Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1131/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1131/
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Anica
Grefier
Pentru astăzi fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, G, C -MOȘTENITOAREA LUI, - LUI, - LUI, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, și PENITENCIARUL B, împotriva sentinței civile nr.368/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A PENITENCIARELOR, în acțiunea având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.10.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.10.2009, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.368/22.05.2008 a Tribunalului Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, -- și C, și (moștenitorii lui ), toți cu domiciliul ales în F, str. -, jud. B, împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, jud. G și Tribunalul Brăila cu sediul în B, nr. 47, județul B și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, citat în calitate de expert în problema discriminării.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară începând cu data de 10.10.2004 pentru reclamanții, --, C, și (moștenitorii lui ) și începând cu data de 1.06.2007 pentru reclamantul G, până la data pronunțării, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, actualizate în raport de rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT începând cu data de 10.10.2004 pentru reclamanții, --, C, și (moștenitorii lui ) și începând cu data de 1.06.2007 pentru reclamantul G, până la încetarea stării de discriminare, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, despăgubiri actualizate în raport de rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, -- și G despăgubiri egale cu indexările aferente anului 2007, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, respectiv pentru acesta din urmă începând cu data de 1.06.2007, despăgubiri actualizate în raport de rata inflației la data plății.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata sporului de confidențialitate.
Au fost obligați pârâții Penitenciarul Brăila cu sediul în B,-.A, jud. B și Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în B,-, sector 2 să plătească reclamantului G despăgubiri egale cu indexările aferente perioadei 1.01.2007-31.05.2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul G împotriva pârâților Penitenciarul Brăila și Administrația Națională a Penitenciarelor privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a despăgubirilor reprezentând diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT.
Cu vot consultativ și opinie separată a asistenților judiciari privind admiterea și a capătului de cerere pentru plata sporului de confidențialitate în cuantum de 30 % din salariul brut lunar, corespunzător fiecărei perioade lucrate până la încetarea stării de discriminare; spor actualizat corespunzător ratei inflației, la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții, G, - și C, - moștenitorii defunctului - decedat la data de 29.09.2006, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila, solicitând ca în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert în problema discriminării, să se constate discriminarea existentă între alte categorii profesionale și judecători și să fie obligați să le plătească următoarele drepturi salariale: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar, creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, precum și salarii egale cu procurorii din cadrul DIICOT pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării, sume ce solicită a fi reactualizate cu indicele de inflație la data achitării integrale a acestora.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat de Legea nr.50/1991 prin art.47, text care a fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr.83/2000 și nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Cum recunoașterea de către autorități și reprezentanții societății civile a riscurilor funcției ce o dețin nu este concretizată în acordarea sporului, reclamanții consideră că sunt prejudiciați direct prin neplata acestui drept, recunoscut prin legislația anterioară și sunt discriminați față de alte categorii de profesii din sistemul administrației, poliției și al penitenciarelor care beneficiază de acesta.
Cât privește sporul de confidențialitate au susținut că le este datorat ca urmare a tratamentului diferențiat față de alte categorii profesionale care beneficiază de acest spor, magistrații fiind excluși deși gestionează informații clasificate, au obligația de a respecta clauza de confidențialitate și răspund disciplinar pentru nerespectarea acesteia.
Referitor la creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pentru anul 2007, reclamanții au arătat că nu le-a fost acordată, fiind încălcate dispozițiile art.35 din OUG nr.27/2006.
Reclamanții au mai arătat că sunt discriminați față de procurorii din cadrul DIICOT în ce privește salariile, întrucât toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestor salarii sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și de terorism, și prin urmare este nefiresc și nelegal ca cei care îndeplinesc actele de investigare prealabile judecății să beneficieze de un salariu superior celui primit de cei care judecă aceleași cauze.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.182/2002 și nr.HG585/2002, OG9/2001, Legii nr.444/2006, OG6/2007 și Legii nr.656/2002, nr.OUG177/2002, art.16 din Constituția României, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Decizia nr.1/1994 a Curții Constituționale și art.5, 154 al.3 și 295 din Codul muncii.
