Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1205/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1205/

Ședința publică din 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în G,-, -.40, jud.G împotriva sentinței civile nr.1069/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - PRIN ADMINISTRATOR, cauza având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:recurenta-reclamantă personal, lipsă fiind intimata - pârâtă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:

La solicitarea instanței se procedează la legitimarea recurentei-reclamante,posesoare a seria - nr.- eliberată de SPCLEP G la data de 30.05.2008.

Întrebată fiind,recurenta - reclamantă precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii capetelor de cerere asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat.

CURTEA

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC SRL B la plata drepturilor salariale aferente perioadei 2008 - ianuarie 2009 și a îndemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadelor 30 - 31 iulie 2008, 6 - 12 august 2008 și 22.01 - 17.02.2009.

De asemenea, a solicitat ca pârâta să fie obligată să vireze CAS-ul și CASS-ul datorat de reclamantă, începând cu data de 26.XI.2007 la zi.

Totodată, pârâta să fie obligată să-i plătească contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în 2007 și 2008, precum și daune morale în sumă de 1000 lei.

A arătat în motivarea acțiunii că la data de 10.03.2007 s-a angajat ca muncitor necalificat, la spălat vase, în cadrul restaurantului aparținând societății pârâte, de la sediul secundar, din

Contractul său de muncă încheiat cu societatea pârâtă după trei luni lucrate, a fost înregistrat la ITM abia la data de 10 2007 și s-a dovedit ulterior a fi încheiat cu data de 26.XI.2007.

Prin urmare, a precizat reclamanta, în intervalul 10.03.2007 - 26.11.2007, respectiv 8 luni, a prestat muncă la societatea pârâtă fără a avea contract de muncă. Despre acest lucru, susține reclamanta, a aflat abia în 2007, în urma unui control efectuat de către ITM.

Aceasta era o practică în cadrul unității de a lucra fără contract, salariații fiind obligați să declare că sunt în perioada de probă, dacă erau verificați. Cine întreba despre contract era dat afară și nu mai primea salariul.

Programul epuizant pe care îl urma, de 16 ore pe zi, fără zile libere sau concediu de odihnă a determinat îmbolnăvirea reclamantei. Aceste concedii medicale nu i-au fost plătite, după cum nici celelalte drepturi salariale pentru perioada 2008 - ianuarie 2009.

Pentru prejudiciul suferit în timpul și din cauza serviciului prestat - prin nerespectarea timpului legal de muncă și a timpului pentru odihnă și refacerea capacității de muncă reclamanta a solicitat daune morale.

Pârâta SC SRL Baf ormulat întâmpinare în cauză dar nu a depus dovezi în apărarea sa, astfel cum prevăd dispozițiile art. 287 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii întrucât afirmațiile reclamantei sun infirmate de concluziile controlului efectuat de ITM G la punctul de lucru al societății din G, unde a lucrat reclamanta ca menajeră.

Divergențele existente între părți, a arătat societatea pârâtă prin întâmpinare, se datorează atitudinii necorespunzătoare a reclamantei care a lipsit o perioadă lungă de timp de la serviciu, iar când a revenit, insistând să lucreze în continuare, a precizat că a fost plecată în Italia.

Pentru alte absențe de la serviciu a prezentat certificate medicale.

A fost surprinsă de mai multe ori fumând la locul de muncă.

Întrucât de fiecare dată i s-a atras atenția față de conduita adoptată, s-a adresat administratorului societății spunând că nu mai dorește să lucreze în asemenea condiții stresante. Nu a fost de acord să-și dea însă demisia.

Prin Sentința Civilă nr. 1069/22.06.2009 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea.

A obligat-o pe pârâta SC SRL B să plătească reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 2008-ianuarie 2009.

A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadelor 30-31 iulie 2008, 6-12 august 2008 și 22.01.2009-17.02.2009.

A obligat-o pe pârâtă să vireze -ul și -ul datorat de reclamantă începând cu data de 26.11.2007 la zi.

A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei c/valoarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în 2007 și 2008.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind plata daunelor morale.

