Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1178/
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.350/6.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, intimat-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-reclamantă, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 21.10.2009 și apoi la data de 27.10.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.350/06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, fost admisă în parte acțiunea civilă, pentru drepturi bănești, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază de încadrare, aferent perioadei 7.04.2005 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a dispus efectuarea mențiunilor legale în carnetul de muncă al reclamantei.
Au fost respinse ca fiind prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 01.01.2005 - 06.04.2005.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind acordarea sporului în viitor.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1483/91/7.04.2008 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanta grefier informatician personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 1.01.2005 si in continuare.
Prin întâmpinare, MINISTERUL PUBLICa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2005 - 9.04.2005, motivat de faptul că dreptul nu a fost exercitat în termenul de prescripție prevăzut de disp. art. 1 alin 1 din Decretul nr.167/1958.
Prin întâmpinarea din data de 5.05.2008 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu există raporturi juridice între acest pârât și reclamantă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce, respectiv, să vireze fonduri din bugetul public național fără să existe o lege de modificare bugetară anuală.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este angajată a Tribunalului Brăila în cadrul personalului auxiliar de specialitate.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 al.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emisă ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamantei având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2 din nr.OUG 22/2002 și art. 73-78 din Legea nr. 168/1999 a fost admisă acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumelor brute reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică, începând cu data de 7.04.2005 și până la pronunțarea prezentei sentințe, sume ce vor fi actualizate. Din aceste sume urmează a fi reținute taxele și impozitele datorate conform legislației în vigoare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2005-7.04.2005, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că dreptul nu a fost exercitat în termenul de prescripție prevăzut de disp. art. 1 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care a respins pretențiile pentru acest interval, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a admis-o, întrucât acestuia nu îi revine calitatea de ordonator principal de credite și nici sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, având în vedere si împrejurarea că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Drept consecință, a fost respinsă acțiunea față de acest pârât ca fiind promovată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la acordarea sumelor pentru viitor, instanța a apreciat că acestea nu se pot acorda având în vedere că sumele acordate reprezintă despăgubiri.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară a fost abrogată prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Abrogarea a intervenit astfel printr-un act normativ de același grad, emis cu respectarea normelor de tehnică legislativă înscrise în art.62 din Legea nr.24/2000.
Pe fondul cauzei a apreciat hotărârea pronunțată ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prevederile pe care intimata și-a întemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 fiind abrogate expres prin art.I pct.42 din nr.OG8/2000.
Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, o atare obligație subzistând în baza art.131 din Legea nr.304/2004, republicată, activitatea instanțelor și a parchetelor fiind finanțată de la bugetul de stat.
A invocat atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare a acestuia, recurentul-pârât în calitatea sa de ordonator principal de credite fiind în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
A solicitat admiterea recursului,casarea sentinței civile și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4,7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul astfel declarat a fost înregistrat sub nr.1483/91/30.06.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI, prin încheierea de ședință din data de 13.08.2008 dispunându-se scoaterea cauzei de pe rolul Curții de APEL GALAȚI și trimiterea spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art.II alin.1 și 2 din nr.OUG75/2008.
Prin decizia civilă nr.965/3.02.2009 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL GALAȚI, urmare declarării ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art.I și II din nr.OUG75/2008 prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.798/44/2.05.2009.
În cauză nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de recurentul - pârât, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției pârâtul a invocat obiectul acțiunii, respectiv că prin acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, acțiunea are caracter inadmisibil în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pretențiile reclamantei s-ar circumscrie așadar unei probleme de legiferare și reprezintă opțiunea legiuitorului să aprecieze și să stabilească ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
A accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea data de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Sub aspectul interpretării și aplicării prevederilor art.47 din Legea nr. 50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție dată în materia recursului în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele deciziei se reține faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 21/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești, iar potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință.
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Apărările formulate în cauză de către recurentul - pârât nu pot fi primite avându-se în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării dată problemei de drept pentru instanțele judecătorești și dispozițiile imperative ale art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Chiar prin decizia invocată de recurent cu nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că "- apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.".
Mai arată Curtea Constituțională că,-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În ceea ce privește chemare în garanție a intimatului Ministerul Finanțelor Publice, cererea este nefondată fața de dispozițiile art. 19 din Legea nr.500/2002, ce prevăd atribuțiile ce revin acestui minister în referire la coordonarea activităților care sunt in responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale,ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite,așa cum este și recurentul-pârât Ministerul Justiției.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în
sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinate în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, de politici și strategii sectoriale ori de propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4, 7 și 9, art. 3041și art.312 al.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE B împotriva sentinței civile nr.350/6.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.350/6.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/07.12.2009
Tehnored./7 ex./ 11 2009
Fond: -
Asistenți jud.-
Com. 5 ex.părți/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Alina Savin
