Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1478/
Ședința publică din 20 august 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, cu sediul în Tg.M,-, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,- sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg.M,--3, împotriva sentinței civile nr. 1240 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii scrise. Se constată, de asemenea, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M a comunicat un exemplar semnat al recursului declarat în cauză.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1240 din 18 iunie 2008, Tribunalul Harghitaa dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M;
- a respins prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada aprilie 2004 - ianuarie 2005;
- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M;
- a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 25 ianuarie 2005 - 30 octombrie 2005;
- a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei;
- a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate;
- a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M să întocmească actele necesare pentru reactualizarea pensiei de serviciu a reclamantei;
- a respins cererea reclamantei privind recalcularea pensiei de serviciu;
- a respins cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la întocmirea actelor necesare reactualizării pensiei;
- celelalte capete de cerere au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat modificarea sentinței atacate, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța de fond reținând în mod greșit că obiectul prezentei cauze îl reprezintă drepturi salariale neacordate în înțelesul art. 155 și art. 284 din Codul muncii. Contrar celor reținute de instanța de fond, acordarea sau nu a unui spor ori diferențe salariale ce se aplică la indemnizația de bază în temeiul căreia se calculează drepturile salariale este la rândul său un drept de natură salarială, iar acordarea sau neacordarea sa poate fi contestată în condițiile stabilite de OUG nr. 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007.
Totodată, recurentul pârât a susținut că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, în condițiile în care actul normativ care prevedea acest spor a fost abrogat, prin OG nr.83/2000.
În ceea ce privește fondul cauzei, Ministerul Publica apreciat că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, făcându-se referire specială la dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, abrogat prin ordonanța menționată.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, prin recursul formulat a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a capătului de cerere privind acordarea pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat casarea sentinței pronunțate de tribunal și pe cale de consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a invocat faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu a fost stabilit între persoana care a formulat cererea de chemare în judecată și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a invocat faptul că în conformitate cu prevederile art. 60 Cod procedură civilă chemarea în garanție trebuie să afirme existența unei obligații legale sau convenționale de garanție. În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite deoarece între Ministerul Public și Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanții din prezenta cauză nu există nici un raport juridic care să dea naștere unor obligații pe care Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să le îndeplinească, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a aflat în vigoare până la data de 1 octombrie 2000, când a fost emisă OG nr. 83/2000, care a abrogat expres acest articol.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Referitor la recursul promovat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă trebuie precizat că prin sentința atacată instanța de fond a dispus obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu - la plata în favoarea reclamantei a drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada ianuarie 2005 - octombrie 2005.
Întrucât reclamanta s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, litigiul intervenit între părți se încadrează în categoria conflictelor de drepturi, astfel cum sunt definite acestea de Legea nr. 168/1999.
Conform art. 67 lit. a din această lege sunt conflicte de drepturi, conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendare și încetarea contractelor de muncă.
Potrivit prevederilor art. 281 din Codul muncii, astfel cum a reținut și instanța de fond, soluționarea acestor conflicte face obiectul jurisdicției muncii.
Dispozițiile Codului muncii au caracter de normă generală în raport cu dispozițiile OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, însă trebuie avut în vedere faptul că prin art. 1 alin. 2 din Codul muncii se prevede că dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții derogatorii specifice.
Prevederile art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, invocate de pârâtul recurent în susținerea excepției de necompetență a instanței de fond stabilesc competența materială în favoarea Secției de contencios administrativ a Curții de Apel București doar în legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul salarizat potrivit acestui act normativ. În această noțiune de stabilire a drepturilor salariale în sensul OUG nr. 27/2006 se încadrează determinarea corectă a indemnizației de încadrare lunară, a indemnizației de încadrare brută și aplicarea procentelor prevăzute de lege pentru celelalte drepturi și adaosuri.
În speță, obiectul litigiului dedus judecății nu vizează modul de stabilire a drepturilor salariale, în sensul celor precizate, ci neacordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost prevăzut de Legea nr. 50/1996. Fiind vorba de drepturi salariale neacordate, în privința competenței instanței se aplică regulile generale din materia soluționării conflictelor de muncă și nu normele derogatorii din actul normativ invocat de recurentul pârât.
În consecință, instanța de recurs reține că în mod corect tribunalul a respins excepția necompetenței materiale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, acesta are în vedere situația în care prin hotărârea recurată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de casare care este de ordine publică nu trebuie interpretat extensiv, însă se aplică și în situația în care hotărârea se bazează în drept pe un act normativ abrogat. Sub acest aspect, astfel cum se va releva ulterior în cuprinsul prezentei decizii, potrivit normelor de tehnică legislativă, prin ordonanțele de urgență emise de guvern, nu se pot preconiza abrogări totale sau parțiale unor acte normative care reglementează salarizarea magistraților prin lege organică, guvernul fiind abilitat a aduce doar modificări sau completări unor atare acte normative (legi organice).
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamantă prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamantei), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Legea nr. 319/2006, prin care a fost implementată în sistemul legislativ românesc Directiva nr. 89/391/CEE, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursul formulat de pârât este nefondat, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
În acest context dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că prin decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, ÎCCJ - Secțiile unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a decis:
"În interpretarea și aplicară unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, instanța de recurs apreciază că susținerile din cererea de recurs, în sensul că acest minister nu are calitate procesuală în cauză și că este inadmisibilă chemarea în garanție a acestui minister, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că practica recentă în materie a statuat că și în cadrul raporturilor de muncă cu caracter patrimonial este admisibilă chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece în caz contrar pârâții obligați la plata unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale nu au nicio acțiune în regres împotriva acestui minister.
Pe de altă parte, curtea reține că potrivit Legii nr. 500/2000 și HG nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat alături de ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate de reclamantă nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare. Altfel, orice hotărâre judecătorească dată în cauze similare nu poate fi executată nici benevol și nici silit.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că nu era admisibilă chemarea sa în garanție.
În privința criticilor formulate în legătură cu fondul cauzei, curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru aceleași considerente pentru care au fost apreciate ca fiind nefondate și criticile formulate în acest sens de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de cele ce preced, reținând că în speță nu sunt incidente niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă curtea va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,- sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -. - nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1240 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored.BI/2ex; jud.fond:;
-26.08.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