Anterior primului termen de judecată, respectiv la data de 14.11.2007, reclamantul G și-a completat acțiunea, chemând în judecată și pe pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B și Administrația Națională a Penitenciarelor, întrucât în perioada 15.05.2001-31.05.2007 a avut funcția de director al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță B, iar potrivit art.12 alin.2 din nr.OUG27/2004 drepturile care trebuiau să i se acorde pe timpul detașării se suportă de instituția în care și-a desfă;urat activitatea.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
În acest sens a arătat că art.27 din nr.OG137/2000 nu reglementează o acțiune în despăgubiri de genul celei la care fac referire reclamanții, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii excedând cadrului legal reglementat prin nr.OG137/2000. Cu atât mai nefondate sunt pretențiile privind acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate, aceasta însemnând depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești și legiferarea acordării unor drepturi salariale neprevăzute în legislația specifică.
Referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pârâtul a susținut că art.47 din Legea nr.50/1996 care îl reglementa a fost abrogat prin nr.OG83/2000, iar abrogarea lui reprezintă o problemă de legiferare, fiind o opțiune a legiuitorului, întrucât numai acesta are dreptul de a reglementa criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la îndemnizațiile și salariile de bază.
Cât privește sporul de confidențialitate a arătat că, potrivit Legii nr.303/2004, salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială și nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale făcând să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați etc. Ca argument a invocat faptul că prin mai multe decizii Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări, nici privilegii.
Pârâtul a mai apreciat că indexările aferente anului 2007 nu se cuvin reclamanților, întrucât aceștia sunt salarizați în temeiul unei legi speciale și că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, ei neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților. A mai precizat că magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, astfel că cererea lor apare ca neîntemeiată.
Cu privire la acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT, a considerat că nici sub acest aspect acțiunea nu este întemeiată, deoarece nu există discriminare atât timp cât procurorii și judecătorii sunt salarizați potrivit acelorași criterii stabilite de nr.OUG27/2006, iar procurorii DIICOT sunt salarizați ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Legea nr.508/2004 Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism fiind înființată în cadrul acestei instituții.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat și ea întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic.
Totodată, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de data introducerii ei, în sensul că dreptul la acțiune al reclamantului G până la data de 12.11.2004 este prescris.
Referitor la fondul cauzei pârâta a arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogat prin nr.OG83/2000, iar sporul de confidențialitate nu poate fi acordat reclamantului, deoarece în perioada cât a ocupat funcția de director al Penitenciarului Brăila acesta nu a deținut certificat/aviz de securitate, așa cum prevede art.28 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
La rândul său pârâtul Penitenciarul Brăilaa depus întâmpinare prin care s-a apărat arătând că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât reclamantul a chemat în judecată Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, iar nu Penitenciarul Brăila, care este menționat în nr.HG362/2007 ca unitate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pârâtul a mai susținut că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece drepturile salariale ale acestuia au fost stabilite prin ordinele Ministrului Justiției nr.914/C/2001 și 1050/C/2004 prin care a fost detașat în funcția de director în perioada 15.05.2001-31.05.2007.
Pe fondul cauzei a arătat că cererea este neîntemeiată atât timp pentru funcția îndeplinită reclamantului i s-au acordat drepturile salariale prevăzute de lege, care sunt superioare celor pe care le-ar fi primit ca judecător. Mai mult, pe perioada detașării acesta nu a prestat muncă specifică de judecător.
În dovedirea celor susținute pârâtul a depus copie de pe ordinele ministrului justiției la care a făcut referire.
Fiind citat în cauză în calitate de expert în problema discriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că, pentru a se constata încălcarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să se refere la persoane în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute de art.2 alin.1 din OG137/2000.
Examinând mai întâi, conform art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de părți, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, G și -- au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Făurei, calitate pe care a avut-o și până la data de 29.09.2006, când a decedat, rămânând ca moștenitori reclamanții C, ,.
În ce îl privește pe reclamantul G, din copia Ordinelor nr.914/C/14.05.2001 și 1050/C/15.04.2004 ale Ministrului Justiției depuse la dosar reiese că în perioada 15.05.2001-15.05.2007 a fost detașat în funcția de director al Penitenciarului Brăila.
