Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1621/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1621

Ședința publică din 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maierean Ana

JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel

JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul S, împotriva sentinței civile nr. 799 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reclamantul-recurent și reprezentantul pârâtei intimate Primăria comunei - prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității declarării recursului, sens în care a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, înregistrată sub nr- din data de 16.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, JUDEȚUL S, solicitând obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masă sau echivalentul în lei, calculate la valoarea din ziua acordării, după cum a evoluat aceasta în timp, începând cu luna februarie 2007 și în continuare, proporțional cu timpul de muncă lucrat, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației, calculată de la data scadenței acordării tichetelor de masă și până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii arată reclamantul că este salariatul al pârâtei Primăria, județ S și în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din legea nr.142/1998: "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.

Art.1 alin.2 prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".

Mai arată reclamantul că atât funcționarii publici cât și personalul contractual se încadrează în aceste prevederi legale.

Dat fiind faptul că unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept încă de la apariția Legii 142/1998, alte categorii, printre care și reclamanții, sunt supuși unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și a legii invocate.

Ca salariat în cadrul primăriei comunei, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, este normal ca reclamanții să primească o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, deoarece, prin încasarea unei asemenea alocații se asigură acestora protecția privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr.142/1998, art.41 alin.2, art.53 din Constituția României, art.5 alin.3 din Codul muncii, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În probațiune reclamantul a depus la dosar copia carnetului de muncă și a invocat practică judiciară având drept acest obiect, respectiv sentința civilă nr.871 din 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat apărări în cauză.

La termenul de judecată din data de 26.09.2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a acestei secții și a trimis cauza pe cale administrativ la secția civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției civile - complet specializat litigii muncă a tribunalului Suceava la data de 20.03.2009.

Prin sentința nr. 799/13.04.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamantul - LA SEDIUL PRIMĂRIEI COMUNEI în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, JUDEȚ S, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este salariatul pârâtei Primăria comunei, județ S, în calitate de personal contractual.

Prin legea nr. 142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaților săi.

Aceste tichete reprezintă o alocație individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori (art. 1 alin. 2 Legea 142/1998).

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opțional - "salariații pot primi o alocație individuală de hrană" (art. 1 alin. 1) - și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instanțele judecătorești finanțate de la bugetul de stat de prevederea unor sume cu această destinație în buget.

Or, potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2003 - 2006 respectiv: Legea nr. 631/2002 - art. 39 alin. 4; Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 - art. 40 și Legea nr. 379/2005 - art. 24", în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".

importanța egalității în drepturi ca garanție constituțională art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.

Or, nu există nici o dispoziție legală care să acorde tichete de masă unor salariați ce își desfășoară activitatea în condiții identice cu reclamanții; dimpotrivă toți sunt tratați în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinație, așa cum s-a arătat mai sus.

Nu există astfel o încălcare nici a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenții ori protocoale adiționale.

Cum dreptul subiectiv civil nu este recunoscut și ocrotit de lege, iar în ceea ce privește acordarea în viitor a tichetelor de masă nu este nici actual, prima instanță, în temeiul dispozițiilor legale mai sus arătate, a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea acestei căi de atac, reclamantul recurent a arătat, în esență, că acordarea tichetelor de masă este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament economic, salarial din cadrul aceleiași autorități, acordarea fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 142/1998. Unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept, încă de la apariția Legii nr. 142/1998, iar alte categorii, printre care se află și recurentul, ca persoană contractuală, sunt supuse unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și a legii invocate.

În consecință, reclamantul recurent a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și următoarele din Legea nr. 142/1998, art. 41 al. 2, art. 53 din Constituția României, art. 5 al. 3 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei Primăria comunei, prin primarul comunei, să-i plătească contravaloarea tichetelor de masă prevăzută de Legea nr. 142/1998 și reactualizate în raport cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume începând cu data de 01.02.2007, data angajării la Primăria.

În susținerea motivelor de recurs, reclamantul a invocat sentința nr. 3220/29.11.2007 a Tribunalului Suceava - secția civilă pronunțată în dosarul nr-.

La termenul de judecată din data de 15.12.2009, din oficiu, instanța de recurs a invocat excepția tardivității formulării recursului.

Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate din oficiu, astfel după cum impune art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea o constată ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Art. 80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă dispune că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii atacate.

Hotărârea recurată (sentința civilă nr. 799/13.04.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-) a fost comunicată reclamantului recurent la data de 15.05.2009, astfel după cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond (f 7).

Cererea de recurs formulată de către reclamantul recurent a fost depusă la instanța de fond la data de 27.05.2009 ( 3 dosar recurs), cu nerespectarea termenului de 10 zile impus de dispoziția legală mai sus arătată.

Astfel, art.101 alin.1 Cod procedură civilă prevede că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s- sfârșit termenul.

Prin urmare, ultima zi pentru declararea recursului era 26.05.2009, iar cererea de recurs formulată de către reclamantul recurent a fost depusă la data de 27.05.2009, cu depășirea, deci, a termenului legal de 10 zile.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursul declarat de către reclamant, ca tardiv formulat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 799 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

ptr.jud. - - plecat

la altă instanță semnează

președintele instanței

Red.

Jud. fond

Ex. 2/11.01.2009

Președinte:Maierean Ana
Judecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1621/2009. Curtea de Apel Suceava