Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 774/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 774
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Mariana Mudava
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 9 iunie 2009 privind judecarea recursului declarat de recurentul petent împotriva deciziei civile nr. 76 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, executor Judecătoresc, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 09 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 16 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.8380 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J, a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul, în contradictoriu cu intimații, G, și BEJ.
A fost obligat petentul la plata către intimații, G și a sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J sub nr-, petiționarul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimații, G, și BEJ, să se dispună anularea formelor de executare emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 209/E/2008, cu cheltuieli de judecată.
Că, intimații, G și, au formulat o cerere, solicitând ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună sistarea lucrărilor de construcție la un imobil casă de locuit cumpărat de acesta de la tatăl său, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5003/06.09.2006.
De asemenea, a mai arătat că prin sentința civilă nr.5543/28.08.2008 pronunțată în dosarul ce a avut ca obiect cererea de ordonanță președințială, s-a dispus obligarea părinților săi, și să sisteze lucrările de construcție, deși aceștia nu sunt proprietari ai terenului și nici ai construcției, așa cum rezultă din actele depuse.
A mai arătat petentul că prin sistarea lucrărilor de construcție există riscul să piardă sumele de bani investite și să se degradeze construcția,având în vedere stadiul în care aceasta se găsește.
Că, de circa 7 ani locuiește în Italia unde lucrează în domeniul construcțiilor, venind în țară doar pe timpul concediilor, cel care supraveghează lucrările de construcție ale imobilului fiind tatăl său, căruia îi trimite periodic banii necesari.
În drept a invocat dispozițiile art.399 alin. 1 Cod pr. civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 16.10.2008, intimații au învederat instanței că executorul judecătoresc a respectat dispozitivul sentinței civile nr. 5543/2008, prin care s-a dispus sistarea lucrărilor până la soluționarea acțiunii civile în revendicare, ce face obiectul dosarului nr-.
Au mai susținut intimații că în dosarul mai sus menționat numiții și, părinții contestatorului, au arătat că ei sunt proprietari terenului, acesta fiind și motivul pentru care s-a promovat cererea de ordonanță președințială în contradictoriu cu aceștia.
Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 5543/28.08.2008 pronunțată de Judecătoria Tg J în dosarul nr-, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de, G și în contradictoriu cu numiții și, fiind obligați aceștia să sisteze lucrările pentru edificarea construcției pe terenul din punctul,", individualizat după cum urmează: la S- DN 66, N- Pădurea, E- pădurea și la V-, până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Tg
A mai reținut instanța că aparența dreptului de proprietate asupra terenului situat în punctul "" a fost justificată de intimați cu actul de donație încheiat în anul 1931 și adresa nr. 4076 din 07.06.2007 eliberată de Primăria orașului J, potrivit căreia, terenul din acest punct nu a făcut obiectul preluării abuzive în perioada anterioară anului 1990, el fiind stăpânit în mod continuu de către autorii intimaților și apoi de către aceștia.
S-a mai reținut că între părțile mai sus menționate există și o acțiune în revendicare cu privire la terenul din același punct, ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Tg J, dosar care în prezent este suspendat în temeiul art. 244 pct. 1.pr.civ. dat fiind faptul că numiții și au format o acțiune în constatare ce formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Tg J, prin care au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune terenul din punctul "".
După rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 5543/28.08.2008, intimații s-au adresat cu o cerere executorului judecătoresc, solicitând executarea silită a sentinței mai sus menționate, acestea punând în executare întocmai titlul executoriu, constând în sentința civilă nr. 5543/2008, respectând dispozițiile art. 399 și următoarele Cod pr. civilă, fără să existe vicii de procedură.
În ceea ce privește apărarea petentului, în sensul că proprietar al construcției și al terenului ar fi el și nu părinții săi, urmare a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5003/06.09.2006, instanța a reținut că acest aspect a fost avut în vedere de Judecătoria Tg J la pronunțarea sentinței nr. 5543/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A invocat faptul că în mod greșit i-a fost respinsă contestația la executare avându-se în vedere faptul că executorul judecătoresc a pus în executare titlul executoriu împotriva neproprietarilor care erau părinții săi,dreptul de proprietate asupra imobilului construcție și teren aparținându-i apelantului contestator, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2809 din 5 iunie 2007 al BNP.
Mai mult decât atât, s-a pus în executare o ordonanță președințială, respectiv sentința civilă 5543 din 28 august 2008 Judecătoriei Tg J, dispunându-se sistarea lucrărilor de construcție în contradictoriu cu părinții săi și, deși aceștia nu sunt proprietarii construcției și nici ai terenului, iar această sentință civilă nu-i este opozabilă petiționarului contestator.
