Daune cominatorii. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.137/
Ședința publică din 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta, de Direcția Națională Anticorupție B și de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.2499/PI/29.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect daune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate în termen legal și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Dezbaterea asupra apelurilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea la data de 18 mai 2009, apoi pentru data de 22 mai 2009,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la ribunalul Bihor sub nr. dosar 5424/C/26.10.2005, reclamanta a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 10 milioane euro sau contravaloarea în Ron, reprezentând daune morale ca urmare a arestării, cercetării și trimiterii nelegale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 și 2.Cod Penal rap. la prev. Legii nr. 78/2000; obligarea Statului Român la plata sumei de 800 milioane lei reprezentând daune materiale, constând în: a) cheltuieli de transport, cazare și diurna la instanța din B și la, respectiv 80 milioane lei, conform dovezilor depuse la dosar; b) onorarii avocațiale în sumă de 150 milioane lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, transport, cazare și diurnă atât în faza de urmărire penală, cât și la judecată, precum și delegațiile de reprezentare; c) cheltuieli medicale în suma de 76 milioane lei, reprezentând controale medicale, supraveghere permanentă, plata medicamentelor, atât la bolile cardiace, cât și alte afecțiuni, care s-au manifestat în această perioadă, deoarece nu a beneficiat de asigurare medicală în perioada în care a fost suspendată din funcție; d) supliment de hrană pentru stres în toată această perioadă de trei ani și 2 luni, atât pentru ea, cât și pentru copii ei minori în cuantum de 3 milioane le pe zi. Sumele solicitate urmează a fi reactualizate la zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bihor, i-a fost repartizat spre soluționare, dosarul de faliment al SC SA lui. În legătură cu acest dosar de faliment, i s-a înscenat un flagrant de luare de mită, iar, la 24 mai 2002, fost arestată în mod nelegal în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/24.02.2002, efectuând 30 zile de arest.
În mod abuziv și cu încălcarea art. 5 din CEDO, după expirarea efectelor juridice ale acestui mandat, Curtea Supremă de Justiție, la data de 11.07.2002, prin decizia penală nr. 3605, prelungit în mod nelegal un mandat expirat, fără valoare juridică.
La data de 28.10.2002, a fost trimisă în judecată, iar arestarea, cercetarea și judecarea sa a avut loc pe o perioadă mai de 3 ani de zile, repercutându-se în mod dramatic în existența sa, prin producerea unor traume fizice, morale și sociale, fiind supusă unui tratament inuman ce i-a afectat în mod ireversibil viața.
Se arată că arestarea sa a fost abuzivă, cu încălcarea unor norme elementare de procedură penală, în absența unui aviz de cercetare și arestare din partea Ministerului Justiției.
Se invocă nerespectarea dispozițiilor legale privind mijloacele de probă, nulitatea actelor de urmărire penală, încălcarea flagrantă a procedurii penale, astfel că s-a retras pentru a evita încarcerarea sa în mod nelegal, lucru ce a fost interpretat de organele de urmărire penală ca o sustragere de la urmărirea penală.
Familia sa a fost terorizată, în special copii minori, prin violarea domiciliului și obligarea de a da declarații scrise și verbale cu privire la locul unde s-ar afla.
Curtea de Apel Brașov, prin hotărârea pronunțată în cauză la data de 07.02.2005, a reținut aceste nulității ale actelor de urmărire penală, și a dispus achitarea sa, în baza art. 10 lit. a și d Cpp rap. la art. 11 pct. 2 lit. a Cpp.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 4177/07.07.2005, a înlăturat aplicarea greșită a disp. art. 10 lit. d Cpc și a menținut art. 10 lit. a cpc, ( fapta de luare de mită nu există).
Se arată că familia sa a fost stigmatizată, soțul său fiind permanent în atenția colegilor și a presei, iar copiii minori au fost traumatizați de atmosfera creată în jurul faptelor pentru care a fost cercetată. și-au pus amprenta asupra rezultatelor școlare, iar soțul său a fost singurul care a întreținut financiar familia.
Datorită stresului la care a fost supusă în această perioadă, s-a îmbolnăvit, având în prezent afecțiuni cardiace care necesită tratament medical permanent și care sunt de natură să-i influențeze capacitatea de muncă în viitor, aducându-i prejudicii profesionale ireversibile.
Din punct de vedere moral, a fost afectată, fiind marginalizată de colegi și de oamenii din oraș, beneficiind de publicitate negativă în presă, astfel că poziția sa în societate a fost afectată. Persoanele ce se aflau în întreținerea sa ( copii, părinții și ) au fost obligați să renunțe la viața obișnuită, fiind supuși unor suferințe ireversibile ( s-a îmbolnăvit de inimă și era să-și piardă viața).
Prin arestarea, cercetarea sa în mod nejustificat, urmată de trimiterea în judecată în mod nelegal, în baza unor acte lovite de nulitate absolută, i s-a adus o gravă atingere onoarei și reputației, iar suferințele sale fizice și psihice trebuie reparate prin acordarea de despăgubiri. Statul trebuie să răspundă față de persoana sa pentru actul de justiție abuziv.
În drept, se invocă disp. art. 504-507 Cpp și art. 998-999.civil.
Prin încheierea din data de 30.12.2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 5516/2005, a fost admisă cererea de abținere formulată de magistrații Tribunalului Bihor și, în baza disp. art. 31 alin. 1 cu referire la art. 30 alin. 2 cpc, s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare la ribunalul Satu Mare, unde pricina a fost înregistrată sub nr. dosar 80/06.01.2006.
Ministerul Public, prin cererea depusă la filele 24-28 dosar Tribunalul Satu Mare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, ca nefondată, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 504 Cpp pentru a fi antrenată răspunderea Statului Român.
