Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1493/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1493/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.784 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la 9 ianuarie 2009, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna iulie 2008 și până la data înregistrării, dar și în continuare, invocând dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel încât magistrații nu mai beneficiază de plata sporului de 50% solicitat de reclamantă. De asemenea, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public precum și a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, context în care acțiunea reclamantei față de acești pârâți este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 36 din 27 februarie 2009, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. La rândul său, Tribunalul Mureșa invocat excepția necompetenței teritoriale și prin sentința civilă nr. 391 din 24 martie 2009 declinat cauza în favoarea Tribunalului Harghita.
Prin sentința civilă nr. 784 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâții, în solidar, să plătească pe seama reclamantei sumele, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.07.2008 - 09.01.2009, a obligat pârâții, în solidar, să plătească în continuare reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 10.01.2009, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate până la data plății efective, a respins acțiunea reclamantei formulată împotriva Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și respingerea acțiunii reclamantei, cu invocarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 indice1 din același cod.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că reclamanta se prevalează de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 care însă a fost abrogat în mod expres prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Este adevărat că ulterior prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Însă, în opinia recurentului raționamentul reclamantei este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Se mai invocă de către Ministerul Public faptul că, prin soluția pronunțată a avut loc un adaus la legea specială de salarizare a magistraților, iar plata și pentru viitor a sporului de 50% nu are nicio bază legală, în baza considerentelor expuse.
Un alt argument în susținerea hotărârii atacate este acela că nu există un temei care să asigure reclamantei dreptul la actualizarea sumelor pretinse în raport cu rata inflației, în condițiile în care Ministerul Public nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În aceste condiții neexistând fonduri alocate nu pot fi acordate dreptule pretinse de reclamantă.
În cauză, s-a declarat recurs și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice H în numele Ministerului Finanțelor Publice, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, în condițiile în care între părți nu există un raport juridic de muncă iar rolul ministerului este acela de a emite bugetul de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea Legii nr. 500/2002.
Pe fondul pricinii, se reiterează de către minister faptul că reclamanta nu este îndreptățită la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care prin nr.OG 83/2000 s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, aceasta este nefondată, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 386/2006, ministerul coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. În fine, Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă și în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG 22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii definitive, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul pricinii, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în nr. 370 din 9 iulie 2001.
După cum este îndeobște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art. 73 alin. 1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.
La rândul ei, Legea nr. 24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se dispozițiile art. 73 alin.1 și 108 alin. 3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art. I pct. 42 din nr.OG 83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art. 147 din Constituția României și își încetează efectele.
Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art. 47 din Legea nr. 50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În contextul menționat, intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea magistraților din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art. 47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite.
Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art. 16 din Constituție, coroborat cu art. 2 și 27 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte cate normative.
Un ultim argument ce trebuie avut în vedere este faptul că decizia dată în interesul legii, în materie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este ulterioară intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, cu alte cuvinte instanța supremă a avut în vedere în mod evident toate dispozițiile legale atunci când a stabilit că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare.
În privința actualizării sumelor pretinse de reclamantă, instanța de fond a dat o corectă dezlegare a pricinii, pentru că prin neacordarea acestui spor, reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu pe care pârâții au obligația să-l repare, indiferent dacă în bugetul anual a fost sau nu alocată suma necesară acordării acestor despăgubiri.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C, str. -, din, nr. 20, județul H, împotriva sentinței civile nr. 784/23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
7 exp./30.09.2009
Jud. fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
