Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1059/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1059/
Ședința publică din data de 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 675/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-), în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în T,-, - 3,. 1,. 4, jud. G și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009 și, ulterior, la data de 20.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 675/21.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
S-au obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantului pentru perioada 03.04.2005 - 07.12.2005:
- indemnizație (salariu) egal cu cel al procurorilor din cadrul DIICOT;
- sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, din indemnizația de încadrare brută lunară, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
S-a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
S-au constatat prescrise sumele aferente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitate de reclamant pentru perioada 01.01.2003 - 03.04.2005.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-au respins excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale a instanței.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat obligarea paraților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice la înlăturarea discriminării ca urmare a neacordării de indemnizații legale cu cele ale procurorilor din cadrul DIICOT, repararea prejudiciului cauzat prin plata acestor drepturi pentru perioada 03.04.2005 - 07.12.2005, plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază pentru perioada 01.01.2003 - 07.12.2005, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
A aratat în motivarea cererii că a fost încadrat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci (prin transfer de la Tribunalul Galați ), unde și-a desfășurat activitatea până la data de 07.12.2005 când s-a pensionat.
În drept a invocat prevederile nr.OG 137/2000, Protocolul nr. 12 al, art. 241 alin 1 Codul muncii.
A depus la dosar în susținere o serie de acte și înscrisuri.
A cerut să fie citat în cauză și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată motivat de faptul că discriminarea ce ar exista în raport de salarizarea procurorilor DIICOT și ceilalți procurori, pârâtul a apreciat că nu există această discriminare deoarece acești procurori sunt asimilați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, apreciază pârâtul ca nefondată și această solicitare.
A formulat de asemenea cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice prin care a solicitat obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public aferent anului 2007 deoarece potrivit HG nr. 736/2006 instanțele judecătorești sunt finanțate integral de la bugetul de stat iar acesta potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții privind coordonarea și elaborarea rectificărilor necesare la bugetele ministerelor.
A mai invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii și necompetenței materiale a instanței și prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - 10.04.2005.
S-a invocat la termenul de judecată din data de 16.05.2008 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a retinut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci și nu se afla în raporturi de muncă cu MFP respectiv nu subzista obligația de plată a drepturilor salariale în sarcina acesteia sens în care s-a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu MFP pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Raporturile de muncă și caracterul salarial al pretențiilor solicitate impun și competența materială a Tribunalului Galați potrivit art.2 lit. c din Cod procedură civilă precum și art. 284 din Codul muncii.
A fost respinsă și excepția inadmisibilității pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantului a fost formulată în baza OG nr. 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamantul a susținut că a fost discriminat de legiuitor prin diferite reglementări legale.
S-a impus, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept.
Tribunalul a înlăturat această susținere și a considerat că poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamantul a solicitat despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din OG nr. 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasă, naționalitate, etnie limbă, religie, categorie socială, etc.., care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin urmare, din analiza acestui text a rezultat că o persoană poate fi discriminată într-un drept recunoscut de lege, dar poate fi discriminată și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea "care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii,., a drepturilor omului,., sau a drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare, nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamantul a invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar si din lege. OG nr. 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, etc.. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării..". Prin urmare, discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege! La art. 18 alin. 1 din OG nr. 137/2000 se prevede că unul din rolurile CNCD este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de CNCD sau de instanțe pe cale incidentală
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumita lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi sș poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a reclamantului.
Pentru a analiza dacă exista sau nu o discriminare adusă magistraților procurori, categoria din care face parte reclamantul, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale, etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie analizate în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
S-a constatat că procurorii DIICOT și personalul auxiliar aferent sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție conform OUG nr. 43/2002 și Legii nr. 508/2004.
Sunt asimilați procurori și personal auxiliar care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori și personal ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără o justificare concretă. Singura explicație logică a acestei soluții adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate și specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT.
Dispozițiile legale creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției, între procurorii și personalul DIICOT și ceilalți procurori și grefieri în cadrul aceleiași profesii.