Admisibilitatea acțiunii civile în antrenarea răspunderii statului în baza disp art. 504 alin.1 cpp este condiționată de existența unei hotărâri definitive de achitare dată, însă, în urma rejudecării cauzei penale, după o prealabilă condamnare definitivă. În speță, nu s-a pronunțat nici o hotărâre definitivă de condamnare, reclamanta fiind achitată prin sentința penală nr. 5/07.02.2005 a Curții de Apel Brașov, menținută prin decizia penală nr. 4177/07.07.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale trebuie interpretată în sensul că trebuie extinsă posibilitatea de angajare a răspunderii statului pentru erori judiciare la toate situațiile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prev. de art. 10 Cpp, sens în care a și fost modificat art. 504 alin.1 Cpp prin Legea nr. 281/2003, textul rămânând nemodificat sub aspectul condiției privind existența unei hotărâri definitive prealabile de condamnare.
În consecință, nu se pot acorda despăgubiri pentru erorile judiciare săvârșite pe perioada desfășurării procesului penal, nici în faza de urmărire penală, nici în cea de judecată.
Judecata în fond a cauzei trebuie să se limiteze la alin. 2 al art. 504 cpp, în contextul în care reclamanta a fost privată efectiv de libertate în perioada 24.05.2002-22.06.2002.
Față de disp. art. 96 alin. 5 din Legea nr. 303/2004, se arată că reclamanta a avut o culpă procesuală în procesul penal, de natură să conducă la exonerarea de răspundere civilă a statului. Culpa reclamantei constă în atitudinea sa de negare a unui fapt evident, dovedit prin probele administrate în cauză. întâlnirii care a avut loc constituia, la momentul luării măsurii arestării preventive, un element de raportare în stabilirea existenței temeiurilor faptice prev. de art. 143 cpp, iar în cauză civilă, un element de referință în stabilirea culpei procesuale a reclamantei în procesul penal.
Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, a formulat întâmpinare, arătând că, în drept, nu se indică cu exactitate articolul în baza căruia se solicită despăgubiri, ci doar general art. 504-507 cpp, iar, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanta nu se încadrează în acest text de lege.
În ceea ce privește cheltuielile de cazare, transport și diurnă, pe notele de plată sunt menționate servicii pentru trei persoane, fiind trecute sumele globale, nu detaliate pe persoană. În ceea ce privește transportul pe ruta B - O, nu s-au centralizat sumele cheltuite, și nu s-a precizat numărul călătoriilor efectuate, nefiind prezentate documente justificative pentru toată suma solicitată.
Nu s-au dovedit cheltuielile efectuate cu reprezentarea avocațială, și nici cele medicale.
Suma solicitată, ca și supliment de hrană în condiții de stres este exagerată, depășind totalul solicitat cu titlu de daune materiale.
Prin încheierea nr. 213/D/28.04.2006 pronunțată în dosar nr. 80/2006, Tribunalul Satu Marea scos cauza de pe rol și, în baza disp. art. 40 Cpc, a trimis-o Tribunalului Timiș, spre competentă soluționare, față de faptul că, prin încheierea nr. 3748/11.04.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a judecării cauzei.
a fost înregistrată la ribunalul Timiș sub nr. dosar 6621/12.05.2006 și reînregistrată ulterior, în sistem ecris sub nr. dosar -.
La termenul de judecată din 20.06.2006, reclamanta, prin concluziile depuse la dosar, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public, prin DNA, precum și scoaterea din cauză a acestei instituții, cu consecința desființării actelor de procedură efectuate în dosarul nr. 80/2006 al Tribunalului Satu Mare pe motiv de nulitate, cu motivarea că Ministerul Public, reprezentat de DNA, nu are calitate procesuală pasivă în cauză ( 7-9).
În acest sens, relevant este faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 3748/2006, a respins, ca inadmisibilă, cererea de strămutare formulată de Ministerul Public, pe motiv de lipsă de calitate procesuală pasivă în cauză.
În lipsa unor dispoziții legale exprese, Ministerul Public nu justifică această calitate, întrucât nu are un interes personal, colectiv și nici general pentru a dobândi această calitate.
Prin înscrisul depus la filele 50-53, reclamanta a arătat că interpretarea dată de art. 504 cpp și dec. nr. 45/10.03.1998 a Curții Constituționale sunt străine spiritului legii și deciziei arătate. Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituția României, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Art. 504 cpp dă posibilitatea victimelor unor erori judiciare la reparații doar în două situații: când persoana condamnată nu a săvârșit fapta sau fapta imputată nu există.
Din moment ce prin decizia arătată s-a stabilit constituționalitatea art. 504 Cpp doar dacă nu se limitează la ipotezele prevăzute de acesta, fără nici un fel de alte precizări sau restrângeri, este evident că orice eroare judiciară, indiferent de modul în care s-a finalizat ( cu sau fără condamnarea persoanei) dă dreptul la reparații patrimoniale.
La termenul de judecată din 19.09.2006, T, în numele Statului Român și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a depus la dosar o completare a întâmpinării (f 58-64), prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public invocată de reclamantă, ca vădit neîntemeiată, și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește despăgubirile pentru lipsirea de libertate, excepția inadmisibilității acțiunii și, în special a petitului privind acordarea de daune materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat de procesul penal în toate fazele sale, ce exced perioadei arestării preventive. În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public, se invocă disp. Art. 45 alin. 3-5 Cpc, dispoziții legale ce conferă Ministerului Public nu calitate procesuală pasivă, ci o calitate procesuală de intervenient în interesul uneia dintre părțile în proces, în speță, al Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau chiar pentru apărarea interesului public în general.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirile solicitate pentru arestarea preventivă, față de disp. art. 506 alin. 2 Cpp, de data dec. pen. nr. 3691/11.09.2002 a Curții Supreme de Justiție prin care este revocată măsura arestării preventive, precum și de data introducerii prezentei acțiuni, dreptul material la acțiune s-a prescris, fiind împlinit termenul de 18 luni arătat.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, se arată că art. 504 cpp nu prevede posibilitatea acordării de daune morale și materiale pentru procesul penal în care reclamanta a avut calitatea de parte.
