Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1294/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - abținere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1294
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SRL S cu sediul în mun. S,-, -. 28,. A,.3, camera 2, jud. S, împotriva sentinței nr. 1439 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art.260 (1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 18.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta S solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i plătească orele suplimentare aferente perioadei 16.09.2005 - 16.09.2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în perioada 11.04.2005- 17.09.2008 a deținut funcția de consilier juridic la SC SRL și că prin contractul individual de muncă s-a stabilit un program de lucru de 20 de ore săptămânal, câte 4 ore pe zi, între orele 15,30 - 19,30, de luni până vineri.
Susține reclamanta că deși programul era bine stabilit prin contract i s-a impus să se prezinte la lucru și în zilele de sâmbătă și duminică, câte patru ore în intervalul orar 9 - 13.
Mai arată că evidența orelor lucrate era ținută conform condicii de prezență iar în foile colective de prezență era pontată ca și cum ar fi fost prezentă la serviciu doar de luni până vineri.
Susține reclamanta că potrivit art.13 din Contractul colectiv de muncă salariații pot fi solicitați să presteze ore suplimentare și că orele prestate în aceste condiții se compensează cu timp liber corespunzător sau se remunerează și că atâta timp cât nu au fost compensate cu timp liber, trebuie plătite.
În drept s-au invocat dispozițiile art.117, 281 și următoarele din Codul muncii și art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
Pârâta a depus întâmpinare (12-13)prin care a invocat inadmisibilitatea cererii având în vedere dispozițiileart.102 alin.1 lit. "c"din Codul muncii care interzic efectuarea orelor suplimentare în cazul contractului de muncă cu timp parțial.
Pe fond se solicită respingerea acțiunii, arătându-se că pe perioada în care a fost angajata pârâtei nu a primit nici o solicitare pentru efectuarea de ore suplimentare.
Mai mult se invocă faptul că reclamanta nu ar fi prestat nici cele patru ore prevăzute în contract deoarece funcția de bază era la un alt angajator, fiind reținută de problemele apărute la acesta.
Prin sentința civilă nr.1439 din 28.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8599 lei reprezentând plata orelor suplimentare efectuate în perioada 16.09.2005 - 16.09.2008 și suma de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din raportul de expertiză ce a avut la bază condica de prezență depusă în copie la dosar rezultă că reclamanta a prestat ore suplimentare în perioada indicată prin cerere.
Sub acest aspect, apărările pârâtei privind evidențierea orelor lucrate doar pe baza foilor colective de prezență prevăzute prin art.7 alin.3 din regulamentul intern nu pot fi primite întrucât nu se explică sancționarea disciplinară a salariatei prin decizia nr.2000 din 18.10.2007 înregistrată la S pentru nesemnarea condicii de prezență.
Pe de altă parte se reține că,deși condica de prezență a fost depusă la 3.11.2008, pârâta nu a contestat veridicitatea ei și nu a propus nici o probă prin care să facă dovada contrară.
Reprezentantul pârâtei recunoaște că reclamanta s-a prezentat la serviciu în zilele de sâmbătă, dar susține că era vorba de o eventuală recuperare a unor zile libere, afirmație contrazisă de expert care menționează că societatea pârâtă nu a compensat cu timp liber orele suplimentare și nici nu a plătit contravaloarea acestor ore suplimentare pe statul de plată în perioada septembrie 2005 - septembrie 2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta " " SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nu este admisibilă cererea de plată a unor ore suplimentare într-un contract individual de muncă cu timp parțial.
Arată recurenta că reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada faptului că în decursul celor trei ani și J cât a fost angajata societății, ar fi primit vreo solicitare din partea conducerii societății pentru efectuarea orelor suplimentare.
Mai arată recurenta că în lipsa unei astfel de solicitări, ori a unor cazuri de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident, nu se poate vorbi de ore suplimentare în înțelesul Codului Muncii, chiar dacă, eventual, angajatul și-a desfășurat activitatea în afara orelor de program.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304, art.3041Cod procedură civilă, ale Codului Muncii și ale Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimata că din condica de prezență depusă la dosar rezultă că a prestat ore suplimentare în favoarea societății pârâte.
Mai arată intimata că nu este necesară existența unei solicitări scrise a conducerii societății pentru efectuarea orelor suplimentare, fiind suficientă și obligatorie simpla dispoziție conducerii unei persoane juridice.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Art.118 alin.1 din Codul muncii dispune că, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară.
Prin urmare, cel care trebuia să aibă inițiativa orelor suplimentare este angajatorul care le solicită, solicitare care poate să fie scrisă sau verbală.
Solicitarea poate fi expresă, dar și implicită sau tacită.
Or, în cauză, societatea angajatoare susține că nu a solicitat reclamantei să presteze ore suplimentare iar reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei asemenea solicitări exprese sau tacite a angajatorului.
Fiind vorba de propriile susțineri ale reclamantei în legătură cu existența unei asemenea solicitări, solicitare care nu rezultă din datele și evidențele aflate la unitate, sarcina probei revenea reclamantei în cauză negăsindu-și aplicare dispozițiile art.287 din Codul muncii.
Însă reclamanta nu a făcut dovada existenței solicitării din partea societății pârâte în vederea prestării orelor suplimentare.
O solicitare expresă nu a fost probată dar nici o solicitare tacită rezultând de exemplu din impunerea unor sarcini suplimentare față de cele curente, a căror îndeplinire reclama prestarea unei munci suplimentare, fără a se face referire la timpul de lucru ori încurajarea de către pârâta angajatoare a prestării orelor suplimentare în condițiile în care necesitățile de serviciu impuneau acest lucru.
Este posibil ca reclamanta să nu-și fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în timpul programului normal de lucru și, depășind astfel durata normală a timpului de lucru, nu ar putea pretinde că a efectuat ore suplimentare.
Chiar dacă din condica de prezență rezultă că reclamanta ar fi efectuat ore peste programul normal de lucru nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost solicitate de angajator, așa cum mai sus s-a arătat.
În cauză nu poate fi vorba de inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârâta recurentă, întrucât dacă reclamanta ar fi făcut dovada fără putință de tăgadă că a prestat muncă suplimentară, la solicitarea angajatorului, societatea ar fi fost obligată să o plătească.
Pe de altă parte, dar în aceeași ordine de idei, regula este că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora (art.119 alin.1 Codul muncii ),
Atunci când compensarea nu este posibilă în luna următoare, cel în cauză va primi un spor la salariu, stabilit prin negociere (contractul colectiv de muncă sau, după caz, contractul individual de muncă) și nu poate fi, prevede art.120 din Codul muncii, mai mic de 75% din salariul de bază.
Astfel, în condițiile în care a considerat că a efectuat ore suplimentare în favoarea societății pârâte, reclamanta trebuia să solicite angajatorului compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Or, în condițiile în care nu a adresat o asemenea cerere pârâtei, nu poate veni direct în fața instanței de judecată să solicite plata acestor ore suplimentare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9, art.3041Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în tot sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
ECID E:
Admite recursul declarat de pârâta SRL S cu sediul în mun. S,-, -. 28,. A,.3, camera 2, jud. S, împotriva sentinței nr. 1439 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nnr.1439 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în municipiul S,-, bloc 16,. A,.2 județul S în contradictoriu cu pârâta SRL S cu sediul în mun. S,-, -. 28,. A,.3, camera 2, jud. S, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
-
Tehnored. ex.2/30.10.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Oana, Sas Laura
