Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 10438/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10438
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC " " SA B, împotriva sentinței civile nr.4085/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură apărătorul intimatului(ei) reclamant(e) a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care,
Instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.4085 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatei (fostă ).
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor bănești, reprezentând contravaloare alimentație protecție efort, conform art.183 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol, gaze pe anul 2006 pentru perioada 21.04.2005-01.02.2008.
A mai fost obligată intimata la 250 lei cheltuieli de judecata către petent.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că petentul a fost salariatul intimatei începând cu 31.01.2003, când a fost preluat prin reorganizare, conform nr.23/20.10.2003, iar până la data de 01.05.2004, când intimata a preluat de la B activitatea de sondări și agregate operațiuni speciale, petentul a beneficiat în baza art. 174 din Contractul colectiv de muncă al de o indemnizație privind alimentație protecție efort ca urmare a faptului că și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă.
La data de 06.05.2004 intimata a încheiat actul adițional nr.3193 la contractul colectiv de muncă nr.9002/2003 prin care art. 174 din contractul colectiv de muncă a fost modificat în sensul că "dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă".
Conform dispozițiilor art. 183 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze "personalul din activitățile de foraj, probe de producție, intervenții, reparații capitale sonde, detubări sonde, mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi la intrarea în schimb alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice ce va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de agent economic", iar potrivit alin.3 "nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin.1".
Prin modificarea dispozițiilor art. 174 din contractul colectiv de muncă, intimata a încălcat prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", iar potrivit art. 24 din același act normativ "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8, sunt lovite de nulitate".
În raport de dispozițiile arătate, instanța a concluzionat că este lovită de nulitate clauza prevăzută de intimată în art.174 din contractul colectiv de muncă, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, petentului fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 183 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de.
Întrucât, Contractul Colectiv de Muncă nr.9002/31.10.2003, modificat prin actul adițional nr.3193/06.05.2004, încheiat la nivelul societății intimate este aplicabil și în prezent, în mod corect petentul a invocat nulitatea clauzei prevăzută de art. 174 din, conform art. 283 alin.1 lit. d Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC " " SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In acest sens,arată că instanța a soluționat greșit cererea în condițiile în care recurenta nu a modificat natura dreptului, ci doar modalitatea concretă a îndeplinirii obligației corelative ce-i incumbă, în acord cu cele stabilite la negocierile cu I, acordând tichete de masă, adică tot alimente, astfel că reclamantul are suverană alegere să le preschimbe în alimente.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii ca vădit neîntemeiate a cererii introductive.
Prin întâmpinare reclamantul solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, instanța făcând o interpretare corectă a art.183 alin.1și 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Recursul se admite pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, conform art.3o4 indice 1 Cod proc.civ. Curtea constată că sentința este afectată de motivul de modificare prev.de art.304 pct.9 Cod proc.civilă.
Astfel, sub acest aspect se constată că este întemeiată critica recurentei, în sensul că nu a modificat natura dreptului și în realitate doar modalitatea concretă de îndeplinire a obligației corelative ce-i revine a fost alta și corespunde cu negocierile care au avut loc între părți și a acordat tichete de masă.
Chiar dacă prin art.183 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze a fost prevăzută obligația pentru angajator de a acorda la intrarea în schimb alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice și potrivit alin.3 " nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin.1", se reține că prin acordarea tichetelor de masă nu a avut loc o asemenea compensare.
In aceste condiții, se observă că nelegal instanța a apreciat că este lovită de nulitate clauza din actul adițional, prin care părțile de comun acord au stabilit că " dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă " și greșit s-a făcut aplicarea în cauză a prev. art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Rezultă cu certitudine că prin modalitatea în care părțile au recurs pentru îndeplinirea obligației, nu au fost stabilite drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă negociate potrivit art.8.
In consecință, în temeiul art.312 Cod proc.civ.Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
dmite recursul recursului declarat de pârâta SC " " SA B, împotriva sentinței civile nr.4085/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehn.
Ex.4/08.12.2008
Jud.fond,
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria