Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1004/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.66/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și intimata-reclamantă ,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și intimata-reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă;după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.66/F/26.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A obligat pe pârâți să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând:
- pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, și TRIBUNALUL BRĂILA sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 16.01.2008 - 26.11.2008, data pronunțării, actualizat cu indicele de inflație la data plății;
- pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 01.09.2006 - 15.01.2008 actualizat cu indicele de inflație la data plății;
- pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând indexarea de 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu 1.10.2007 până la 15.01.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății;
- pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând indexările de mai sus începând cu data de 16.01.2008.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamantă a salariilor egale cu cele ale procurorilor din cadrul
A respins ca nefondate pretențiile privind acordarea drepturilor bănești și în continuare, reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A obligat pe pârâții TRIBUNALUL TULCEA și TRIBUNALUL BRĂILA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr.1079/44/4.09.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA.
Examinând actele și lucrările dosarului a constatat următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA, solicitând obligarea acestora la plata următoarelor drepturi salariale:
1. spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data numirii în funcția de judecător, respectiv 1.09.2006 până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea discriminării.
2. spor de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar începând cu data numirii în funcția de judecător, respectiv 01.09.2006 până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea discriminării;
3. creșterea salarială, reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării;
4. salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, începând cu data numirii în funcția de judecător, respectiv 1.09.2006 până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea discriminării.
5. obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
A solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale enumerate actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat faptul că a fost numită în funcția de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Tulcea începând cu data de 01.09.2006 și până la data de 16.01.2008.
Prin Decretul Președintelui României publicat în Monitorul Oficial nr.110/16.01.2008 a fost numită în funcția de judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Brăila, în urma promovării examenului de capacitate.
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, a invocat Decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar, a invocat prevederile art. 26. muncii privind convenția părților ca pe durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
În acest sens a invocat prevederile art.10 și 91 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la păstrarea secretului profesional, încălcarea interdicției constituind abatere disciplinară potrivit art. 98 al.2 lit.d din Legea nr. 303/2004.
Și-a mai întemeiat pretențiile invocând art.15 din Codul Deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al magistraturii, textele de mai sus cuprinse în legile speciale privitoare la statutul judecătorilor constituindu-se în clauze de confidențialitate, a cărei nerespectare angajează răspunderea disciplinară a acestora.
A mai invocat gestionarea de către magistrați a informațiilor clasificate potrivit Legii nr. 182/2002 și nr.HG585/2002.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate este susținută în administrația, în armată, în poliție și alte domenii, prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% până la 30%, reglementat prin nr.OG 9/2001, legea nr.444/2006 de aprobare a nr.OG19/2006, nr.OG6/2007 și Legea nr.656/2002.
A invocat astfel tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale de mai sus, ceea ce confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
În ceea ce privește creșterea salarială reprezentând indexările a solicitat acordarea în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, respectiv 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 majorări prevăzute de art.1,2,3 și 4 din OG nr.10/31.01.2007 și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Deși drepturile de salarizare ale judecătorilor au fost reglementate prin OUG nr.177/18.12.2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 și ulterior prin OUG nr.27/7.04.2006, în articolele nr.41 din legea precedentă și art.35 din legea nouă fiind prevăzut expres că drepturile de salarizare vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, prin Ordonanțele de Urgență nr.10,16 și 27 din 31.01.2007 și prin Legea nr.23206.07.2007 au fost prevăzute creșteri salariale, însă dispozițiile acestor acte normative nu s-au aplicat și pentru judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu cert, actual și viitor pentru judecători prin încălcarea dispozițiilor legale imperative din nr.OUG27/07.04.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În ceea ce privește salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a invocat faptul că remunerația diferită a muncii a acestora creează o stare de discriminare, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestora sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
Raportat la prevederile nr.OUG 27/2006 privind modalitatea de salarizare ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, salariul judecătorilor nu poate fi inferior celui primit de o structură specială creată pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecății, impunându-se eliminarea discriminării.
În drept au mai fost invocate art. 16 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 la Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al.2 lit.e pct. și art. 2 al.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Deciziile nr. 1/8.02.1994 și nr.135/5.11.1996 ale Curții Constituționale, art. 5, 154 al.3 și 295 Codul muncii.
În dovedirea acțiunii reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând copii după carnetul de muncă, practică judiciară în materie.
A solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în conformitate cu dispozițiile art.27 al.3 din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat constatarea acțiunii în parte ca neîntemeiată și respingerea acesteia ca atare.
