Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 15/R/11.01.2010
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL COVASNA, împotriva sentinței civile nr. 1282/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, privind conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și reclamantul, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE consilier juridic și pentru intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G consilier juridic, lipsă fiind recurenții pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL COVASNA și intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererile sunt la al doilea termen de judecată, legal motivate și scutite de taxă judiciară de timbru; prin cererile de recurs pârâții au solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimații nu au depus întâmpinări la dosar sau note scrise; intimatul-reclamant a fost citat și prin afișare la sediul instanței, după care:
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii G solicită respingerea recursurilor formulate de pârâți ca nefondate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă, pentru motivele descrise în întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul intimatului Ministerul Finanțelor Publice lasă la aprecierea instanței cu privire la recursurile declarate de pârâți iar cu privire la calitatea procesuală pasivă a chematului în garanție solicită menținerea punctului de vedere exprimat prin hotărârea instanței de fond.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1282/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Casa Județeană de Pensii G și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Au fost obligați pârâții către reclamant la calcularea și la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară, aferent perioadei mai 2008 - 05 februarie 2009, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri, având în vedere perioada efectiv lucrată de către reclamant la pârâți.
A fost respinsă ca fiind prematură cererea de chemare în judecată a Casei Județene de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial sub nr. 205/44/13.02.2009 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 50% din salariul brut, pe perioada mai 2008 - 05.02.2009, actualizate cu indicele de inflație precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă și cheltuieli de judecată.
De asemenea, reclamantul a chemat a judecată și Casa Județeană de Pensii G pentru a fi obligată la recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin Decizia nr. 1--/2008.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că a fost judecător în cadrul Tribunalului Galați, până la data de 05.02.2009, când raporturile au încetat prin pensionare.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalului auxiliar de specialitate, beneficiau de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Însă procedându-se astfel, au susținut reclamantul, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe, doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
A mai precizat reclamantul, că deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantului, acesta să fie obligat, să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune.
Pârâta Casa Județeană de Pensii G prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca prematur formulată, întrucât până la data promovării acțiunii, la sediul acesteia, nu s-a depus nici o adeverință care să dovedească cele solicitate de către reclamant.
Prin sentința civilă nr. 128/F/15 aprilie 2009, Curtea de Apel Galația declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, având în vedere Decizia nr. 104/2009 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 78/2008.
Pe rolul Tribunalului Galați, cauza a fost înregistrată sub nr-.
În acest ciclu procesual, nu au mai fost administrate probe noi.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Într-adevăr art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Pe de altă parte art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 48 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art. 19 pct. 3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, s-a apreciat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Instanța, față de dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
Față de aceste considerente, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantului sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada mai 2008 - 05 februarie 2009, având în vedere perioada efectiv lucrată de către reclamant la fiecare pârât.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul a considerat-o întemeiată din perspectiva dispozițiile art. 161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul la care pârâții îi datorau drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta, deoarece, principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Față de dispozițiile art. 1 din nr.OG 9/2000, capătul de cerere referitor la acordarea dobânzilor legale, a fost respins ca nefondat, între părți nefiind încheiată o convenție care să privească rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești.
În ce privește cererea de chemare în judecată a Casei Județene de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale G, instanța a apreciat-o ca fiind prematur formulată, întrucât numai după obținerea acestei hotărâri judecătorești prin care instanța s-a pronunțat cu privire la drepturile solicitate de reclamant, acesta se poate adresa cu o cerere pârâtei, în vederea valorificării lor. Abia începând cu această dată se recalculează pensia.
În prezent, însă, până la depunerea documentației necesare recalculării drepturilor de pensie ale reclamantului, s-a apreciat că nu s-a născut acest drept.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 47 al. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite, a sumele de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite potrivit legii bugetare, este Guvernul.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției, și nu repartizează sume de la buget acestora. Alocarea acestor sume, se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi chemat în garanție.
Solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul Lege nr. 92/1976.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașova criticat hotărârea primei instanțe considerând- nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Față de argumentul reținut de instanța de fond privind Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a invocat Decizia Curții Constituționale din data de 27.05.2009 prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, apreciind că nu se poate reține ca argument în hotărârea de admitere a acțiunii decizia privind recursul în interesul legii.
În ceea ce privește obligarea la plata drepturilor solicitate actualizate cu rata inflației, a arătat că nu poate să înscrie în bugetul propriu o atare plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
A invocat în acest sens prevederile art. 14 al. 2, art. 29 al. 3 și art. 47 din Legea nr. 500/2002.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina lor a unei obligații imposibile.
În lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației ori plata cheltuielilor de judecată, nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor solicitate prin lege.
A apreciat că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin hotărârea recurată apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 299 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei au solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.
Au considerat că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Au susținut și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii G, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, în lipsa unor dovezi privind încasarea contribuțiilor de asigurări sociale nu există temei juridic pentru modificarea cuantumului pensiei de serviciu.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Pe fond, curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93/ 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Așa cum se reține în considerentele deciziei, în ipoteza adoptării unei soluții contrare în sensul recursului în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului."
Chiar și prin Decizia nr. 838/27.05.2009 invocată de către recurenții-pârâți, Curtea Constituțională arată clar că,-apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.". Mai arată Curtea Constituțională că,-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
Referitor la actualizare, curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
În consecință Codul muncii, prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să fie respinse ca nefondate recursurile declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței civile nr. 1282/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL COVASNA împotriva sentinței civile nr. 1282/20.08.2009 a Tribunalului Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 11 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Benone Fuică | JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu | JUDECĂTOR 3: Alina Savin |
Grefier, |
: - -/21.01.2010
: 12 ex./11 Februarie 2010
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 10 ex.//__.02.2010
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