Prin decizia civilă nr.76 din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul, împotriva sentinței civile nr. 8380 din 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Tg J,în dosarul -.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sentința civilă nr.5543/28 august 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, a fost pusă în executare de către executorul judecătoresc, nu-i este opozabilă contestatorului, iar acesta nu este lezat în drepturile sale cu privire la teren și construcție, prin această suspendare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs contestatorul, susținând că sunt nelegale.
În motivele de recurs, contestatorul susține în esență că:
- hotărârea ce constituie titlul executoriu vizează un imobil - teren și construcție ce sunt proprietatea sa, nu a soților și, cărora li s-a ordonat să sisteze lucrările pentru construcția edificată pe terenul din punctul "";
- că, prin sistarea lucrărilor de construire există riscul pierderii autorizației de construire, a sumelor de bani investite, precum și degradarea construcției începute;
- că, dreptul de proprietate asupra terenului de 1,76 ha. s-a stabilit definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr.648/2009 a Tribunalului Gorj;
- că, intimații au înstrăinat prin contract de cesionare de drepturi litigioase terenul de 1,36 ha., deși la data înstrăinării era pe rol dosarul nr-, având ca obiect uzucapiune:
- că, intimații și-au justificat aparența dreptului de proprietate asupra terenului din punctul "" cu actul de donație din 1931 și adresa nr.4076/2007 emisă de Primăria Orașului J, deși acest act de donație este neautentificat, aparență care nu mai subzistă din cauza înstrăinării;
- că, rămânând valabilă ordonanța președințială prin care s-a dispus sistarea lucrărilor de construire la casă, intimații pot uza în continuare prin abuz de drept să mențină sistarea lucrărilor, cu toate că nu mai au nici un fel de calitate procesuală activă, lipsind interesul, neavând un drept încălcat.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Recurentul contestator, a investit Judecătoria Tg. J cu o acțiune în anularea formelor de executare - procesul verbal din 2 septembrie 2008 încheiat de executorul judecătoresc, în contradictoriu cu intimații, G, și.
Contestatorul este terț față de titlul executoriu - sentința civilă nr.5543/2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 401 alin. 2 Cod pr. civilă.
Prin titlul executoriu ce a făcut obiectul executării, respectiv sentința civilă nr.5543/2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J, au fost obligați pârâții și să sisteze lucrările pentru edificarea construcției amplasate pe terenul din punctul "", cu vecinii precizați, până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Tg. J, ce are ca obiect revendicare.
Pentru terenul de 1,736 ha. situat în punctul "" cu vecinii precizați, părinții contestatorului - și, au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, drept confirmat prin sentința civilă nr.8404/3 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J, definitivă prin decizia civilă nr.648/2009 pronunțată de Tribunalul Gorj și irevocabilă.
Pentru că terenul din punctul "" în suprafață de 1,736 ha. face obiectul dosarului în care se vor compara titlurile de proprietate exhibate de părțile în litigiu și se va da preferință titlului mai bine caracterizat, în mod corect s-a apreciat de instanțe că suspendarea acordată pe cale de ordonanță președințială privind lucrările de construcție edificate pe teren să fie stagnate, până la clarificarea situației juridice a terenului chiar dacă, contestatorul face dovada proprietății asupra terenului cu contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.2809/5.06.2007 de BNP, drept intabulat în CF nr.1461 a Orașului - J, cu număr cadastral 709.
Nu poate fi primită critica recurentului, în sensul că prin sistarea lucrărilor începute există riscul pierderii autorizației de construcție și a sumelor de bani investite în lucrare fiindcă, dacă s-ar continua lucrările, iar contestatorul nu ar triumfa în acțiunea în revendicare, prejudiciul cert în sarcina sa ar fi mai mare.
Celelalte critici arătate de recurent, referitoare la invocarea dreptului său de proprietate, la lipsa aparenței dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului și la lipsa acestora de interes, sunt aspecte ce vor fi lămurite în cadrul revendicării și urmează a fi înlăturate.
Critica privind valabilitatea ordonanței președințiale, în raport de care se invocă abuzul de drept, calitatea procesuală și interesul intimaților nu poate fi analizată, întrucât excede analizei cadrului procesual de față și urmează a fi înlăturată.
Față de cele ce preced, constatând că în cauză nu subzistă motivul de recurs invocat, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul petent, împotriva deciziei civile nr. 76 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, Executor Judecătoresc.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
19.06.2009
Jud.apel
,
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Mariana Mudava