De asemenea, art. 504 Cpp circumscrie daunele morale și materiale la prejudiciile cauzate de eroarea judiciară, și nu la evenimente, fapte și lucruri ulterioare sau care exced erorii judiciare, care, în cauză, constă în arestarea preventivă în perioada 24.05.2002 - 22.06.2002.
Derularea procesului penal reprezintă o cauză licită pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul penal le-ar fi putut avea asupra reclamantei.
Se invocă jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește natura despăgubirilor acordate și cuantumul acestora.
La termenul de judecată din 19.09.2006, reclamanta a arătat verbal, prin apărător, că înțelege să-și precizeze acțiunea în sensul că despăgubirile solicitate vizează atât persoana sa, cât și a membrilor de familie afectați de măsura arestării sale preventive ( 125).
La același termen de judecată, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public, invocată de reclamantă, precum și excepția de nulitate a actelor de procedură din dosarul nr. 80/2006 al Tribunalului Satu Mare, pentru considerentele expuse în conținutul încheierii de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că nu vor mai fi reluate.
La termenul de judecată din 17.10.2006, reclamanta, personal și asistată de apărător, a arătat că înțelege să renunțe la completarea de acțiune, urmând ca instanța să se considere investită doar cu soluționarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost inițial formulată (f 199).
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 20.10.2006, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la disp. art. 96 alin. 5 din Legea nr. 303/2004, excepții invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii în plata de daune materiale și morale cauzate prin derularea procesului penal împotriva reclamantei, cu exceptia capătului de cerere privind cheltuielile de judecată generate în cursul acelui proces.
Prin sentința civilă nr.2499/PI/29.11.2007 Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamantă a sumelor de 10.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, și de 4.281,01 RON, cu titlu de daune materiale.
A respins în rest acțiunea civilă.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.318,57 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, considerațiile ce au stat la baza pronunțării acestor soluții cu privire la excepțiile invocate de părți au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată arătat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că tribunalul nu le va mai relua ( 233-234).
În consecință, ca urmare a soluțiilor pronunțate cu privire la excepțiile invocate de părți în cursul procesului prin încheierile de ședință din data de 19.09.2006 și 20.10.2006, precum și a faptului că reclamanta a renunțat la judecarea precizării de acțiune de la fila 125, tribunalul constată că, prin prezenta hotărâre, urmează a se pronunța asupra petitului privind acordarea de daune materiale și morale pentru arestarea preventivă a reclamantei, precum și cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de procesul penal finalizat cu achitarea reclamantei.
În ceea ce privește daunele materiale și morale solicitate în repararea prejudiciului cauzat prin trimiterea în judecată a reclamantei, tribunalul s-a pronunțat prin încheiere interlocutorie, admițând excepția de inadmisibilitate a unei astfel de cereri.
În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri: hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul procesului penal derulat împotriva reclamantei, copii de pe unele acte de urmărire penală întocmite în acel dosar, acte medicale constând în certificate medicale, rețete emise de medicul de familie, bonuri fiscale, chitanțe privind plata biletelor de tren pe ruta O - B și B, bonuri de benzină, facturi fiscale în dovedirea cazării la unități hoteliere din B, chitanțe doveditoare a plății unor servicii de curierat pentru instanțele de judecată; s-a luat interogatoriu reclamantei ( 239), s-au administrat probe testimoniale și s-au efectuat două expertize medico-legale, material probator din a cărui analiză, instanța reține, în fapt, următoarele:
Ca urmare a autodenunțului formulat de numitul la data de 23.05.2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa demarat cercetarea penală a reclamantei -, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 și 2. pen. cu referire la art. 1 lit.,a" din Legea nr. 78/2000.
Față de reclamantă, s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24 mai 2002, până la data de 22.06.2002, în acest sens fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 11/24.05.2002 ( 28 dosar Tribunalul Bihor ).
Curtea de Apel Oradea și Curtea Supremă de Justiție au admis cererile de prelungire a măsurii preventive față de reclamantă, dar aceste hotărâri nu au putut fi puse în aplicare, deoarece inculpata a dispărut de la domiciliul său.
Prin decizia penală nr. 3691/10.09.2002, Curtea Supremă de Justiție a respins o nouă cerere de prelungire a măsurii arestării preventive, constatându-se că măsura anterioară a încetat.
Prin rechizitoriul din 28.10.2002 emis de Ministerul Public, Parchetul Național Anticorupție în dosarul nr. 90/P/2002, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei - pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 și 2.Cod Penal cu referire la art. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 ( 9-15 dosar Tribunalul Bihor ).
Prin sentința penală nr. 5/F/07.02.2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. 495/P/F/2003, inculpata a fost achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cpp rap. la art. 10 lit. a și d cpp pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul primirii, iar sub aspectul pretinderii, fapta nu există ( 58-62 același dosar).
Prin decizia penală nr. 4177/07.07.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 1733/2005, s-a menținut măsura achitării reclamantei cu înlăturarea disp. art. 10 lit. d cpp. din conținutul sentinței susmenționate, astfel că reclamanta a fost achitată în mod definitiv în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a cpp raportat la prev. art. 10 lit. a cpp, pe motiv că fapta nu există ( 12-23 dosar Tribunalul Satu Mare ).
Potrivit disp. art. 504 cpp, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronuntat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate în mod nelegal.
3 al articolului de lege arătat prevede criteriile după care se va ghida instanța în aprecierea caracterului nelegal al arestării, printre aceste situații fiind și cazul pronunțării unei hotărâri definitive de achitare.
