Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1366/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1366/
Ședința publică din 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții,cu domiciliul ales la sediul.av. din G,-, --1,.5, jud.G împotriva sentinței civile nr. 967/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați în Camera de Consiliu din data de 31.08.2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G,MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:pentru recurenții-reclamanți, avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații-pârâți CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G, MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurenților-reclamanți solicită să se observe că în prezenta cauză instanța este învestită atât cu un recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați în Camera de Consiliu din 31.08.2009 cât și cu soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr.967/11.06.2009 a Tribunalului Galați.
Precizează că de soluționarea recursului privind încheierea de ședință din Camera de Consiliu depinde soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile mai sus menționată, arătând că unul dintre cele 5 motive ale recursului se referă la faptul că, completul de judecată nu a fost alcătuit potrivit dispozițiilor legale. Solicită termen pentru a se soluționa cu prioritate recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la data de 31.08.2009 de către Tribunalul Galați.
Având în vedere că este un singur dosar privind ambele recursuri, curtea urmează să se pronunțe.
Reprezentantul recurenților-reclamanți precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurenților-reclamanți.
Reprezentantul recurenților-reclamanți susține mai întâi recursul declarat împotriva încheierii din 31.08.2009 pronunțată în ședința din Camera de Consiliu. Cu privire la acest recurs precizează că încheierea de ședință este nelegală, întrucât instanța nu putea uza de dispozițiile art.281 Cod procedură civilă pentru a completa practicaua și dispozitivul hotărârii cu numele unui judecător, după ce hotărârea a fost comunicată părților. Această completare a avut loc după ce reclamanții au formulat recurs și după ce motivele de recurs au vizat cu precădere nulitatea hotărârii sub aspectul nelegalei compuneri a completului motiv prevăzut de dispozițiile art.3041pct.1 Cod procedură civilă. Completarea acestei hotărâri pe calea procedurii prevăzută de art.281 Cod procedură civilă reprezintă o modalitate în care chiar cel în culpă își salvează hotărârea de la sancțiunea casării, după ce s-a dezînvestit de cauză și face ca recurenții reclamanți să fie lipsiți de o apărare temeinică în calea de atac a recursului,atâta vreme cât motivul invocat ar fi atras casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, nemaifiind necesară solicitarea analizei motivelor ce vizează fondul cauzei. Urmează să se constate că nici condițiile prevăzute de art.281 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite, această deoarece în cauză este vorba despre o omisiune, o lipsă a hotărârii completată prin intermediul procedurii prevăzută de art.281 Cod procedură civilă. Textul vizează două categorii de deficiențe ale hotărârilor,respectiv, pe de o parte este vorba de erori,și acestea pot fi atât referitoare la numele,calitatea,susținerile părților,cât și la orice alte împrejurări, și pe de altă parte,omisiuni care nu pot viza decât numele,calitatea și susținerile părților sau cele de calcul.În cauză omisiunea vizează chiar componența completului și nu poate fi încadrată la orice altă eroare materială. În concluzie consideră că recursul declarat împotriva încheierii de ședință este fondat solicitând admiterea acestuia,modificarea hotărârii recurate și respingerea cererii de îndreptare eroare materială formulată din oficiu de către instanță.
Cu privire la cel de-al doilea recurs precizează că la soluționarea cauzei au fost încălcate normele imperative care reglementează compunerea completului de judecată. Prin încheierea de ședință din 13.04.2009 instanța de fond a decis, în urma deliberării repunerea cauzei pe rol pentru soluționarea în complet de divergență. Cu toate acestea,fără a exista o încheiere prin care să se revină asupra necesității soluționării cauzei în această modalitate,cauza este soluționată de completul inițial învestit,așa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 257 alin.1 Cod procedură civilă și art.54 alin.3 și 4 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
Câtă vreme cauza a fost repusă pe rol pentru soluționarea în complet de divergență și nu doar pentru ca dezbaterile să aibă loc în fața unui complet de divergență,este inexplicabilă și inutilă în acest context prezența unui alt judecător la data de 09.06.2009,dată la care au avut loc dezbaterile,dacă acest magistrat nu a participat și la soluționarea cauzei. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la compunerea completului este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii recurate, fapt ce atrage în conformitate cu dispozițiile art.304 pct.1 raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă casarea în întregime a hotărârii recurate.
