Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1233/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1233/ Dosar nr-
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1166 din 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 19.10.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1166/M/15.07.2009, Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, incidente invocate de acest pârât prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 01.10.2008 și în continuare, sume reactualizate conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000, începând cu data când sumele trebuiau achitate și până la plata efectivă.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a statuat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, purtând asupra calității procesuale pasive a acestei părți, respectiv asupra inadmisibilității acțiunii introductive.
În acest cadru procesual, tribunalul a arătat că potrivit art. 15 din nr.HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul public finanțate de la bugetul de stat, potrivit prfevederilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009 Ministerul Finanțelor Publice, avizează documentele de politici publice elaborate de alte autorități publice, care au legătură cu activitatea ministerului iar potrivit art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finantelor Publice asigură pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 28 lit. f) din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetelor se realizează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite. Pe baza proiectului de venituri și cheltuieli elaborat de principalul ordonator de credite, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 18 lit. g) din Legea nr. 500/2002 analizează aceste propuneri de buget, avizându-le sau respingându-le.
Ca urmare, calitatea procesuala pasiva a acestui parat este justificata de necesitatea punerii la dispozitia Ministerului Publica fondurilor necesare platii unor debite la care acesta poate fi obligat prin hotarari judecatoresti ramase irevocabile, sens în care a și fost chemat în judecată, reclamanta formulând și un petit privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale pretinse.
În aceste condiții, chiar dacă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanta, are obligații legale de a asigura sumele de bani necesare funcționării instituțiilor statului de drept.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, instanța a apreciat că motivele invocate în susținerea acesteia vizează temeinicia unei asemenea cereri ce urmează a fi analizată ca atare pe fond iar nu sub aspectul unui fine de neprimire a cererii, câtă vreme sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 - 63 Cod proc. civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a stabilit că reclamanta a avut calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Brașov până la data de 01.10.2008, dată de la care funcționează în calitate de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov.
În calitatea sa de grefier în cadrul personalului auxiliar de specialitate angajat al Tribunalului Brașov, reclamantei i s-a recunoscut prin sentința civilă nr. 1399/S/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dos. nr- dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din îndemnizația brută lunară începând cu data de 01.10.2004 și până la data de 01.02.2007, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice iar prin sentința civilă nr. 1053/M/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-, rămasă definitivă și irevocabilă, în contradictoriu cu aceiași pârâți, i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de plata diferențelor de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 01.02.2007 - 07.03.2007 și începând cu data de 30.09.2007 și pe viitor, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale conform nr.OG 9/2000, dispunându-se și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Dispozițiile sentinței civile nr. 1053/M/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-, precum și chestiunile de drept dezlegate de această hotărâre judecătorească se bucură de putere de lucru judecat și de prezumția legală absolută de adevăr, potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil. Este adevărat că, o dată rezolvat un raport juridic litigios, soluția dată de instanță leagă părțile din proces, grație principiului autorității de lucru judecat, autoritate care este numai relativă, hotărârea producând efecte substanțiale numai între părțile litigante, modificând situația juridică între ele, fără a da naștere la drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina terților care nu au fost atrași în proces. Însă dreptul subiectiv ce a format obiectul dezbaterilor, în noua sa înfățișare, trebuie redat mediului juridic căruia îi aparține. Stabilitatea sa "internă", în raporturile dintre părți, este garantată de principiul relativității lucrului judecat, iar stabilitatea sa "externă", în raporturile cu terții, de principiu opozabilității față de aceștia a efectelor judecății. Este vorba despre o opozabilitate obiectivă, în sensul că cele dispuse de instanță nu pot fi ignorate nici de terți.
Drept urmare, această sentință nu putea fi ignorată de noul angajator al reclamantei.
În data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008 prin care a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Curtea a stabilit că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001. Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent - poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești. Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, și își încetează efectele.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport cu această situație, dreptul personalului auxiliar din instanțe și parchete, salarizate în baza Legii 50/1996 nu a încetat să existe, putând să fie pretins chiar după apariția legii de abrogare.
Faptul că reclamanta, păstrându-și calitatea de grefier, funcționează într-o altă instituție - Ministerul Public, vizată însă de decizia nr. 21/2008 a mai sus menționată, nu putea conduce la neplata drepturilor de natură salarială câștigate în instanță în contradictoriu cu angajatorul de la momentul respectiv, aflat însă în același sistem cu angajatorul actual. Astfel reclamanta are un drept salarial câștigat care nu îi poate fi negat în prezenta cerere formulată în contradictoriu cu noul angajator aflat în același sistem - sistemul judiciar - cu cel anterior, potrivit capitolului VI din Constituția României și potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004 rep. în raport de care dreptul pretins prin cererea pendinte îi fusese recunoscut deja printr-o hotărâre judecătorească.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO," " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, dreptul salarial câștigat (sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică) recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsită de acesta în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste considerente, precum și cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamantei, urmând ca instanța să dispună în consecință.
Potrivit art. 124 din Constituția României, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta și aplica legea în cazul concret supus judecății. În aceste condiții, având în vedere argumentele juridice menționate, instanța apreciază că nu s-a substituit puterii legiuitoare. Dimpotrivă, executivul a încălcat norme elementare de tehnică legislativă și dispoziții constituționale vizând limitele legii speciale de abilitare adoptată de puterea legiuitoare.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, sens în care va obliga pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 01.10.2008 și în continuare.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1082 si art. 1073.civ. ri de câte ori debitorul nu-și execută obligația, o executa cu întârziere sau necorespunzător, creditorul are dreptul de a solicita executarea obligației și repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin întârzierea executării.