Nu ne putem însă subroga în voința legiuitorului pentru a stabili modul în care să fie retribuite profesiile, dar putem însa verifica dacă prin asimilarea procurorilor și personalului auxiliar de judecătorie, tribunal sau C de apel - ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție - legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților - judecători și ceilalți procurori, personal auxiliar, fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public. Discriminarea poate apărea și în cadrul unor categorii profesionale diferite, și aceasta, deoarece important este să nu fim în situații absolut identice pentru a putea fi discriminați, ci sfera persoanelor reglementate se determină funcție de criteriul reglementarii (scopul legii care instituie un avantaj). Atât timp cât aceste persoane din cadrul DIICOT nu au nici o specializare, nici o calificare deosebită și nici nu au fost selectați printr-un examen aparte, atunci singurul scop al legiuitorului în crearea unui asemenea avantaj este al specificității, naturii faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Aceasta excludere nu apare ca rațională.
Prin urmare suntem din nou pe tărâmul dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 în sensul că suntem în prezența unei discriminări deoarece se creează o excludere ce are ca efect înlăturarea unui drept.
În ceea ce privește sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, instanța a retineut:
La termenul din 16.05.2008, instanța a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01.03.2003 - 03.04.2005.
Potrivit disp. art. 137.pr.civ. instanța a analizat mai întâi excepția invocată.
Conform art. 1 și art. 3 din DL nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Având în vedere că dreptul reclamantului de a solicita plata sporului s-a născut la data de 03.04.2005, iar acțiunea a fost promovată la data de 03.04.2008, instanța a reținut că pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.03.2003 - 03.04.2005, sunt prescrise, urmând a fi respinse în acest sens.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituind evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea Ministerului Justiției art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Pe de altă parte art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 48 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art. 19 pct. 3, care stabilesc că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Față de aceste considerente instanța a admis în parte acțiunea. A obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantului pentru perioada 03.04.2005 - 07.12.2005:
- indemnizație (salariu) egal cu cel al procurorilor din cadrul DIICOT;
- sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, din indemnizația de încadrare brută lunară, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
A admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune. A constatat prescrise sumele aferente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitate de reclamant pentru perioada 01.01.2003 - 03.04.2005. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive. A respins acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale a instanței.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. Față de primul capăt de cerere referitor la acordarea indemnizației egală cu cea a procurorilor din cadrul DIICOT, a arătat că nu sunt aplicabile în cauză disp. art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000. Reclamantul a funcționat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci fiind salarizat conform nivelului parchetului din care făcea parte până în momentul pensionării, 07.12.2005. Nu este posibilă astfel salarizarea acestuia ca a unui procuror din cadrul DIICOT, structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
2. Față de plata sporului de 50 %, a arătat că formulează recurs doar în ceea ce privește actualizarea sumelor și față de respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A apreciat că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
A susținut și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata indemnizației DIICOT cât și a cererii de reactualizare.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 299.pr.civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1. Curtea apreciază că recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la acordarea indemnizației egale cu cea a procurorilor din cadrul DIICOT, se apreciază că motivul de recurs este întemeiat.
Astfel, Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitarea a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Este adevărat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt salarizați potrivit art. II raportat la art. 6-13 al. 1 de la lit. A din anexa la OUG nr. 27/2006, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, coeficienții de salarizare a acestora fiind superiori celor avuți de reclamant.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 75 și 80 din Legea nr. 304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art. 3 al. 1 din OUG nr. 27/2006, cu modificările ulterioare.
Prin obligarea pârâtului să plătească reclamantului salarii egale cu ale procurorilor, instanța de fond a instituit un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de lege, încălcând atribuțiile puterii judecătorești.
Mai mult, reclamantul a funcționat ca și procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci astfel că nu a avut în competentă soluționare cauze aflate în competența specială, la DIICOT, potrivit Legii nr. 508/2004.
În aceste condiții, acest capăt de cerere se impune a fi respins.
Referitor la actualizare, se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Față de toate aceste considerente în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtă și se va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că se va respinge capătul de cerere privind plata indemnizației egală cu cea a procurorilor din cadrul DIICOT, ca nefondat.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 675/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr. 675/21.05.2008 a Tribunalului Galați, în sensul că:
RESPINGE capătul de cerere privind plata indemnizației egale cu cea a procurorilor DIICOT, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: - -/18.11.2009
: 8 ex.//27 Ianuarie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin/
Comunicat: 6 ex.//29.01.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
