Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1436/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1436/
Ședința publică din 24 iunie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în Tg. M, str. -, 18,. 8 jud. M, împotriva sentinței civile nr. 518 din 30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, este scutit de la plata taxei de timbru, dar nu este motivat.
Instanța în temeiul art. 3021pct. 1, lit. c, Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.518 din 30 martie 2009, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC" "SRL Tg-M; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.100 lei reprezentând salariul cuvenit pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plății a sumei de 700 Euro, reprezentând diurna pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plății a sumei de 360 Euro, reprezentând decont cheltuieli transport; a respins restul pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.16 alin.1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, iar obligația încheierii contractului de muncă în formă scrisă îi revine angajatorului.
Forma scrisă este cerută de legiuitor doar ca o condiție de probă (ad probaționem) a existenței unei relații contractuale de muncă între salariat și angajator, iar nu ca o condiție de valabilitate (ad validitatem), astfel încât, având în vedere și caracterul consensual, contractul individual de muncă se consideră încheiat la și de la data realizării acordului de voință a părților. Nerespectarea de către angajat a obligației stabilite prin art.27 alin.1 (aspect invocat de către pârâtă în apărare) putea atrage, eventual, nulitatea contractului individual de muncă (potrivit art.27 alin.2 Codul muncii ), în condițiile arătate de art.57 Codul muncii.
Conform art.16 alin.2 Codul muncii, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
În speță, reclamantul a demonstrat cu înscrisurile depuse la dosar că în perioada 01.12.2007-27.01.2008 a prestat activitatea de conducător auto în calitate de angajat al societății pârâte. Astfel, diagramele tahograf depuse la filele 14-28 dovedesc faptul că în perioada indicată reclamantul a efectuat o serie de transporturi în interiorul și afara țării conducând autotractorul cu nr.de înmatriculare -, vehicul care aparține societății pârâte (fapt recunoscut de pârâtă prin întâmpinare). În sprijinul acestei afirmații vine și adresa nr.43/14.03.2008 (2), din care reiese că în urma unui control efectuat la sediul societății pârâte s-a dispus măsura întocmirii și înregistrării contractului individual de muncă al reclamantului pentru perioada 01.12.2007-27.01.2008 deoarece au fost găsite dovezi care atestă prestarea activității în cadrul societății.
S-a reținut de tribunal că reclamantul a solicitat, în contraprestație pentru munca depusă, plata sumei de 2.100 lei cu titlu de salariu pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008 iar pârâta nu a contestat această sumă și nici nu a făcut dovada achitării acesteia, în condițiile art.163 alin.1 Codul muncii deși îi revenea această sarcină în baza art.287 Codul muncii.
Cu privire la plata diurnei pentru cele 20 de zile de deplasări în afara țării (dovedite cu diagramele tahograf), instanța a reținut că pârâta a recunoscut existența unei înțelegeri existente la nivelul societății pentru plata unei diurne de 35 Euro/zi. Deoarece reclamantul nu a putut face dovada existenței unei clauze pentru cuantumul de 50 Euro/zi, instanța a reținut că pârâtei îi revenea obligația de a-i achita o diurnă în sumă totală de 700 Euro, drepturi bănești pentru care, se asemenea, pârâta nu a făcut dovada achitării.
S-a mai reținut că reclamantul a depus o serie de chitanțe și bonuri care fac dovada achitării de acesta a unor diverse sume reprezentând contravaloare vinietă, taxă parcare, combustibil etc. cheltuieli făcute în favoarea societății pârâte și care țin de activitatea pe care o desfășoară reclamantul. Printre aceste înscrisuri se găsesc bonuri și chitanțe care acoperă suma de 360 Euro solicitată de reclamant cu titlu de cheltuieli neacordate aferent ultimului transport efectuat (încheiat la data de 27.01.2008).
În privința cererii reclamantului de a i se plăti suma de 1.000 Euro cu titlu de daune interese pentru repararea prejudiciului produs acestuia prin întârzierea nejustificată a societății de a-i achita drepturile bănești cuvenite, instanța a considerat că reclamantul nu a făcut dovada justeții cuantumului indicat.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC" "SRL Tg-
Recurenta nu și-a precizat motivele de recurs și întrucât nu există motive de ordine publică ce urmează să fie invocate din oficiu, la termenul de judecată din 24 iunie 2009, în conformitate cu dispozițiile art.306 pr.civ. instanța a invocat excepția nulității recursului.
Excepția este întemeiată.
Potrivit disp.art.306 alin.1 pr.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor prevăzute la aliniatul 2.
Examinând cauza instanța de recurs nu a constatat motive de ordine publică astfel că va admite excepția invocată din oficiu și va constata nulitatea recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de pârâta SC" "SRL cu sediul în Tg-M,-/8, județul M, împotriva sentinței civile nr.518 din 30 martie 2009, Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
- ptr., fiind
în concediu, semnează
președintele instanței
ptr., fiind
în concediu, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
25.08.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








