Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1564/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

decizia civil nr.1564/ Dosar nr-

Ședința public din data de 16 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judector

Judector: - -

Judector: - -

Grefier:

Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâtul Municipiul B prin primar și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, împotriva sentinței civilenr.1361 din data de 9 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public la pronunțare, se constat lipsa prților.

Procedura legal îndeplinit.

Dezbaterile în cauza civil de faț au avut loc în ședința public din data de 07 decembrie 2009 când prțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, ce face parte integrant din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 14 decembrie 2009, apoi pentru astzi 16 decembrie 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor de faț, constat urmtoarele;

Prin sentința civil nr. 1361/09.10.2009, Tribunalul Brașova admis excepția lipsei calitții procesual pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului-B dup cum a respins excepția inadmisibilitții cererii de chemare în garanție formulat de pârâtul Municipiul B prin Primar.

A admis acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Municipiul B și Grupul Școlar Industrial Auto

A obligat pe pârâți s calculeze și s plteasc reclamantei tranșele suplimentare de vechime prevzute în art.50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificrile și completrile ulterioare.

A obligat pe pârâți pe ultimi trei ani anteriori introducerii acțiunii, la plata diferențelor de drepturi salariale actualizate în raport de rata inflației, diferențe rezultate ca urmare a neacordrii tranșelor suplimentare de vechime prevzute în art.50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificrile și completrile ulterioare.

Pentru a pronunța aceast soluție, prima instanț a reținut sub aspectul strii de fapt c reclamanta a avut în perioada în care solicit drepturile calitatea de cadru didactic, cu o vechime de 31 de ani și 9 luni.

Prin acțiune se solicit plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime conferite de art.50 din Legea 128/1997.

În conformitate cu dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997,personalul didactic din învțmântul preuniversitar beneficiaz de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de cele trei tranșe suplimentare, care se acord la 30, 35 și peste 40 de ani vechime în învțmânt.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acord o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunztor tranșei anterioare de vechime".

Reclamanta îndeplinește condițiile legale de vechime care le îndreptțește s solicite tranșele suplimentare de vechime. Acest aspect este dovedit de mențiunile din adeverințele atașate dosarului și eliberate de unitțile de învțmânt angajatoare, din care rezult c reclamanta are minim 30 de ani de activitate în învțmânt și figureaz ca angajat în ultimii trei ani și în continuare iar pârâții nu au dovedit c au dat eficienț dispozițiilor legale privind plata acestor drepturi.

Cât privește incidentele procedurale invocate, tribunalul a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean, artând c reclamanta nu este angajata acestei prți ci a unitților școlare chemate în judecat.

Raportat la excepția inadmisibilitții cererii de chemare în garanție formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat c potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordoneaz acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregtirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, urmtoarele atribuții: "elaboreaz proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare".

Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a rspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta s pun la dispoziția unitții administrativ teritoriale fondurile necesare plții drepturilor salariale.

Împotriva hotrârii au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul B prin Primar.

Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice tinde la modificarea hotrârii, pe care o consider nelegal sub aspectul greșitei respingeri a cererii de chemare în garanție, instituție procesual care nu își gsește aplicarea în speț, cât vreme aceast parte nu are obligații de finanțare a unitților de învțmânt, nefiind în raport de prepușenie specific relațiilor de munc cu reclamanta.

În recursul exercitat de pârâtul Municipiul B prin Primar se învedereaz c potrivit anexei nr. 5 la Legea nr. 18/2009, aceast instituție are alocat un anumit fond pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învțmânt, astfel încât acordarea unor fonduri suplimentare se poate realiza numai prin obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a aloca diferența corespunztoare. Critica adus de pârât hotrârii const în faptul c, deși a reținut în considerente admisibilitatea cererii de chemare în garanție, tribunalul a omis a face aceast mențiune în dispozitivul sentinței.

Verificând hotrârea atacat în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea apreciaz urmtoarele;

Referitor la recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prevederile art. 167 din Legea nr. 84/1995 statueaz fr echivoc c finanțarea de baz se asigur prin bugetele locale ale unitților administrativ teritoriale de care aparțin unitțile școlare, iar finanțarea complementar se asigur din bugetele locale sau din alte surse de venituri. În capitolul bugetar alaltor surse de venituri, având în vedere natura și scopul activitții pârâtului Municipiul B, relația acestuia cu unitțile școlare preuniversitare, implicarea Ministerului Finanțelor Publice este evident, instanța de fond fcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 500/2002 care stabilesc atribuțiile acestui minister în elaborarea proiectului bugetului de stat.

Astfel fiind, pârghia prin care pârâtul Municipiul Bac hemat în litigiu Ministerul Finanțelor Publice împotriva cruia ar putea s se îndrepte, în cazul în care ar cdea în pretenții faț de reclamant, corespunde pe deplin instituției chemrii în garanție, reglementat de dispozițiile art. 60 - 63. pr. civ.

Raportat la temeiurile de drept expuse anterior, cu toate c a reținut calitatea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de chemat în garanție, respingând excepția inadmisibilitții invocat de acesta, instanța de fond omite a cuprinde în dispozitivul hotrârii mențiunea expres a admiterii cererii formulate de pârâtul Municipiul B prin Primar, fcând astfel inopozabil prților judecata asupra creia a statuat.

Pe cale de consecinț, în baza argumentelor prezentate mai sus, potrivit prevederilor art. 312. pr. civ. respingând recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, urmeaz a admite recursul pârâtului Municipiul B, a modifica în parte sentința atacat, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1361/09.10.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modific în parte, în sensul c admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulat de pârâtul Municipiul

Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

IREVOCABIL.

Pronunțat în ședinț public, azi 16.12.2009.

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică

- - -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

Red./28.12.09

Tehnored. 29.12.09-8 ex.

Jud fond /S

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1564/2009. Curtea de Apel Brasov