Solicită să se constate că deși s-a dispus judecarea cauzei în complet de divergență, nu au fost respectate dispozițiile art.257 alin.2 Cod procedură civilă, încheierea prin care s-a dispus soluționarea cauzei în complet de divergență nu conține părerile motivate înainte de judecarea divergenței, deși judecata nu s-a făcut chiar în ziua în care s-a ivit divergența, fiind astfel puși în situația de a pune concluzii în fața unui complet de divergență, fără a cunoaște ce anume a pricinuit divergența.
Din toate actele dosarului, dar mai ales din conținutul considerentelor sentinței rezultă că nu a existat, în fapt, nici o divergență, dar și că, mai grav, nu a existat un act real de justiție,doar în acest mod explicându-se împrejurarea că,în fapt,motivarea hotărârii reprezintă copierea integrală a considerentelor unei alte sentințe atașată la prezenta cauză. Redarea integrală a argumentelor unei alte instanțe echivalează în fapt cu o nemotivare, împrejurare care impune soluția de casare a sentinței și trimiterea cauzei la instanța care a soluționat fondul, în această situație controlul judiciar fiind imposibil de exercitat.
Considerând că simpla transplantare a soluției pronunțată într-un alt dosar reprezintă motivare, urmează să se constate că instanța a apreciat ca nefondată acțiunea pe ambele fundamente invocate, respectiv aplicarea corectă a legii care nu face distincție și discriminare. Motivarea este și contradictorie,deoarece, pe de o parte instanța reține că modul în care se determină această salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar pe de altă parte se afirmă că nu se observă în cauză vreun regim discriminatoriu în modul de stabilire a grilelor de salarizare, ceea ce denotă faptul că instanța s-a considerat învestită să analizeze dacă actul normativ ce stabilește coeficienții de multiplicare diferiți pentru categoriile de grefieri este sau nu discriminatoriu.
Mai solicită să se aibă în vedere faptul că în situația expusă instanța ar fi trebuit să nu se limiteze la analiza doar a unui singur aspect, și anume acela ca reclamanții să fie retribuiți pentru studii superioare, ci, ar fi trebuit să analizeze dacă acțiunea este fondată. Cum însă,așa cum a arătat în motivele de recurs, în fapt nu a avut loc o analiză a temeiurilor invocate de reclamanți, soluția care se impune fiind aceea de admitere a recursului,de casare a hotărârii recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați. Această soluție se impune deoarece nemotivarea hotărârii de către completul care a pronunțat-o face imposibil controlul judiciar și echivalează, în fapt, cu nesoluționarea fondului cauzei. În situația în care se apreciază că nu se impune soluția de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, solicită,pentru motivele arătate să se dispună casarea sentinței recurate și fixarea unui termen de judecată pentru evocarea fondului întrucât motivele de nulitate invocate trebuie analizate cu precădere.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Sentința civilă nr.967/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr.967/11.06.2009 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca nefondată.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte esențiale:
Conform art. 3 din OG8/2007 salariile grefierilor după categorii se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade/trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței. În anexa 1a din aceeași OG8/2007 observăm că legiuitorul a prevăzut individual pe fiecare funcție și pe nivelul studiilor și coeficienți de multiplicare. Astfel sunt grefieri ce au studii medii și o anumită funcție și grefieri cu aceeași funcție și studii superioare. Legiuitorul face diferențiere între aceste două categorii de grefieri retribuind superior pe grefierul cu studii superioare. Sunt posturi de grefieri ce nu pot fi ocupate decât dacă persoana are studii superioare, cum este grefierul informatician.
În schimb la grefierul-arhivar nu se face distincție după cum persoana are studii superioare, ci doar funcție de treaptă (tr.I, II, III). Prin urmare, postul nu presupune studii superioare și chiar dacă persoana are studii superioare ele nu sunt retribuite. Aceeași situație este și la șofer, sau la aprod. Nu poate fi retribuită calificarea persoanei cu studii superioare, odată ce postul nu cere această calificare. Alta este situația acolo unde a prevăzut o grilă diferită pe grefierii cu studii medii sau superioare.
Tribunalul a reținut că în cauză nu poate fi reținută vreo discriminare în maniera în care a reglementat legiuitorul această grilă de salarizare și nici în modul de aplicare a acestei legi.
