Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.159/

Ședința publică din 21 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada Coțovanu

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâtele. C prin lichidator SOFTWARE ( fostă - SOFTWARE SRL P) reprezentata de și SRL, împotriva deciziei civile nr.318 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta Câmpulung este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.5953 din 14.03.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei.

Recursul declarat de pârâta Câmpulung este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.5954 din 14.03.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, din care rezultă că a fost achitată suma de 10 lei.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării a fost pronunțată următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 19.08.2004, reclamanta - - a chemat în judecată pe - SCHIT SRL, - ȘI - SRL, soliciotând pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtele să fie obligate să respecte dreptul de servitute de trecere pentru exercitarea căruia să plătească despăgubiri potrivit actului de vânzare cumpărare prin care dreptul de trecere a fost constituit.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a vândut pârâtelor câte o suprafață de teren și pentru folosința acestora le-a constituit o servitute de trecere, însă exercitarea dreptului se face în alte limite și fără plata de despăgubiri.

La data de 24.09.2004, reclamanta a chemat în judecată și pe - SRL, pentru a fi obligată la exercitarea dreptului de servitute în limita în care acesta a fost recunoscut precum și la plata de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr.2343/2004 a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată cu motivarea că în actul de constituire al servituții nu s-a prevăzut și obligația de plată a despăgubirilor.

Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr.368/5.04.2005 a desființat sentința și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial, acesta de pe urmă declinându-și competența și creând în acest sens un conflict negativ de competență.

Curtea de APEL PITEȘTIa soluționat conflictul de competență în favoarea Tribunalului Argeș, care prin decizia civilă nr.444/17.04.2006 a disjuns apelul formulat de reclamantă în contradictoriu cu - prin lichidatorul său - SOFTWARE SRL.

Prin decizia civilă, nr.552 pronunțată la 5.06.2006 a fost respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat, cu argumentul ca acțiunea în despăgubiri are un caracter personal și se prescrie în termenul general de trei ani, termen ce a început să curgă de la data plății integrale a prețului, respectiv de la data 5.07.1999.

Privitor la exercitarea dreptului de servitute, instanța de apel a reținut că limitarea accesului intimatei ar fi de natură să-i creeze grave prejudicii, având în vedere activitatea sa comercială.

Decizia a fost criticată de reclamantă pe calea recursului pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6 și 9 din Codul d e procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.1438 pronunțată la 6.11.2006, a fost admis recursul și casată hotărârea cu trimitere spre rejudecare, pentru soluționarea greșită pe excepția dreptului material la acțiune.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța de recurs a reținut că în actul constitutiv al servituții nu se prevede în mod expres că aceasta ar avea un titlu gratuit, astfel că pentru exercitarea dreptului, titularii fondului dominant pot fi obligați la plata de despăgubiri.

Dreptul la plata despăgubirilor are un caracter personal și se prescrie în termenul general, numai că, pentru a se aprecia împlinirea termenului, instanța trebuia să verifice momentul de la care a început să curgă.

Momentul împlinirii termenului, trebuie să fie apreciat și în legătură cu modalitatea de executare a plății, respectiv dacă aceasta se face succesiv sau dintr-o dată, în acest de pe urmă caz, termenul urmând să curgă de la data scadenței, spre deosebire de executarea succesivă în raport de care urmează să curgă câte un termen distinct pentru fiecare obligație de plată.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.318 pronunțată la 23.10.2007 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea față de pârâtele - prin lichidator și - SRL.

Instanța de apel a obligat pârâtele să respecte dreptul de servitute pentru calea de acces, identificată în raportul de expertiză tehnică și să plătească pentru exercitarea dreptului despăgubiri în sumă de 3464 lei lunar.

Tribunalul a reținut în considerentele deciziei că expertul cauzei a identificat în lucrarea sa o cale de acces pe care pârâtele pot să o practice fiind considerată ca una comodă și economicoasă.

Decizia a fost criticată de pârâte pe calea recursului pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

- în dezvoltarea motivului de recurs a arătat că instanța de apel a încălcat excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cererea de despăgubiri fiind formulată după împlinirea termenului general de 3 ani.

- SRL la rândul său a criticat hotărârea pentru încălcarea excepției autorității de lucru judecat și încălcarea dispozițiilor din art.619 Cod civil, precum și dispozițiile Decretului nr.167/1958, fiind depășit termenul general de prescripție.

Analizând recursurile, în limita motivelor invocate, se apreciază ca fondate pentru argumentele ce urmează:

Reclamanta a chemat în judecată pârâtele pentru a fi obligate să exercite dreptul de servitute de trecere în limita în care acesta a fost recunoscut printr-un contract de vânzare-cumpărare, iar pentru prejudicierea fondului aservit să fie obligate la plata de despăgubiri.

La data de 24.11.2004, reclamanta a chemat în judecată aceleași pârâte pentru același obiect și întemeiată pe aceeași cauză, litigiul fiind soluționat prin sentința civilă nr.2343/24.11.2004, pronunțată de Judecătoria Câmpulung și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1102/6.09.2006, pronunțată de această curte.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel reclamanta, soluționat prin decizia civilă nr.552 din 5.06.2006, hotărâre casată cu trimitere spre rejudecare în urma soluționării recursului prin decizia civilă nr.1438/6.11.2006.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin decizia civilă nr.318 pronunțată la 23.10.2007, a fost admis apelul și schimbată în parte sentința în sensul că pârâtele - prin lichidator, respectiv - SRL au fost obligate să respecte dreptul de servitute de trecere pe terenul în suprafață de 433, 6 mp așa cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică.

Instanța de apel a ales varianta de trecere ca fiind una comodă și economicoasă pentru părțile în cauză.

Prin soluția pronunțată, tribunalul nu a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit căruia pârâtele trebuiau să respecte dreptul de servitute așa cum a fost constituit prin actul de vânzare-cumpărare, verificând astfel modalitatea în care dreptul este exercitat și nu să constituie un astfel de drept prin hotărârea pronunțată, motiv pentru care se apreciază că nu s-a cercetat fondul, urmând ca în baza art.312 alin.5 Cod pr.civilă, să se caseze decizia cu trimitere spre rejudecare.

La rejudecarea cauzei, instanța de trimitere va observa că împotriva aceleiași sentințe au fost formulate căi de atac soluționate separat, verificându-se în acest sens apărarea recurenților în sensul existenței autorității de lucru judecat, creată prin decizia civilă nr.1102/6.09.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele. C prin lichidator SOFTWARE ( fostă - SOFTWARE SRL P) reprezentata de și SRL, împotriva deciziei civile nr.318 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind - - Pitești.

Casează decizia cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

/4 ex./21.05.2008

Jud. apel; -

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Pitesti