Reclamanta a solicitat, prin acțiunea introductivă, obligarea Statului Român la plata de daune materiale și morale pentru prejudiciul cauzat de arestarea, cercetarea și trimiterea sa în judecată în mod abuziv, daune ce constau în cheltuieli de judecată în dosarul anterior, reprezentând cheltuieli de cazare, transport, diurnă, onorarii avocațiale, cheltuieli medicale pentru tratarea afecțiunilor manifestate ca urmare a traumelor ocazionate de procesul penal, supliment de hrană pentru refacerea fizica și psihică, precum și daune morale.
Prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, a arătat că, în ceea ce privește cheltuielile medicale, solicită repararea prejudiciului cauzat și celor doi fii ai săi și mătușii sale, aflată în întreținerea sa, pentru traumele suferite datorită arestării sale abuzive.
Această din urma cerere, ce constituie o completare a acțiunii introductive, făcută după închiderea dezbaterilor, nu poate fi primită de instanță, întrucât este formulată cu încălcarea principiului contradictorialității în procesul civil, cu neglijarea dreptului la apărare al pârâtului Statul Român.
De asemenea, se are în vedere faptul că o cerere similară a fost formulată doar verbal la termenul de judecată din 19.09.2006 ( 125, vol. I dosar Tribunalul Timiș ), pentru ca, la termenul de judecată din 17.10.2006, reclamanta, prezentă personal și asistată de apărător, a arătat că înțelege să renunțe la completarea de acțiune urmând ca instanța să se considere învestită doar cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată inițial ( 199).
În consecință, tribunalul nu va analiza cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor medicale ocazionate fiilor reclamantei și numitei, întrucât această solicitare nu a fost formulată cu respectarea disp. art. 112 și 132 cpc, instanța nefiind procedural învestită cu această cerere.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare de daune materiale și morale cauzate prin derularea procesului penal împotriva sa, prin încheierea de ședință din data de 20.10.2006, tribunalul a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei sub acest aspect, cu excepția petitului privind cheltuielile de judecată ocazionate de acel proces.
În consecință, cererea reclamantei de obligare a Statului Român la repararea prejudiciului moral ocazionat de cercetarea și trimiterea sa în judecată abuziv, precum și a prejudiciului material constatând în cheltuieli medicale și supliment de hrană ocazionate de procesul penal, ce nu au legătură cu arestarea preventivă a reclamantei, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință arătată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că nu vor mai fi reluate (vezi filele 233-234 vol. I Tribunalul Timiș ).
Ca urmare a admiterii excepției arătate, tribunalul urmează a se pronunța prin prezenta hotărâre cu privire la cererea în repararea prejudiciului moral și material ocazionat de arestarea reclamantei în procesul penal, precum și cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de acel litigiu.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat ca urmare a arestării preventive a reclamantei, tribunalul constată că, sub acest aspect, sunt întrunite cerințele art. 504 alin. 2 cpp pentru angajarea răspunderii patrimoniale a statului în sensul că reclamanta a fost arestată preventiv în perioada 24.05.2002- 22.06.2002 în baza unui mandat de arestare preventivă emis de instanța de judecată, pentru ca ulterior, prin decizie definitivă, aceasta să fie achitată pentru săvârșirea infracțiunii ce a cauzat arestarea sa, în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cpp, pe motiv că fapta imputată nu există.
În ceea ce privește determinarea prejudiciului cauzat sub acest aspect, în cauză a fost administrat un probatoriu vast, urmând ca la cuantificarea acestuia să fie avută în vedere practica judiciară în materie, atât a instanțelor interne, cât și jurisprudența CEDO.
Este incontestabil faptul că, prin arestarea preventivă a reclamantei, magistrat în funcție, pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție cu privire la un dosar pe care îl instrumenta, reclamantei i s-a adus un prejudiciu moral, fiindu-i lezată imaginea publică, astfel că achitarea sa ulterioară nu poate fi considerată o reparație echitabilă și suficientă.
Acordarea reparației morale urmează a fi făcută cu luarea în considerare a atingerii efective aduse demnității reclamantei, a suferințelor și a dificultăților de integrare socială ulterioară, cauzate de privarea de libertate.
Cuantumul sumei cuvenite cu titlu de reparație morală pentru arestarea preventivă a reclamantei urmează a fi stabilită astfel încât dreptul reclamantei să nu apară ca fiind teoretic și iluzoriu, ci concret și efectiv, în acest sens fiind jurisprudența CEDO. În speța și Nedelcu contra României din 2004, fost reiterat acest principiu, subliniindu-se că art. 5 par. 5 din CEDO nu dă dreptul la un anumit cuantum cu titlu de reparație, fiind trasate regulile ce urmează a ghida instanțele naționale în stabilirea despăgubirii.
Ca urmare, având în vedere aceste criterii, sumele acordate de CEDO cu titlu de reparație morală în cazuri similare ( Pantea contra României, Filip contra României, și speța citată anterior), precum și durata efectivă a arestării preventive a reclamantei ( 30 zile), tribunalul constată că suma de 10.000 Euro acordată cu titlu de reparație a prejudiciului moral cauzat prin arestarea preventivă a reclamantei, constituie o reparație echitabilă a prejudiciului de imagine adus reclamantei având în vedere, totodată și faptul că aceasta deținea funcția de judecător, cazul său fiind puternic mediatizat.
În ceea ce privește cheltuielile de ocazionate de afecțiunile medicale dezvoltate de reclamantă în acea perioadă, ca urmare a traumei suferite, ca urmare a arestării sale preventive, expertiza medico-legală efectuată în cauza a concluzionat că afecțiunile reclamantei nu au legătură cu arestarea sa preventiva ( 121 și urm. vol. II Tribunalul Timiș și 237 și urm. același dosar).
