Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 98/2008
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către contestatorii și împotriva deciziei civile nr.l86/A din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar cu nr.unic - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimații și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și netimbrat.
Avocat pentru recurenți depune la dosar chitanța nr.- în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei reprezentând taxa de timbru datorată, și declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru contestatorii recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba pentru a lua act de tranzacția intervenită între părți iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul ca instanța de recurs să ia act de tranzacție. în al doilea subsidiar solicită casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește tardivitatea contestației. In continuare susține motivele de recurs invocate în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată
CURTEA DE APEL Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 7026/2000 a Judecătoriei Alba lulia, pronunțată în dosar nr. 2948/1999 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și - împotriva pârâților precum și acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional
în contradictoriu cu pârâții reconvenționali și - și pe cale de consecință:
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților următoarele sume:
- 36.446.446 lei vechi reprezentând valoarea actualizată a sumei de
47.000 lei;
- 13.240.560 lei reprezentând valoarea de circulație a saivanului;
4.302.236 reprezentând valoarea neactualizată a lucrărilor agricole
efectuate în anul 1992.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâților la plata sumei de 30.817.790 lei reprezentând valoarea de circulație a investițiilor.
Pârâții reconvenționali au fost obligați să plătească reclamanților reconvenționali, în solidar, suma de 3.187.000 lei reprezentând folosul de tras pe anul 1991.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea reconvențională privind obligarea pârâților reconvențional la plata contravalorii construcțiilor demolate de pârâții reconvenționali.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr. 618/A/2001 a Tribunalul Albaa fost admis în parte apelul declarat de reclamanții și - împotriva sentinței civile nr. 7026/2000 și pe cale de consecință a fost schimbată în parte sentința atacată numai sub aspectul soluționării capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata contravalorii investițiilor efectuate la imobilul înscris în CF 4733 și al acordării cheltuielilor de judecată. în acest sens au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 30.817.790 lei vechi reprezentând valoarea actualizată a investițiilor efectuate de aceștia la imobilul din litigiu.
Au fost compensate cheltuielile de judecată și menținute în rest neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru că debitorii nu și-au îndeplinit de bună voie obligația stabilită prin titlu executoriu așa cum prevăd dispozițiile art. 3711Cod procedură civilă, creditorii au procedat la aducerea sa la îndeplinire prin executare silită.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din 26.07.2001 a Judecătoriei Alba I, pronunțată în dosar execuțional 5432/2001 a fost încuviințată cererea de executare silită a creditorilor.
La data de 15.08.2001 executorul judecătoresc încheie un proces verbal de situație al imobilului asupra căruia s-a pornit executarea silită.
La data de 16.08.2001 se emite somație de plată a debitului, către debitorul.
În data de 7.09.2001 executorul judecătoresc întocmește publicația de licitație, fixând totodată condițiile în care se va desfășura licitația.
La data de 1.11.2001, BEJ întocmește actul de adjudecare-imobilul fiind adjudecat de către.
La data de 30 noiembrie 2001 executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de distribuție al prețului.
Prin sentința civilă nr. 1924/2004 a Judecătoriei Alba I pronunțată în dosar nr. 3095/2004 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 365/2005 a Tribunalului Albas -a constatat nulitatea actului de adjudecare din data de 1.11.2001 și a încheierii de întabulare în baza acestui act de adjudecare.
Acțiunea în constatarea nulității actului de adjudecare a fost promovată de către ambii debitori și.
La data de 22.06.2005 și respectiv 5.12.2005 creditorii și - au formulat cereri de stăruință pentru continuarea executării silite.
La data de 23.01.2006 executorul judecătoresc emite somație prin care debitorul a fost somat să achite în favoarea creditorului suma de 17.537,31 lei, în caz contrar urmând a proceda la valorificarea imobilului înscris în CF 5745.
