Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1577/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1577
Ședința publică din data de 15 iulie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna Stîlpu, județul B, împotriva sentinței civile nr.365 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SRL B, cu sediul în B,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 8 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15 iulie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SRL B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite pentru munca depusă în perioada august-septembrie 2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 13.03.2008 - 08.09.2008 a prestat activitate în cadrul societății pârâte, în funcția de contabil, însă aceasta refuză să îi plătească drepturile bănești în cuantum de 959 lei, reprezentând 500 lei salariul pe luna august 2008, 109 lei concediul medical aferent perioadei 01.09 - 08.09.2008, 250 lei plata concediului de odihnă, 100 lei foloase nerealizate.
In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar adresa nr.14497/09.12.2008 a ITM B, adresa nr.810/22.12.2008, stat de plată pe luna septembrie 2008, adresa nr.772/11.12.2008, proces verbal de predare încheiat la data de 08.09.2008, adresa nr.571/08.09.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a fost angajata pârâtei din data de
13.09.2008, prin contract de muncă pe durată nedeterminată, cu un salariu de încadrare de 650 lei.
A mai arătat pârâta, că la data de 28.08.2008 reclamanta a intrat în concediu de odihnă până la 31.08.2008, ulterior fiind prelungit până la 05.09.2008.
De asemenea, a mai precizat că potrivit Regulamentului de Ordine Interioară al societății pârâte, concediul medical cu o durată de 5 zile are doar o valoare de motivare a absențelor, neputând fi obligată la plata sumei respective.
In ceea ce privește salariul solicitat, s-a arătat că la data de 25.08.2008 reclamanta a cerut patronului suma de 500 lei cu titlu de împrumut, acesta luând-o din casieria unității cu dispoziția de plată nr.53, înregistrată în registrul de casă din 25.08.2008, poziția 22, pagina 25, iar întelegerea a fost ca reclamanta să semneze în statul de plată pe data de 10 septembrie, când se făcea lichidarea.
S-a mai arătat că la data de 08.09.2008, reclamanta a venit la birou cu o cerere de demisie, că în privința concediului de odihnă, în urma controlului efectuat de ITM la data de 05.12.2008, s-a dat drept măsură compensarea în bani a acestuia pentru mai mulți salariați, printre care și, iar societatea pârâtă a respectat măsura, a formulat în scris un răspuns către reclamantă să se prezinte la birou să-și ridice banii și către ITM că și-au îndeplinit obligația.
Reclamanta a venit să-și ridice banii într-o seară, la sfârșitul programului, când casieria era închisă, și a refuzat să revină a doua zi, dorind să-i fie virați banii prin mandat poștal, însă nu există o obligație legală în acest sens, motiv pentru care banii sunt în casieria unității, putând fi ridicați oricând.
In legătură cu suma de 100 lei, pretinsă cu titlu de foloase necuvenite, pârâta a solicitat respingerea ei, pe considerentul că pârâta este cea care a înregistrat prejudicii, ramânând cu lucrările neterminate, până în momentul în care a găsit pe altcineva care să îi țină locul.
Pârâta a depus, de asemeni, cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând prejudiciile produse pârâtei, arătând că prin plecarea reclamantei, au rămas cu acte nerezolvate, disturbând activitatea unității.
De asemeni, a fost nevoit administratorul pârâtei să dea anunț în ziar pentru a găsi pe altcineva să angajeze în locul reclamantei, iar acestei persoane i-a trebuit ceva timp până s-a acomodat cu sarcinile de serviciu.
In dovedirea întâmpinării s-au depus la dosar: extras din Regulamentul de Ordine Interioară al societății, adresa nr.772/11.12.2008, răspuns către ITM, copia dispoziției de plată, adresa nr.800/15.12.2008.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională, arătând că în dreptul român sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, pretențiile angajatorilor de la salariați, care tind să ducă la anihilarea principiilor fundamentale că libertatea muncii, dreptul persoanei de a-și alege locul de muncă.
A mai arătat că pârâta dovedește o totală rea credință, motiv pentru care a solicitat respingerea ca nelegală și netemeinică a cererii reconvenționale.
S-a luat interogatoriu pârâtei, ale cărei răspunsuri au fost consemnate și depuse la dosarul cauzei.
Au mai fost depuse la dosar state de plată, extras de conturi, stat de plată pe lunile august și septembrie.
La solicitarea reclamantei au fost audiați martorii C și, însușiți de ambele părți.
La termenul de judecată din data de 30.03.2009, pârâta a precizat că întelege să renunțe la cererea reconvențională formulată în cauză, prin care solicita obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 lei, reprezentând prejudiciile produse pârâtei.
De asemeni, a arătat că este de acord să achite reclamantei suma de 330 lei, reprezentând indemnizația de concediu medical, indemnizația de concediu de odihnă, precum și diferența de salariu, rămasă neachitată, pentru a se stinge prezentul litigiu, sumă cu care reclamanta nu a fost de acord.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.365 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 1.09. -8.09.2008, a fost obligată pârâta să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008, proporțional cu perioada lucrată până la data încetării raporturilor de muncă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând diferența de salariu cuvenită și neachitată pe luna august 2008 cu aplicarea art. 161 al.4 Codul muncii, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând salariul aferent lunii august 2008 și plata sumei de 100 lei, reprezentând foloase necuvenite, s-a luat act că pârâta a renunțat la cererea reconvențională, a fost obligată pârâta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei în perioada 13.03.2008 - 08.09.2008, în funcția de contabil, având încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată, iar în prezent, raporturile de muncă au încetat ca urmare a demisiei reclamantei.
Prin cererea pendinte judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 959 lei, sumă ce reprezintă 500 lei salariul pe luna august 2008, 109 lei concediul medical aferent perioadei 01.09 - 08.09.2008, 250 lei plata concediului de odihnă, 100 lei foloase nerealizate.
In ceea ce privește plata concediului medical și a concediului de odihnă, pârâta a fost constantă pe tot parcursul procesului și a arătat că este de acord să achite drepturile respective, aspect rezultat atât din declarația administratorului în fața instanței, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar și răspunsurile la interogatoriu.
Astfel, a arătat că banii sunt în casieria societății, iar reclamanta îi poate ridica oricând doreste.
A apreciat instanța de fond că deși poziția pârâtei a fost de achiesare la pretențiile reclamantei, faptul că până în momentul de față drepturile bănești nu au fost încasate, duce la admiterea capetelor de cerere respective, referitoare la plata concediului de odihnă și a concediului medical, cuvenite reclamantei.
A mai reținut instanța de fond că în ceea ce privește concediul medical, acesta este cuvenit pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, așa cum o dovedesc
certificatele medicale atașate la dosar, iar în ceea ce privește concediul de odihnă, având în vedere că raporturile de muncă au incetat, instanța de fond a dispus
compensarea lui în bani, proporțional cu perioada lucrată de reclamantă până la data demisiei.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând salariul pe luna august 2008, despre care reclamanta a afirmat că nu l-a încasat, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, a rezultat că la data de 25.08.2008, reclamanta a solicitat suma respectivă, reprezentând salariul, în avans, fiindu-i necesară pentru rezolvarea unor probleme personale.
Administratorul societății a fost de acord cu cererea și a emis dispoziție de plată, prin care a scos banii din casieria unității și i-a înmânat reclamantei, aspecte ce rezultă din depozițiile martorelor audiate în cauză, care au fost de față când a fost înmânată suma de bani, una din ele fiind chiar contabil la firmă, colegă cu reclamanta.
Deoarece suma a fost achitată în avans, înțelegerea era ca reclamanta să semneze pe statul de plată, când acesta era întocmit, în luna septembrie, pentru a certifica încasarea salariului aferent lunii august.
Intre timp, însă, reclamanta și-a dat demisia, iar ulterior a refuzat să semneze statul de plată, sub pretextul că nu și-a primit banii.
In acest fel, este evident ca statul de salarii pentru luna august nu poartă semnatură reclamantei, și că cei de la ITM au ajuns la concluzia că pârâta nu a putut face dovada plății drepturilor bănești corespunzătoare.
Astfel, instanța de fond a apreciat că pârâta nu a putut dovedi plata banilor și nu că drepturile respective nu au fost încasate deloc.
De altfel, conform prev.art.163 al.1 din Codul muncii, dovada plății salariului se face prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
A mai reținut instanța de fond, că pârâta a demonstrat că salariul pe luna august a fost încasat în avans de către reclamantă, prin dispoziție de plată, motiv pentru care nu se mai justifică încă o dată achitarea lui, acest lucru echivalând cu o îmbogățire fără justă cauză.
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit statului de plată pe luna respectivă, reclamanta figura cu suma de 520 lei.
Având în vedere că din aceștia a încasat 500 lei, rămâne de achitat o diferență de 20 lei cu titlu de diferență de salariu, la această sumă urmând a se face aplicarea prev.art.161 al. 4 din Codul muncii, referitor la intarzierea plății salariului.
De altfel, și pârâta a fost de acord să plătească suma respectivă de bani, pentru a se stinge litigiul dintre părți, însă reclamanta a insistat și pe plata sumei de 500 lei, cuvenită cu titlu de salariu, sumă pe care, așa cum s-a arătat, a încasat-o deja.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei, reprezentând foloase nerealizate, care, în accepțiunea reclamantei, sunt datorate ca urmare a neplății la scadență a sumelor datorate. instanța de fond a reținut că speța de față, fiind un litigiu de muncă, unde acordarea daunelor materiale și morale este supusă prevederilor exprese ale Codului muncii, și nu prevederilor generale din Codul civil.
In situația în care sumele de bani nu au fost achitate la data scadenței, instanța poate face aplicarea prev. art.161 al.4 din Codul muncii, unde se arată clar că
întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
De asemenea, putea solicita acordarea de daune morale, dacă aprecia că i s-a produs un prejudiciu de această natură, însă nu poate solicita acordarea de foloase necuvenite, neavand temei legal pentru o asemenea cerere.
Din aceste motive, instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în acest sens disp.art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- prima instanță a reținut în mod greșit buna credință a intimatei în ceea ce privește acordarea plății concediului medical. Astfel, administratorul societății a refuzat la primul termen de judecată să plătească acest concediu medical în raport de dispozițiile Regulamentului de ordine interioară și numai la al patrulea termen de judecată, după administrarea probelor, a fost de acord cu această plată.
- prima instanță a reținut în mod eronat faptul că în cauză a fost dovedită plata salariului pe luna august 2008 prin dispoziția de plată nr.53/25.08.2008. Astfel, angajatorul nu a făcut nicio mențiune despre această dispoziție de plată la controlul efectuat de inspectorii ITM, invocând existența acesteia la 7 luni de la data încetării contractului individual de muncă. Această dispoziție de plată nu întrunește cerințele minime de legalitate pentru a face dovada plății salariului.
- în mod greșit prima instanță a respins capătul de cerere privind plata sumei de 100 lei reprezentând foloase nerealizate întrucât a precizat că de fapt, solicită dobânda aferentă acestei perioade conform art.161 alin.4 din Codul Muncii.
- totodată, în mod greșit s-a dispus de către instanță reducerea cheltuielilor de judecată în raport de toate apărările pe care reclamanta a trebuit să le facă în cauză.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea în tot a acțiunii.
Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut faptul că angajatorul a achitat salariul pe luna august 2008 în urma analizării probelor administrate în cauză.
Astfel, a reținut instanța de fond că acest aspect rezultă din declarația martorelor audiate în cauză care au fost de față când administratorul a înmânat suma de bani reclamantei, sumă de bani pe care, la rugămintea reclamantei, administratorul a scos-o din casieria unității în baza dispoziției de plată emisă și care face dovada plății salariului.
A reținut prima instanță că întrucât suma de bani a fost achitată în avans, înțelegerea era ca reclamanta să semneze pe statul de plată când acesta era întocmit, în luna septembrie, lucru care nu s-a mai realizat.
Prima instanță a aplicat în acest sens disp.art.163 alin.1 din Codul muncii care prevede că plata salariului se dovedește nu numai prin semnarea statelor de plată, ci și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat.
Astfel, prima instanță a reținut că în raport și de declarațiile martorelor care au fost de față când administratorul a înmânat suma de bani reclamantei, dispoziția de plată face dovada achitării salariului.
În ceea ce privește declarația martorelor audiate în cauză, Curtea reține anumite contradicții și nelămuriri cu privire la momentul scoaterii banilor din casierie și înmânării lor reclamantei.
Astfel, martora a declarat că suma de 500 lei a fost înmânată reclamantei de către administrator la data de 25.08.2008, de față fiind și și Martora Cad eclarat însă că ea a fost cea care a văzut momentul în care administratorul a înmânat reclamantei această sumă de bani, deși martora nu o remarcase și nu o indicase printre persoanele care au văzut acest moment.
Curtea constată că din aceste declarații nu se poate stabili cu certitudine situația de fapt așa cum a fost ea reținută de prima instanță, respectiv în sensul existenței înțelegerii dintre reclamantă și administrator privind achitarea salariului în avans, a semnării ulterioare a statului de plată, a scoaterii banilor din casierie pe baza dispoziției de plată tocmai în acest scop și a înmânării acestei sume cu acest titlu reclamantei.
Astfel, Curtea constată că se impune completarea probatoriilor prin audierea martorilor și L, reieșiți din dezbateri, martori care așa cum rezultă din probe, au fost de față când banii au fost scoși din casierie și înmânați reclamantei, probe care, în raport de disp.art.305 Cod procedură civilă nu pot fi administrate în recurs.
În ceea ce privește dispoziția de plată, Curtea reține că la dosarul cauzei se află depusă numai o xerocopie a acesteia și din examinarea acesteia, în coroborare cu criticile invocate de către recurentă, se constată, de asemenea, că se impune completarea probatoriilor în sensul de a se stabili dacă această dispoziție de plată întrunește cerințele legale pentru a servi drept document justificativ al plății salariului prin prisma disp.art.163 alin.1 din Codul muncii, urmând a se depune la dosar originalul acesteia sau o xerocopie care să cuprindă ambele părți ale dispoziției de plată, față și verso.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este fondat urmând să îl admită conform disp.art.312 alin.1,2,3 Cod procedură civilă, sens în care va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru completarea probatoriilor în sensul celor arătate anterior, cu luarea în considerare și a celorlalte critici din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna Stîlpu, județul B, împotriva sentinței civile nr.365 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SRL B, cu sediul în B,-, județul B și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3ex./22.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Buzău
judecători fond- G
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