În plus, chiar reclamanta a arătat, în răspunsul la interogatoriul luat de instanță, că nu a sesizat simptome de boală în perioada de detenție ( 239 dosar Tribunalul Timiș, vol. I).
Din actul aflat la fila 140 din același dosar, rezultă că și anterior arestării preventive suferea de o afecțiune cardiacă.
Cheltuielile pretins ocazionate de suplimentul de hrană al reclamantei pe perioada arestării preventive nu au fost dovedite prin înscrisuri, în condițiile art. 1169 și urm. civil, deși sarcina probei revenea reclamantei.
Ca atare, având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit faptul că, urmare a arestării sale preventive, a suferit de afecțiuni medicale ce ar fi necesitat tratament medical, nedepunând la dosar nici chitanțe doveditoare a cheltuielilor efectuate cu acest titlu, tribunalul va respinge această solicitare, ca neîntemeiată.
Pentru aceleași considerente, urmează a fi respinsă și cererea de acordare a sumei de 300 Ron/zi supliment de hrană pentru reclamantă și fii săi, cererea nefiind susținută prin nici un mijloc de probă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de dosarul anterior, în conformitate cu jurisprudența CEDO, un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (cauza Popescu și Dașoveanu contra României).
În aplicarea acestor principii și raportat la prev. art. 1169. civil, tribunalul va admite în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul penal, constând în cheltuielile de transport, cazare, diurnă, atât pentru ea, cât și pentru avocații săi, precum și onorariul acestora.
Vor fi acordate doar cheltuielile de transport și cazare efectiv dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, urmând a fi respinsă cererea de acordare a onorariilor avocațiale, ca nedovedită cu înscrisuri în acest litigiu, precum și diurna solicitată pentru ea și avocați, deoarece, pe de o parte, nici un text de lege nu prevede această posibilitate, diurna fiind cuvenită persoanei ce este delegată în altă localitate ( ceea ce nu este cazul în speță), iar, pe de altă parte, nu au fost depuse înscrisuri doveditoare a plății unor sume cu acest titlu de către reclamantă.
În consecință, pentru aceste considerente, tribunalul va admite în parte aceste petite, obligând Statul Român la plata sumei de 4.281,01 Ron cu titlu de daune materiale, constând în cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în procesul penal, respingând în rest cererea sa.
Prin concluziile scrise, reclamanta a solicitat redeschiderea dezbaterilor pentru completarea probatoriul cu privire la afectarea capacitații de muncă a reclamantei și la oportunitatea încadrării sale într-un grad de invaliditate permanentă.
Tribunalul constată că această probă nu este necesară cauzei, întrucât în prezenta cauză s-a solicitat repararea prejudiciului material și moral produs deja reclamantei, neputând fi solicitată repararea unui prejudiciu viitor și eventual.
Legea specială prevede o anumită procedură de urmat pentru stabilirea capacității de muncă a reclamantei și a eventualei sale încadrării într-un grad de invaliditate, procedură pe care reclamanta nu a urmat-
Doar după ce aceasta se va adresa Comisiei de Expertizare a capacitații de muncă, care va emite o hotărâre în acest sens, care să ateste reducerea capacității de muncă a reclamantei și doar dacă aceasta va trebui să se pensioneze pe motiv de boală, se va putea constata eventual un prejudiciu cert cauzat reclamantei și aceasta numai dacă patrimoniul său va suferi o vătămare ca urmare a acestei încadrări în grad de handicap.
Până la acel moment, reclamanta nu are un prejudiciu cert și actual care să fie reparat, nefiind îndeplinite cerințele art. 998-999. Civil.
Pentru toate aceste considerente și în baza disp. art. 504 Cpp, art. 998- 999. civil, art. 1169 și urm. civil, tribunalul a constatat că prezenta acțiune este parțial întemeiată, motiv pentru care a admis-o în parte și a obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamantă a sumelor de 10.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale și de 4.281,01 RON, cu titlu de daune materiale, fiind respinsă în rest acțiunea civilă.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, Direcția națională Anticorupție B și Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin DGFP
Reclamanta, prin apelul său solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și pe cale de consecință solicită admiterea acțiunii principale în sensul obligării pârâtului intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 10.000.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume cu titlu de daune morale, ca urmare a arestării pe nedrept, a cercetării abuzive și trimiterea nelegală în judecată a reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000.000 ROL reprezentând daunele morale constând din cheltuieli generale în cursul procesului penal, reprezentate de cheltuieli de transport și cazare la instanțele din B și B, respectiv 80.000.000 ROL, precum și cheltuieli de diurnă, onorarii avocațiale în cuantum de 150.000.000 ROL, inclusiv cheltuieli de deplasare pentru procesul penal, 76.000.000 ROL reprezentând controale medicale, supraveghere permanentă, contravaloarea medicamentelor necesare bolii cardiace și a celorlalte afecțiuni cauzate de măsura arestării abuzive, cheltuieli cu supraalimentația pentru refacere fizică și psihică ca urmare a traumelor la care a fost supusă reclamanta prin arestarea sa abuzivă.
Reclamanta solicită ca aceste sume să fie reactualizate la data plății și solicită acordarea cheltuielilor de judecată la fond în sumă de 47.747.113 ROL, sumă pe care prima instanță a acordat-o doar parțial, fără a ține cont de actele justificative depuse în original la dosar, respectiv bilete clasa a II-a, cazare hotel II stele, delegații avocați.
In dezvoltarea motivelor de apel se arată că în perioada 24 mai - 22 iunie 2002 a fost arestată preventiv, fiind acuzată de o infracțiune de luare de mită, pe care ar fi săvârșit-o în timp ce funcționa ca judecător la ribunalul Bihor, iar prin sentința penală cu nr.5/F/7.02.2005 a Curții de Apel Brașov a fost achitată în baza art.11 pct.2 lit.a Cod penal, rap. la art.10 lit.a și d pr.penală, iar prin decizia civilă nr.4177/7.07.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înlăturată aplicarea art.10 lit.d pr.penală, achitarea fostei inculpate, actuala reclamantă pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pronunțându-se doar în baza art.11 pct.2 lit.a Cod penal și 10 lit. pr.penală.
