Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 159/
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B împotriva sentinței civile nr.1340/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimaților reclamanți, - și, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului de către pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și față de excepția invocată, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința civilă 1340/2007, Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de pârât prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție să majoreze salariul de bază al fiecărui reclamant,conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție să plătească reclamanților sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior,reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, prima instanță a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită drepturile salariale. În aceste condiții, în raport de prevederile art.1 alin 2 lit.i din OG 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 urmează a fi interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive s-a respins excepția.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a apreciat că este neîntemeiată, respingând-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor buget, astfel că se justifică chemarea sa în judecată pentru a asigura mijloacele financiare achitării drepturilor solicitate, în cazul în care acțiunea va fi admisă.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de procuror, prestând activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
Prin art.1 din OG 10/2007 s-a stabilit că în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Astfel, raportând definiția discriminării la efectele produse de OG 10/2007, Tribunalul a reținut că faptul că numai anumiți magistrați - respectiv judecătorii Înaltei Curți de casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia au beneficiat de majorarea salariilor în timp ce ceilalți magistrați-judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii - au fost excluși de la beneficiul normei legale, aduce o atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute de art.6 lit.c din OG 137/2000.
Tribunalul a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție să majoreze salariul de bază al fiecărui reclamant,conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 200, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație, instanța a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.1082 și art.1084 Cod civil.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții în termen.
MEF prin DGFP prin motivele de recurs critică sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF.
- Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei competenței materiale a instanței.
1. Consideră că în situația în care se stabilește existența
unei discriminări, instanța competentă să acorde despăgubiri și să hotărască asupra repunerii în situația anterioară discriminării este judecătoria, potrivit dreptului comun.
Se reinterează, în acest sens excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov.
2. Se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând aceste creșteri salariale fără fundament legal.
Dispozițiile OG 137/2000 cu privire la constatarea situațiilor discriminatorii nu sunt aplicabile în speță.
3. Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap.
4. Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației deoarece obligarea pârâților la plata sumelor rezultate din aplicarea indexărilor ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În drept recursul se întemeiază 304 pct.3, 4 pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă art.7, 9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat de MEF prin DGFP B instanța constată că nu este întemeiat.
Pârâtul MEF justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002.
În speță, instanța de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordonatorii de credite: Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, la plata diferențelor de drepturi constând în sporul de vechime, ci conform dispozitivului hotărârii acest pârât are o obligație de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest recurent și-o invocă în cadrul recursului, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Pentru aceste considerente, recursul formulat de MEF prin DGFP va fi respins.
Cu privire la recursul - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, instanța constată că nu este formulat în termen și pe cale de consecință îl va respinge ca tardiv.
Însă, cu toate acestea, nici criticile formulate de acest recurent nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Normele de competență materială nu au fost încălcate.
Într-adevăr temeiul acțiunii este OG 137/2000 însă instanța trebuie să aplice normele de competență nu doar după temeiul de drept al acțiunii civile, ci și după natura juridică a litigiului. În speță acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanți izvorând din constatarea unei situații discriminatorie în legătură cu munca prestată.
Reglementarea generală în materia discriminării face trimitere implicit la normele cu caracter general în materia competenței materiale a instanțelor, însă nu pot fi ignorate și dispozițiile art.5 alin.4 Codul muncii conform cu care constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Aceste dispoziții apar ca fiind speciale în raport cu dispozițiile OUG 137/2000 fiind aplicabile și în litigii de muncă în care pretențiile formulate cu titlu de drepturi salariale solicitate reprezintă în realitate despăgubirile materiale proporționale cu prejudiciul suferit, de care face vorbire OG 137/2000.
Prin urmare, față de natura juridică a raportului de drept dedus judecății, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut competența materială în soluționarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat - litigii de muncă din cadrul Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește legalitatea sentinței față de criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea în fond a cauzei, instanța, cu opinie majoritară constată că nu sunt întemeiate.
Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul - arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.
Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.
Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".
Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.
Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG 137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanții au sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).
Pentru o apreciere discriminatorie situația de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații ÎCCJ (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).
Nu poate fi primită susținerea recurenților prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.
În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Critica recurentului că plata sumei reactualizată cu indicele de inflație reprezintă o obligație imposibilă întrucât nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor și nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, nu poate fi acceptată, atâta timp cât această obligație are reglementare în Codul civil, conform celor de mai sus.
Pentru toate aceste considerente recursurile vor fi respinse în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul formulate de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.1340/2007 a Tribunalului Brașov.
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva aceleiași sentințe, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier șef secție, - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public și MEF prin DGFP, împotriva sentinței civile nr.1340/2007 a Tribunalului Brașov, modificării acestei hotărâri și respingerii acțiunii reclamanților, - și.
Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâți se impunea a fi admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza art. 1 din OG 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcții de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii ICCJ si ai Curții Constituționale.
În opinia reclamanților, însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, majorarea indemnizațiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistrați a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.
În primul rând această concluzie la care a ajuns instanța de fond este eronată întrucât principiul egalității astfel cum acesta se aplică in speța dedusă judecății are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiție ce este de esența principiului egalității nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistrații de la instanțele supreme și cei de la instanțele ordinare există o multitudine de diferențe in ceea ce privește munca prestată de aceștia și din această cauză plata muncii nu este și nici nu a fost niciodată egală
În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiți subiecți de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
Judecător,
- -
Red.op.maj.: AP/3.03.2008
Red.op.sep: CȘ/3.03.2008
Dact: MD/11.03.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