Având în vedere că potrivit art.47 din Codul muncii drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea, instanța constată că pentru perioada în care a îndeplinit funcția de director al Penitenciarului Brăila reclamantul G este îndreptățit să solicite drepturile salariale de la Penitenciarul Brăila.
Faptul că prin cererea completatoare reclamantul a chemat în judecată Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B și nu Penitenciarul Brăila nu îl exonerează pe acesta din urmă de obligația de a plăti eventualele drepturi bănești, fiind evident faptul că este vorba despre același penitenciar, indiferent de actuala lui denumire.
Drept urmare, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât este nefondată.
Cât privește excepția inadmisibilității invocată de Penitenciarul Brăila, se observă că motivarea ei vizează fondul pretențiilor reclamantului, nefiind vorba despre o inadmisibilitate propriu-zisă.
Instanța mai constată că nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor nu este întemeiată, deoarece această instituție funcționează în subordinea Ministerului Justiției, fiind instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, așa cum prevede art.2 alin.2 și 4 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit art.6 lit.m din nr.HG1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, n realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate aceasta exercită și atribuția de a elabora și fundamenta proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției, de a asigura executarea bugetului în condițiile legii și de a îndruma și controla respectarea dispozițiilor legale pe linie financiar-contabilă.
De asemenea, conform prevederilor art.7 din același act normativ, onducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor se exercită de către directorul general, care are calitatea de ordonator secundar de credite.
Din analiza acestor dispoziții legale reiese că Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de ordonator secundar de credite, are calitatea de pârâtă față de cererea reclamantului
Referitor la fondul cauzei, instanța constată următoarele:
În calitate de magistrați, reclamanții beneficiau, conform art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății personalului din sistem, textul de lege care îl consfințea a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 (ordonanță aprobată prin Legea nr.334/2001). Sporul menționat nu mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002 și nici de nr.OUG27/2006, care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale personalului din sistemul justiției.
Prin decizia 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin această decizie problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se constată că reclamanților li se cuvenea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și ulterior nr.OG83/2000.
Fiind un drept salarial despre care s-a constatat că este în vigoare, instanța apreciază că cererea este fondată doar în parte, în sensul că acest drept li se cuvine reclamanților pentru o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acțiunii, dar nu se poate dispune plata lui până la încetarea stării de discriminare, așa cum s-a solicitat, nefiind vorba despre despăgubiri cauzate de o discriminare.
Cât privește acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT, se constată că prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curțile de apel, are servicii și birouri în toate reședințele de județ unde funcționează tribunale, procurorii din cadrul ei fiind salarizați potrivit art.6-13 lit.a din anexă la OG nr.27/2006 cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art.2 alin.3 din Legea nr.508/2004 și Codului d e procedură penală, în cauzele instrumentate reclamanții au aceleași competențe și prestează aceeași muncă ca și procurorii DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT, în cauzele instrumentate de aceștia, pot formula plângere conform art.2781Cod procedură penală la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la parchete de pe lângă curțile de apel și tribunale.
Judecarea în fond, apel, și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face cu participarea procurorilor de la parchete care au competența să aprecieze asupra legalității și temeinicie rechizitoriilor și, independenți fiind pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
La rândul lor, primind rechizitoriile DIICOT, judecătorii efectuează cercetarea judecătorească prin administrarea tuturor probatoriilor pentru justa soluționare a cauzelor și pronunță hotărârea pe care o motivează în fapt și în drept.
Rezultă deci că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și judecătorii de la aceste instanțe sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca și a procurorilor din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 alin.2 lit.c pct.1 din nr.OG137/2000, dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la majorările salariale pe care nr.OG10/2007, 16/2007 și 27/2007 și Legea nr.232/6.07.2007 le-au prevăzut în anul 2007 pentru celelalte categorii de bugetari, instanța apreciază că neacordarea lor și reclamanților creează o discriminare în sensul art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 și al art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum s-a constatat în cazul Thlimmon contra Greciei din 6 aprilie 2006.