Reclamanta arată că, a fost traumatizată ca urmare a arestării și pe durata arestării preventive chiar dacă a fost deținută în arestul Poliției, a suferit traume psihice și i s-au cauzat suferințe fizice, care potrivit art.3 din protocolul 7 al Convenției Europene ale Drepturilor Omului trebuie reparate printr-o despăgubire bănească.
Mai arată că, pretențiile sale se întemeiază pe o justă și integrală reperare a prejudiciului ce i-a fost cauzat, ca urmare a atingerilor aduse demnității, sănătății vieții și integrității sale corporale, deoarece statutul său social a fost afectat ca urmare a arestării și a acuzației de corupție ce i-a fost adusă, care ulterior s-a dovedit falsă,
De asemenea reclamanta mai arată că i-a fost adus atingere onoarei, reputației și prestigiului profesional, fiind mediatizat în presa scrisă și televizată cazul său cu trimitere clară spre funcția pe care aceasta o deținea în momentul săvârșirii presupusei infracțiuni de corupție.
Reclamanta mai arată că, i-a fost afectată sănătatea ca urmare a deținerii sale în arest pe o perioadă limitată de timp și ulterior prin tracasare la diferite instanțe din țară până la soluționarea definitive a cauzei penale, astfel că, se impune a-i fi acoperite cu titlu de despăgubire cheltuielile pe care aceasta le suportă cu tratamentul medical și are nevoie și de un regim alimentar deosebit pentru a se reface fizic și psihic.
Reclamanta mai susține că a fost afectată și cariera sa profesională, întrucât la începutul anului 2002 intenționat să se prezinte la un concurs în vederea promovării la Curtea de Apel Oradea, intenție ce nu a mai putut fi materializată ca urmare a arestării sale preventive.
Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, reprezentat de T, solicită admiterea apelului și în principal, schimbarea în tot a sentinței civile nr.2499/29.11.2007, și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, respectiv pentru perioada duratei arestării 24.05 - 22.06.2002, și prin urmare, respingerea acestei acțiuni ca fiind prescrisă pentru acest capăt de cerere.
Pentru pretențiile reclamantei în sumă de 4281,01 RON ce reprezintă daune materiale reprezentat de cheltuieli de judecată care exced perioadei duratei arestării se solicită schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca inadmisibil a acestui capăt de cerere, iar pentru restul pretențiilor solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiat.
In subsidiar, solicită schimbarea în parte a sentinței civile în sensul reducerii cuantumului pretențiilor acordate reclamantei de instanța de fond.
In dezvoltarea motivelor de apel, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirile solicitate ca urmare a arestării preventive se arată că potrivit art.506 pr.penală, acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, sau după caz a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului prevăzut în art.504 pr.penală.
Cum reclamanta a fost pusă în libertate la data de 22.06.2002, intimatul apelant Statul Român consideră că, dreptul reclamantei de a solicita aceste daune s-a născut la data de 22 iunie 2002 și astfel acțiunea formulată de reclamantă apare ca fiind prescrisă sub acest aspect.
Sub aspectul excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, pentru acordarea daunelor materiale în sumă de 4.281,01 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, efectuate în cursul procesului penal, același apelant consideră că, aceste pretenții ce se referă la cheltuieli materiale ocazionate de desfășurarea în continuare a procesului penal în toate fazele, urmărire penală, judecată în primă instanță și judecată în recurs, nu sunt reglementate în mod expres de art.504 pr.penală, astfel că, din punctul de vedere al apelantului această cerere este inadmisibilă.
In ceea ce privește solicitarea de schimbare a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru arestarea preventivă pe nedrept a reclamantei în cursul urmăririi penale, se arată că, potrivit art.504 alin.3 pr.penală, aceasta putea solicita daune dacă prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate s-a stabilit că măsura arestării preventive a fost nelegală.
In speța de față însă, prin decizia penală nr.3691/11.09.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție de revocare a măsurii privative de libertate a arestării, nu s-a stabilit că arestarea fostei inculpate ar fi fost făcută în mod nelegal, stabilindu-se doar că prelungirea mandatului de arestare preventivă nu mai are obiect și nu mai este oportună, întrucât inculpata nu se mai găsește în stare de arest pentru a se impune prelungirea mandatului de arestare.
S-a reținut că inculpata a fost pusă în libertate din 22 iunie 2002.
Referitor la daunele morale acordate reclamantei de către instanța de fond, în sumă de 10.000 EURO, solicită diminuarea acestora ca urmare a admiterii apelului, întrucât acestea sunt exagerate și nejustificate.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție, prin apelul său, solicită admiterea acestuia și pe cale de consecință, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe cu consecința respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, solicită să se constate că sumele acordate reclamantei de prima instanță sunt prea mari în raport cu durata arestării pretins nelegale.
In dezvoltarea motivelor de apel, se arată că, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art.504, 507.pr.penală, pentru a fi antrenată răspunderea statului.
In mod greșit instanța de fond a înțeles să acorde reclamantei daune morale pentru durata arestării preventive, deși luarea acestei măsuri s-a datorat unei culpe procesuale a reclamantei în procesul penal și invocă prev.art.96 alin.5 și Legea nr.303/2004 în sensul că "nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care în cursul procesului a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror".
Apelanta pârâtă susține că, reclamanta prin declarațiile date în faza cercetării penale a susținut că nu a purtat vreo discuție telefonică cu denunțătorul și că nu s-a întâlnit cu acesta, deși din informațiile culese în această fază a procesului a reieșit că a discutat cu denunțătorul.
