Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 117/R-CM
Ședința publică din 13 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI,CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1, str.G-ral, nr.28-30, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, județul V, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Rm.V,-, județul V, CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.1, județul V, împotriva sentinței civile nr.825 din 3 octombrie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, consilier juridic pentru recurentul-pârât Consiliul Județean V și pentru intimatul-pârât -Președinte al Consiliului Județean V și avocat pentru intimații-reclamanți, G prin Uniunea Sindicatelor Învățământ V, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean V și intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al Comunei și Primarul Comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Reprezentantul recurentei-pârâte DGFP V depune la dosar cerere prin care solicită amânarea cauzei, întrucât intenționează să formuleze cerere de strămutare a pricinii de față, conform art.37 alin.2 și art.40 alin.2 Cod procedură civilă.
Apărătorul intimaților-reclamanți depune la dosar note de ședință. Consideră că cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta recurentei-pârâte DGFP V nu are nici un suport, având în vedere că cererea de strămutare a pricinii nici nu a fost formulată. Solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.
Curtea respinge cererea de amânarea cauzei formulată de reprezentanta recurentei-pârâte DGFP V, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentantul recurentei-pârâte V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat și completat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, fiind evident că aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Arată că instituția pe care o reprezintă nu este ordonator de credite, Ministerul Educației, Cercetării și T având această calitate față de intimații-reclamanți. De asemenea, precizează că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este chemat să plătească aceste sume, pretinse de intimații-reclamanți, dar se află în imposibilitatea de le achita deoarece nu au fost prinse în buget.
Cu privire la celelalte recursuri arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta recurentului-pârât Consiliul Județean V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, neavând calitate procesuală pasivă cum a reținut, în mod eronat și cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate, pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea recurenților la plata către Vac heltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, și G, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII, jud. V, Consiliul local al comunei, Primarul comunei, județul V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, - Președinte al Consiliului Județean V, Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației Cercetării și T solicitând instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților - Școala cu clasele I-VIII, Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, pentru reclamanții, educatorii și învățătorii cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I, precum și obligarea tuturor pârâților la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare în parte, pentru perioada octombrie 2001 până la zi, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a susținut că norma didactică și reducerea acesteia sunt reglementate de prevederile Legii nr.128/1997, precum și de alte acte normative sau administrative cu caracter normativ, specifice învățământului.
În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 3 alin.1 din Legea nr.128/1997, potrivit cărora personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învățământ responsabile cu instrucția și educația, precum și dispozițiile art. 5 alin.1 din aceeași lege, potrivit cărora, funcțiile didactice sunt: în învățământul preșcolar - educator, institutor, iar în învățământul primar - învățător, institutor.
În susținerea acțiunii au fost invocate și prevederile art.42 alin.1, 43 alin.1, 44 alin.3, 45 alin.1 din Legea nr.128/1997, OG nr.103/1998, Precizările Generale pentru aplicarea Statului personalului didactic nr.19388/14.11.1997, Ordinele Ministrului Educației și Cercetării nr. 3343/11.03.2002, nr. 4209/2004, nr. 3541/2006.
Făcându-se referire la actele normative menționate, s-a susținut că din prevederile acestora, îndeosebi din cele ale Legii nr.128/1997, rezultă în mod clar că toate categoriile de personal didactic de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic
În condițiile în care legiuitorul nu a făcut nici un fel de distincție, referindu-se la "personalul didactic de predare și instruire practică din învățământul preuniversitar", o categorie în care sunt incluși și educatorii, învățătorii și institutorii din învățământul preșcolar și primar, potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", nu se poate face nici o distincție, aplicându-se întregului personal didactic de predare și instruire practică.
S-a susținut că, deși dispozițiile legale acordă și personalului didactic de predare și instruire practică ce îndeplinește funcția didactică de educator, învățător sau institutor în învățământul preșcolar sau primar dreptul de a beneficia de reducerea de două ore a normei didactice, în practică, în mod netemeinic și nelegal acest drept a fost în permanență negat membrilor Uniunea Sindicatelor Învățământ V, ale căror interese le reprezintă aceasta.
S-a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că, în mod nejustificat, educatorii, învățătorii și institutorii cu gradul didactic I și vechime în învățământ de peste 25 ani au fost discriminați în raport cu celelalte categorii de cadre didactice care au beneficiat de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în acest fel încălcându-se principiul potrivit căruia tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, consacrat de dispozițiile art. 6 alin.2 din Codul Muncii.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaf ormulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și excepția prematurității acțiunii.
