calitatea de reprezentant sindical, acesta fiind liderul, liderul executiv, viceliderul și secretarul general și s-a apreciat că nu era necesară în cauză opinia Biroului Executiv al Organizației Sindicale cu privire la desfacerea disciplinară a contractelor de muncă, întrucât reclamanții nu aveau calitatea de reprezentanți sindicali.
S-a arătat că potrivit art.61 alin.1 lit.a din Codul muncii: "angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern ca sancțiune disciplinară".
S-a constatat că pârâta a avut în vedere la emiterea deciziilor de concediere contestate în cauză caracterul repetat al abaterilor de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, faptele săvârșite în intervalul 18.03.2008 - 03.04.2008 și care au constat în esență în nerespectarea programului de lucru, refuzarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu și incitarea și altor salariați la acțiunea de întrerupere a lucrului.
S-a arătat că, la stabilirea sancțiunii disciplinare, angajatorul trebuie să aibă în vedere conform art.266 din Codul muncii, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
S-a arătat că măsura concedierii ar putea fi luată în cazul în care raporturile de muncă nu ar mai putea ființa din pricina caracterului repetat al abaterilor, iar prezența salariatului în cadrul unității ar perturba așa de mult activitatea încât s-ar impune în mod obiectiv îndepărtarea acestuia din cadrul colectivului.
Or, în cauză, s-a reținut că faptele reclamanților nu prezintă caracteristicile unor abateri repetate și de o asemenea gravitate astfel încât să justifice concedierea lor.
Din analiza declarațiilor martorilor audiați în cauză s-a constatat că toți salariații de la secția au întrerupt lucrul în data de 18 martie 2008, fiind nemulțumiți cu privire la procentul de majorare salarială propus de patronat, au părăsit locul de muncă și s-au deplasat la pavilionul administrativ unde se aflau birourile conducerii, iar nu numai reclamanții, care s-au prezentat în fiecare zi la lucru, fără a incitat pe ceilalți salariați.
În plus, din declarația martorului llie a rezultat că prin specificul activității în cadrul secției unde reclamanții lucrau, chiar dacă aceștia ar fi dorit să înceapă lucrul, nu puteau în mod obiectiv să își desfășoare activitatea.
S-a mai constatat deși și alți salariați au săvârșit abateri de aceeași natură ca și reclamanții, acestora li s-au aplicat sancțiuni mai ușoare, motivarea oferită de unitatea pârâtă nefiind una rezonabilă și nefiind nesusținută de dovezi, ceea ce permite a se reține existența unui tratament diferențiat aplicat acestora în raport de ceilalți salariați.
S-a arătat că potrivit art.75 din Legea nr.168/1999, în cazul contestării măsurilor unilaterale luate de unitate, aceasta este obligată să facă dovada legalității și temeiurile deciziei luate.
S-a mai avut în vedere și faptul că pârâta - " România" SA A nu a făcut astfel de dovezi care să justifice luarea celei mai grave măsuri, respectiv concedierea, având în vedere împrejurările certe în care au fost săvârșite abaterile, în contextul unui conflict spontan al salariaților de la secția, dar și ai altor salariați ai unității și a neadministrării de dovezi în ce privește consecințele faptelor comise.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, pârâta - " România" SA, criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea recursului recurenta au arătat că instanța de judecată a admis în parte, în mod neîntemeiat, contestația formulată de reclamanții, și prin Sindicatul Independent A si a dispus anularea ca nelegale și temeinice a deciziilor emise de societate.
S-a susținut că prin deciziile anulate de către instanța de fond, societatea recurentă a dispus sancționarea disciplinară a celor trei salariați menționați, prin desfacerea contractului de muncă cu respectarea normelor legale și a Regulamentului de Ordine Interioară a societății.
S-a arătat că instanța de fond în mod nelegal a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a intimatei Sindicatul Independent A de a formula cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității deciziilor de desfacere a contractelor de muncă a trei foști salariați, reîncadrarea acestor salariați pe funcțiile deținute anterior, plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractelor de muncă până la data reîncadrării și daune morale în cuantum de 5000 de lei pentru fiecare dintre aceste persoane în parte.
S-a învederat că la data la care Sindicatul Independent Aai ntrodus acțiunea în numele a celor trei foști angajați ai societății, contractele individuale de muncă ale acestora nu mai erau în ființă.
Pe de altă parte, s-a arătat că drepturile solicitate erau drepturi subiective personale ale celor trei foști salariați ai societății recurente, astfel încât sindicatul intimat nu avea dreptul să ceară valorificarea acestora pe calea unei acțiuni în instanță, formulată în nume propriu.