Față de cele reținute instanța constată că potrivit art. 27 din nr.OG137/2000 aceste discriminări justifică acordarea de despăgubiri pentru perioada de 3 ani anteriori introducerii acțiunii și până la încetarea stării de discriminare.
Ținând seama că reclamanții sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și salarii egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT datorită condițiilor specifice pe care le presupune activitatea desfășurată în cadrul instanțelor, tribunalul apreciază că pentru perioada în care reclamantul Gaf ost detașat la Penitenciarul Brăila aceste drepturi nu i se cuvin, întrucât nu a efectuat și activități specifice instanței de judecată.
Ca urmare, cererile formulate față de Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B și Administrația Națională a Penitenciarelor privind acordarea acestor drepturi sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Reclamantul urmează însă să beneficieze de majorările salariale pentru anul 2007 și în perioada 1.01.-31.05.2007 cât a fost detașat la Penitenciarul Brăila, deoarece potrivit art.18 din nr.OUG177/2002, "magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați în funcții de. directori de penitenciare. beneficiază pe durata detașării de indemnizația de încadrare brută lunară de judecător sau, după caz, procuror pentru instanța de judecată sau parchetul de la care provin, la care se adaugă indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere în care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale". Ori, majorările salariale se aplică indemnizației de încadrare brute lunare, nefiind vorba despre un spor specific activității în instanță.
Cât privește sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți, instanța apreciază că cererea este neîntemeiată, întrucât nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul judecătorilor de a primi spor de confidențialitate.
Nu se poate reține nici discriminarea în raport cu prevederile art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, deoarece magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și îndatoriri specifice, iar situația acestora nu poate fi comparabilă în nici un fel cu personalul militar și funcționarii publici cu statut special, cu a celorlalți funcționari publici, cu cea a membrilor plenului și a salariaților din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, deoarece statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite iar instituțiile din care fac parte sunt distincte.
De altfel, în lipsa unui act normativ aplicabil expres magistraților, nici nu este posibilă stabilirea în procente a sporului solicitat, întrucât celorlalte categorii de persoane care beneficiază de acest drept sporul li se acordă în procente diferite.
În plus, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG585/2002 entru p. aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România prevăd expres care sunt categoriile de informații clasificate și condițiile pe care trebuie să le întrunească persoanele care le gestionează sau accesează.
Ori, aceste acte normative nu recunosc dreptul magistraților de a gestiona informații clasificate, așa cum au susținut reclamanții în motivarea cererii.
n sensul inexistenței discriminării invocate s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii, considerând că diferențierea îndemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții, legiuitorul fiind cel în drept să instituie anumite sporuri la îndemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Nu orice diferență de tratament reprezintă deci o discriminare.
Pentru a putea fi reținută discriminarea este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speță, conținutul concret și diferit al atribuțiilor de serviciu ale reclamanților față de categoriile profesionale indicate în acțiune și sistemele diferite de salarizare ale acestora face să nu poată fi reținută o situație comparabilă de natură a justifica acordarea sporului de confidențialitate.
În fine, obligația prevăzută pentru judecători de păstrare a secretului profesional nu poate duce la concluzia că pentru fiecare obligație de serviciu a cărei nerespectare atrage o sancțiune este necesară acordarea unui spor, astfel că nici această susținere a reclamanților nu poate fi primită în sprijinul celor solicitate prin acțiune.
Opinia separată a asistenților judiciari s-a referit la capătul de cerere privind sporul de confidențialitate, care trebuia admis cu motivarea că, apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție le-a creat acestora o situație specială, prin care le-a fost impusă de lege obligația imperativă, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr-.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic, art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic).
Ca atare, legiuitorul instituind obligația profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit a instituit și o obligație de plată pe cale de analogie a legii. In caz contrar ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (art.16 alin.1 și art.41 alin.2 Constituție, art.5-6 și 154 din Codul muncii ).
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâții: Ministerul Justiției și Penitenciarul Brăila.