În motivare Tribunalul a reținut următoarele:

Deși potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei revenea pârâtei în calitate de angajator, acesta nu a depus la dosar nici o dovadă pentru plata drepturilor solicitate de reclamantă prin acțiune.

Cum prin întâmpinare nu a negat faptul că reclamanta a lucrat pe post de menajeră, dar nu a depus state de plată semnate de aceasta pentru lunile 2008, 2008 și ianuarie 2009 care să demonstreze efectuarea plății în sensul dispozițiilor art. 163 al.1 din Codul muncii, pârâta datorează această plată în baza textului de lege menționat.

Pentru perioada cât aceasta a fost în incapacitate temporară de muncă, reclamanta depunând în acest sens la dosar certificatele de concediu medical (filele 13 -15) pârâta îi datorează plata drepturilor cuvenite pentru această perioadă, nefăcând vreo dovadă în sensul achitării acestor drepturi.

Referitor la obligația angajatorului de a plăti toate contribuțiile aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, obligație prevăzută de art. 40 al. 2 din Codul muncii, se reține că societatea pârâtă nu a făcut nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care și acest capăt de cerere apare ca fiind fondat.

Cât privește concediul de odihnă neefectuat în anul 2007 și 2008 de către reclamantă, aceasta are dreptul la compensarea în bani având în vedere că societatea pârâtă i-a încălcat dreptul de efectuare în natură a acestui concediu, în acest sens fiind și dispozițiile art. 144 din Codul muncii.

Instanța nu a acordat însă daunele morale solicitate de reclamantă pe motiv că prejudiciul suferit de aceasta prin nerespectarea timpului legal de muncă și a timpului pentru odihnă, aspecte pe care reclamanta și-a întemeiat această cerere, a fost acoperit tocmai prin plățile recunoscute de instanță ca fiind datorate reclamantei de către societatea angajatoare care nu și-a respectat obligațiile asumate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.

În motivare a arătat că deși a solicitat să se constate că a lucrat și în perioada 10.03.2007-26.11.2007, dispozitivul sentinței nu cuprinde nici o referire la acest capăt de cerere.

De asemenea, instanța a omis să se pronunțe cu privire la reintegrarea sa în muncă și plata drepturilor pentru perioada ulterioară datei de încetare a concediului medical, când în mod abuziv nu a mai fost primită la serviciu.

Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este fondat față de următoarele considerente:

Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă judecătorii au obligația să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pretențiile reclamantei din prezentul dosar au fost precizate prin cererea depusă la fila 9 dosarului de fond.

Prin sentința recurată instanța a soluționat o parte din capetele de cerere, dar în mod corect susține recurenta că deși a solicitat și modificarea contractului individual de muncă sub aspectul datei de începere a activității, care este 10.03.2007, în loc de 26.11.2007, dispozitivul sentinței nu cuprinde nici o referire la acest capăt de cerere, nici în sensul admiterii nici al respingerii lui.

Aceeași situație cu privire la cererea de plată a salariului începând cu data de 18.02.2009 și până la data reintegrării efective sau a concedierii și referitor la cererea de compensare a concediului de odihnă neefectuat în anul 2009.

Având în vedere că modul de soluționare a capetelor de cerere asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond nu a fost contestat de nici una dintre părți, curtea va menține dispozițiile sentinței recurate.

Față de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, în baza art. 312 pct. 5 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în G,-, -.40, jud.G împotriva sentinței civile nr.1069/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Casează în parte sentința civilă nr.1069/22.06.2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță numai în ceea ce privește capetele de cerere privind plata salariilor cu începere de la 18.02.2009 cuvenite până la data reintegrării efective, modificarea contractului de muncă sub aspectul datei începerii activității 10.03.2007 în loc de 26.11.2007, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în natură aferent anului 2009 proporțional cu perioada lucrată.

Menține dispozițiile sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 02 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/02.12.2009

Tehnored./4 ex./ 09 2009

Fond:-

Asistenți jud.- C-tin

Com. 2 ex.părți/

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1205/2009. Curtea de Apel Galati