Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1341/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1341/2009 -
Ședința publică din 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă "" - cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 426 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentanta intimatei pârâte "" - B, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 6.10.2009 emisă de Baroul Olt - Cabinet individual, lipsă fiind recurentul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, recurentul reclamant a depus o declarație prin care arată că renunță la judecata recursului, după care:
Reprezentanta intimatei pârâte solicită a se lua act de renunțarea recurentului reclamant la judecarea căii de atac, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 426 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, au fost respinse excepțiile de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, lipsa calității procesuale pasive și prescripția dreptului la acțiune, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" - B și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi bănești cuvenite pe perioada 1.11.2000 - 29.09.2006, urmare a sentinței civile nr. 3376/2001 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1435/R/2001 a Tribunalului Bihor; s-au respins restul pretențiilor, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, solicitată de reclamant, fiind respinsă proba testimonială ca nefiind utilă cauzei.
Cele trei excepții invocate de pârâtă au fost puse în discuția părților, reclamantul solicitând respingerea acestora.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihora fost respinsă, reținându-se că în cauză competența se stabilește potrivit art. 284 alin. 2 Codul muncii, care a abrogat implicit dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999. Este reală susținerea pârâtei că între Codul Muncii și Legea nr. 168/1999 există un raport de la dreptul comun în materie la legea specială derogatorie.
Potrivit art. 281 Codul muncii, sunt conflicte de muncă litigiile care au ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă. Potrivit art. 67 din Legea nr. 168/1999, sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.
Astfel, nu se poate contesta că litigiul de față se încadrează atât în conflictele de drepturi reglementate de Legea nr. 168/1999, cât și în conflictele de muncă reglementate de Codul muncii. Ori, nu pot să existe două proceduri diferite care să reglementeze aceeași sferă de litigii.
Contrar susținerilor reclamantului, apreciază prima instanță, prin intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, dispozițiile procesuale din Legea nr. 168/1999 care au primit o nouă reglementare în cod, trebuie considerate ca fiind abrogate implicit. Astfel, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative reglementează la art. 65 evenimentele legislative implicite în sensul că în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.
Ori, art. 298 din Codul muncii, prevede că pe data intrării în vigoare a acestuia se abrogă mai multe acte normative indicate expres, precum și "orice alte dispoziții contrare", astfel că se poate considera că dispozițiile Legii nr. 168/1999, care reglementează aceeași materie și sunt contrare Codului muncii, au fost abrogate. La aceeași interpretare conduce și reglementarea din art. 297 Codul muncii, potrivit căreia, pe data intrării în vigoare a Codului, cauzele privind conflictele de muncă aflate pe rolul tribunalelor se judecă în continuare potrivit dispozițiilor procesuale aplicabile la data sesizării instanțelor, ceea ce înseamnă per a contrario că conflictele de muncă înregistrate după data intrării în vigoare a Codului se judecă potrivit procedurii noi instituite de acesta.
În altă ordine de idei, prezenta cauză derivă din litigiul principal care a avut ca obiect anularea deciziilor emise de intimată, acel litigiu fiind soluționat sub imperiul Legii nr. 168/1999, înainte de adoptarea noului Cod al muncii. Și în acel dosar s-a reținut competența Judecătoriei Oradea, din considerentul că reclamantul a încheiat contract de muncă cu filiala pârâtei din Întreaga activitate a reclamantului în cadrul pârâtei s-a desfășurat la filiala pârâtei din B, care continuă să existe și prezent.
Astfel, cu atât mai mult cu cât între timp competența de soluționare a conflictelor de muncă a fost reglementată de noul Cod al muncii la instanțele de la domiciliul reclamantului, în cauza de față competența revine Tribunalului Bihor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât raportul de muncă în baza căruia sunt formulate pretențiile de către reclamant este încheiat între pârâtă în calitate de angajator și reclamant în calitate de angajat, astfel că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că de asemenea aceasta este neîntemeiată. În dosar nr. 12703/2000 reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind despăgubirile solicitate în prezenta cauză. Așa fiind, acesta poate formula o nouă acțiune cu privire la acestea în termenul de prescripție. Având în vedere că primul proces a fost pierdut de reclamant în urma deciziei date în recursul în anulare, nu se poate considera că termenul de prescripție s-a împlinit, deoarece reclamantul nu a avut temei pentru solicitarea acestor despăgubiri, acest drept renăscând numai în urma Deciziei nr. 5318 din 30.09.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în revizuire, prin care a fost schimbată decizia dată în recursul în anulare în sensul respingerii acestuia, cu consecința repunerii în vigoare a sentinței nr. 3376/2001, prin care au fost anulate deciziile intimatei de eliberare a reclamantului din funcția de director comercial și trecerea acestuia pe postul de șef serviciu comercializare-transport.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond reține că prin sentința civilă nr. 3376/2001 a Judecătoriei Oradea, definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea deciziilor nr. 809/30.10.2000 și nr. 220/8.11.2000 și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, respectiv aceea de director comercial al Sucursalei
Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului suferit în urma actelor emise de pârâtă, care au fost anulate.
În ce privește pierderile salariale suferite de reclamant, prima instanță a apreciat că acestea sunt datorate până la data de 29.09.2006, dată la care au încetat raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă, conform înscrierii de sub nr. 74 din carnetul de muncă al reclamantului, conform art. 65-67 Codul muncii, deoarece efectele sentinței civile nr. 3376/2001 nu pot fi extinse și ulterior acestei date.
Cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant cu titlu de pierderi salariale, instanța a constatat că acesta nu a fost dovedit prin probele administrate în cauză, calculul efectuat de reclamant, care de altfel a fost contestat de pârâtă, nefiind însoțit de nici un document justificativ care să stea la baza acestuia. În plus, întrucât instanța a constatat îndreptățirea reclamantului de a beneficia de despăgubire pentru pierderile salariale suferite numai până la data încetării raportului de muncă dintre părți, din calculul depus de reclamant nu se pot extrage sumele pretinse până la data de 29.09.2006. Față de acestea, instanța a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a diferenței de drepturi bănești cuvenite pe perioada 1.11.2000-29.09.2006, urmare a sentinței civile nr. 3376/2001 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1435/R/2001 a Tribunalului Bihor, cuantumul exact și reactualizat al acestora potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la data plății, urmând a fi determinat ulterior, cu ocazia executării, conform art. 371 ind. 2 alin. 3 Cod procedură civilă.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, pretențiile reclamantului se referă la prejudiciul moral suferit ca urmare a actelor pârâtei, prejudiciul moral suferit ca urmare a intervenției statului cu încălcarea drepturilor reclamantului fiind acoperit prin hotărârea CEDO amintită. De principiu, o astfel de cerere a reclamantului este admisibilă.
În cauză instanța apreciază însă că raportat la circumstanțele cauzei, nu se poate identifica un prejudiciu moral de a fi reparat printr-un echivalent bănesc. Astfel, deciziile date de pârâtă cu privire la reclamant nu au fost motivate în cuprinsul lor în nici un fel, iar reclamantul nu a fost concediat, ci doar trecut într-o altă funcție, tot de conducere, însă cu un salariu mai mic, respectiv de la postul de director comercial al sucursalei la postul de șef serviciu comercializare-transport la aceeași sucursală.
Cu ocazia soluționării contestației ce a avut ca obiect aceste decizii, pârâta a justificat aceste decizii ca fiind decizii administrative, o revocare de mandat. Contestația reclamantului a fost admisă cu motivarea că deciziile atacate constituie o modificare unilaterală a contractului de muncă, ce nu poate fi primită fără asentimentul angajatului. Astfel, pe parcursul proceselor nu au fost analizate motivele de fond care au stat la baza emiterii deciziilor, cauza fiind soluționată pe condiții de formă a acelor acte de modificare a contractului de muncă.
În cererile adresate instanțelor, pârâta și-a justificat actele prin pierderea încrederii conducerii firmei față de reclamant datorită faptului că, pe de o parte, în anul 2000, în activitatea reclamantului au fost constatate nereguli pentru care acesta a fost sancționat disciplinar, iar acesta și-a recunoscut vinovăția întrucât nu a contestat decizia de sancționare; pe de altă parte a promovat o acțiune în justiție în urma căreia societatea pârâtă a considerat că acesta a încălcat obligația de fidelitate și că a creat un conflict de interese perturbator al activității. Aceste aspecte nu au fost analizate, pentru a se stabili dacă sunt sau nu reale și, oricum, acestea nu se referă la pregătirea profesională sau probitatea morală a reclamantului, ci la calitățile manageriale ale acestuia, neputându-se considera că un angajator nu ar avea dreptul să afirme că nu mai are încredere în angajatul său și în activitatea managerială a acestuia, sau că o astfel de afirmație ar fi aptă de a crea angajatului un prejudiciu moral, deoarece încrederea este o chestiune ce ține de libera apreciere subiectivă.
Aceste afirmații ale pârâtei, făcute prin actele depuse la dosar în cursul proceselor dintre părți, nu pot fi considerate ca o prezentare deformată a reclamantului în opinia publică cu consecința alterării imaginii publice a acestuia și încălcării dreptului la propria imagine, ci sunt simple aprecieri pe criterii subiective ce nu pot fi interzise, oricine având dreptul de a avea sau nu încredere în altă persoană.
Întrucât afirmațiile pârâtei nu au avut legătură cu prestația profesională și științifică a reclamantului nu se poate considera nici că s-au repercutat asupra imaginii acestuia în lumea științifică și universitară. De altfel, în anul 2006, reclamantul a dobândit calitatea de conferențiar universitar titular la Universitatea din O, ceea ce înseamnă că i-au fost recunoscute meritele profesionale și științifice, care condiționează dobândirea acestei titulaturi.
Pretinsele comentarii nefavorabile ale unor persoane din anturajul familiei reclamantului și de la locul de muncă nu pot fi imputate susținerilor pârâtei din cererile adresate instanțelor, care așa cum s-a arătat au caracter de aprecieri subiective permise și sunt imputabile doar acelor persoane care au făcut astfel de comentarii malițioase fără a fi în cunoștință de cauză.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată reclamantului, întrucât deși s-a solicitat onorariul expertului extrajudiciar care a întocmit nota de calcul a pretențiilor, în primul rând această notă de calcul nu a putut fi luată în considerare ca o probă a cuantumului daunelor materiale, iar apoi nici nu s-a făcut dovada plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plățile solicitate în petitul acțiunii (recalculate până la data desfacerii contractului de muncă, conform noului calcul efectuat extrajudiciar, prin expert), precum și la cheltuieli de judecată și daune morale.
Prin cererea și declarația înregistrate la instanță la 19 octombrie 2009, petentul a arătat că înțelege să renunțe la judecarea recursului, renunțare de care instanța urmează să ia act în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă "" - cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 426 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 30.10.2009
jud.fond. -
dact.
4 ex./2.11.2009
- 2 com./
- - O,-, județul B,
- "" - - B, Calea, nr. 239, sector 1.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