Reclamanții au criticat hotărârea de fond sub aspectul greșitei soluționări a sporului de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar actualizat iar în motivarea recursului au reiterat susținerile din prima instanță.
Reclamantul Gam ai criticat sentința și pentru greșita respingere a sporului de 50 % și a diferenței de salariu dintre judecători și procurori DIICOT, pentru perioada cât a activat în cadrul Penitenciarului Brăila încălcându-se astfel art.58 din Legea nr.303/2004.
In drept au invocat dispoz.art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Penitenciarul Brăila avizează obligarea sa la plata indexărilor aferente perioadei 01.01.2007-31.05.2007 a susținut în recursul său că admiterea pretențiilor reclamantului G este netemeinică și nelegală, nefiind vorba de o discriminare deoarece reclamantul a exercitat funcția de director și a fost salarizat conform legilor speciale în vigoare; OUG nr.27/2006 așa cum a fost modificată și completată și care a avut ca obiectiv așezarea salariilor magistraților la niveluri echitabile și care să acopere indexările salariale ale celorlalți bugetari.
Ministerul Justiției, a învederat în motivarea recursului că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea ordonatorilor de credite la plata unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materie.
Pe de altă parte, prin Deciziile nr.818-820/2008 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art.1, 2 alin.3 și 27 din OG nr.137/2009 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, a mai susținut recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește acordarea majorărilor "salariale comparativ cu salariile procurorilor DIICOT, tribunalul instituind astfel un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor prin care se ajunge ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Cât privește creșterile salariale aferente anului 2007, recurentul a susținut că nu se poate reține discriminarea în raport de alte categorii profesionale - întrucât reclamantul nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
In drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței criticate.
Recursurile de față, urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs invocat de reclamanți, și care se referă la sporul de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar, Curtea apreciază că este întemeiat.
Prin decizia civilă nr.46/15.12.2008 (pronunțată după soluționarea cauzei de față), admițând recursul în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistrații și personalul auxiliar din cadrul instanțelor au dreptul al un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută, respectiv la salariul de bază lunar.
Potrivit art.329 pct.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție explică, în cuprinsul hotărârii și cum anume este lămurită problema de drept ce a fost dezlegată, respectiv sunt îndreptățite să primească despăgubiri egale cu sporul de confidențialitate de 15 % ca urmare a unei stări de discriminare constatate la magistrații și personalul auxiliar ce au acces la dosare toți salariații, în funcție de posturile ce le ocupă atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege care reglementează plata sporurilor respective. Dispozitivul deciziei nr.46/2008 este explicit și sunt indicate exact criteriile de acordare a acestui spor.
Prin urmare, reclamanții beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază lunar actualizat, conform ratei inflației la data plății, începând cu data de 10.10.2004 pentru reclamanții și - și până la încetarea stării de discriminare de la 10.10.2004 și până la data decesului lui -29.09.2006 - pentru moștenitorii acestuia și de la 01.06.2007 (data reluării funcției de judecător) și până la data de 14.12.2007 (data ieșirii la pensie, conform referatului întocmit de serviciul contabilitate al Tribunalului Brăila ) pentru
Ca urmare a admiterii recursului reclamanților, sentința se va modifica în sensul admiterii și a sporului de confidențialitate de 15 % în modalitatea arătată mai sus.
In ceea ce privește critica recurentului reclamant G asupra neacordării sporurilor de risc și pe perioada detașării la Penitenciarul Brăila, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este corectă și legală.
Recurentul a îndeplinit funcția de director al Penitenciarului Brăila, fiind datorat în perioada 15.05.2001-31.05.2007, conform Ordinelor Ministrului Justiției nr.914/C/2001 și 1050/C/2004.
Conform art.18 din OUG nr.177/2002 și ale art.14 alin.1 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul Justiției, magistrații detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor beneficiază pe durata detașării de indemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție corespunzătoare nivelului instanței sau al parchetului și vechimii pe care o au la data detașării și de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați precum și drepturile prevăzute de legile speciale.
