Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1079/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1079/2009
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Manuela Stoica președintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA împotriva încheierii nr. 62/CC/2009 din data de 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin cererea formulată în dosar nr- al Tribunalului Alba, petentul a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.1237/2008 a Tribunalului Alba arătând că a investit instanța cu următoarele capete de cerere:
1.obligarea pârâtei la plata sumei de 13.850 lei cu titlu despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 02.10.2007 și până la plata efectivă;
2.obligarea pârâtei să plătească majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 24.09.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă în baza adresei nr.174/05.03.2007 a pârâtei;
3.obligarea pârâtei să emită o adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumei de bani respective (cea de la pct.2) ca fiind drepturi salariale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința pronunțată, Tribunalul Albaa admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază în procent de 12 % începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 24.09.2007, în sumă de 13.850 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive prezentei și până la data plății efective.
A precizat că suma de 13.850 lei reprezintă diferența dintre plățile compensatorii care i se cuveneau și plățile compensatorii acordate și nu diferența dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, așa cum se arată în dispozitivul hotărârii.
Diferența de 13.850 lei nu se obține prin majorarea salariului de bază în procent de 12%.
Majorarea de 12% nu i-a fost acordată pentru perioada 01.01.2007-24.09.2007 ca atare se impune lămurirea dispozitivului hotărârii în acest sens prin obligarea pârâtei la plata majorării salariale pentru perioada sus arătată.
În drept a invocat art.281 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
Prin încheierea nr. 62/CC/2009 dată în Camera de Consiliu din data de 23.03.2003, Tribunalul Albaa admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.1237/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- formulată de petentul în contradictoriu cu pârâta SC.
A lămurit dispozitivul sentinței civile nr.1237/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- în sensul că la alineatul 2 al acestuia se va reține:
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii cuvenite și cele acordate în sumă de 13.850 lei și suma reprezentând majorarea salariului de bază în procent de 12% începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 24.09.2007, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din modul de redactare al dispozitivului raportat la dispozițiile art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă că toate capetele de cerere ale reclamantului au fost admise în totalitate, inclusiv cel privind majorarea cu 12% a salariului de bază.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile a fost formulat separat de cel privind majorarea cu 12% a salariului de bază; însă, în dispozitivul hotărârii alin.2 a fost formulat în așa manieră încât se poate trage concluzia că plățile compensatorii acordate ar fi mai mari decât cele cuvenite, din moment ce plățile cuvenite s-ar scădea din cele acordate.
Tot din modalitatea de redactare reiese că majorarea salariului de bază în procent de 12% s-ar include în suma reprezentând plăți compensatorii.
Or, din faptul că s-a admis în întregime acțiunea reclamantului și din motivarea hotărârii reiese că instanța a intenționat să admită ambele capete de cerere care sunt distincte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC SA solicitând modificarea ei, în sensul respingerii cererii ca nefondată.
În expunerea de motive a criticat hotărârea ca nelegală cu privire la modul în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
A arătat în acest sens că în conformitate cu art. 69 din Codul muncii și în aplicarea dispozițiilor art.50 din CCM, la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social unde printre altele s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum și criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a acestui plan fiind 31.12.2010.
Potrivit acestor dispoziții, valorile efective ale indemnizațiilor de concediere urmau să fie stabilite prin negociere cu și s-au concretizat prin art.4 din Planul Social așa cum a fost modificat prin Amendamentul din data de 09.01.2006.
Activitatea desfășurată de reclamanți a fost supusă reorganizării, toți salariații afectați beneficiind de pachetele financiare prevăzute de Planul Social, anexă la CCM.
În acest context, încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanților s-a făcut avându-se în vedere dispozițiile Planului Social mai sus menționat, elaborat pentru situațiile astfel create, reclamanții necontestând decizia de încetare a contractului lor de muncă, în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii.
Conform Deciziei de încetare a contractului de muncă la care se face vorbire, reclamantul a primit o indemnizație de concediere, ținând cont de vechimea în a acestuia, calculată în sumă netă.
Suma a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, astfel cum a fost completat prin Amendamentul din data de 13.09.2006, care a cuprins măsuri financiare mai avantajoase față de cele prevăzute în art. 50 din CCM.
A precizat că cele două măsuri nu pot fi cumulate întrucât cu ocazia semnării Planului Social voința comună a părților a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile stabilite prin art. 50 alin. 1 la CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM.
Așadar, interpretând cuprinsul art. 50 din CCM, coroborat cu prevederile alin. 5 introdus la începutul anului 2008, rezultă fără echivoc faptul că părțile au hotărât ca cele două măsuri financiare să nu se cumuleze, acesta fiind și scopul instituirii unor pachete financiare prin Planul Social, față de cele prevăzute de art. 50 din CCM.
Referitor la suma netă acordată reclamantului de societate a precizat că a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, care constituie legea părților.
În privința încheierii a arătat că în mod greșit instanța de fond a adăugat la sentința pronunțată de instanța de fond, făcând ea însăși propriul calcul care este contrazis de Planul Social și anexele la CCM, precum și de Hotărârile Comisiei Paritare, constituită din reprezentanți ai angajatorului și ai sindicatului. Prin aceste hotărâri s-a stabilit cu certitudine care erau sumele ce se acordau cu ocazia concedierilor pentru fiecare an din perioada de aplicare a Planului Social și pentru fiecare tranșă de vechime în societate.
În aceste condiții, soluția instanței care pe calea unei proceduri a completării dispozitivului a adăugat sume la dispozitivul pronunțat de instanță, în condițiile în care aceste sume nu au fost indicate nici măcar în petitul acțiunii deduse judecății, este nelegală, ea apărând ca un plus petit față de cererea inițial dedusă judecății, lucru care nu poate fi făcut pe calea unei proceduri derogatorii.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304/1 și 312 Cod procedură civilă.
Verificând legalitatea ți temeinicia încheierii atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. Art. 2811- Cod procedură civilă" În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".
În speță, prin acțiunea acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata sumei de 13.850 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 2.10.2007 și până la plata efectivă; obligarea pârâtei să plătească majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 24.09.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă în baza adresei nr. 174/5.03.2007 pârâtei; obligarea pârâtei să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca fiind drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cum în mod corect a reținut prima instanță.
La fila 28 din dosarul de fond, reclamantul a precizat calculul corect al sumelor la care se consideră îndreptățit, respectiv diferența de 6760 lei, rezultată din suma de 24864 lei cât trebuia să primească conform art. 4 din Planul Social - varianta finală și suma primită, conform deciziei de 18104 lei, având în vedere salariul mediu brut PETRM/2007 de 1850 lei, conform adresei nr.713&15.05.2006 și indexarea salarială de 12% și suma de 7090 lei reprezentând 5 salarii medii pentru anul 2007, potrivit art. 50 din CCM, în total suma de 13850 lei, cu acest titlu.
Prin sentința civilă nr. 1237 din 24 septembrie 2008 pronunțată în cauză, comunicată petentului reclamant la data de 17 octombrie 2008, Tribunalul Albaa admis acțiunea și în consecință:
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază în procent de 12 % începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 24.09.2007, în sumă de 13.850 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive prezentei și până la data plății efective,
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr. 174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
A obligat pârâta să emită adeverință, prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 600 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Într-adevăr suma de 13.850 lei nu se obține prin majorarea salariului de bază în procent de 12%, ci reprezintă diferența dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, așa cum în mod clar rezultă din considerentele hotărârii însă lămurirea dispozitivului în sensul obligării pârâtei la plata majorării salariale cu 12% pe perioada 01.01.2007 - 24.09.2007, pe lângă sumele acordate nu este posibilă în baza art. 281 indice 1 Cod procedură civilă, cum în mod greșit a considerat instanța, întrucât presupune completarea hotărârii.
O astfel de cerere este reglementată de art. 2812Cod procedură civilă și putea fi formulată în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, respectiv până la data de 26 octombrie 2009.
În consecință, reținând ca nelegală încheierea nr. 62/CC/23.03.2009, Curtea în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite recursul pârâtei. SA B ca fondat și va modifica încheierea atacată în sensul respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva încheierii nr. 62/CC/ 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-.
Modifică Încheierea atacată în sensul respingerii cererii formulate de petentul în contradictoriu cu intimata SC SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
Jud. fond. /
Președinte:Adriana Petrașcu Manuela StoicaJudecători:Adriana Petrașcu Manuela Stoica, Ana Doriani