Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1133/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1133/2008
Ședința publică de la 28 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta Banca Comercială Română B împotriva sentinței civile numărul 846/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 noiembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei plăți compensatorii în sumă egală cu cele oferite de pârâtă în cazul concedierilor, respectiv echivalentul a 12 salarii nete oferite prin pachetul de concediere;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că a fost angajata băncii, în funcția de consilier juridic, până la data de 22.10.2207, când i-a încetat contractul de muncă, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, și că acest fapt s-a datorat notificării nr.2071/5.10.2007 trimisă de către Federația Sindicatelor Independente și și prin care se menționa că posturile de consilier juridic, din cadrul unităților teritoriale ale băncii, vor fi desființate.
În această situație reclamanta susține că a făcut demersuri pentru obținerea unui post de consilier juridic la o altă instituție, unde a și fost încadrată ulterior, prin concurs.
A mai susținut că deși prin Nota Direcției Resurse Umane nr.4384/28.06.2007, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, prin acordul părților, s-a stabilit că salariații cărora le încetează activitatea în baza art.55 lit. b Codul muncii beneficiază de plăți compensatorii și a formulat cerere în acest sens, pârâta în mod nejustificat refuză să-i achite aceste drepturi bănești.
În drept, a invocat art.281 și 282 Codul muncii.
Pârâta Banca Comercială Română B, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei arătând că pretențiile reclamantei sunt nefondate întrucât aceasta nu îndeplinea la data cererii una din condițiile obligatorii stabilite prin nota invocată, potrivit căreia pentru a încasa astfel de plăți compensatorii era necesar ca banca să nu mai aibă nevoie de postul respectiv, până la desființarea efectivă a acestuia.
În plus, pârâta a mai susținut că reclamanta nu a semnat convenția privind încetarea contractului individual de muncă, conform Notei nr.4384/28.06.2007, astfel că angajatorul nu și-a dat acordul cu privire la plecarea din bancă a reclamantei și că încetarea raportului de muncă, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii nu are nimic comun cu concedierea colectivă care a avut loc la bancă.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.
Prin sentința civilă nr.846/LM/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română B și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 51632 lei, cu titlu plăți compensatorii actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamanta a fost salariata băncii, din data de 15.09.1997, pe funcția de consilier juridic și până la data de 22.10.2007, când prin Ordinul nr.1961/15.10.2007 emis de președintele executiv la pârâtei, contractul individual de muncă la reclamantei a încetat, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, respectiv prin acordul părților. Acest ordin avut la bază cererea formulată de reclamantă și înregistrată la Direcția Resurse Umane () din cadrul băncii.
Din cuprinsul Notificării intenției de concediere colectivă nr.2071/5.10.2007 comunicată de pârâtă atât Federației Sindicatelor Independente din cadrul băncii cât și B și Bar ezultat că pârâta intenționa la acea dată să desființeze un număr mare de posturi, respectiv să se procedeze la o concediere colectivă, printre posturile vizate de această măsură numărându-se și cel de consilier juridic din cadrul unităților teritoriale ale pârâtei.
Urmare acestei intenții de concediere colectivă, reclamanta făcut demersuri pentru găsirea unui alt loc de muncă, sens în care a participat la un concurs organizat de o unitate de stat pentru ocuparea postului de consilier juridic, pe care l-a câștigat. În consecință, reclamanta a depus la pârâtă o cerere prin acre a solicitat încetarea contractului individual de muncă, cerere care i-a fost aprobată și care a stat la baza emiterii Ordinului nr.1961/185.10.2007.
Din actele și probele dosarului, s-a mai reținut că la data depunerii cererii de încetare a contractului de muncă, de către reclamantă, era în derulare procedura de concediere colectivă, și că susținerile pârâtei, potrivit căreia încetarea raporturilor de muncă, prin acordul părților ( art.55 lit. b Codul muncii ) nu are nici o legătură cu concedierea colectivă, întemeiată pe dispozițiile art.65-66 Codul muncii, au fost înlăturate întrucât raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la data de 22.10.2007, deci cu mult după data 28.06.2007, dată la care procedura concedierii colective era în derulare.
Prin urmare, s-a apreciat că la data depunerii cererii de către reclamantă precum și la data emiterii Ordinului nr. 1961/15.10.2007, Nota nr.4384/28.06.2007 era aprobată prin Nota nr.6015/30.07.2007, de către comitetul executiv al băncii, iar etapele de colectare a cererilor de desfacere a contractelor de muncă erau devansate.
De asemenea a fost înlăturată ca nefondată apărarea pârâtei, conform căreia reclamanta nu a obținut acordul Direcției Juridice a băncii pentru a pleca deoarece pe cererea depusă de reclamantă nu există nici un aviz negativ, față de împrejurarea că raporturile de muncă dintre cele două părți au încetat prin acord, nu din inițiativa vreuneia din ele.
Referitor la susținerile pârâtei potrivit cărora banca avea nevoie de serviciile sale deoarece activitatea bancară nu se putea desfășura fără avize de legalitate, opinii și reprezentare din partea personalului cu studii juridice, s-a reținut că nici acestea nu pot fi primite întrucât din cele 5 posturi de consilieri juridici, două posturi au fost reduse prin programul" retragerea de aur", de care reclamanta nu a putut beneficia deoarece nu îndeplinea condițiile, iar prin acordul dat cererii reclamantei, privitoare la încetarea contractului individual de muncă al acesteia, au mai rămas două posturi de consilieri juridici.
Totodată s-a apreciat că nesemnarea convenției anexată la Nota nr.4384/28.06.2007 nu este imputabilă reclamantei ci băncii, care nu i-a adus la cunoștință, în mod expres, existența ei și faptul că poate, prin aceasta, să beneficieze de plățile compensatorii cuvenite urmare concedierii colective.
În consecință, cererea reclamantei a fost admisă ca fiind întemeiată, conform art.243 Codul muncii.
Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei, a fost admis în parte, pentru suma de 500 lei, instanța de fond micșorând onorariul avocațial, întemeiat pe prevederile art.274 alin.3 Cod proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs,în termenul de 10 zile reglementat art.80din Legea nr.168/1999, atât reclamanta cât și pârâta Banca Comercială Română B, ambele părți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, și obligarea pârâtei la plata întregii sume de 5000 lei, solicitată cu acest titlu.
În expunerea motivelor de recurs a susținut că instanța a procedat greșit aplicând art.274 alin.3 Cod proc.civ. deoarece potrivit art.34 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat "Contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului" iar potrivit art.133 alin.1 din Statutul profesiei de avocat, norariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale statutului profesiei, pe baza criteriilor prevăzute la art.132 alin.3 din statut.
Prin urmare, reclamanta recurentă a arătat că instanțele de judecată nu pot cenzura în nici un fel onorariul perceput de către avocat fără a încălca aceste dispoziții speciale care primează celor de drept comun, prevăzute de Codul d e procedură civilă.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Intimata recurentă, pârâta Banca Comercială Română B, prin întâmpinarea depusă la recursul reclamantei, a solicitat respingerea recursului față de împrejurarea că art.274 alin.3 Cod proc.civ. dă posibilitatea instanței de judecată să cenzureze onorariul avocațial perceput în cauză și să- micșoreze atunci când acest lucru se impune.
Prin recursul declarat de pârâta Banca Comercială Română B s-a solicitat modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția instanței de fond se întemeiază pe o interpretare eronată a probelor dosarului deoarece reclamanta intimată nu a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu banca în temeiul condițiilor prevăzute pentru concedierea colectivă, respectiv cele prevăzute în Nota nr.4384/2007, ci prin acordul părților, astfel că nu este îndreptățită a primi plățile compensatorii solicitate.
Sub un alt aspect a arătat că instanța de fond a omis a observa faptul că, potrivit ghidului de aplicare a notei, perioada de colectare a cererilor din partea salariaților care doreau să beneficieze de plăți compensatorii, prin încetarea raporturilor de muncă, era cuprinsă între 14.11.2007 - 22.11.2007, ori contractul de muncă al reclamantei încetase cu mult înainte, respectiv la data de 22.10.2007.
În drept, a invocat art.304 și art.304/1 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, în condițiile art.308 Cod proc.civ. intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta B ca nefondat cu motivarea că soluția instanței de fond se întemeiază pe o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză, și că în mod corect s-a apreciat că este îndreptățită să primească aceste plăți compensatorii.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critic, potrivit art.304/1 Cod pric.civ. precum și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată următoarele:
Reclamanta a ocupat funcția de consilier juridic în cadrul - Sucursala jud. H, începând cu data de 15.09.1997 și până la data de 22.10.2007.
Urmare notificării nr. 2071/5.10.2007 trimisă de pârâtă Federației Sindicatelor Independente și, prin care s-a dispus ca posturile de consilier juridic din cadrul unităților teritoriale să fie desființate reclamanta a făcut demersuri pentru a ocupa un alt post care să corespundă pregătirii sale profesionale participând la concursul organizat pentru prin concurs postul de consilier juridic la. H
Prin cererea înregistrată sub nr.11357/11.10.2007, reclamanta a solicitat conducerii unității încetarea contractului individual de muncă, întemeiat pe prevederile art.55 lit. b Codul muncii (58), ca urmare a faptului că aceasta obținuse postul de consilier juridic, în cadrul Direcției Sanitar Veterinare a județului În consecință, cererea reclamantei nu a avut la bază adresa nr.4384/2007, așa cum a susținut reclamanta, ci faptul că aceasta își găsise un alt loc de muncă. Acesta este și motivul pentru care nu a fost solicitat acordul managerului funcțional.
În baza cererii de mai sus, pârâta a emis Ordinul Președintelui Executiv al nr.1961/15.10.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art.55 lit. b Codul muncii, începând cu data de 22.10.2007 (59).
Ulterior, plecării din unitate, respectiv la data de 16.11.2007, reclamanta depune la sediul unității pârâte o cerere, prin care solicită a-i fi achitate, conform Notei nr.4384/8.06.2007 și Notei nr.6015/30.07.2007, plățile compensatorii, în cuantum egal cu cele oferite de angajator, în cazul concedierii ca urmare a desființării postului, conform art.65- 66din Codul muncii (4).
Prin adresa nr.53/3.01.2008, unitatea pârâtă a învederat reclamantei că cererea sa este neîntemeiată întrucât pentru a putea beneficia de aceste plăți compensatorii, trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiții, respectiv, postul să fie supus desființării iar banca să nu mai aibă nevoie de acel post până la desființarea efectivă, iar în cazul ei cea de-a doua condiției nu este îndeplinită (6).
Față de aspectele de mai sus, se constată că aspectele critice invocate de pârâta sunt fondate deoarece din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta nu primise acceptul în scris al directorului Direcției juridice din cadrul băncii, pentru a putea pleca din unitate, începând cu data de 30.11.2007, aspect pe care de altfel l-a recunoscut însăși reclamanta în cererea formu7lată în 16.1.2007.
În plus, de aplicare a adresei nr.4384/2007 aad evenit aplicabil începând cu data de 30.11.2007, dată la care raporturile de muncă ale reclamantei cu banca încetaseră deja.
Cât privește nesemnarea convenției anexată la Nota nr.4384/2007, se constată că acest fapt nu este imputabil unității recurente deoarece reclamanta, în calitate de consilier juridic în carul băncii avea cunoștință de toate reglementările interne care există în legătură cu declanșarea procedurii concedierii colective și cu condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca salariații să beneficieze de plăți compensatorii. Mai mult, reclamanta a fost conștientă de faptul că încetarea contractului său individual de muncă a avut ca temei legal, art.55 lit. b Codul muncii și nu art.65-66 Codul muncii care reglementează concedierea colectivă.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale în materie precum și a probelor administrate în cauză, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta Banca Comercială Română și va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta
Ca o consecință a celor de mai sus, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat recursul declarat de pârâta Banca Comercială Română împotriva sentinței civile nr.846/LM/ 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta împotriva pârâtei Banca Comercială Română
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.11. 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/ 3 ex
Jud.
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana
