Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1574/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1574/
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Mihail
GREFIER
Pe rol se află constatarea perimării recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr. 22/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
Constatându-se că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.22/15.01.2008 a Tribunalului Brașov au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor precum și cea privind prescripția dreptului lor material la acțiune și a fost admisă acțiunea reclamanților, și, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov au fost obligați să plătească reclamantelor contravaloarea sporului de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2001 - 1.03.2004, actualizată cu indicele de inflație. Totodată s-a dispus rectificarea cărților de muncă ale reclamanților iar Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor acordate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Tribunalul Brașov,instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată,dat fiind că reclamantele, au desfășurat activitatea de magistrați în perioada 01.01.2001-1.03.2004 la Tribunalul Brașov,iar reclamantele avut calitatea de judecător la Tribunalul Brașov până în data de 01.04.2002, reclamanta a fost judecător la același tribunal până la data de 1.10.2002,astfel că va respinge ca nefondată,această excepție.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV pentru perioada cuprinsă între 1.01.2001-01.03.2004, a fost examinată avându-se în vedere faptul că începând cu data de 01.07.2005 pârâta are calitatea de ordonator secundar de credite,prin urmare poate să stea în judecată în calitate de pârât. Reclamantele au în prezent calitatea de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a fost respinsă deoarece rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat,pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite,precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete,conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005.De asemenea,calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002,aprobată prin Legea nr.288/2002,potrivit cărora,executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,în temeiul titlurilor executării,se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora,cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
In aceste condiții,chiar dacă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanta,are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept,astfel că va respinge excepția.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a apreciat că nu este fondată deoarece,pe de o parte,așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casației și Justiție "interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996,după ieșirea lui din vigoare,în raport cu alte dispoziții legale,impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".În consecință,dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toată perioada mai sus expusă,s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007,prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului,astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat,valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul nr.167/1958,potrivit cărora:"după încetarea suspendării,prescripția își reia cursul,socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare."
Pe de altă parte,otrivit p. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO," " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de vechime în muncă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantelor se bazează pe un serviciu deja prestat,el constituind "un bun" în sensul practicii,așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie,dreptul de proprietate invocat de reclamante se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat,din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei,din carnetele de muncă depuse la dosar rezultă că reclamantele, și au în prezent funcția de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV iar în perioada ce face obiectul prezentei cereri au avut calitatea de judecător la Tribunalul Brașov.
Reclamanta are calitatea de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV din data de 01.04.2002,în perioada anterioară fiind judecător la Tribunalul Brașov; reclamanta din 01.10.2002 este judecător la Curtea de APEL BRAȘOV iar reclamanta are calitatea de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV pentru întreaga perioadă menționată,ianuarie 2001-01.03.2004.
În perioada 01.01.2001 și până la 01 martie 2004 salarizarea reclamantelor s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996,republicată și a nr.OUG177/2002,aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Prin dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996-privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă,personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG nr. 83/2000 care a modificat Legea nr.50/1996,această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr. 92/1992, republicată (în prezent abrogată prin Legea nr. 303/2004, republicată). Ordonanța de Guvern nr. 83/28.08.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 nu abrogă în mod expres dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996,republicată ci introduce alineatul 3 la acest articol,în conformitate cu care "prevederile alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.24/2000-privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată;"După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea (alin1). Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv". Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr. 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003 care, la art. 4 statua că magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3, alin.2, calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3, alin.1 din aceeași ordonanță, magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă OUG nu abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.
Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate,a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării,în condiții de egalitate,a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie,potrivit art.6 din nr.OG137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul Justiției care a făcut propuneri legislative corespunzătoare,astfel că din luna martie 2007, această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr. 45/2007. Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent dar prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, pronunțată în dosar nr. 4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:
Dispozițiile art. 33, alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1, pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă,în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Împotriva hotărârii Tribunalului Brașov au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar prin motivele de recurs a fost criticată hotărârea atacată sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității lor procesuale pasive precum și cea referitoare la prescripția dreptului material la acțiune.
Cu privire la această din urmă excepție, au fost invocate prevederile art.1, art.3 și art.8 din Decr. nr.167/1958, arătându-se că dreptul la acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil și în materia conflictelor de muncă, conform art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
În timpul soluționării recursului, prin încheierea din 14 mai 2008, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza adresei emise de Înalta Curte de Casație și Justiție (fila 144 dos. recurs) prin care s-a adus la cunoștința instanței împrejurarea că în dosarul nr- al instanței supreme s-a dispus - prin rezoluția Președintelui Secției civile din 25 martie 2008 -, suspendarea cauzei până la data de 30 octombrie 2008 când s-a stabilit termenul de soluționare a cererii de strămutare formulată de reclamante.
Cauza a fost repusă pe rol iar părțile au fost citate pentru a se pune în discuția acestora excepția perimării cererilor de recurs.
Analizând această excepție, Curtea constată că este nefondată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.248 alin.1 Cod proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată, apel sau recurs, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an", iar partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În speță, cauza a fost suspendată în baza art.40 alin.2 Cod proc. civ. de către Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea cererii de strămutare formulată de reclamante, respectiv până la data de 30 oct.2008 când, prin încheierea nr.6430 s-a luat act de renunțare la judecata cererii de strămutare.
Această încheiere nu a fost comunicată Curții de APEL BRAȘOV și nici pârâților recurenți, astfel că aceștia nu sunt în culpă procesuală, întrucât actele de procedură privind repunerea pe rol, fixarea termenului de judecată și citarea părților urmau să fie îndeplinite din oficiu odată cu comunicarea soluției asupra cererii de strămutare. Prin urmare termenul perimării nu a curs cât timp, fără vina părților, nu s-a fixat termen de judecată și nu s-a dispus citarea pârâților de îndată ce suspendarea cauzei a încetat ca urmare a renunțării reclamantelor la cererea de strămutare.
În ceea ce privește cererile de recurs, Curtea va analiza cu precădere excepția prescripției dreptului material la acțiune care face de prisos analiza celorlalte excepții precum și a celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
Potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D/167/1958 privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamantele neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, cauză care să fie prevăzută de legiuitor. În cazul de față, momentul din care reclamantele au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții nu pot pretinde că au fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
În acest sens, curtea reține că sporul de vechime nu a fost niciodată suspendat astfel încât nu sunt incidente dispozițiile legale privind suspendarea cursului prescripției.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO întrucât prin alin 2 se stipulează expres că prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a aproba legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect un drept de creanță, respectiv un drept în virtutea căruia creditorul poate pretinde o anumită conduită debitorului, respectiv poate pretinde plata unor drepturi salariale, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv conform art. 1 din D 167/1958.
Soluția instanței de fond are la bază o interpretare eronată a practicii CEDO. Astfel, garantarea dreptului de proprietate asupra bunurilor nu exclude posibilitatea fiecărui stat de a stabili prin normele interne folosința acestuia în "interesul general". În acest sens, instituția prescripției extinctive este astăzi reglementată în toate legislațiile naționale fiind o instituție necesară oricărui sistem juridic datorită scopului esențial al acesteia, respectiv înlăturarea incertitudinii din raporturile juridice civile. Ori, prin considerentele instanței de fond această instituție este înlăturată pe considerentul că nesocotește prevederile constituționale și reglementările internaționale asumate de țara noastră. Această concluzie este în mod evident este eronată și se bazează pe interpretarea greșită a noțiunii de "bun" astfel cum aceasta se desprinde din practica CEDO.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani, durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 23.10.2007 astfel încât toate pretențiile reclamanților vor fi respinse ca prescrise iar pentru această finalitate se impune, în baza considerentelor arătate mai sus, admiterea recursurilor formulate de pârâți conform dispozițiilor art. 312 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de perimare a cererilor e recurs.
Admite recursurile formulate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 22/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamantele, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect pretenții provenind din acordarea sporului de vechime pentru perioada 1.01.2001 - 1.03.2004, ca prescrise.
Menține restul dispozițiilor cu privire la soluționarea restului excepțiilor și renunțarea la judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - --- - -
Grefier,
Red. CȘ - 14.01.10
Dact. GG - 2.02.10
13 ex.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Daniel Marius Cosma, Mihail