Împotriva acestui act execuțional (respectiv somația) debitorul promovează contestație la executare, acțiune înregistrată sub dosar nr. 1394/2006 care se finalizează prin pronunțarea sentinței civile nr. 3061/2006 a Judecătoriei Alba I în baza căreia este anulat acest act. De asemenea a fost respinsă și cererea de constatare a prescripției executării silite.
Prin încheierea nr. 1579/2006 s-a întabulat în CF 5745 dreptul de proprietate a lui și și s-a notat emiterea somației pentru suma de 15.537,31 lei în favoarea lui.
La data de 10.05.2006 executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal de îndreptare a erorii materiale, prin care a arătat că din greșeală la numele creditorului s-a trecut în loc de cum era corect.
La data de 13.11.2006 executorul judecătoresc emite din nou o somație pentru recuperarea debitului.
Acest act de executare este comunicat doar debitorului, fapt rezultat din dovada de comunicare, dovadă pe care a primit-o la data de 20.XI.2006.
de-al doilea debitor, respectiv contestatoarei, moștenitoare lui, decedată la data de 1.07.2005, nu i-a fost comunicat niciodată actul de executare.
Potrivit prevederilor art. 401 alin 2 din Codul d e procedură civilă, contestație prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea ori de la data predării bunului.
Contestația la executare a fost promovată de fără a i se comunica actul atacat. Prin urmare, susținerea instanței de fond că în speță operează excepția tardivității greșită.
Termenul de depunere a contestației nu poate fi calculat de la data de 31.08.2001 deoarece actul de adjudecare a fot anulat, continuată executarea silită, ultimul act de executare fiind somația din data de 13.11.2006.
Cum excepția tardivității nu poate fi reținută, rezultă că instanța a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, în speță fiind incidente dispozițiile art. 2974alin 1 din Codul d e procedură civilă, motiv pentru care s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe.
În apel, Tribunalul nu a putut lua act de tranzacția încheiată de părți deoarece aceasta excede titlului executoriu.
Apelul contestatorilor și împotriva sentinței civile nr. 1522/2007 a Judecătoriei Alba N. a fost admis ca fondat prin decizia civilă nr. 186/A/l2.10.2007 a Tribunalului Alba - secția civilă, desființându-se sentința atacată și trimițându-se caza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Pentru a pronunța această deciziei s-a reținut în considerente că prin sentința civilă nr. 1924/2004 a Judecătoriei Alba I, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 365/2005 a Tribunalului Alba - secția civilă s-a constatat nulitatea actului de adjudecare din 1.11.2001 și a încheierii de întabulare dată în baza acestui act, acțiunea în constatarea nulității absolute fiind promovată de debitorii apelanți și.
În acest context, la 23.05.2006 executorul judecătoresc a emis somație prin cere debitorul a fost somat să achite creditorului urmăritor suma de 17.537,31 lei, în caz contrar urmând a se proceda la valorificarea imobilului înscris în CF 5745.
Acest act execuțional - somația - a fost atacat pe calea contestației la executare de către debitorul, admisă prin sentința civilă nr. 3061/2006 a Judecătoriei Alba I, cu consecința anulării acestuia, respingându-se cererea ce viza constatarea prescripției executării silite.
În considerarea acestei împrejurări, prin încheierea nr. 1579/2006 a Judecătoriei Alba Is -a intabulat în CF 5745 dreptul de proprietate a lui și, notându-se emiterea somației pentru creanța de 15.537,31 lei în favoarea lui.
Ulterior, la 13.11.2006, același executor judecătoresc emite o nouă somație în vederea recuperării acelui debit, act de executare care s-a comunicat doar cu debitorul, conform filei de comunicare din 20.XI.2006, a conchis aceeași instanță. Actul nu s-a comunicat cu contestatoarea, moștenitoarea lui, decedată la 1.07.2005.