Nu se invocă discriminarea în raport cu persoane sau categorii profesionale aflate în situații similare. Chiar dacă titulatura funcției începe cu aceeași calificare grefieri, categoriile și persoanele sunt diferite. Astfel, avem grefieri-arhivari, grefieri-statisticieni, documentariști, grefieri-informaticieni. Funcție de aceste calificări, atribuțiile de serviciu sunt diferite și chiar dacă coincide pe anumite părți, ele rămân diferite. Pentru a determina dacă există discriminare într-o lege, întotdeauna trebuie să determinăm rațiunea legii la înființarea ei (scopul legiferării).
Scopul OG8/2007 a fost de a determina salarizarea funcției de mai multe criterii (trepte profesionale, vechime, funcția pe care persoana este angajată, cu alte cuvinte, divizarea muncii). Modul în care se determină această salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului. Nu se observă în cauză vreun regim discriminatoriu în modul de stabilire a grilelor de salarizare. La stabilirea salariilor nu este aceeași situație ca la acordarea sporurilor unde avem de a face cu un criteriu obiectiv și nu se pot acorda la același criteriu avantaje diferite.Legiuitorul stabilește salarii cu luarea în considerare a postului, a persoanei, a studiilor, treptelor.
În cauză, postul ocupat de reclamante nu presupune studii superioare și astfel ele nu pot fi retribuite pentru acest element, legea neprevăzând o astfel de salarizare.
Recursul declarat de reclamanți-motive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
(1) La soluționarea cauzei au fost încălcate normele imperative care reglementează compunerea completului de judecată. Astfel, prin încheierea de ședință din 13.04.2009 tribunalul a decis, în urma deliberării, repunerea cauzei pe rol pentru soluționarea în complet de divergență. Cu toate acestea, fără a exista o încheiere prin care să se revină asupra necesității soluționării cauzei în această modalitate,cauza este soluționată de completul inițial învestit (Președinte -, Judecător - și asistenții judiciari), așa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 257 alin.1 Cod procedură civilă și art.54 alin.3 și 4 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
Câtă vreme cauza a fost repusă pe rol pentru soluționarea în complet de divergență și nu doar pentru ca dezbaterile să aibă loc în fața unui complet de divergență, este inexplicabilă și inutilă în acest context prezența în complet a d-nei judecător la data de 09.06.2009, dată la care au avut loc dezbaterile, dacă acest magistrat nu a participat și la soluționarea cauzei. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la compunerea completului este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii recurate, fapt ce atrage în conformitate cu dispozițiile art.304 pct.1 raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, casarea în întregime a hotărârii recurate.
(2) Nu au fost respectate dispozițiile art.257 alin.(2) Cod procedură civilă,potrivit căruia la instanțele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergența; alin.(3) al aceluiași articol prevede că dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergență; dacă, după judecarea divergenței,vor fi mai mult de două păreri,judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură părere.
În cauza de față, încheierea prin care s-a dispus soluționarea cauzei în complet de divergență nu conține părerile motivate înainte de judecarea divergenței, deși judecata nu s-a făcut chiar în ziua în care s-a ivit divergența. Astfel au fost puși în situația de a pune concluzii în fața unui complet de divergență,fără a cunoaște ce anume a pricinuit divergența.
În practica fostei Curți Supreme s-a reținut că,soluția motivării părerilor este logică și necesară, deoarece atât judecătorul care se alătură completului de divergență, cât și părțile care vor trebui să pună din nou concluzii trebuie să cunoască temeiurile divergenței.
Respectarea dispoziției referitoare la motivarea părerilor în divergență, la instanțele de fond, este importantă și pentru instanța de control judiciar, care numai în acest mod va putea verifica dacă divergența s-a purtat numai asupra anumitor puncte sau asupra soluției globale.
(3) Din conținutul considerentelor sentinței rezultă că nu a existat, în fapt, nici o divergență, dar și că, mai grav, nu a existat un act real de justiție. Doar în acest mod se explică împrejurarea că, în fapt, motivarea hotărârii reprezintă copierea integrală a considerentelor unei alte sentințe (sentința nr.465/2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care atașat-o).
(4) Motivarea instanței de fond este necorespunzătoare și contradictorie și nu răspunde tuturor aspectelor cauzei.
(5) Instanța ar fi trebuit să nu se limiteze la analiza doar a unui singur aspect, ci, ar fi trebuit să analizeze dacă acțiunea este fondată având în vedere următoarele repere: dacă statutul grefierilor arhivari și al celor registratori este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție al personalului, suspendării din funcție, eliberării din funcție, derogării, detașării, transferului, dar și al îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale și, raportat la acestea, să aprecieze dacă reclamanții se află într-o situație comparabilă (și nu identică) cu categoriile de care reclamanții se consideră discriminați.
Considerentele deciziei instanței de recurs.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă instanța de recurs constată că recursul declarat de reclamanți atât împotriva încheierii din 31.08.2009 cât și împotriva sentinței civile nr.967/2009 este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluția și considerentele instanței de fond sunt corecte atât pentru argumentele expuse în hotărâre cât și din punctul de vedere al deciziei 838/2009 a Curții Constituționale care stabilește că dispozițiile dintr-o lege nu pot fi cenzurate sau verificate de instanța de judecată chiar dacă ele sunt reclamate ca fiind discriminatorii.
Instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice și juridice în circuitul civil și în sfera publică. Dispoziția consacră principiul legalității actului de justiție și trebuie corelată cu prevederea art.16 alin.(2) din Constituție care prevede că,Nimeni nu este mai presus de lege și cu cea a art.124 alin.(3) din Constituție, care prevede alte două principii constituționale: independența judecătorului și supunerea lui numai legii. Aceste dispoziții guvernează activitatea instanțelor judecătorești li fixează poziția lor față de lege. Este unanim acceptat că atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu.
Curtea Constituțională a constatat și cu alte ocazii neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.537 din 16 iulie 2008,prin care au fost declarate neconstituționale,printre altele,dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,republicată în Monitorul Oficial al României,Partea I nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii,și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.,Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare,deci și prevederilor cu caracter discriminatoriu,instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței,prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție,precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă,în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din legea fundamentală -, adică de a soluționa,aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin urmare, instanța de judecată nu poate verifica dacă un regim instituit de lege este discriminatoriu, astfel că nu vor mai fi analizate considerentele expuse de reclamantă atât în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de recurs referitoare la corectitudinea dispozițiilor legale în materie din punct de vedere al discriminării.
Cu privire la celelalte critici aduse de recurentă, referitoare la respectarea procedurii în complet de divergență instanța constată că din eroare (eroare ce a fost de altfel îndreptată printr-o încheiere de îndreptare) nu a fost semnată hotărârea de al treilea judecător, dar minuta de mână este semnată de toți membrii completului de judecată astfel cum a fost el constituit în complet de divergență.
De asemenea, faptul că a fost repusă pe rol cauza pentru a fi rediscutată și a se relua dezbaterile în complet de divergență fără însă a fi exprimate punctele asupra cărora s-a ivit divergența nu poate afecta hotărârea ca viciu de procedură dat fiind că nu se aduce o vătămare vreuneia din părți. Dezbaterile au fost reluate în întregime, părțile punând concluzii asupra tuturor elementelor esențiale fondului cauzei astfel că nu se poate susține acest punct de vedere, că nu a fost cunoscută divergența.
Nu este reținută nici critica ce vizează maniera în care a fost redactată și motivată hotărârea. Considerentele instanței de fond sunt expuse în cuprinsul hotărârii și indiferent că reclamantele nu sunt de acord cu argumentele instanței de fond sau le consideră prea sumare nu se poate susține ideea că hotărârea nu este motivată sau că este contradictorie.
Nici critica adusă că motivarea e aceeași ca cea dintr-un alt dosar nu este reținută și nici analizată pentru că pot fi multe explicații în acest sens, inclusiv situația de fapt din dosar identică sau similară sau identitatea raționamentului aplicabil cauzei.
Față de aceste considerente conf.art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursurile declarate de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 967/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați în Camera de Consiliu din data de 31.08.2009 în dosarul nr-, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții, cu domiciliul ales la sediul.av. din G,-, --1,.5, jud.G împotriva sentinței civile nr. 967/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Galați în Camera de Consiliu din data de 31.08.2009 în dosarul nr-, ca nefondate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/28.12.2009
Tehnored./7 ex./ 04 Ianuarie 2010
Fond:--
Asistenți jud.--
Com.5 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