Daunele-interese nu au natura unei noi obligatii care se naste ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligatiei de catre debitor, ele au caracterul de sanctiune si se adauga obligatiei neexecutate pentru a acoperi prejudiciul total suferit de către creditor. Dobânda legala la suma datorata trebuie acordata pentru acoperirea prejudiciului constând in lipsa de folosință a banilor pe perioada cuprinsa intre momentul la care trebuiau acordate aceste drepturi salariale si momentul plății efective, având în vedere prevederile art. 1082 și art. 1084. civ.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție va fi obligat, în temeiul art. 1 alin. 2 și art. 6 din Decretul 92/1976, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei cu privire la plata sporului solicitat. Câtă vreme fostul angajator fusese obligat la efectuarea acestor mențiuni, prin sentința civilă nr. 1053/M/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-, rămasă definitivă și irevocabilă, nu există impedimente legale ca noul angajator să le efectueze la rândul său.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public - Parchetul de pe lângă - Direcția Națională Anticorupție, fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante. Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța va obliga pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Câtă vreme pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat în calitate de pârât să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior, nu se mai impune ca această instituție să vireze fondurile și în calitatea sa de chemat în garanție, motiv pentru care cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J urmează a fi respinsă.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Este criticata si acordarea cumulata a actualizarilor si dobanzilor legale pentru aceeasi creanta.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sentința este criticată pentru faptul că nu au fost avute în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționat recursul în interesul legii în materia sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor salariale solicitate pentru viitor, cu actualizarea acestora cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 18/2009, care nu cuprinde plata acestor drepturi.
Sentința este criticată si pentru faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare drepturilor câștigate în carnetul de muncă, întrucât potrivit prevederilor art. 92 din Decretul nr. 92/1976, întrucât sporurile acordate sunt drepturi salariale care se adaugă la retribuția tarifară, astfel că nu pot face obiectul înscrierilor distincte în carnetul de muncă.
În fine, o ultimă critică adusă hotărârii atacate se referă la nelegala respingere de către tribunal a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în opinia recurentului obligația de garanție fiind instituită prin art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, mai mult chiar Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a coordona acțiunile cu privire la sistemul bugetar.
Recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs in termen criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie în condițiile în care în ședința din data de 27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile date în interesul legii, nefiind în măsură să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și acest recurent critică respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu particularitatea că, potrivit art. 4 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ordonator secundar de credite, finanțarea cheltuielilor instituției asigurându-se de la bugetul de stat.
În mod corespunzător, se apreciază de către recurent că soluția de actualizare a sumelor recunoscute cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, este nelagală, impunându-se aplicarea uneia dintre măsurile reparatorii recunoscute de art. 1082. civ. art. 161 alin. 4. muncii.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamantă și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Criticile recurentilor cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
În ceea ce privește critica din recursul paratilor cu privire la acordarea și pentru viitor a sporului de 50%, Curtea, în accepțiunea deciziei de recurs în interesul legii nr. 21/10.03.2008 care constată că " magistrații [----] au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001", ținând cont și de caracterul raportului obligațional dintre părți care echivalează cu un raport juridic de muncă atipic ce intră sub incidența art. 291 Cod procedură civilă și 110 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a reține că în baza dispozițiilor legale mai sus invocate pretențiile reclamanților reprezintă prestații periodice cu executare succesivă și se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unor prestații periodice.
Prin Legea 247/19.07.2007 a fost aprobată OG8/24.01.2007 de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.
Este adevărat că la art. 30 alin 1 lit. din OG8/2007 se prevede expres că " la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă L 50/1996 cu toate modificările și completările ulterioare". Recurentul susține că această abrogare se referă la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 în baza căruia se poate acorda sporul de 50%.
Trebuie remarcat că prima mențiune cu privire la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 a fost făcută prin OG 83/2000 la art. 42, însă ÎCCJ prin decizia de recurs în interesul legii a stabilit că art 47 din Legea 50/1996 continuă să-și producă efecte și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 pentru argumente de tehnică legislativă. La data intrării în vigoare a OG 8/2007 recursul în interesul legii nu era pronunțat iar OG 83/2000 era recunoscută ca act normativ producător de consecințe juridice fără a fi pusă în discuție la acea vreme legalitatea acestei ordonanțe.
Așadar la data intrării în vigoare a OG 8/2007, dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 erau cunoscute ca fiind deja abrogate iar dispozițiile art. 30 din OG 8/2007 se referă la abrogarearestului de dispozițiipe care Legea 50/1996 le mai conținea la momentul intrării în vigoare a OG 8/2007.
Deci orice interpretare conform căreia sporul de 50% se acordă doar până la data intrării în vigoare a OG 8/2007 pentru categoria personalului auxiliar din instanțe și parchete, contrazice raționamentele juridice obligatorii conținute de decizia de recurs în interesul legii mai sus invocată.
Nu poate fi primită nici critica din recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție purtând asupra greșitei dispuneri a efectuării mențiunilor în carnetul de muncă, dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 92/1976 făcând referire la înscrierea tuturor drepturilor cuprinse în noțiunea de retribuție, privită ca formă de remunerare pentru activitatea depusă.
Nici critica inserată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, purtând asupra efectelor deciziei instanței de contencios constituțional nu pot fi primite. Aceasta întrucât decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, este pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de natură constituțională între puterile în stat și, așa cum se reține în chiar considerentele acestei decizii " apare evident că soluția pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă. " De altfel decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ nu a făcut obiectul analizei în cadrul deciziei sus-menționate.
În consecință decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează obligativitatea respectării de către instanțele judecătorești a deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru considerentele expuse, urmează a respinge recursurile și a menține hotărârea atacată.
aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1166/M/15.07.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2009.
Președinte, - - - | pt.Judecător, - - -, aflată în delegație, semnează președinte instanță, | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./26.10.2009
Tehnoredact./30.10.2009/ 6 ex.
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
