Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1264/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1264/
Ședința publică din 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.728/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - cu sediul în B,--14, sector 5, intimatul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și intimatele - reclamante, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați,- și, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 728/04.06.2009 a Tribunalului Galați, s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a necompetenței materiale a instanței.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGA TRIBUNALUL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGA
S-au obligat pârâții Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să plătească reclamanților, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 11.02.2008 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
S-au obligat pârâții să înscrie mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 50% din salariul brut, începând cu 11.02.2008, reactualizate la data plății, precum și pe viitor cuantumul salariului să fie calculat cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare de 50%, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că acest spor, s-a acordat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, articol care a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000. Însă procedându-se astfel, au susținut reclamanții, că au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe, doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Au mai precizat reclamanții, că deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Au mai arătat reclamanții că prin neplata dreptului solicitat prin prezenta acțiune s-a creat o situație discriminatorie a magistraților în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor.
Urmare a neacordării acestui spor magistraților au fost încălcate art. 5 din muncii, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 din
De asemenea, Directiva nr. 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului la locul de muncă.
În pofida acestor dispoziții comunitare, statul român a continuat să plătească acest spor funcționarilor publici, lucrătorilor de poliție, profesorilor și altor categorii, nu și magistraților, deși condițiile de risc și suprasolicitare nu s-au diminuat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe motiv că admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești, având în vedere intervenția instituției abrogării dreptului la data de 01.10.2000.
A susținut că succesiunea în timp a actelor normative, la care au făcut referire reclamanții prin acțiunea dedusă judecății, impune concluzia că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin OG nr. 83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
De asemenea a invocat și excepția de necompetență materială a Tribunalului Galați și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, conform art. 36 din OUG 27/2006.
Pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că nici unul dintre reclamanți nu a fost și nu este angajat al acestor instituții.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedandu-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Într-adevăr art.47 din legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Pe de altă parte art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
In cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pe de altă parte, în mod corect au sesizat reclamanți și evidenta discriminare în raport de alte categorii profesionale în ceea ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Din numeroasele ordonanțe si legi prin care legiuitorul a ales sa acorde acest spor, nu se distinge in cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului si rațiunea instituirii sporului, avut in vedere. De aceea, in încercarea de a lamuri rațiunea reglementarilor, credem ca criteriul avut in vedere este asigurarea securității și sănătății la locul de muncă. Prin urmare, determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic si firesc sa li se aplica sporul putem observa ca magistrații au fost excluși din aceasta sfera ei neprimind spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, deși existența unei legislații stufoase,de multe ori contradictorie, a unor condiții de muncă neadecvate,a unui volum mare de activitate comparativ cu schema de personal, la care se adaugă presiunile indirecte ale justițiabililor au făcut să crească factorii de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceasta excludere nu apare justificata de vreun interes public si necesar.
Nici o discriminare nu poate fi justificata prin aceea ca magistrații ar fi retribuiți prin lege speciala deoarece acest aspect nu are vreo legătura cu ideea de tratament diferențiat si discriminatoriu.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, s-a apreciat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Instanța față de dispozițiilor art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, va avea în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
S-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a necompetenței materiale a instanței, în speță fiind vorba de drepturi salariale solicitate conform dreptului comun și nu de contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.
S-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având în vedere că nici unul dintre reclamanți nu a fost și nu este angajat al acestor instituții.
Față de aceste considerente, s-a admis acțiunea, s-au obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, să calculeze și să plătească fiecărui reclamant sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 11.02.2008.
S-au obligat pârâții, ca și pe viitor să calculeze cuantumul salariilor cu luarea în considerare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară.
S-au obligat pârâții să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.3,4, 9 și 304 indice 1.pr. civilă.
Față de faptul că reclamanții au întemeiat acțiunea pe disp. OUG nr. 137/2000, a învederat că s-a emis decizia nr. 821/03.07.2008 prin care Curtea Constituțională a constatat că disp. art. 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.
A apreciat că prima instanță, n mod nelegal a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică deoarece numai legiuitorul are puterea de a stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
A considerat că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
De asemenea, instanța de fond în mod greșit a admis capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă întrucât nu era competentă materiale să judece acest capăt de cerere, față de disp. Decretului nr. 92/1976.
Prin concluziile scrise, a arătat recurentul că s-a constatat de către Curtea Constituțională existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte prin decizia pronunțată la data de 27 mai 2009.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor salariale, se apreciază că prima instanță a admis corect acest capăt de cerere în condițiile în care a făcut o delimitare în timp, respectiv până la încetarea stării de discriminare, în speță, fiind vorba de data reglementării legale a sporului respectiv dat fiind specificul pretențiilor solicitate.
Referitor la actualizare, se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
În ceea ce privește competența de soluționare a capătului de cerere privind completarea cărților de muncă, recurentul pierd din vedere disp. art. 17.pr. civilă potrivit cărora cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Referitor la apărarea formulată de către recurent cu privire la faptul că ulterior, Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin G nr. 8/2007, instanța nu o reține ca întemeiată.
Astfel, se observă că decizia nr. 21/10.03.2008 a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, deci, la data pronunțării deciziei, se cunoșteau prevederile acestei ordonanțe și, totuși, instanța superioară a recunoscut dreptul categoriilor respective de personal de a beneficia de sporul de 50%. Situația învederată de către pârâtă ar fi putu fi luată în considerare numai în situația în care ar fi fost abrogată Legea nr. 50/1996 după pronunțarea deciziei în cadrul recursului în interesul legii. Odată interpretat actul normativ de către instanța superioară, nici o altă instanță nu poate da o interpretare diferită, pe baza unor norme legislative existente deja la data pronunțării întrucât s-ar diminua în tot efectul și importanța unui recurs în interesul legii.
Aceasta interpretare rezultă chiar din considerentele deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune cănici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului."
Invocarea deciziilor Curții Constituționale nu are nici o relevanță în cauza de față.
Chiar prin decizia invocată de recurentă nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că "-apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329.pr. civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.". Mai arată Curtea Constituțională că "-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, acest motiv de recurs este nefondat văzând chiar decizia Curții Constituționale invocată de recurentă.
Față de considerentele expuse mai sus, se va respinge ca nefondat recursul în baza disp. art. 312 alin. 1.pr civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.728/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /07.12.2009
:DC/10 ex/08.12.2009
Fond:/
Asistenți judiciari: /C-tin
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