S-au invocat prevederile art. 28 alin. 1 și 2 din legea nr.54/2003, potrivit cărora organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor și în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor și s-a susținut că organizațiile sindicale pot dobândi legitimare procesuală activă pentru a introduce acțiune în justiție numai în numele membrilor săi, pentru a apăra drepturile acestora ce decurg din legislația muncii și din contractele colective de muncă, în fața organelor de jurisdicție.
Recurenta a arătat că nu contestă faptul că în temeiul art. 28 din legea nr.54/2003 organizațiile sindicale pot formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, însă consideră că organizațiile sindicale nu vor putea introduce acțiune în justiție în numele unor persoane care nu au calitatea de membri sindicali.
S-a menționat că sindicatul intimat nu putea formula acțiune în instanța în numele celor trei foști angajați ai societății, deoarece aceștia nu mai erau membrii ai sindicatului, conform legii, de la data la care au încetat contractele de muncă ale celor trei angajați, a încetat de drept și calitatea acestora de membri ai sindicatului intimat.
S-au invocat prevederile art. 2 din Legea nr. 54/2003 și s-a susținut că potrivit legii, numai persoanele încadrate în muncă au dreptul să fie membre al unui sindicat, iar cei are doresc să fie membri ai unei anumite organizații sindicale, trebuie să-și desfășoare activitatea în aceeași ramură sau profesiune.
S-a menționat că nu poate fi reținut nici argumentul că nu se făcuseră formalitățile încetării calității de membri de sindicat ai foștilor salariați, deoarece raporturile de muncă sunt guvernate de principiul bunei-credințe și al respectării legii, astfel încât sindicatul intimat nu putea opune propria turpitudine, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor legale imperative.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 pr.civ. atunci când prin încheierea de ședință din data de 16.01.2009 a respins excepția privind lipsa calității procesuale active a sindicatului intimat, sub aspectul părților, cadrul procesual trebuia să fie format din recurentă în calitate de pârâtă și sindicatul intimat.
Cu toate acestea, recurenta a arătat că în mod nelegal, la același termen de judecată, instanța de fond a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamanți și a foștilor salariați, dar tot prin Sindicatul Independent
S-a învederat că introducerea în cauză a celor trei salariați înseamnă că instanța a considerat că sindicatul nu are calitate procesuala activă, însă cu toate acestea, l-a ținut în continuare și pe acesta în nume propriu, în calitate de reclamant, deși nu a solicitat drepturi proprii, iar prin hotărârea recurată nu s-a pronunțat și cu privire la acesta.
În privința fondului cauzei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct.9 pr.civ. întrucât a considerat în mod nejustificat că faptele intimaților nu prezintă caracteristicile unor abateri repetate și de o asemenea gravitate încât să justifice concedierea lor.
Astfel, instanța de fond nu a ținut seama de raportul nr.5109 din 12 august 2008 întocmit de șefii Direcției Producție unde erau încadrați în muncă cei trei foști salariați la acea dată, de declarația martorului ori de declarațiile celor trei salariați în timpul cercetării disciplinare.
Instanța de fond motivat greșit hotărârea, doar pe declarația martorului propus de către intimate, respectiv martorul, care este subiectivă, dată fiind calitatea acestuia de membru al sindicatului intimat participant la încetarea ilegală a lucrului, sancționat disciplinar pentru această conduită.
S-a arătat că fiecare dintre cei trei salariați au încălcat nu mai puțin de 5 articole, respectiv 5 reguli de disciplină stabilite prin Regulamentul intern, în mod repetat, astfel încât societatea recurentă avea tot dreptul să le desfacă contractul de muncă, potrivit prevederilor art.7.1 din Regulamentul Intern coroborate cu cele ale art. 61 din Codul muncii, sancțiunile aplicate fiind pe măsura gravitații abaterilor disciplinare înfăptuite de aceștia.
S-a precizat că la data de 18.03.2008, când între conducerea societății și sindicate aveau loc negocierile privind soluționarea revendicărilor făcute, fără a fi declanșată greva de către sindicate, o parte din salariați, printre care și cei trei salariați intimați, au încetat lucrul în mod nelegal, refuzând realizarea sarcinilor de serviciu.