Potrivit art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006 indemnizația de încadrare lunară se stabilește în raport de nivelul instanței sau parchetelor cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
In noțiunea de indemnizație de încadrare brută lunară nu sunt incluse și sporurile așa cum rezultă din interpretarea și coroborarea art.3,4 și 5 și aceeași ordonanță.
Această interpretare rezultă și din coroborarea art.14 alin.1 din OUG nr.27/2006 (care a abrogat OUG nr.77/2002) cu dispoz.art.47 pct.2 din Codul muncii care stabilește că pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.
Așadar, reclamantul a beneficiat de drepturile salariale așa cum sunt reglementate de art.14 alin.1, din OUG nr.27/2006 inclusiv de drepturile prevăzute de legile speciale din sistemul penitenciarelor, așa cum rezultă din susținerile pârâtului Penitenciarul Brăila și neînlăturate de către reclamant.
In concluzie, pe perioada detașării, reclamantul nu poate beneficia și de sporurile aferente funcției de judecător.
In ceea ce privește recursul declarat de către Penitenciarul Brăila ce se referă la majorările salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, Curtea apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
In anul 2007, prin nr.10, 16, 27/31.01.2007 și prin Legea nr.232/06.07.2007, s-au prevăzut creșteri salariale de 5 % de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și de 11 % de la 01.10.2007, dispozițiile acestor acte neaplicându-se și judecătorilor.
Prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (deciziile nr.818, 819, 820/2008 ale Curții Constituționale).
In raport de aceste decizii, instanța de judecată nu poate admite cererea reclamanților privind constatarea discriminării magistraților față de alte categorii de bugetari ce au beneficiat de indexări salariale prin legi speciale.
Tot în baza statuării Curții Constituționale în deciziile invocate mai sus, Curtea apreciază că nu poate fi admisă nici cererea privind discriminarea reclamanților față de procurorii DIICOT care prin lege specială primesc indemnizații superioare judecătorilor.
Pentru aceste considerente, apare ca întemeiat recursul pârâtului Penitenciarul Brăila dar și recursul pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților (care a avut ca obiect și aceste critici) și prin admiterea lor se va modifica sentința în sensul respingerii capetelor de cerere de plată a indexărilor salariale aferente anului 2007 și de plată a diferenței salariale dintre salariul judecătorilor și cel al procurorilor DIICOT.
Ca efect se va înlăturat dispoziția de obligare a pârâților de la aceste plăți.
In ceea ce privește motivul de recurs al Ministerului Justiției ce se referă la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % acesta nu poate fi primit.
Față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii, asupra interpretării art.17 din Legea nr.50/1996 Curtea, nu poate da o altă soluție, și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin decizia nr.93/2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art.329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept, care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
Referitor la critica formulată de către recurent cu privire la faptul că, ulterior Legii nr.50/1996 fost abrogată prin OG nr.8/2007. instanța nu o reține că întemeiată pentru că decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată după data intrării în vigoare a OG nr.8/2007, deci, la data pronunțării deciziei se cunoșteau prevederile acestei ordonanțe și totuși instanța supremă a recunoscut dreptul de 50 % spor.
Pentru aceste considerente, se va menține dispoziția privind soluția dată la capătul de cerere privind sporul de 50 % precum și restul dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, G, C -MOȘTENITOAREA LUI, - LUI, - LUI, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, și PENITENCIARUL B, împotriva sentinței civile nr.368/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.91/19.01.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Obligă pe pârâți să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15 % din salariul de bază brut lunar începând cu data de:
- 10.10.2004 pentru reclamanții și - și până la încetarea stării de discriminare;
- 10.10.2004 pentru reclamanții C, și și până la data de 29.09.2006;
- 01.06.2007 pentru reclamantul G și până la 14.12.2007 spor actualizat corespunzător ratei inflației la data plății.
Respinge, ca nefondată cererea privind plata indexărilor pe anul 2007 și
cererea privind diferența dintre salariile reclamanților și cele încasate de către DIICOT.
Înlătură din sentință obligația pârâtelor de plată a acestor drepturi.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.AI-19.11.2009
Dact.MH-19.11.2009/14 ex.
Fond: -
Asistenți judiciari: -
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, Luminita Cristea, Anica