De asemenea, consideră că s-au acordat greșit și cheltuieli de judecată, deși nu sunt întrunite cerințele art.504 alin.1 pr.penală.
Mai consideră că în mod greșit a fost obligat Statul Român la despăgubiri către reclamantă, în temeiul art.998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, care nu poate constitui temei juridic pentru antrenarea răspunderii Statului, temeiul juridic constituindu-l doar prev.art.504 pr.penală rap. la art.52 alin.3 din Constituția României.
Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Bad epus întâmpinare, solicitând respingerea apelului reclamantei și admiterea apelului său, cu toate motivele pe care le-a indicat, considerând că despăgubirile acordate de către instanță în sumă de 10.000 euro sunt prea mari în raport cu prejudiciul produs acesteia și în rest susține cele două excepții de inadmisibilitate și de prescripție pe care le-a invocat și în apel.
In cursul soluționării apelului la dosar au fost depuse acte, respectiv certificate medicale, rețete medicale, cu care reclamanta a înțeles să dovedească deteriorarea stării sale de sănătate ca urmare a perioadei pe care a petrecut-o în detenție și cheltuielile pe care le suportă pentru a-și echilibra starea de sănătate.
La cererea reclamantei a fost încuviințată și completarea raportului de expertiză medico-legală de către Laboratorul de Medicină Legală T, lucrare ce se află depusă la 351-353 din dosarul CAT.
Din analiza actelor de la dosar și în raport de motivele invocate de părți în apel, se rețin următoarele:
Reclamanta își întemeiază acțiunea sa pe prev.art.504 alin.2 și 3 pr.penală, deoarece în cursul cercetării penale a fost arestată din data de 24.05 - 22.06.2002, fiind acuzată de fapte de corupție.
Reclamanta își desfășura activitatea ca judecător în cadrul Tribunalului Bihor, iar fapta de corupție pentru care a fost acuzată era legată de îndeplinirea atribuțiilor de judecător sindic de către reclamantă.
In cursul cercetării judecătorești însă reclamanta a fost achitată pentru săvârșirea acestei fapte, reținându-se că fapta ce a fost pusă în sarcina acestuia nu exista.
Pentru cele 22 de zile de arest preventiv, reclamanta solicită atât daune materiale, cât și daune morale, pe care prima instanță le-a admis parțial, respectiv a admis doar cererea acesteia de acordare de daune morale în sumă de 10.000 euro, precum și daune materiale în sumă de 4281 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe care aceasta le-a suportat în cursul procesului penal.
Cu privire la aceste daune materiale, tribunalul în mod corect a reținut că, reclamantei nu-i sunt aplicabile disp.art.504 alin.1 pr.penală și art.3 din Protocolul nr.7 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a recunoscut doar dreptul la reparație al persoanei care inițial a fost condamnată definitiv săvârșindu-se astfel o eroare judiciară.
In speța de față, reclamanta nu poate invoca acest drept, deoarece a fost achitată în timpul procedurilor judiciare, astfel că, sub acest aspect, sentința primei instanțe apare ca fiind temeinică și legală.
Reclamanta susține și în apel că perioada de 22 zile în care s-a aflat în detenție i-a afectat atât de grav sănătatea, încât a fost supusă unor intervenții chirurgicale în anul 2008, și este nevoită să suporte tratament medicamentos pentru a-și reface starea de sănătate fizică și psihică.
Completarea raportului de expertiză medico-legală constată însă că, starea de sănătate a reclamantei nu a fost afectată de această perioadă de detenție, că intervenție chirurgicală pe care aceasta a suportat-o nu are legătură de cauzalitate cu un eveniment traumatizant de tipul arest preventiv sau încarcerare, fiind o afecțiune care evoluează progresiv în timp.
De altfel, la data de 10 iunie 2002, reclamanta a fost supusă unui consult medical la Spitalul ilitar Oradea, unde pe baza unei ecografii abdominale s-a constatat un diagnostic de fibromatoză uterină, ceea ce confirmă un stadiu incipient al afecțiunii pentru care s-a intervenit în 30 mai 2008.
S-a mai reținut prin concluziile aceluiași raport de expertiză-medicală că diagnosticul de osteoporoză și osteopenie sunt subsecvente intervenției chirurgicale la care a fost supusă reclamanta, iar pentru celelalte tulburări anxios depresive, a fost supusă unui tratament terapeutic în condiții de ambulatoriu, fără a urma un tratament de specialitate.
De altfel, reclamanta a fost reîncadrată în funcția deținută anterior arestării sale preventive.
Ținând seama totuși de faptul că reclamanta a suferit o traumă morală ca urmare a faptului că a fost acuzată de săvârșirea unei fapte de corupție, că a fost arestată preventiv pentru aceasta, fiind supusă oprobiului public prin mediatizarea acestei fapte de corupție, atât în presă, cât și în emisiuni televizate, în baza textelor de lege mai sus indicate poate beneficia de acordarea daunelor morale.
La stabilirea cuantumului acestor daune ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană se au în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal de libertate.
Această arestare a reclamantei, precum și faptul că a fost acuzată de săvârșirea unei fapte de corupție, avut grave consecințe asupra reclamantei, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care analizate și evaluate obiectiv constituie fundamentul daunelor morale.
Reclamanta a dovedit că, nu numai ea a fost afectată de această măsură și traumatizată, dar și familia sa, chiar și copii, care au fost marginalizați la școală și au refuzat să frecventeze colectivitatea.
Ținând seamă de aceste criterii în baza art.5 paragraf 1 din Protocolul 7 Adițional la Convenție, Curtea consideră necesar a fi majorată suma acordată reclamantei cu titlu de daune morale de la suma de 10.000 euro acordată de prima instanță la suma de 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
Urmează deci ca în baza art.296 pr.civ. apelul reclamantei să fie admis sub acest aspect.