S-a menționat că deși reprezentanții ai societății s-au deplasat pentru a discuta cu acești salariați și le-au adus la cunoștința faptul că aceasta reprezintă o acțiune de încetare a lucrului ilegală și constituie abatere gravă de la disciplina muncii, totuși salariații Secției Forja nu au reluat activitatea, iar acțiunea s-a extins și în alte secții de producție.
de secție au constatat că în această perioadă, în funcție de faptele săvârșite, au existat două categorii de salariați, pe de o parte, o categorie de salariați care s-au limitat la a înceta lucrul în mod nejustificat și nelegal, fără a deține vreo autorizare, iar pe de altă parte, o alta categorie de salariați, din care fac parte și cei trei salariați, care nu s-au limitat doar la a înceta în mod repetat și nejustificat locul de muncă, dar au și părăsit locul de muncă în mai multe rânduri, astfel încât, pe lângă abaterile disciplinare săvârșite de salariații care au încetat în mod ilegal lucrul în perioada menționată, cei trei salariați au săvârșit abateri disciplinare mai grave și prin prisma atitudinii avute.
S-a învederat că o parte dintre abaterile disciplinare au fost recunoscute și de către contestatori, care nu au negat în cursul cercetării disciplinare faptul că au întrerupt în mod nelegal activitatea și că s-au deplasat în pavilionul administrativ pentru a-și face dreptate și a-și obține drepturile.
S-a adăugat că martorul a arătat faptul că la întâlnirile cu conducerea societății, si s-au erijat în purtători de opinie ai salariaților, care au încetat lucrul în mod nelegal și că l-a auzit pe, condiționând reluarea lucrului de acordarea unei majorări de salariu de 200 de euro.
În privința martorului, s-a solicitat a se observa pe de o parte, că acesta recunoaște prin declarația dată o parte din abaterile disciplinare repetate, pentru care au fost sancționați cei trei contestatori, iar pe de altă parte că era imposibil ca acesta să se afle fizic lângă cei trei salariați în permanenta, în respectiva perioadă, caz în care posibil că să fi pierdut momentul când aceștia au făcut anumite declarații sau au incitat alți salariați verbal sau prin fapte ofensatoare față de conducerea societății.
S-au enunțat prevederile art. 266 din Codul muncii referitoare la criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, avut în vedere de către societate la individualizarea sancțiunilor disciplinare aplicate salariaților societății, raportat la alte sancțiuni aplicate altor participanți la încetarea ilegala a lucrului în perioada 18.03.2008-03.04.2008.
S-a susținut că nici intimatul Sindicatul Independent A nu că cei trei salariați s-au făcut vinovați de încălcarea gravă în mod repetat a regulamentului de ordine interna, ci recunoaște că cei trei foști salariați au încetat lucrul în mod nelegal în timpul programului de lucru.
S-a solicitat a se înlătura afirmațiile reclamantei cu privire la discriminarea membrilor acesteia, deoarece din deciziile depuse la dosar rezultă că sancțiuni disciplinare în funcție de gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite, au fost aplicate și altor salariați încadrați în alte sectoare de activitate decât Secția Forja ori care au calitatea de membri ai altor sindicate.
În fine, recurenta a cerut a se avea în vedere faptele săvârșite în mod repetat, necontestate în cursul cercetării disciplinare și nici în cursul acestei judecați, respectiv părăsirea locului fără aprobare, nerespectarea programului de lucru, nerealizarea volumului de muncă, participarea la acțiuni și adunări privind întreruperea lucrului.
Prin întâmpinarea depusă, Sindicatul Independent A, reprezentantul intimaților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat instanței de fond anularea deciziilor de concediere disciplinară emise de către recurenta intimată -, reîncadrarea salariaților concediați pe funcțiile deținute anterior, plata drepturilor salariale cuvenite acestora de la data desfacerii contractelor de muncă până la data reîncadrării și a daunelor morale în cuantum de 5000 de lei pentru fiecare dintre aceste persoane în parte.
Excepția lipsei calității procesuale active a sindicatului intimat a fost corect respinsă de către prima instanță prin încheierea de ședință din data de 16.01.2009, de vreme ce acțiunea a fost formulată de către Sindicatul Independent A, nu în nume propriu, ci în numele membrilor săi de sindicat, reclamanții, - și.
Curtea reține că în temeiul prevederilor art.28 din Legea nr.54/2003, sindicatul avea legitimare procesuală activă pentru a introduce acțiune în justiție în numele membrilor săi, pentru a apăra drepturile acestora ce decurg din legislația muncii și din contractele colective de muncă, în fața organelor de jurisdicție.
