Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR nr-
Decizia civilă nr. 1209
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională ție, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 368 pronunțată la 9 aprilie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, R, și, intervenienții, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C, iar pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - având ca obiect drepturi bănești - sporul de vechime.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta recurentă Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentantul DGFP A cj., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursurilor pentru considerentele expuse în cererile de recurs.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 18.02.2008 reclamanții, R, și au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara; Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; Ministerul Economiei și Finanțelor; Parchetul de pe lângă Tribunalul C S; Direcția Națională ție; Înalta Curte de Casație și Justiție; Curtea de Apel Timișoara; Tribunalul CSs olicitând ca prin sentința care se va pronunța să se dispună repunerea în termen, achitarea drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.09. 2000 - 30 noiembrie 2003, achitarea acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea acestor sume necesare plății acestor sume.
Pentru perioada 1 septembrie 2000 - 1 octombrie 2002, 15 februarie 2003 - 31 august 2003, reclamantul a înțeles să solicite pretențiile în contradictoriu cu Tribunalul C S, iar pentru perioada 1.10.2002 - 15 februarie 2003 în contradictoriu cu Direcția Națională ție, iar pentru perioada 1 iulie 2000 - 1 noiembrie 2002 înțeles să formuleze pretențiile in contradictoriu cu Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C S, Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pentru perioada 1 noiembrie 2002 - 30 noiembrie 2003 în contradictoriu și cu parchetul de pe lângă Tribunalul C
În motivarea acțiunii reclamanții arată că în dosarele nr. 6063/2006 și - ale Tribunalului Arad prin admiterea acțiunii și a cererilor de intervenție s-a acordat sporul de vechime pe ultimii trei ani anterior datei formulării acțiunii.
Prin Legea nr. 50/1996 în art. 31 s-a stabilit că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nici o dispoziție privind abrogarea art. 31 devenit 33 după aprobarea prin Legea nr. 50/1996 și nici Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a acestor prevederi.
acestor dispoziții care reglementează dreptul la un spor de vechime în muncă este impusă și de prevederile ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 modificată de legea nr. 45/2007 care a reintrodus în art. 4 indice 1 dreptul la un spor de vechime în muncă pentru magistrați, drept care are un caracter permanent și nu poate fi retras decât în condițiile legii.
S-au formulat cereri de intervenție în interes propriu de către intervenții, și prin care formulează aceleași pretenții ca și reclamanții.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională ție au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca în ipoteza admiterii acțiunii și obligării lor la plată, Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, respectiv DNA pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 368 pronunțată la 9 aprilie 2008, instanța a respins excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Arad invocate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune privind perioada 01.09.2000- 30.11.2003 invocate de pârâta Direcția Națională ție și perioadele 01.09.2000-01.10.2002 și 15.02.2003- 31.11.2003 invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și perioada 01.09.2000- 30.11.2003 invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea și cererile de intervenție și a obligat pârâții să achite către reclamanți și intervenienții, și în interes propriu drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pentru timpul efectiv lucrat de fiecare dintre reclamanți și intervenienți în perioada 01.09.2000- 30.11.2003 inclusiv, a obligat pârâții să achite către reclamanți și intervenienți aceste drepturi actualizate conform indicelui de inflație la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul Ministerului Public sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate, a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A admis cererile de chemare în garanție formulate de pârâții Direcția Națională ție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat să pună la dispoziția pârâtei Direcția Națională ție sumele de bani necesare plății sporului de vechime către reclamanți și intervenienți.
A respins acțiunea civilă față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia nr. XXXVI din 07.05. 2007 dată în dosar nr. 4/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile reunite s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit față de dispozițiile art. 33 al. 1 din Legea nr. 50/1996 raportat la art. 1 pct. 32 din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și a art. 6 al. 1 din ordonanța de urgență a Guvernului nr.160/2000 că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat până la intrarea în vigoare a legii nr. 45/2007 de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
A apreciat că această decizie a Înaltei Curții de Casație și Justiție a României precum și hotărârea Guvernului nr.232/2004 sunt acte de recunoaștere a dreptului al magistraților la sporul de vechime făcută în beneficiul reclamanților și că prin această recunoaștere potrivit art. 16 al. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 a fost întreruptă prescripția, întrerupere care conform cu prevederile art. 17 șterge prescripția începută înainte de aceste acte de recunoaștere, după întrerupere urmând să înceapă o nouă prescripție.
Referitor la excepția necompetenței materiale a reținut incidența dispozițiilor art. 248 codul muncii, fiind vorba de executarea unor drepturi care decurg din lege și nu de stabilirea unor drepturi care ar atrage competența despre care face vorbire art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, aceste drepturi fiind născute înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.
A apreciat că Ministerul Finanțelor Publice B are calitate procesuală pasivă, cu motivația că acest minister potrivit legii nr. 500/ 2002, hotărârii Guvernului nr. 208/2005 coordonează activitățile privind sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice, care în temeiul ordonanței Guvernului nr. 22/ 2007 vor executa obligațiile de plată potrivit cu titlurile executoriu.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamanții și intervenienții sunt magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și magistrați pensionari.
Prin Legea nr. 50/1996, reclamanții și intervenienții au beneficiat de un spor de vechime diferențiat pe tranșe de vechime în muncă, spor care nu s-a mai achitat acestei categorii profesionale odată cu intrarea în vigoare a ordonanței Guvernului nr. 83/2000 ale cărei dispoziții nu abrogă expres dispozițiile art.31 devenit art. 33.
în continuare și după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/20002 a sporului de vechime pentru magistrați este impusă de dispozițiile art. 4 din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 completată de legea nr. 45/2007 care face vorbire expresă de sporul de vechime în muncă pentru magistrații judecători și procurori și decizia nr. 36 din 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Nici legile speciale privind salarizarea magistraților și nici Constituția României nu interzic dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă, acesta nefiind retras expres prin lege.
A mai reținut discriminarea existentă între personalul auxiliar al instanțelor judecătorești care beneficiază de acest spor de vechime și magistrații judecători cărora nu li s-a mai achitat acest spor fără să existe o restrângere sau o retragere a acestor drepturi printr-o reglementare legală.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Direcția Națională ție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție, recursuri înregistrate inițial la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, iar urmare a modificărilor intervenite in materia competenței prin OUG nr. 75/2008, la ÎCCJ ști sub nr- și ca urmare a declarării neconstituționalității OUG nr. 75/2008, reînregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâta Direcția Națională ție a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, arătând că în speță nu a operat o întrerupere a termenului de prescripție.
Arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1 septembrie 2000 - 30 noiembrie 2002, fără a analiza în profunzime și a înlătura argumentat apărările formulate de DNA; că dreptul material la acțiune este supus prescripției în condițiile art. 166 alin. 1 Codul Muncii și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care niciunul dintre pârâți nu a avut intenția de a achita benevol drepturile bănești constând în sporul de vechime solicitat de reclamanți și nici nu și-a manifestat intenția în acest sens, singurele plăți fiind efectuate în virtutea unor hotărâri judecătorești ce obligau pârâții la plata acestor sume.
Mai arată că nu are nici calitate procesuală pasivă, deoarece niciunul dintre pârâți nu a fost angajatul ei.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii cererii de chemare în garanție.
Arată că nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi chemat în garanție, deoarece nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor; că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plată către salariații altor instituții și nici nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției.
Mai arata ca dreptul la acțiune este prescris raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și 283 alin. 1 pct. e Codul Muncii.
Recursul este întemeiat in drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 cod rpocedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâta Inalta C de Casație și Justiție a solicitat modificarea in parte a sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii față de Inalta C de Casație și Justiție.
Arata ca hotărârea nu cuprinde motivele pentru care s-a reținut calitatea procesuală pasivă a instanței supreme, că bugetele parchetelor sunt gestionate de Ministerul Public, iar al instanțelor de către Ministerul Justiției.
Recursul este întemeiat in drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
Arata ca in mod greșit a soluționat instanța excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acesta se prescrie in termen de trei ani, că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate; că ignorarea de către instanța de fond a cererii de chemare în garanție aduce atingere interesului legitim al Ministerului public.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat instanței să aibă în vedere deciyia Curții Constituționale din 27 mai 2009 prin care s/a stauat că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de către Ministerul public și respingerea acțiunii ca prescrisă, în subsidiar ca neîntemeiată.
Arata ca dreptul la acțiune la reclamanților era supus prescripției în condițiile art. 283 litera c Codul Muncii.
Reclamanții intimați și intervenienții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recurs.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 6,7,9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:
In mod corect a soluționat prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a DNA, în condițiile în care în perioada 1 octombrie 2002 - 15 februarie 2003, reclamantul a fost delegat în cadrul acestei instituții la Serviciul Teritorial Timișoara, drepturile bănești fiindu-i achitate prin intermediul acestui ordonator de credite.