Iar în ceea ce privește celelalte despăgubiri, care le solicită reclamanta în apel, urmează a fi menținută hotărârea primei instanțe cu privire la neacordarea acestora.
S-a arătat mai sus că reclamanta nu justifică acordarea de daune materiale pentru tratamentul medicamentos și afecțiunile fizice de care suferă, care nu au fost generate de măsura arestării preventive și nu sunt justificate nici celelalte pretenții ale reclamantei, decât în măsura în care au fost acordate de către prima instanță.
In ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în apel, acestea în baza art.274 pr.civ. urmează a fi acordate în sensul că suma de 3926 lei reprezintă cheltuielile de transport justificate cu biletele depuse la dosar și 1500 lei onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.
In ceea ce privește apelul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, acestea urmează a fi respinse.
In apelul său pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, reia excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, excepția inadmisibilității acțiunii privind acordarea daunelor materiale în sumă de 4281,01 lei reprezentând cheltuieli de judecată în cursul procesului penal.
Aceste excepții au fost invocate și în fața instanței de fond și au fost respinse prin încheierea din 20.10.1006 aflată la 233 din volumul 1. al acelei instanțe și urmează a fi respinsă și în apel, reținând că, termenul de prescripție pentru introducerea acestei acțiuni începe să curgă de la data pronunțării hotărârii de achitare așa cum prevedea art.505 alin.2 pr.penală, anterior modificării acestuia.
Prin urmare, acțiunea este formulată în termen.
In ceea ce privește însă excepția inadmisibilității pretențiilor de 4281 lei, și această excepție a fost respinsă de către prima instanță și urmează a fi respinsă și în apel, reclamanta având posibilitatea să solicite cheltuielile de judecată suportate în procesul penal în care a fost achitată pe calea unei acțiuni civile.
Cu privire la temeinicia acțiunii reclamantei, Curtea constată că această acțiune este temeinică, că temeiul juridic îl formează art.504 alin.2, art. 506 și art.5 paragraful 1 din Protocolul 7 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce se referă la privarea nelegală de libertate a unei persoane.
Cum reclamanta în perioada 24.05-22.06.2002 a fost privată nelegal de libertate, acțiunea sa pentru acoperirea daunelor materiale și morale apare ca întemeiată.
Prin urmare, apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B urmează a fi respins în baza art.296 pr.civ.
In ceea ce privește apelul Direcției Naționale Anticorupție în baza art.296 pr.civ. urmează a fi respins și acesta, considerând că, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantei de către prima instanță.
Apelantul susține că este inadmisibilă acțiunea reclamantei, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.504-507.pr.penală, pentru a fi antrenată răspunderea Statului Român, astfel instanța de fond în mod greșit a acordat reclamantei daune morale cu titlu de reparație morală pentru arestarea preventivă, deși luarea acestei măsuri preventive s-a datorat unei culpe procesuale a reclamantei în procesul penal.
In acest sens apelanta pârâtă susține că la data de 23 mai 2002, organele de urmărire penală au desfășurat mai multe activități operative prin care au stabilit faptul că reclamanta a purtat o discuție telefonică cu denunțătorul din dosarul penal, convorbire pe care la data de 24 mai 2002, nu a recunoscut că a purtat-
Pârâta apelantă consideră că, atitudinea reclamantei este culpabilă, invocând disp.art.96 alin.5 din Legea nr.303/2004.
Apelul pârâtei nu este întemeiat deoarece în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-a stabilit că inculpata nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată și a fost achitată definitiv de Inalta C de Casație și Justiție printr-o decizie pronunțată în dosarul penal în care reclamanta a fost judecată pentru infracțiunea de corupție, și astfel, prev.art.96 alin.5 din Legea nr.303/2004 nu-i sunt aplicabile și nu poate înlătura răspunderea statului pentru acordarea daunelor morale.
Ca urmare a respingerii acestei excepții, urmează a fi respins și restul apelului prin care pârâta susține că reclamantei nu i se datorează daune morale și nici despăgubiri materiale ce decurg din susținerea procesului penal, invocând prev.art.504 alin.1 pr.penală.
Reclamanta are ca temei juridic al acțiunii sale prev.art.504 alin.2 pr.penală, plângându-se de faptul că a fost arestată nelegal, împrejurare ce nu mai poate fi contestată de pârâți în nici un fel, evidentă fiind decizia penală, prin care Inalta C de Casație și Justiție a achitat-o pe reclamantă pentru o faptă de corupție, reținând că reclamanta nu săvârșit acea faptă (art.11 lit.a Cod penal rap. la art.10 lit.a pr.penală).
Nici motivul de apel invocat de această pârâtă referitor la daunele materiale reprezentate de cheltuielile de judecată suportate de reclamantă pe tot parcursul procesului penal, cheltuieli ce exced perioada arestării preventive nu este întemeiat, deoarece reclamanta fiind achitată definitiv pentru infracțiunea de corupție este îndreptățită să solicite separat cheltuieli de judecată, în cadrul unui proces civil.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantei sub acest aspect.
Având în vedere cele de mai sus, apelul acestei pârâte în baza art.296 pr.civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2499/PI/29.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-,pe care o schimbă în parte în sensul că majorează daunele morale acordate reclamantei de la suma de 10.000 euro la suma de 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Respinge apelurile declarate de pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B și
Obligă pârâții intimați să achite reclamantei apelante suma de 3926 lei cheltuieli de transport și 1500 lei onorariu de avocat, cheltuieli de judecată aferente apelului.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red./26.05.2009
Dact.GK/6 ex./26.05.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
-recl.apel. - O-.5 jud.
-pâr.int. -Ministerul Finanțelor B -- sector 5
-DGFP T - T-
-apelant -Direcția Națională Anticorupție - str.- nr.79-81
Sector 1
Emis 4 comunicări
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu
