Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/
Ședința publică din 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, și PENITENCIARUL D E MINORI SI TINERI, cu sediul în com., jud. B, împotriva sentinței civile nr. 12/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în B, nr. 47, jud. B, intimații - pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 6 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2557/113 din 20 decembrie 2006 la Tribunalul Brăila reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, PENITENCIARUL D E Minori și Tineri și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți să-i plătească despăgubiri civile pentru neacordarea sporului de vechime în muncă începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000 și până la data de 01.07.2005 calculate în raport cu sumele cuvenite ca spor de vechime, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective și obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate.
În motivarea acțiunii civile reclamantul a susținut că în perioada 15.06.1999 - 15.06.2005 a fost detașat în funcția de director la Centrul de Reeducare transformat în PENITENCIARUL D E Minori și Tineri.
A mai arătat reclamantul ca până la data intrării în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000 a primit sporul de vechime, spor care ulterior nu a mai fost acordat creându-se astfel un tratament discriminatoriu față de celelalte categorii de persoane ce lucrează în cadrul autorității judecătorești respectiv personalul auxiliar de specialitate.
Această discriminare a fost menținută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 care nu prevăd sporul de vechime pentru magistrați,a arătat reclamantul.
În susținerea acțiunii civile reclamantul a invocat dispozițiile art. 21 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000, dispozițiile art. 155, art. 16 alin. 3 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 354 din 19.04.2007 s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri să achite reclamantului despăgubiri civile pentru neacordarea sporului de vechime în muncă, începând cu data de 12 decembrie 2003 și până la 01.06.2005, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă a reclamantului.
S-a respins acțiunea civilă față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive față de reclamant.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul poate beneficia de drepturile privind sporul de vechime de la 20 decembrie 2003 la 1 iulie 2005 pentru restul perioadei acțiunea fiind prescrisă.
S-a mai reținut de către instanța de fond că deși prin sentința civilă nr. 162 din 19.02.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-au acordat drepturile bănești privind sporul de vechime pentru perioada 15.12.2003 - 15.12.2006 iar printre reclamanți figurează și, această perioadă nu-l vizează în totalitate pe reclamant ci numai după ce acesta a încetat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a reclamantului este fondată având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1, art. 16 alin. 3 și art. 1 alin. 2 din Codul muncii, cât și faptul că sporul de vechime nu a fost abrogat printr-o dispoziție expresă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor considerând-o nelegală.
În motivarea recursului său pârâtul PENITENCIARUL D E Minori și Tineri a susținut în principal că invocându-se dispozițiile art. 21 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 - despăgubiri urmare discriminării, competența de soluționare aparține Judecătoriei.
S-a mai susținut că instanța de fond a schimbat natura litigiului întrucât reclamantul și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art. 21 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 discriminare și nu pe dispozițiile Codului muncii, transformând cauza dintr-o acțiune civilă în pretenții într-un litigiu de muncă.
De asemenea a mai susținut recurentul deși instanța de fond a reținut excepția prescripției dreptului la acțiune și calculează acesta pe dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii și nu pe art. 21 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, calculul prescripției trebuind calculat de la data constatării discriminării, respectiv de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000.
A mai susținut recurentul că în cauză dacă se reține că litigiul dedus judecății este un conflict de muncă operează autoritatea de lucru judecat deoarece reclamantul a mai formulat o cerere de chemare în judecată având același obiect și aceleași părți înregistrată sub nr. 489/2006 la Tribunalul Brăila - sentința civilă nr. 485/12.06.2006 împotriva căreia declarându-se recurs, prin decizia civilă nr. 579/18.09.2006 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul, respingând ca nefondată acțiunea reclamantului.
Toate cele 3 (trei) pârâte recurente au susținut că pe fond hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii întrucât sporul de vechime nu s-a acordat magistraților urmare dispoziției din Legea nr. 50/1996 art. 33 alin. 3 modificat prin Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, deci nu există o dispoziție legală care să justifice acordarea acestuia.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantului.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 849/27.09.2007 (dosar nr-) Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat de pârâții PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției.
A casat sentința civilă nr. 354 din 19.04.2007 a Tribunalului Brăila și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Galați
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 485 din 12.06.2006 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 489/2006 s-a admis acțiunea civilă a reclamantului împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri prin care acesta solicită plata sporului de vechime pentru perioada 01.04.2003 - 01.06.2005 actualizate cu indicele de inflație și a obligat pârâții la plata acestui spor pentru perioada solicitată 01.04.2003 - 01.06.2005 actualizată cu indicele de inflație.
Prin aceeași hotărâre s-a admis și cererea de chemare în garanție a pârâților împotriva Ministerului Justiției și a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat chemații în garanție să aloce pârâților sumele solicitate de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 579 din 18.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, s-a admis recursul pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri și chemaților în garanție Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca nefondată acțiunea civilă a reclamantului, cât și cererile de chemare în garanție.
Ori, față de aceste hotărâri - care au avut în vedere acțiunea civilă a reclamantului care privea tot spor de vechime, tot pentru aceeași perioadă 01.04.2003 - 12.12.2003 - 01.06.2005, în contradictoriu cu aceleași părți Administrația Națională a Penitenciarelor, PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția autorității lucrului judecat, deși conform încheierii de ședință din 31.01.2007 a luat act de această excepție invocată de pârâtul PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, dar nu s-a mai pronunțat față de această excepție raportate la sentința civilă nr. 485/12.06.2006, ci față de sentința civilă nr. 162/19.02.2007 tot a Tribunalului Brăila care și ea are în vedere sporul de vechime pentru aceeași perioadă.
În atare condiții curtea constată că recursurile declarate de pârâte sunt fondate urmând a fi admise, astfel că în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă va casa sentința civilă nr. 354 din 19.04.2007 și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond se va pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat invocate de pârâtul PENITENCIARUL D E Minori și Tineri.
În cazul în care instanța de fond va soluționa cauza pe fond va stabili perioada pentru care acordă drepturile bănești privind sporul de vechime pentru că în motivare se referă la perioada 20.12.2003 - 01.07.2005 iar în dispozitiv și minută se referă la perioada 12.12.2003 - 01.06.2005.
În rejudecare cauza s-a înregistrat la Tribunalul Brăila sub nr.3694/113R/2007.
Prin sentința civilă nr. 12 din 14.01.2008 s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri să plătească reclamantului despăgubiri egale cu sporul de vechime cuvenit pe intervalul de timp 20 decembrie 2003 - 1 iulie 2005 actualizate cu rata inflației la data plății.
A obligat pe aceeași pârâți să facă mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantului.
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a respins ca nefondată excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând aspectul sesizat de Curtea de APEL GALAȚI prin decizia de casare a sentinței civile nr.354/2007, tribunalul a constatat că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Față de sentința civilă nr.485/12 iunie 2006 Tribunalului Brăila nu există autoritate de lucru judecat pentru că obiectul și cauza sunt diferite de cele din cauza de față. Astfel prin sentința civilă nr.485/12 iunie 2006 instanța s-a pronunțat asupra sporului de vechime pe care pârâții îl datorau reclamantului în temeiul actelor normative care reglementează plata salariilor magistraților, iar în cauza de față se cer despăgubiri civile pentru neacordarea sporului de vechime, iar temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile art.21 din OG nr.137/2000.
Aceiași situație, a inexistenței autorității de lucru judecat, pentru aceleași considerente se constată și față de sentința civilă nr.459/5 iunie 2006 Tribunalului Brăila.
Față de sentința civilă nr.3743/19 iunie 2007 Judecătoriei Brăila, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.317/16 noiembrie 2007 Tribunalului Brăila (ds-) de asemenea nu operează autoritatea de lucru judecat, întrucât, reclamantul s-a judecat cu alți pârâți:, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Curtea de Conturi a României.
Întrucât, în temeiul art.1201 Cod civil, pentru a exista lucru judecat atunci a doua cerere în judecată trebuie să aibă același obiect, să fie întemeiată pe aceiași cauză și să fie între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate, ceea ce nu s-a regăsit în speță, tribunalul a analizat cauza pe fond.
În acest sens, tribunalul a reținut, așa cum menționează și reclamantul în acțiune, că în mod nelegal pârâții nu au plătit acestuia sporul cuvenit, pentru vechimea în muncă, după "abrogarea" art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996, întrucât textul care îl prevedea nu a fost abrogat, arătându-se prin OG nr.83/2000 că prevederile alin. 1 și 2 ale art.33 din Legea nr.50/1996 nu sunt aplicabile magistraților și nici celelalte acte normative ulterioare nu au o prevedere expresă de abrogare a sporului de vechime pentru magistrați.
"Neaplicarea" sporului de vechime pentru magistrați și acordarea lui pentru personalul auxiliar face aplicabile dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât se încalcă principiul egalității în drepturi a mai reținut instanța de fond.
Potrivit art.27 din OG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza instanța de judecată pentru acordarea de despăgubiri.
În dosarul de față, tribunalul a constatat că în patrimoniul reclamantului s-a produs un astfel de prejudiciu ca urmare neacordării sporului de vechime.
Cu privire la întinderea în timp a prejudiciului, tribunalul reține că prin acțiune reclamantul a cerut plata acestora de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000.
Tribunalul în temeiul art.27 al.2 din OG nr.137/2000 a constatat că termenul pentru introducerea acțiunii de chemare în judecată este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei de discriminare sau de la data când persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Reclamantul a mai susținut în acțiune că a luat cunoștință de discriminarea la care a fost supus la data când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea nr.160/6 iulie 2006, reținut instanța de fond.
Tribunalul a înlăturat ca nefondată, această susținere, având în vedere dispozițiile legale citate și a reținut că acțiunea este fondată în parte și anume pe 3 ani anterior datei promovării acțiunii ce face obiectul prezentului dosar (nr-), adică 20 decembrie 2003 - 30 decembrie 2006.
Întrucât la dosar reclamantul a depus dovada încasării dreptului pretins, pe intervalul de timp 1 iulie 2005 - 1 martie 2007, acordarea despăgubirilor urmează să se oprească la data de 1 iulie 2005.
Pentru o reală despăgubire a reclamantului, tribunalul a obligat pe pârâți la actualizarea sumei despăgubirilor cu rata inflației la data plății.
Ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii, tribunalul a obligat pe pârâți să facă și mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantului, adică să înregistreze plata despăgubirilor ce reprezintă sporul de vechime neîncasat.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune a răspuns și la apărările formulate de pârâții: Ministerul Justiției și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri cu aceeași temă, a mai reținut instanța de fond.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Justiției, instanța de fond a considerat-o nefondată, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite al reprezentantului acestuia iar obligarea la plata despăgubirilor numai a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului d e Minori și Tineri nu ar fi eficientă, în lipsa primului ordonator de credite.
Cererea reclamantului de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice instanța de fond a apreciat-o ca nefondată, întrucât între cele două părți nu există raporturi juridice, în baza cărora pârâtul să poată fi obligat la plata despăgubirilor în litigiu.
De asemenea, instanța de fond a considerat-o ca nefondată și cererea formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru chemarea în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor, întrucât primul (Ministerul Justiției) urma a fi obligat ca pârât la plată, iar al doilea, neavând raporturi juridice cu părțile și neîntrunind condițiile art.60 Cod procedură civilă nu poate avea calitatea de chemat în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții PENITENCIARUL D E Minori și Tineri și Ministerul Justiției considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat pârâtul recurent PENITENCIARUL D E Minori și Tineri a susținut că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
S-a arătat că acțiunea civilă formulată nu este un litigiu de muncă ci o acțiune civilă în pretenții, având ca obiect acordarea de despăgubiri urmare unui tratament diferențiat.
S-a mai susținut că nu se contestă neîndeplinirea unor obligații izvorâte din raporturile de muncă și că fiind constatată existența unei discriminări disp. art. 21 din OG nr. 137/2000 fac trimitere la dreptul comun.
În atare condiții cererea de chemare în judecată pentru despăgubiri este de competența judecătoriei.
S-a mai susținut de către recurentul - pârât că în cauză operează autoritatea de lucru judecat deoarece reclamantul a mai formulat o cerere de chemare în judecată având același obiect și aceleași părți fiind înregistrată sub nr. 489/C/2006 la Tribunalul Brăila, iar împotriva sentinței civile nr. 485/12.06.2006 pronunțată în dosarul de mai sus s-a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr.579/18.09.2006 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚIa fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului.
Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind lipsită de temei legal a mai susținut recurentul - pârât.
Astfel s-a arătat că potrivit Legii nr. 50/1996 sporul de vechime nu se acordă magistraților iar dispozițiile Codului muncii nu au aplicabilitate în cauză.
S-a mai susținut că hotărârea instanței de fond este greșită și sub aspectul obligării la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate, în cauză fiind aplicabile disp. art. 1088 din Codul civil cât și art. 1082 Cod civil.
În mod greșit s-a dispus obligarea sa la înregistrarea în carnetul de muncă a sporului acordat, pentru că, atât timp cât nu există temei legal al acordării sporului nu poate fi înscris în carnetul de muncă.
Situația reclamată de către reclamant nu poate constituii discriminare deoarece potrivit legislației în materie, pentru a fi în prezența unei discriminări ar trebui ca persoanele care sunt supuse analizei să facă parte din același grup socio - profesional deci activitatea lor să fie similară și desfășurată în condiții similare.
A mai susținut că sporul de vechime nu a mai fost acordat magistraților conform OG nr. 83/2000.
Raporturile de serviciu ale reclamantului el au încetat la data de 15.06.2005 și nu la data de 1.07.2005.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în sensul celor menționate mai sus.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 3 și pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit a fost obligat alături de PENITENCIARUL D E Minori și Tineri la plata drepturilor bănești solicitate.
A arătat că raporturile de serviciu ale reclamantului sunt cu această unitate care are personalitate juridică și este ordonator terțiar de credite.
A mai susținut că Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite doar centralizează proiectele de buget transmise de instituțiile din subordine și le înaintează Ministerului Finanțelor Publice iar după ce sunt aprobate repartizează creditele bugetare instituțiilor subordonate, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor care, la rândul ei, le repartizează conform art.21 din Legea nr. 500/2002 instituțiilor subordonate.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul de a se reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurenți cât și de disp. art.304 pct. 3 și 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă Curtea constată că recursurile declarate sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din actele dosarului rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul Penitenciarului d e Minori și Tineri s-a încheiat la data de 15 iunie 2005 situație arătată și de către acesta în acțiunea civilă prin care a solicitat plata sporului de vechime, situație confirmată și de către această unitate.
Instanța de fond însă prin sentința civilă nr.354 din 19.04.2007 a dispus acordarea drepturilor bănești până la data de 1 iunie 2005.
Reclamantul deși prin acțiunea civilă a solicitat drepturile bănești până la data de 1 iulie 2005 nu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.
Casarea cu trimitere dispusă de Curtea de APEL GALAȚI prin decizia civilă nr. 849/27.09.2007 a vizat repunerea în discuție a excepției autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 485/12.06.2006 prin care solicita drepturi bănești privind sporul de vechime 1.04.2003 - 12.12.2003 - 1.06.2005.
