Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1213/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1213/
Ședința publică din 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1281/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL GALAȚI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimata-reclamantă și intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții - pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă;după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, iar recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1281/20.08.2009 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respins acțiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive,a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 29.01.2009 până la modificarea reglementărilor legale, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a sporului neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri. A fost obligat Tribunalul Galați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 2640/14.05.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data numirii în funcție și în continuare până la încetarea discriminării, cu aplicarea reactualizărilor în funcție de rata inflației.
De asemenea, a solicitat ca pârâtul Tribunalul Galați să fie obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de APEL GALAȚIa solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că acesta se acordă în procent diferențiat pentru înalții funcționari publici care au acces la informații clasificate, secrete de stat, alte informații clasificate și cărora li s-au eliberat certificate ORNISS și au semnat angajament de confidențialitate, reclamanții nefiind beneficiarii unor asemenea certificate.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Instanța de fond a reținut că între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu există raporturi juridice de muncă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, sens în care a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pentru lipsa calității procesuale pasive.
În privința excepției inadmisibilității, instanța a apreciat că trebuie respinsă, motivat de faptul că este vorba de prezența unui conflict de muncă, reclamanta solicitând drepturi de natură salarială.
Sporul de confidențialitate s-a acordat inițial celor ce aveau acces la informații clasificate, insa ulterior legiuitorul a înțeles să acorde acest spor și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate in schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate in anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților si Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, in anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, in 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, in anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat si personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor, in anul 2003 prin s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum si din instituțiile si autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. In anul 2004 prin OUG 92 se adaugă acestor categorii de funcționari si alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei si Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin legea nr. 184/2004 se acorda spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Concurentei, iar in 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin legea 444/2006 se acorda sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate si certificat ORNIS cu referire insa la personal militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe si legi prin care legiuitorul a ales sa acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge in cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului si rațiunea instituirii sporului, avut in vedere. De aceea, in încercarea de a lamuri rațiunea reglementarilor (acordarea sporului de confidențialitate) credem ca criteriul avut in vedere este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezulta ca doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, si numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă este obligația de confidențialitate instituita prin lege. Prin urmare determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic si firesc sa li se aplica sporul putem observa ca magistrații au fost excluși din aceasta sfera ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au si magistrații instituita prin lege. Prin urmare criteriul legiuitorului a fost aceasta obligație, dar când a reglementat diverse legi numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificata odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor mai ales ca datele si informațiile de care aceștia iau cunoștința din dosare sunt mult mai numeroase si mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. In cazul problemelor apărute si soluționate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu si nu concret si atât de personal ca in fata unei instanțe de judecată.
Atât timp cat legiuitorul a ales o asemenea tehnica legislativa, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative nu si-a declinat clar scopul si rațiunea legii - criteriul avut in vedere - si nu a ales sa legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde sa indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem ca Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabila in speța in sensul ca tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rațional in respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus, s-a reținut că prin legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționari din instituții publice ce au prin lege instituita obligația de a nu divulga date si informații de care au luat cunoștința in exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au si ei instituita prin lege o asemenea obligație, iar aceasta excludere nu apare justificata de vreun interes public si necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile exista, ea să nu își găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabilă cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și reținem doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nicio discriminare nu este justificată prin aceea ca magistrații ar fi retribuiți prin lege specială deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 27/2008 al Secțiilor Unite s-a arătat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalului auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, se va da eficiență deciziei nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 27/2008 al Secțiilor Unite.
În temeiul dispozițiilor Decretului-Lege nr. 92/1976, drepturile urmează a fi consemnate în carnetul de muncă al reclamantei de către referentul de la compartimentul personal al Tribunalului Galați, potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea de APEL GALAȚIa criticat soluția instanței de fond sub aspectul deciziei Curții Constituționale care a statuat că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești,cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Susținerea instanței de fond referitoare la existența unei discriminări între judecători și alte categorii de salariați din sistemul bugetar nu poate fi primită, întrucât Curtea Constituțională a statuat faptul că, legiuitorul are opțiunea liberă la diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază, precum și să instituie sporuri la indemnizațiile și la salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Tot Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri că violarea principiului discriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, ceea ce nu este cazul în speță.
Ministerul Justiției a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Conform art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunea,instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, magistrații sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acestea beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum,în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau a adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
menționat că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de legea a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Deși Înalta Curtes -a pronunțat prin Decizia nr.46/15.12.2008 în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, a învederat că, în ședința din data de 27.05.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a
conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României,pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
În considerentele deciziei Curtea Constituțională reține, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor norme juridice sau a lor de aplicare. Instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie.
,Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității,garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
,În ceea ce privește autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conduita conformă Constituției transpare din cele statuate mai sus, și anume exercitarea competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la separația puterilor în stat și, deci, abținerea de la orice acțiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuțiile altei autorități publice. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al. art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Așa cum a arătat și în primă instanță, magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. La fel și personalul auxiliar de specialitate.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională al căror statut este reglementat de Legea 360/2002.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea membrilor plenului și altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
apare ca o atribuție de serviciu normală,compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după,principiul potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. De principiu, aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr.182/2002 ca fiind,informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate,trebuie să fie părotejate.
Examinând sentința recurată prin prisma art.304, 306.pr.civ. și a motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:
Pe fondul litigiului, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul d eotologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Instanța Supremă a stabilit următoarele:
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrâurire asupra speței de față.
De asemenea, dreptul este cert și actual conform deciziei date în interesul legii și nu sunt reținute ca fondate susținerile pârâtului Ministerul Justiției.
Cum alte critici nu au fost aduse prin cererea de recurs nu sunt necesare alte lămuriri prin prezenta decizie.
Conform art.312 pr.civ. urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1281/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1281/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/04.12.2009
Tehnored./7 ex./ 10 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
.5 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