Ori, conform art. 401 alin 2 Cod procedură civilă, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept reala cu privire la bunul urmărit se poate introduce în 15 zile de la efectuarea ori de la predarea bunului. Față de contestația la executare a fost promovată fără a i se comunica actul atacat, astfel că greșit s-a reținut de prima instanță că în speță este incidență excepția tardivității, a conchis instanța de apel. Termenul depunerii contestației nu poate curge de la 31.08.2001 deoarece actul de adjudecare a fost anulat continuându-se executarea silită, ultimul act de executare fiind somația din 13.11.2006.
În considerarea dispozițiilor art. 297 alin 1 Cod procedură civilă a fost astfel admis apelul cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă rejudecare la instanța de fond, pentru antamarea fondului cauzei și analiza posibilității luării act de tranzacția prin care părțile vor să pună capăt litigiului.
Împotriva acestei decizii, în termen, au declarat recurs contestatorii și, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, solicitând în principal (1) casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a se lua act de tranzacție intervenită în considerarea dispozițiilor art. 271 Cod procedură civilă.
(2) Și sub un alt aspect critic se susține că greșit s-a reținut de instanța de apel că acea contestație nu ar fi tardivă, dându-se o aplicare eronată dispozițiilor art. 401 alin 2 Cod procedură civilă, cu privire la termenul de la care curge contestația.
Se motivează din acest punct de vedere că imobilul înscris în CF 5475 s-a predat recurenților contestatori la 15.08.2001 conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc, astfel că putea solicitat anularea actelor execuționale până cel mai târziu la 31.08.2001.
În acest sens, se solicită modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și a menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 9 și art. 312 alin 3 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate în scris în sensul art. 304 Cod procedură civilă, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, se constată a fi nefondat în considerarea următoarelor aspecte:
Evident Codul d e procedură civilă, prin art. 401, cuprinde o reglementare particulară cu privire la termenul de exercitare a contestației la executare. Textul invocat este semnificativ în ce privește momentul de când începe să curgă acel termen de 15 zile, în principiu fiind momentul luării la cunoștință de actul de executare contestat sau de refuzul îndeplinirii lui.
Textul menționat cunoaște și termene speciale, în sensul că uneori derogarea vizează doar momentul de la care începe a curge termenul de exercitare a contestației, edificatoare fiind situația alin 2 al art. 401 Cod procedură civilă. Conform acestuia contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit se poate introduce în 15 zile de la efectuarea vânzării sau de la data predării silite a bunului, așa cum este cazul în speța de față.
In acest sens, este evident că lui, moștenitoarea lui, decedată în 2005, nu i s-a comunicat actul de executare așa cum în mod judicios a stabilit instanța de apel. Prin urmare, în cazul acesteia, termenul nu putea fi calculat de la 31.08.2001, actul de adjudecare fiind anulat, iar executarea a fost continuată, ultimul act fiind somația din 13.11.2006, astfel că în mod judicios s-a respins excepția tardivității, sub acest aspect criticile nu sunt fondate.
Nefondate sunt și criticile cu privire la incidența art. 271 Cod procedură civilă privind tranzacția încheiată de părți.
Sub aspect procedural trebuia observat că la termenul din 28.09.2007, când cauza s-a dezbătut oral în apel nu s-a invocat această situație, cauza analizându-se sub aspectul excepției prin care prima instanță a analizat cauza.
Tranzacția s-a invocat doar în cadrul termenului de amânare a pronunțării, neputându-se verifica în condițiile de contradictorialitate ale părților. De altfel, până în acel moment, toată apărarea intimaților din recurs a fost pe excepția tardivității, reținută de instanța de fond.
Pe de altă parte, aceasta, prin conținutul său, excede titlului executoriu contestat așa cum în mod judicios a stabilit și instanța de apel.
Mai mult, prin motivele de recurs, contestatorii recurenți și-au menținut criticile cu privire la tardivitatea contestației, astfel că recursul de față se privește a fi nefondat, nefiind prezente nici una din situațiile invocate de recurenți în sensul art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii recurenți și -, împotriva deciziei civile nr. 186/A/2007 a Tribunalului Alba - Secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier, --
Red.LT.
Dact. L, 2ex/03.04. 2008 Jud.. Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță