Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 148/R/2009

Ședința publică din 28 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL " TEHNIC" AL SALARIAȚILOR COMPARTIMENTULUI TEHNIC DIN C împotriva încheierii civile nr. 422/CC din 16 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții din C-N și MINISTERUL CULTURII SI cultelor, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtului intimat Ministerul Culturii și Cultelor i-au fost comunicate motivele de recurs.

De asemenea, se constată că reclamantul recurent prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 422/CC din 16 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluja fost admisă cererea reclamantului SINDICATUL TEHNIC AL SALARIATILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN și în consecință a fost lămurit înțelesul dispozitivului sentinței civile nr. 1.177/19.06.2008, în sensul ca sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5 %, urmează a fi acordat pentru fiecare treaptă sau gradație profesionala deținută de reclamanți, raportat la salariul de bază.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că reclamantul SINDICATUL TEHNIC AL SALARIATILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN C solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1.177/19.06. 2008.

In motivarea cererii reclamantul susține că în dispozitivul hotărârii nu se prevede acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihica de 5 % din salariul de baza pentru fiecare treapta/ gradație profesionala deținută.

Cererea a fost admisă de instanța de fond și în consecință s-a lămurit dispozitivului sentinței civile nr. 1.177/19.06. 2008 în sensul că sporul de suprasolicitate neuropsihică de 5 % din salariul de bază face parte din aceasta pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută conform prevederilor legale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul SINDICATUL TEHNIC AL SALARIATILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN C solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, în sensul admiterii și a cererii de îndreptare a erorii materiale privitoarele la numele reclamanților cu privire la care instanța nu s-a pronunțat și menținerea restului dispozițiilor din dispozitivul încheierii atacate.

În memoriul de recurs se arată că prin încheierea civilă 422/CC/16.10.2008 s-a admis cererea însă s-a dispus numai asupra cererii de lămurire dispozitiv și care a fost completat corespunzător, lăsându-se nerezolvat capătul de cerere privitor la îndreptarea erorii materiale cu privire la numele reclamanților din rândul acestora în dispozitiv fiind omiși unii dintre aceștia.

Prin urmare, privitor la cererea de îndreptare a arătat că, instanța a făcut unele omisiuni în redactarea numelui tuturor reclamanților - membrii de sindicat, în sensul că unii dintre reclamanți prevăzuți în tabelul anexat cererii introductive de instanță nu se regăsesc în dispozitivul hotărârii a cărui îndreptare au solicitat-

Așadar, dispozitivul hotărârii nu a cuprins decât o parte dintre membrii de sindicat, nejustificându-se lipsa celorlalți reclamanți. Omisiunea fiind una de formă și nu una de fond, au solicitat îndreptarea erorii materiale privitoare la numele reclamanților, prin adăugarea următorilor reclamanți: -, G,.

S-a menționat că aceeași enumerare incompletă a reclamanților este reținută de către instanță chiar de la începutul expunerii considerentelor instanței,astfel că omisiunea a fost preluată și în dispozitivul hotărârii.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a omis să se pronunțe în încheierea atacată asupra cererii de îndreptarea a erorii materiale formulată de SINDICATUL TEHNIC AL SALARIAȚILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN C, pronunțându-se numai asupra cererii de lămurire a dispozitivului, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cu privire la acest aspect.

Pentru aceste considerente, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 și 312 alin. 3 și art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul SINDICATUL TEHNIC AL SALARIATILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN C împotriva încheierii civile nr. 422/CC din 16 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- și, în consecință se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale a sentinței civile nr. 1177/19.01.2008 formulată de reclamant.

Se vor menține dispozițiile încheierii atacate cu privire la lămurirea dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL TEHNIC AL SALARIATILOR COMPARTIMENTUL TEHNIC DIN C împotriva încheierii civile nr. 422/CC din 16 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale a sentinței civile nr. 1177/19.01.2008 formulată de reclamant.

Menține dispozițiile încheierii atacate cu privire la lămurirea dispozitivului.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - --- - -

.LD/Dact.SM

2 ex./24.02.2009

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Cluj