Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1430/

Ședința publică de la 18 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, --, -, -, --, ia, -, -, --, -, ---, împotriva sentinței civile nr. 956/1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil cu același nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 2009, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate n încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 18 2009.

CURTEA

supra recursului de fata:

Constata că, prin sentința civila nr., instanța, Tribunalul Brașova dispus următoarele:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, --, -, -, --, ia, -, -, --, -, ---, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean De Urgență B și în consecință:

A obligat pârâtul să stabilească salariile de bază ale reclamanților conform art. 5 din OUG nr. 115/ 2004, respectiv potrivit anexei nr. Ia O UG nr. 115/ 2004, astfel cum a fost modificată prin pct. 17 al articolului unic al Legii nr. 125/ 2005 pentru perioada 16 martie 2006 - 1 mai 2006, ținând cont de faptul că reclamanții își desfășoară activitatea într-o unitate clinică, precum și calificativul maxim cuprins în fișa de apreciere a acestor reclamanți, prin echivalent în același procent recunoscut reclamanților pentru unitățile neclinice.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților de mai sus diferențele dintre drepturile salariale cuvenite conform celor de mai sus și drepturile salariale efectiv încasate, în perioada 16 martie 2006 - 1 mai 2006.

A obligat pârâtul să facă cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale reclamanților conform celor de mai sus.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții, --, -, -, --, ia, -, -, --, -, ---, sunt sau au fost salariați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență B, în calitate de doctori, asistenți, sore medicale așa cum rezultă din contractele individuale de muncă și din mențiunile înscrise în carnetele de muncă, îndeplinind atribuții stabilite în fișa postului.

În data de 2.12.2004 fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

Potrivit art.5 din ordonanță " salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în avizele I-IV".

Odată cu aplicarea nr.OUG115/2004 prin Legea nr.125/12.05.2004, pentru aprobarea nr.OUG115 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aceste avize au fost modificate în sensul stabilirii unor grile de salarii minime și maxime mai mari (pct.17 - Legea 125/2005) față de cele prevăzute inițial în normele Ordonanței.

Asupra intrării în vigoare a noilor dispoziții privind salarizarea personalului sanitar, nr.OUG115/2004 prevede fără putință de tăgadă, că aceasta intră în vigoare la 01.01.2005.

Prin urmare este legal ca personalul sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul acestei unități clinice să fie încadrat în grilele de salarizare prevăzute de anexa I cap II ale nr.OUG115/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.125/2005, respectiv în cele privind "unități clinice, institute și centre medicale".

Pe de alta parte instanța a reținut că prin dispoziția nr. 197/31.05.2006 emisă de Directorul General al Spitalului Clinic Județean de Urgență B ( fila 282) s-a dispus ca începând cu data de 01.05.2006 personalul de specialitate medico-sanitar care își desfășoară activitatea in secțiile clinice va fi salarizat conform grilei de salarizare prevăzută in anexa nr. 1, capitolul II din OUG nr. 115/2004, aprobată cu modificări si completări prin legea nr. 125/2005, aspect consemnat si in carnetele de munca ale reclamanților unse se menționează ca începând cu 01.05.2006 acestora li s-a evaluat salariul conform OUG nr. 115/2004 modificata si aprobată prin Legea nr.125/2005.

Reclamanții nu au facut dovada contrară, in sensul ca nu au beneficiat de aceste drepturi în mod efectiv sau ca există diferențe de drepturi salariale neîncasate pentru perioada incepând cu data de 01.05.2006.

Prin urmare Spitalul Clinic Județean de Urgență B fost obligat să stabilească salariile de bază ale reclamanților conform art.5 din OUG nr.115/2004, respectiv potrivit anexei nr. Ia O UG nr.115/2004, astfel cum a fost modificată prin pct.17 al articolului unic al Legii nr. 125/2005 pentru perioada 16.03.2006 - 01.05.2006, ținând cont de faptul că reclamanții își desfășoară activitatea într-o unitate clinică, precum și de calificativul maxim cuprins în fișa de apreciere a acestor reclamanți, prin echivalent în același procent recunoscut reclamanților pentru unitățile neclinice, ținând cont de faptul că reclamanții își desfășoară activitatea într-o unitate clinică, precum și de calificativul maxim cuprins în fișa de apreciere a acestor reclamanți, salariul urmând a fi stabilit în echivalent, respectiv în același procent pe care l-au avut în grila de salarizare pe unități neclinice.

Tot de la această dată pârâtul fost obligat la achitarea diferențelor salariale rezultate urmare aplicării dispozițiilor sus - menționate și cele efectiv încasate, diferențe pe care reclamanții sunt îndreptățiți să le primească.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii în tot a pretențiilor. Se arata ca instanța a dat forța probanta dispoziției nr. 197/31.05.2006 a intimatului, insa nu a verificat daca aceasta a si fost pusa in practica. Recurentele susțin ca, în realitate, după 1.05.2006, nu a operat o modificare a grilei de salarizare, în sensul ca nu s-au majorat salariile recurentelor, conform OUG115/2004 modificata si aprobata prin Legea 125/2005.Majorarea efectiva a salariului de care au beneficiat toți angajații Spitalului Clinic de Urgentă Baf ost una de

9% din salariul de baza si nu echivalează cu majorarea ce ar fi fost atrasa de modificarea grilei.

Se arata ca la dosar exista cartile de munca ale recurenților, in mențiunile cărora se poate observa ca nu a existat nici un fel de trecere a salariilor din grila neclinica in grila clinica. Spre exemplu, carnetele de munca ale recurenților si, nu conțin nicio mențiune in acest sens. Conducerea spitalului a recunoscut ca din lipsa de fonduri nu a aplicat niciodată aceasta dispoziție pe care isi fundamentează instanța de fond soluția.

Recurentele susțin ca vor proba acest aspect cu înscrisuri. Solicita a se tine cont de practica judiciara deja creata.

Spitalul Clinic Județean de urgenta Baf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, deoarece, după data de 1.05.2006 s-a operat in cartile de munca ale recurentelor trecerea salariului de la grila de unitati neclinice, la unitati clinice.

Analizând recursul formulat, instanța retine ca este nefondat. Trebuie remarcat ca, deși recurentele se angajează prin motivele de recurs a face dovada celor sustinute acolo, respectiv ca angajatorul nu a pus in plata dispoziția 197/31.05.2006, din lipsa de fonduri, totuși, nu s-a mai administrat nicio proba in acest sens.

Instanța de fond a pronunțat o soluție corecta. Nu a dat forța probantă exclusiv acelei dispoziții a conducerii spitalului din care rezulta ca începând cu 01.05.2006 s-a făcut trecerea salariilor la grila pentru unitățile clinice, unități in care se încadra si intimatul, ci a coroborat probele, făcâd verificări si asupra mențiunilor înscrierilor din copiile cărților de munca depuse in probațiune, ce aparțin reclamantelor.

Se constata ca, toate cartile de munca, inclusiv ale celor doi recurenti - ( fila 29 din dosar fond ) si ( fila 109 ), au mențiuni în sensul arătat de instanța de fond " evaluat salariul conform OUG115/2004 modificat si aprobat prin legea 125/2005" începând cu 01.05.2006 în baza dipozitiei 197/2006.

Deși recurenții recunosc o mărire a salariului de la aceasta data comparativ cu perioada anterioară acesteia, susțin ca are alt fundament, ca este doar o mărire obișnuita de 9% ce se acorda întregului personal. Nu se face nici o dovada in acest sens, adică nu se aduc contra dovezi pentru a răsturna veridicitatea susținerilor spitalului probate cu înscrierile din cartea de munca.

Indiferent de cuantumul majorării salariale, se constata ca, intr-adevar, începând cu data de 01.05.2006, s-a realizat trecerea salariilor din grila neclinica in cea clinica, deoarece salariul de baza lunar al fiecărui recurent, înscris in cartea de munca, a avut o majorare si s-a incadrat astfel in limitele descrise în anexa I, cap. II litera A din OUG115/2004 modificată prin legea 125/2005, încadrarea între minimul si maximul din grilă fiind atributul exclusiv al angajatorului, acestuia neputându-i-se impune acordarea maximului din grila de salarizare.

În consecință, neintervenind nicio modificare a probatoriului administrat, se constata ca raportat la pretențiile soluționate de instanța de fond si în funcție de motivele de recurs, se impune menținerea sentinței si respingerea recursului.

Decizia Curții de APEL BRAȘOV, 1271/2009, la care fac trimitere recurenții ca soluție de practica unitara, nu poate fi aplicata in spentă in scopul obținerii unei decizii identice deoarece prin ea s-a soluționat recursul promovat de Spitalul Clinic Județean de Urgenta B, prin raportare la alt probatoriu si la alta stare de fapt, fiind si alte apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul declarat de recurenții, --, -, -, --, ia, -, -, --, -, ---, împotriva sentinței civile nr. 956/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 18 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red AP 14.12.2009

Dact AG 15.12.2009/ 21 ex

Jud fond /I

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Brasov