În motivarea primei excepții s-a susținut că, între acest pârât și reclamanții - titulari ai dreptului material la acțiune, nu există raporturi de muncă, contractul individual de muncă al acestora fiind încheiat cu Inspectoratul Școlar V și nu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice
Referitor la cea de-a doua excepție, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vas usținut că acțiunea este prematură deoarece la data intrării în vigoare a OUG nr. 17 /2006 reclamanții - titulari ai dreptului material la acțiune nu se aflau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive pentru a se face aplicabilitatea în cauză a disp. art. 2 din această ordonanță.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod pr. civilă, prin care a ridicat, în primul rând, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, sau față de care se poate realiza interesul respectiv.
Or, potrivit cererii, obligația de plată a celor două ore săptămânal pentru personalul didactic de predare și instruire practică nu incumbă Ministerului Educației, Cercetării și
Mai mult, referitor la aceeași excepție, pârâtul Ministerului Educației Cercetării și T arată că nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar, astfel cum dispun prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, potrivit cărora, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, situație față de care, nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei acest pârât a arătat că, în conformitate cu art.43 lit.a și b din Legea nr.128/ 1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post și nu pe normă didactică care să poată fi redusă cu două ore, astfel încât nu este posibil și legal să se reducă postul.
A mai arătat același pârât, că pentru a exista un drept, acesta trebuie să fie prevăzut în lege, cerut și acordat, ceea ce Legea nr.128/ 1997 nu prevede.
În consecință, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 43 lit. a și b, art.44 alin.1, 3 și 4 din Legea nr. 128/1997.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Vaf ormulat întâmpinare prin care a ridicat, în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune, invocând în acest sens dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând dispozițiile art. 43 lit. a și b, art. 44 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 128/ 1997.
Pârâtul, Inspectoratul Școlar al Județului V, a susținut că personalul didactic are dreptul, potrivit legii, la reducerea normei didactice, drept căruia îi corespunde obligația persoanei interesate de a solicita conducerii unității de învățământ reducerea normei didactice, în condițiile stabilite de lege.
În speță, nici unul dintre membrii sindicatului reclamant nu și-a exercitat acest drept nici anterior, nici ulterior promovării acțiunii în justiție.
În aceste condiții, unitățile de învățământ pârâte nu aveau obligația reducerii normei didactice în lipsa unei solicitări din partea persoanelor interesate, astfel încât pârâții nu pot fi obligați la reducerea cu două ore a normei didactice decât cel mult de la data solicitării acestui drept, respectiv, de la data introducerii acțiunii.
În consecință, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Vas usținut că acțiunea este neîntemeiată și a cerut respingerea acesteia.
Și pârâtul Consiliul județean Vaf ormulat întâmpinare prin care a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse pentru perioada 2001-2004.
Din oficiu instanța a pus în discuție excepția lipsei procesuale pasive a Consiliului Local al Comunei și a pârâtului - președintele Consiliului Județean
Prin sentința civilă nr.825 din 3 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune ridicată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V și a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Comunei, Județul V și - Președintele Consiliului Județean
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Școala cu Clasele I-VIII, Județul V, Primarul Comunei, județul V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, în raport de data îndeplinirii de către fiecare în parte a condițiilor prevăzute de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru perioada octombrie 2001 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume care vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective și integrale.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Școala cu Clasele I-VIII, județul V, Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T de a asigura reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal pentru reclamanții titulari ai dreptului material la acțiune.
A fost respinsă acțiunea introdusă împotriva pârâților Consiliul Local al Comunei, județul V, - Președintele Consiliului Județean V, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost obligați pârâții împotriva cărora s-a admis acțiunea să plătească Uniunii Sindicatelor Învățământ V suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin încheierea din camera de consiliu din data de 16.11.2007 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din hotărâre, în sensul că valoarea cheltuielilor de judecată este de 200 lei, iar nu de 100 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Primarul comunei, Consiliul Local al comunei, Consiliului Județean V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Educației, Cercetării și
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pe comune, orașe, municipii și sectoare se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a Municipiului B, după consultarea Consiliului Județean și a primarilor și cu asistența tehnică și de specialitate a Inspectoratului Școlar Județean, astfel încât Consiliul Județean, primarul comunei și direcția de finanțe au calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a reținut de asemenea că și Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală pasivă, deoarece a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la plata contravalorii muncii prestate în plus peste cele două ore neacordate, iar potrivit dispozițiilor art.12 din Legea nr.84/1995 a învățământului, acest minister elaborează planurile de învățământ.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al comunei și a președintelui consiliului județean, deoarece acești doi pârâți nu au atribuții în aplicarea dispozițiilor Legii nr.486/2006 și nr.OUG17/2006.
Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că prin acordul din 28.11.2005 încheiat între comisia de negociere a Guvernului și președinții federațiilor sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 au fost recunoscute drepturile reclamanților, astfel că această recunoaștere a întrerupt cursul prescripției.
De asemenea a fost apreciată ca neîntemeiată excepția de prematuritate a acțiunii, deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr.128/1997, or problema prematurității se pune atunci când dreptul nu este actual.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții sunt învățători și educatori la Școala cu clasele I-VIII și au o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic
Întrucât dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 reglementează drepturile personalului didactic, fără a face distincție între funcțiile didactice, astfel cum acestea sunt enumerate în art.5 din Statutul Personalului Didactic, se poate concluziona că reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără reducerea salariului, se aplică tuturor cadrelor didactice, inclusiv învățători, educatori și institutori.
În condițiile în care art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 prevede că norma didactică pentru învățători, educatori și institutori este postul, aceasta presupune că, în ciuda faptului că nu se poate diminua norma didactică, dacă acestor cadre didactice nu li s-ar recunoaște drepturile bănești suplimentare cu privire la acele două ore, așa cum beneficiază profesorii, s-ar produce o discriminare indirectă cu efectele unei discriminări directe în ceea ce privește egalitatea de tratament privitoare la drepturile salariale ale întregului personal didactic.
Capătul de cerere privind reducerea normei didactice cu două ore a fost apreciat ca neîntemeiat, instanța reținând că potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit. a din lege și se stabilește astfel: un post de educator, un post de învățător, optsprezece ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar, douăzeci și patru de ore pentru maiștri-instructori.
În condițiile în care art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 prevede că norma didactică pentru învățători, educatori și institutori este postul, nu se face efectiv reduce numărul de ore de predare-învățare, de instruire practică sau de evaluare, deoarece activitatea din învățământul preșcolar și școlar primar presupune existența unei programe ce trebuie respectată, având în vedere că predarea cunoștințelor și fixarea celor predate nu poate fi realizată decât în cadrul normei didactice concretizată într-un post, astfel cum a stabilit Legea nr.128/1997.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și Tac riticat sentința pentru netemeinicie, după cum urmează:
1. În mod greșit prima instanță a respins excepția calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că nu are calitate de angajator față de reclamanți, deoarece nu poate încheia contracte individuale de muncă și nu poate plăti salarii, o astfel de calitate având-o numai directorul unității de învățământ, conform art.10 și 14 din Codul Muncii, art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.7 și 8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Mai arată recurentul că nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că în temeiul art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea acestor instituții se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
2. Sentința cuprinde dispoziții contradictorii, în sensul că, pe de o parte a fost respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice de predare, iar pe de altă parte au fost totuși obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vac riticat sentința sub următoarele aspecte.
1. Instanța a încălcat legea și a dat o apreciere greșită probelor dosarului, neadmițând excepția prescripției dreptului material la acțiune pe care a invocat-
Astfel, deși potrivit codului muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, totuși instanța de fond a admis acțiunea și pentru perioada anterioară ultimilor 3 ani dinaintea promovării acțiunii, reținând în mod eronat că acordul din 28.11.2005 și nr.OUG17/2006 reprezintă acte de întrerupere a prescripției, deși acestea nu se referă la alte drepturi salariale și nu la cele pretinse prin acțiunea de față.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal, dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 nefiind incidente, deoarece reclamanții nu au solicitat conducerii unităților de învățământ reducerea normei didactice, neexistând un act adițional în acest sens și nici nu au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, așa cum s-a reținut.
Pârâtul Consiliul Județean Vaa dus sentinței de fond următoarele critici:
1. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii (motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă), întrucât nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut ajunge la o concluzie justă cu privire la raporturile și drepturile reciproce ale părților pentru a-l obliga alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor salariale solicitate.
În acest context recurentul a arătat că este numai consultant în legătură cu repartizarea cheltuielilor pe localități și sectoare și nu pe unități de învățământ, plata drepturilor salariale ale personalului din învățământul preuniversitar asigurându-se de la bugetul de stat și nu de la bugetul local al autorității administrative.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă), înlăturând punctul de vedere al recurentului referitor la prescripția dreptului la acțiune și reținând greșit recunoașterea debitorului cu privire la plata drepturilor salariale revendicate și întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 și prin nr.OUG17/2006.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vac riticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu toate că este un terț față de raportul de muncă și nu poate fi obligată la plata drepturilor salariale solicitate.
Potrivit art.1 din Legea nr.486/2006, are obligația de a stabili volumul veniturilor și structura acestora, precum și cheltuielile pe destinații și pe ordonatorii principali de credite pentru anul 2006, ori în cauză s-a solicitat plata drepturilor salariale pentru munca prestată pentru perioada 1 octombrie 2001 - la zi, pe de o parte, iar pe de altă parte, ordonator principal de credite este Ministerul educației, Cercetării și
Se mai arată că între aceste recurent și reclamanți nu există raporturi de muncă,
2. Ca o consecință a greșitei aprecieri a calității sale procesuale pasive, în mod eronat recurenta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Aceeași pârâtă a promovat ulterior recurs și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 16.11.2007, arătând că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși nu are calitate procesuală și nici culpă procesuală, iar pe de altă parte aceste cheltuieli nici nu au fost dovedite.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T este nefondat.
Norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, potrivit art.170 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, "modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice".
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Al doilea motiv de recurs al aceluiași pârât este nefondat, deoarece în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice pentru reclamanții având calitate de învățători, respectiv educatori, cu motivarea că activitatea acestora în cadrul normei didactice definită ca "post" presupune o anumită programă ce trebuie respectată, iar prin reducerea normei nu s-ar mai putea parcurge întreaga programă.
Imposibilitatea reducerii normei didactice nu vine însă în contradicție cu plata orelor pe care aceste cadre didactice le prestează în plus, dimpotrivă, este firesc ca pentru orele pe care le prestează suplimentar, cadrele didactice a căror normă didactică nu poate fi redusă, să fie plătite separat. În caz contrar s-ar produce o discriminare cu privire la egalitatea de tratament referitoare la drepturile salariale, așa cum corect a reținut prima instanță.
Primul motiv de recurs al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum și primul motiv de recurs formulat de pârâtul Consiliul Județean V, ambele referitoare la calitatea procesuală pasivă a acestor doi recurenți pârâți, sunt nefondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - legea bugetului de stat pe anul 2007- repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la aliniatul 4 (respectiv sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat) pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului B se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a Municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică și de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție, de regulă, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Rezultă așadar că ambii recurenți-pârâți au atribuții în procedura repartizării sumelor necesare destinate cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere capătul al doilea de cerere al acțiunii dedusă judecății referitor la obligarea pârâților să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, curtea, la fel ca și tribunalul, apreciază că atât Consiliul Județean V, cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice V au calitate procesuală pasivă.
Ca atare nu are nici o relevanță că ei sunt terți față de raportul juridic de muncă analizat, considerentele pentru care le-a fost reținută calitatea procesuală pasivă fiind altele.
Primul motiv de recurs al recurentului Inspectoratul Școlar Județean V, precum și cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului Consiliul Județean V, privind greșita respingere a excepției de prescripție, este de asemenea nefondat.
Potrivit art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Astfel, art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 prevede că "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din decretul nr.167/1958, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Acțiunea reclamanților introdusă la data de 17 aprilie 2007, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Rezultă așadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripție pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greșită susținerea recurenților în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acțiune, deoarece nr.OUG17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Al doilea motiv formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V referitoare la temeinicia acordării drepturilor salariale restante reclamanților este nefondat.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare
sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit solicitat și prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege pentru a beneficia de reducerea normei didactice fiind doar vechimea de peste 25 de ani și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației Cercetării și T nr.1350/2007, prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru că îndeplinesc cele 2 condiții, și, întrucât reducerea normei didactice nu este posibilă, dată fiind stabilirea normei didactice pe clasă sau pe clase simultane, precum și existența unei programe ce trebuie respectate, în mod corect tribunalul a reținut că, pentru orele pe care le prestează în plus față de norma didactică redusă la care ar avea dreptul, reclamanții sunt îndreptățiți la plată suplimentară.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V privind greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea nefondat.
Astfel, în condițiile în care a fost reținută calitatea sa procesuală pasivă și a fost admisă acțiunea și împotriva ei, în mod corect această pârâtă a fost obligată să suporte, alături de ceilalți pârâți, cheltuielile de judecată făcute de reclamant, față de dispozițiile art. 274 cod procedură, potrivit cu care o atare obligație revine părții care a căzut în pretenții.
Nefondat este și recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Prin această încheiere a fost modificat doar cuantumul cheltuielilor de judecată, constatându-se că, deși prin minută au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei, din eroare în dispozitiv a fost trecută suma de 100 lei.
Ca atare, Curtea constată că încheierea de îndreptare a erorii materiale nu putea fi recurată decât sub aspectul cuantumului acestor cheltuieli, în timp ce criticile formulate de pârâtă se referă la cu totul alte aspecte, ce exced încheierii pronunțate.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, recurenții-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei către Uniunea Sindicatelor Învățământ
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI T, DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI, CONSILIUL JUDETEAN V și INSPECTORATUL SCOLAR JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.825 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr- și recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V împotriva încheierii din camera de consiliu din 16 noiembrie 2007.
Obligă pe recurenții-pârâți la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/29.02.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Jeana Dumitrache