Contestație la legea electorală. Speță. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR.695

Ședința publică din data de 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Elena Staicu

JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul, domiciliat în P,-.B,.138,.B,.33, jud.P, împotriva deciziei civile nr.521 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în com. jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator, lipsind intimatul.

Procedura îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul contestator precizează că decizia atacată este pronunțată în data de 17.06.2008 și din eroare a trecut data de 14.06.2008.

Curtea, din oficiu, invocă excepția excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatorul, având în vedere că este formulat împotriva unei decizii pronunțată de Tribunalul Prahova ca instanță de recurs, decizie irevocabilă.

Contestatorul având cuvântul arată că Tribunalul Prahova în mod greșit a respins recursul ca tardiv formulat, deoarece în mod intenționat i-au fost reținute, atât la poștă, cât și la judecătorie plicurile cu contestațiile formulate la Legea electorală.

De asemenea, arată că instanța nu trebuia să soluționeze excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor.47 invocată de el, ci trebuia, din oficiu, să scoată cauza de pe rol și să înainteze dosarul la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției.

Mai precizează că obiectul dosarului de față este recurs împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova în ce privește excepția de neconstituționalitate a.47 invocată de el și solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului și admiterea recursului.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere că este formulat împotriva unei decizii pronunțată de Tribunalul Prahova ca instanță de recurs, decizie irevocabilă.

Recurentul contestator, având cuvântul, arată că în situația în care se respinge recursul, invocă excepția de neconstituționalitate a dispoz. Legii 47.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Mizil contestatorul a formulat contestație împotriva candidaturii pentru funcția de consilier local al Consiliul comunei a numitului admis de Biroul Electoral de Circumscripție pe lista de candidați PSD. După administrarea probei cu înscrisuri prin sentința civilă nr. 609/07.05.2008 Judecătoria Mizila admis excepția formulării tardive a contestației invocată din oficiu și a respins contestația ca tardiv formulată, reținând la pronunțarea soluției că, în ceea ce privește candidatura numitului aceasta a fost admisă de Biroul Electoral de Circumscripție și afișată la data de 18.04.2008 și față de faptul că, potrivit art.52 alin.1 din Legea 67/2004, termenul de formulare al contestației este de 48 ore de la afișarea candidaturii admise, iar în fapt petentul a formulat contestația pe care a înaintat-o prin poștă la data de 29.04.2008 înregistrată la 06.05.2008 pe rolul Judecătoriei Mizil, contestația este tardivă.

Împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs contestatorul, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât a solicitat anularea candidaturii numitului, consilier local al comunei, iar Legile nr.67/2004, 393/2004, 644/2006 sunt neconstituționale.

La termenul din data de 17.06.2008, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovaa invocat excepția tardivității recursului.

Prin decizia civilă nr. 521 din 17 iunie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității recursului invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și a respins recursul formulat de contestatorul, ca tardiv formulat, reținând următoarele considerente:

În baza prevederilor art.301 cod pr.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauza de față s-a reținut că, deși sentința atacată nr.609/07.05.2008 era supusă căii de atac a recursului în termen de 24 ore de la pronunțare, contestatorul a declarat recurs la data de 10.06.2008 cu depășirea termenului imperativ prevăzut de dispozițiile legale.

Față de aceste considerente Tribunalul Prahova în baza disp.art.138 cod pr.civilă a admis excepția și a respins recursul ca tardiv formulat.

Împotriva deciziei civile nr.521 pronunțată la 17.06.2008 a formulat recurs contestatorul deoarece s-a respins excepția de neconstituționalitate a legilor privind alegerile locale din 2008 conform motivelor existente la dosar întrucât are legătură cu cauza.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea recursului, Curtea de Apel va reține următoarele:

La termenul de judecată din 26.06.2008 instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Curtea apreciază că recursul de față este inadmisibil întrucât împotriva sentinței civile nr.609/2008 a Judecătoriei Mizils -a declarat recurs care a fost soluționat prin decizia nr.521/17.06.2008 a Tribunalului Prahova.

În mod corect s-a reținut că, împotriva sentinței civile nr.609/2008 a Judecătoriei Mizil calea de atac este recursul, întrucât potrivit rt.52 - alin (6) din Legea 67/2004 împotriva hotărârii date în contestație se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Recursul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare, iar potrivit alin.(7) din aceeași lege hotărârea pronunțată în recurs este definitivă și irevocabilă.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că a atacat soluția de respingere a excepției de neconstitutionalitate invocată, câtă vreme la dosarul cauzei nu există nicio încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale care să poată fi atacată cu recurs în condițiile art.29 din Legea 47/1992.

Întrucât recursul a fost formulat împotriva unei decizii irevocabile acesta este inadmisibil, motiv pentru care se va respinge recursul ca inadmisibil.

După acordarea cuvântului în fond recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 47/1992, excepție ce nu a fost propusă în condițiile prevăzute de art.132 cod pr.civilă.

Având în vedere că potrivit art.316 cod pr.civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, dar și dispoz. art.294 alin.1 cod pr.civilă potrivit căruia în apel, deci și în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, cererea formulată de recurent este o cerere nouă care nu mai poate fi luată în discuție de către instanța de judecată.

Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil, precum și cererea privind sesizarea Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatorul, domiciliat în P,-.B,.138,.B,.33, jud.P, împotriva deciziei civile nr.521 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în com. jud.P, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia

Fiind în

semnează președintele instanței

Grefier,

Red.dact.MG/CC

2.ex.01.07.2008

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

Președinte:Elena Staicu
Judecători:Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la legea electorală. Speță. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Ploiesti