De altfel, prin cererea de recurs recurenta confirmă faptul că în temeiul art. 28 din Legea nr.54/2003 organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor și au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Nu se poate reține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art.105 alin.2 pr.civ. de vreme ce instanța de fond a reținut judicios cadrul procesual fixat prin acțiunea dedusă judecății, calitatea de părți în proces având, pe de o parte, reclamanții, - și, reprezentanți legal de către Sindicatul Independent A, iar pe de altă parte, pârâta -
Este reală susținerea recurentei potrivit căreia numai persoanele în muncă au dreptul de a fi membre ale unui sindicat, însă în speță, la data formulării cererii de chemare în judecată, organizația sindicală putea introduce acțiune în justiție în numele reclamanților, în condițiile în care calitatea acestora de membrii de sindicat nu a încetat de drept ca urmare a concedierii disciplinare, iar măsura încetării contractului individual de muncă a fost contestată în cauza dedusă judecății.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că prin deciziile contestate s-a dispus de către recurenta intimată concedierea disciplinară a intimaților reclamanți, - și, în temeiul prevederilor art.61 lit.a muncii, pentru că aceștia au participat în perioada 18.03.2008 - 3.04.2008 la o acțiune de întrerupere totală a lucrului, care a avut ca rezultat nerespectarea programului de muncă, nerespectarea disciplinei la locul de muncă prin desfășurarea de activități străine de specificul locului de muncă, neîndeplinirea volumului de lucru programat ce a determinat dereglarea procesului de producție și întârzieri în onorarea comenzilor către clienți.
Este reală susținerea recurentei intimate potrivit căreia din analiza declarațiilor date în cursul cercetării disciplinare rezultă că intimații contestatori au recunoscut că au participat la acțiunile privind întreruperea lucrului precum și că au părăsit locul de muncă, deplasându-se în pavilionul administrativ alături de ceilalți salariați din secția foraje și din alte secții, însă aceștia au arătat expres motivele pentru au acționat în această manieră, respectiv pentru a-și susține revendicările de natură salarială.
Cele declarate de către martorul, membru de sindicat și participant la încetarea lucrului, se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, astfel încât prima instanță corect nu a înlăturat depoziția acestuia ca fiind subiectivă.
În raport de condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele ilicite reținute în sarcina intimaților reclamanți, vinovăția acestor salariați (culpă - ușurință, neglijență, intenție directă sau indirectă), comportamentul acestora la serviciu, în relațiile cu colegii și cu angajatorul, lipsa altor sancțiuni disciplinare aplicate anterior, Curtea constată ca și prima instanță faptul că angajatorul nu a ținut seama la aplicarea sancțiunilor disciplinare în cazul intimaților contestatori de toate criteriile prevăzute expres de art.266 muncii.
Astfel, de vreme ce din analiza întregului material probator administrat în cauză a rezultat că toți salariații din cadrul secției forță au întrerupt lucrul începând cu data de 18.03.2008, fiind nemulțumiți cu privire la procentul de majorare salarială propus de patron, iar nu numai intimații contestatori, prin aplicarea celei mai drastice sancțiunii disciplinare - desfacerea disciplinară a contractelor de muncă - doar acestora din urmă, angajatorul a săvârșit un act de discriminare în raport de ceilalți salariați din cadrul secției, contrar prevederilor art.5 din Codul muncii, care reglementează principiul egalității de tratament față de toți salariații.
Participarea intimaților contestatori alături de ceilalți salariați din secția foraje și din alte secții, la o formă de protest sindical, a cărei nelegalitate nu a fost constatată de către organ de jurisdicție, la solicitarea angajatorului, nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a obligațiilor de serviciu ale salariaților și nu poate avea consecințe negative asupra acestora, întrucât s-ar aduce atingere dreptului sindical, proclamat de Pactul Internațional referitor la drepturile economice, sociale și culturale adoptat de Organizația Națiunilor Unite la 16 decembrie 1956, semnat de România la 27 iunie 1968.
Producerea unui prejudiciu de către salariați prin întreruperea lucrului poate antrena răspunderea patrimonială a acestora, însă, în speță, instanța de judecată nu a fost legal sesizată cu constatarea nelegalității încetării lucrului și nici cu stabilirea prejudiciului rezultat prin oprirea activității la locul de muncă, motiv pentru care acest aspect învederat de către recurenta intimată nu are relevanță juridică în prezenta cauză.
Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 3.000 lei, cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - " România"SA, împotriva sentinței civile nr.771 din data de 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și Sindicatul Independent.
Obligă recurenta la 3.000 lei, cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
17.12.2009
Jud. fond:; - -
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