În atare condiții instanța de fond trebuia să mențină aceeași dată 1 iunie 2005 cât a acordat inițial, mai ales că așa cum am menționat mai sus reclamantul nu a lucrat la PENITENCIARUL D E Minori și Tineri până la 1.07.2005.
Sub acest aspect hotărârea instanței de fond este netemeinică iar recursurile declarate de pârâți sunt întemeiate.
Celelalte susțineri formulate de recurenți nu pot fi primite.
Referitor la necompetența materială a Tribunalului Brăila ca instanță de fond, întrucât cauza nu are ca obiect un litigiu de muncă susținerile recurentului - pârât PENITENCIARUL D E Minori și Tineri nu sunt fondate.
Trimiterea de către art. 21 (în prezent 27) din OG nr. 137/2000 la dreptul comun nu are în vedere instanța competentă ci drepturile materiale încălcate prin discriminare.
Or, în speță drepturile materiale încălcate reclamantului sunt rezultate din raporturile de muncă, astfel că în mod corect s-a reținut competența de soluționare a cauzei ca fiind un litigiu de muncă.
Aplicarea art. 27 din OG nr. 137/2000 nu exclude aplicarea dispozițiilor din legislația muncii.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată de același recurent raportată la sentința civilă nr. 485/12.06.2006 Tribunalului Brăila instanța de fond a reținut corect că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 cod civil întrucât temeiul juridic diferă.
În ceea ce privește dreptul cu privire la plata unei despăgubiri reprezentând sporul de vechime neacordat în perioada menționată de asemenea susținerile recurentului nu sunt întemeiate.
Neacordarea sporului de vechime magistraților este o măsură discriminatorie în raport cu o altă categorie profesională - personalul auxiliar de specialitate, dar este și o măsură nelegală.
Ori această situație a fost reținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXXVI/7.05.2007 - dosar nr. 4/2007 - recurs în interesul legii cât și faptul că dispoziția privind acordarea sporului de vechime nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă.
Nici susținerea că în mod greșit s-a dispus actualizarea sumelor ce se vor acorda nu este întemeiată.
Potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor de răspunderi civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului.
Or, prejudiciul suferit consta și în devalorizarea monetară suferită între data când aceste drepturi trebuiau plătite și plata efectivă.
Acordarea drepturilor salariale cuvenite determină obligativitatea menționării acestora în carnetul de muncă, obligație legală prevăzută de Decretul nr. 92/1976, act normativ în vigoare și în prezent.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției susținerile acestuia nu sunt întemeiate.
Potrivit nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea sa acesta în calitate de ordonator principal de credite, asigură condițiile materiale necesare desfășurării activității pârâtului PENITENCIARUL D E Minori și Tineri.
Pe de altă parte, potrivit OUG nr. 22/2002 în calitate de ordonator principal de credite trebuie să asigure fondurile necesare executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii.
Având în vedere motivele reținute mai sus, Curtea în baza disp. art. 312 alin. 1,2 și 3 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează a admite recursul declarat de pârâții PENITENCIARUL D E Minori și Tineri și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 12/2008 a Tribunalului Brăila.
Urmează a modifica în parte sentința civilă nr. 12/2008 în sensul că va obliga pârâții la plata despăgubirilor egale cu sporul de vechime pe perioada 20 decembrie 2003 - 1 iunie 2005 actualizate cu rata inflației.
Urmează a menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 12/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și PENITENCIARUL D E MINORI SI TINERI, cu sediul în com., jud. B, împotriva sentinței civile nr. 12/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 12 din 14.01.2008 Tribunalului Brăila în sensul că obligă pârâții să plătească reclamantului, domiciliat în B, nr. 47, jud. B, despăgubirile egale cu sporul de vechime cuvenit pe intervalul de timp 20.12.2003 - 1 iunie 2005 actualizate cu rata inflației la data plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06 Martie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
/9.04.2008
: DC/ 2 ex/10.04.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