Nici în fața primei instanțe, nici în recurs, pârâta nu a contestat delegarea invocată de reclamantul, ci doar calitatea de angajat propriu.
In mod corect a soluționat prima instanță și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art.28 lit.f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Pe baza proiectului de buget - venituri și cheltuieli elaborate de principalul ordonator de credite: Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit. g, avizându-le favorabil sau respingându-le, în etapele de elaborare a acestora și este important ca acesta să stea la judecată în prezenta cauză tocmai pentru a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților și intervenienților.
În mod greșit a soluționat însă instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.
Bugetul instanțelor judecătorești este gestionat de Ministerul Justiției, calitatea de ordonator principal de credite având-o ministrul justiției potrivit art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările ți completările ulterioare.
Termenul prevăzut de art. 136 din Legea nr. 304/2004 a fost prorogat, astfel că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Arad la data de 18.02.2008, respectiv cererile de intervenție înregistrate la 28 februarie 2008, reclamanții și intervenienții au chemat în judecată pârâții solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună achitarea drepturilor bănești, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.09. 2000 - 30 noiembrie 2003, actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea acestor sume necesare plății.
Instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și intervenienților, invocată de către pârâți, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este în speță.
Solicitarea reclamanților și intervenienților de a fi repuși în termenul de prescripție extinctivă a exercitării dreptului la acțiune, reglementat de 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 din Decretul nr. 167/1958, este nefondată.
Astfel, conform art.19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, " instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită ".
Art.19 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că: "Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Reclamanții și intervenienții au arătat că solicită repunerea în termenul de prescripție extinctivă, deoarece decizia nr. XXXVI/2007 a ÎCCJ B îi îndreptățește la aceasta, iar această decizie, ca și HG nr. 232/2004 a întrerupt cursul prescripției.
Potrivit art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În cuprinsul hotărârii recurate se arată că excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților este nefondată, deoarece termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei de reformă, la data de 30.03.2005, prin nr.HG232/2004. Instanța de fond a apreciat că o astfel de recunoaștere echivalează cu recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, în sensul art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începerea unui nou termen de prescripție de 3 ani cu privire la dreptul la acțiune pentru plata drepturilor bănești.
Aceste considerente nu pot justifica însă soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.09.2000-31.05.2003 ca nefondată, deoarece strategia de reformă, adoptată la data de 30.03.2005, prin nr.HG232/2004, nu reprezintă o recunoaștere în sensul art.16 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, decizia nr.XXXVI/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
țarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune și nu poate justifica admiterea unei cereri de repunere în termenul legal de prescripție extinctivă, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamantul a fost împiedicat să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Mai mult, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, reclamanții și intervenienții au formulat în dosarul nr- al Tribunalului Arado acțiune prin care au solicitat plata sporului de vechime aferent perioadei decembrie 2003 -până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. aceste pretenții, nimic nu i-a împiedicat pe reclamați și intervenienți să solicite prin acea cerere de intervenție și sporul de vechime aferent perioadei 2000-2003.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, instanța apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâti este întemeiată, astfel încât instanța de fond a respins în mod greșit această excepție.
Astfel, se impune admiterea acestei excepții și respingerea pretențiilor reclamantilor și intervenienților referitoare la obligarea pârâților la plata sporului de vechime ca prescrise.
Față de cele de mai sus, în baza art.312 alin.1 - alin. 3 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de către pârâții recurenți și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantilor și intervenienților ca prescrisă.
Pe cale de consecință va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și Direcția Națională ție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională ție, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 368 pronunțată la 9 aprilie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, R, și, intervenienții, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C, iar pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea și cererile de intervenție ca prescrise.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
țată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
5.11.2009
, - Tribunalul Arad
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii recursurilor declarate de către pârâți
Motivarea opiniei separate
Consider că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Conform art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificat prin G nr. 83/2000, sporul de vechime nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Prima instanță a reținut în mod just că prin eliminarea aplicării prevederilor legale prin Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților, s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, și creându-se un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pe de altă parte, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, rezultă că dispozițiile unei legi organice, cum este Legea nr. 50/1996, nu pot fi abrogate printr-o normă legală ordinară, respectiv Ordonanța Guvernului.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia XXXVI din 7 mai 2007, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de vechime.
Pe de altă parte, nr.OG83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 devenit 33 după republicare din Legea nr. 55/1996 modificată și completată, după cum nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Mai mult, începând cu data de 9.03.2007, data apariției Legii nr. 45/2007, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de sporul de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, fiind menționat în carnetele de muncă.
Judecător
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