Cu privire la starea de discriminare, din interpretarea dispozițiilor nr.OG 137/2000 rezultă că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor alese de legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu reprezintă o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, contradicția actelor normative invocate față de dispozițiile aer.16 din Constituție fiind susceptibilă de control pe calea excepției de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Pentru pretenția reclamantei de acordare pentru viitor a unui spor de confidențialitate s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești privind legiferarea acordării dreptului salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale în care se încadrează reclamanta.
A invocat în acest sens Decizia nr. 818/3.06.2008 a Curții Constituționale.
Cu privire la capătul de cerere referitor la sporul de confidențialitate, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă și să garanteze un asemenea drept și, ca atare, nu face obiectul art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind invocată jurisprudența în cauza Thimmenos contra Greciei, și nici nu face obiectul art. 16 din Constituția României, reprezentând drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale consacrate și apărare de Constituție.
Nu există discriminare întrucât magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat prin Legea nr.303/2004, în timp ce actele normative invocate de reclamantă reglementează salarizarea altor categorii de personal din sectorul bugetar și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi judecătorilor.
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar structurilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminare.
Nu există bază legală pentru acordarea sporului de confidențialitate în prezent și pentru viitor iar a admite acțiunea ar însemna ca instanța să adauge la lege, contrar atribuțiilor acesteia în statul de drept.
A invocat în sprijinul apărării practică judiciară, Hotărârile nr. 232/29.08.2007 și nr. 318/8.10.2007 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la capătul de cerere privind indexările aferente anului 2007, invocat prevederile Legii nr. 45/2007 de aprobare a OUG nr. 27/2006, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege fiind depășite limitele puterii judecătorești și încălcat grav principiul separației și echilibrului puterii statului în cadrul democrației constituționale.
A apreciat că nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reclamanta nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale față de care a fost prevăzută o atare indexare pe anul 2007.
Pe de altă parte creșterile salariale acordate magistraților prin nr.OUG27/2006 și prin Legea nr. 45/2007 depășesc media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar, nemaiprevăzându-se alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului este constituțională.
A invocat în acest sens practică judiciară.
Cu privire la capătul de cerere referitor la salarii egale cu ale procurorilor a invocat Hotărârea nr.355/1-08-2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a statuat că faptele prezentate nu constituie discriminare potrivit nr.OG137/2000.
Față de prevederile legale înscrise în art.11 al.1 din nr.OUG 27/2006, această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar salarizarea trebuie să fie identică cu cea a procurorilor din cadrul acestei structuri, criteriul esențial avut în vedere de legiuitor fiind acela al nivelului instanței sau al parchetului.
Nu există discriminare pentru că oricare dintre judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile legale au dreptul și pot fi numiți în posturile respective, fiind ocrotit fiecăruia dreptul de fi numit și de a beneficia de drepturile specifice ale posturilor din cadrul și
În sensul celor susținute a fost invocată practica judiciară.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, curtea a apreciat ca fiind întemeiate în parte pretențiile formulate de reclamanta, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din înscrisurile administrate în cauză, respectiv copia carnetului de muncă, adresa nr.947/8.10.2008 a pârâtului Tribunalului Tulcea și adresa nr.4024/41A/24.10.2008 a pârâtului Tribunalului Brăila, rezultă că reclamanta și-a desfășurat activitatea în funcția de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Tulcea în perioada 01.09.2006 - 15.01.2008, iar în cadrul Judecătoriei Brăila începând cu data de 16.01.2008.
Referitor la capătul de cerere privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pretențiile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Ca atare, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art.329 al. 3 Cod procedură civilă cât și de caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept pentru instanțe, nu mai pot fi examinate celelalte apărări formulate în cauză de către părți.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la sporul de confidențialitate de 30% din indemnizația de bază brută, s-au reținut următoarele:
Asupra acestui capăt de cerere, prin încheierea de ședință din data de 30.10.2008 s-a dispus constituirea completului de divergență, în condițiile prev. de art. 257 al. 1 -3 Cod procedură civilă.
Față de un asemenea capăt de cerere, opinia majoritară este:
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește obligația judecătorului de a nu-și exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare și totodată să păstreze secretul deliberării și al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.
Această obligație este prevăzută și în Codul d eontologic - Hotărârea nr.328/2005.
O astfel de obligație este prevăzută și în administrația publică, armată, poliție și care are drept corespondent plata unui spor ce variază de la 15% - 30%.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale creează discriminarea judecătorilor față de aceste categorii profesionale, cererea de față, fiind justificată pentru acest considerent.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, s-au reținut următoarele:
Dispozițiile art. 2 al.3 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilesc faptul că au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Discriminarea are la bază deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe pe bază de criterii care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic fiscal, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
In speță, reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului la indexarea salariilor pentru anul 2007, ca urmare a devalorizării monedei naționale prin efectul inflației și al consecințelor produse astfel veniturilor reale realizate de aceasta.
Un asemenea drept a fost recunoscut initial prin dispozițiile art. 35 din OUG nr.27/2006 care au fost ulterior abrogate prin dispozițiile art. 1 pet. 17 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Nu se poate pretinde că odată cu abrogarea acestor dispoziții au încetat efectele cauzate de inflație veniturilor astfel obținute, pentru corectarea cărora a fost prevăzută măsura aplicării indexărilor salariale.
Dimpotrivă, o astfel de măsură a fost recunoscută și aplicată pentru salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar potrivit OUG nr.24/2000, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică salarizate potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998, personalul didactic din învățământ, personalul din administrația centrală și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile centrale românești din străinătate, controlorii financiari, etc.
În acest sens au fost emise o serie de acte normative precum OG nr. 10/2007, OG nr.l 1/2007, OG nr. 16/2007, OG nr.27/2007,
de motive ale unor asemenea acte normative susțin, în esență, necesitatea indexărilor și negocierilor salariale urmare a devalorizării datorată creșterii inflației și a asigurării unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar.
Rezultă astfel pentru reclamantă crearea unor situații de discriminare în raport cu celelalte categorii de personal bugetar, efectele inflației fiind resimțite de toți, deopotrivă.
Motivarea pe care o dă intimatul - pârât Ministerul Justiției în sensul că reclamanta a beneficiat de creșteri salariale în cursul anilor 2006 și 2007 potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, nu poate fi primită, în discuție fiind necesitatea, dealtfel recunoscută în situația altor categorii profesionale, de contracarare a efectelor inflației asupra veniturilor realizate din salarii.
Reclamanta s-a aflat într-o situație analoagă cu aceste categorii profesionale, din punct de vedere al erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și al inflației și, ca atare, trebuie să i se recunoască și acesteia dreptul la indexarea salariilor și condiția egalității de tratament.
Justificări precum nivelul veniturilor realizate prin mărirea coeficienților de salarizare, introducerea unor sporuri și drepturi salariale nu constituie, față de pretențiile concrete ale reclamantei, criterii sau practici justificate obiectiv pentru a conduce la concluzia inexistenței unei discriminări, bazată pe metode adecvate și necesare.
Evocarea criteriului categoriei profesionale a reclamantei nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege, dreptul la o contraprestație salarială neatinsă de devalorizare.
Salarizarea magistraților și a personalului asimilat acestora are la bază o serie de criterii specifice, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Insă, ceea ce se pune în discuție nu o reprezintă modalitatea de salarizare a reclamantei, ci modul în care a fost exclusă de la beneficiul indexărilor salariale acordate ca efect al devalorizării față de celelalte categorii de personal bugetar enumerate, rezultând un tratament inegal și discriminatoriu.
Dreptul la o remunerație echitabilă și satisfacătoare este unul dintre drepturile garantate prin excluderea privilegiilor și discriminării, potrivit principiului egalității între cetățeni.
De asemenea, existența discriminării rezultă și prin raportare la art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfacătoare, art. 7 din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă și egalitate de tratament în salarizare, fară nici o distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărările drepturilor omului și libertăților fundamentale privind discriminarea, art. 4 din Carta Socială europeană, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Constatarea discriminării atrage, în condițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, acordarea de despăgubiri în scopul restabilirii situației anterioare discriminării ori anulării situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere procentele de majorare prevăzute în art. 1 din OG nr. 10/2007, în scopul reparării juste și integrale a prejudiciului cauzat reclamantei prin discriminare.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat se va avea in vedere, in scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate in raport de rata inflației, la data plății efective.
O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire reclamantei și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze (art. 161 al. 4 Codul muncii ).
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata salariilor egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și terorism, pretențiile formulate de reclamantă sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Salarizarea categoriei reclamantei este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr.45/2007.
Principiul instituit prin dispozițiile art.3 al.l din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Prin acțiunea de față, reclamanta a invocat existența unei discriminări privind modalitatea de salarizare a acesteia in raport cu cea prevăzută pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați potrivit art.II raportat la art.6-13 al.l de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006, in raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.75 și 80 din Legea nr.304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art.3 al.l din OUG nr.27/2006, cu modificările ulterioare.
Reclamanta a funcționat și funcționează în cadrul judecătoriei, față de aceasta devenind incidente dispozițiile înscrise la pct.25-31 din Anexa la OUG nr.27/2006 cu modificările ulterioare, potrivit funcției îndeplinite.
De menționat că nu s-a facut dovada instrumentării de către reclamantă a cauzelor date în competența structurilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Ori, discriminarea nu rezultă din posibilitatea magistraților de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci din îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr. 137/2000.
Potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate in situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fară ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/20908 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.l din OG nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art.l art.2 al.(3) și art.27 al.(l) lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.l al.(4) din Constitute, precum și prevederile art.61 al.(i), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(l) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
In ce privește problema actualizării cu indicele de inflație:
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia
urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
In ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor bănești:
O asemenea problemă ține de modalitatea de aplicare a legii vizând dreptul salarial solicitat, iar instanțele judecătorești nu au competența de a prevedea o situație viitoare, pentru un prejudiciu eventual și incert ca existență și întindere.
Elementele componente ale salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilesc prin acte normative ce pot suferi modificări în condițiile legii iar instanța nu poate ea însăși reglementa, cu ocazia soluționării litigiului dedus judecății, o asemenea evoluție.
În consecință, pentru toate considerentele arătate, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta .
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 16.01.2008 - 26.11.2008, data pronunțării, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 01.09.2006 - 15.01.2008 cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata drepturilor salariale reprezentând indexarea de 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu 1.10.2007 până la 15.01.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând indexările de mai sus începând cu data de 16.01.2008.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamantă a salariilor egale cu cele ale procurorilor din cadrul
Au fost respinse ca nefondate pretențiile privind acordarea drepturilor bănești și în continuare, reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL TULCEA și TRIBUNALUL BRĂILA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În primul rând arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând în sensul obligației stabilite în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un drept care nu este prevăzut de lege, se instituie noi norme, se adaugă la lege, ceea ce constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, încălcându-se astfel principiul separării puterilor în stat.
Competența de a reconsidera poziția față de drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate revine legiuitorului și nu instanței de judecată, reprezentând o problemă de legiferare și nu de interpretare a unei legi.
În al doilea rând, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze sporul de confidențialitate al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
În mod greșit instanța de fond a reținut că și reclamanții au dreptul la indexări corespunzătoare anului 2007.
Astfel, dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție salarială garantată de Constituția României și nici nu este expres prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor și în mod greșit instanța a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salarii, ocrotit prin art.41 din Constituția României și de art.154 din Codul muncii.
În concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată din prisma motivelor invocate de pârâtul Ministerul Justiției sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conf.cu disp. art. 304 și 3041Cod procedura civila Curtea apreciază că acesta este nefondat însă pentru următoarele considerente:
În cauză, la data de 15 decembrie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 46 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților si a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază lunar.
, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 in Cauza Beian contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil sa asigure coerenta practicii, in scopul de a se evita insecuritatea juridica și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o alta soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat ca, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementarii recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - in orice sistem juridic exista, in mod inevitabil, un element de interpretare judiciara [.]".
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natura să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, ca "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanta și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) ca independența judecătorilor este privita în raport cu puterea executivă, fără ca această independență sa excludă subordonarea fata de alți judecători, dacă aceștia se bucura, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că a acordat majorări salariale în anul 2007 fără a exista bază legală,apreciem că este întemeiată.
Intimații-reclamanți susțin că au fost discriminați prin lege, în sensul că tuturor bugetarilor li s-au acordat majorări salariale în anul 2007, ei fiind excluși.
Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitare a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasa de legiuitor in stabilirea retribuției unor categorii profesionale și sa stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natura constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Mai mult, Curtea Constituțională a considerat că acordarea unor drepturi decât cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești.
Acordarea unor drepturi sau sporuri peste cele prevăzute de lege ar însemna ca instanța să-și depășească atribuțiile puterii judecătorești.
În speță, practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată de aceștia este nefondată.
În consecință, în baza disp.art.312 al.1,2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile 66/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.66/F/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și în rejudecare:
Se va respinge ca nefondat capătul de cerere privind indexările acordate în anul 2007.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.66/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.66/F/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și în rejudecare:
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind indexările acordate în anul 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./06.11.2009
Tehnored./9 ex./ 11 2009
Fond:--
Asistenți jud.-
Com.7 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Mihaela Neagu, Alina Savin
