Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 164/
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV ȘI PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP B împotriva sentinței civile nr. 1343/10.12.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor Prin DGFP B, a intimaților reclamanți, precum și a intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Fonanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1343/2007 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC _ Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de același pârât.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții -, - și -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - MARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sectorul 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, cu sediul în B,- și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime, calculat potrivit dispozițiilor art.33(1) din legea nr.50/1996, începând cu 1.2001 și până la data de 6.07.2003, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, la data plății efective.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime, calculat potrivit dispozițiilor art. 33 (1) din nr.50/1996, începând cu data de 1.08.2001 și până la data de 6.07.2003, sume ce vor fi actualizate cui ndicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, la data plății efective.
Au fost respinse pretențiile reclamantei pentru perioada 1.2001 - 1.08.2001.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
A fost respinsă acțiunea reclamanților formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanței a Ministerului Economiei și finanțelor, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în consecință:
A fost obligat pârâtul chemat în garanție (Ministerul Economiei și Finanțelor) să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele
Potrivit art.137 alin.1 proc.civ. instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepției necompetenței materiale, excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin întâmpinare.
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța apreciază că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 urmează a fi interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive va respinge excepția.
Referitor la excepția prescripției a dreptului la acțiune, instanța apreciază că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin distincte forme de retribuire,denumite diferit, dar având în esență aceleași consecințe juridice ( salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.)
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat,ele constituind bunuri în sensul practicii,așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986 și Decizia X împotriva din 13 12 1979.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat,din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin L 193/99 a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura eliminării sporului de vechime pentru magistrați nu se justifică din perspectiva art. G al Cartei, întrucât limitarea drepturilor nu era " necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri".
Aceste acte internaționale ratificate de România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile,potrivit art.20 al.2 din Constituția României ca fiind mai favorabile decât legislația internă, pentru că art.20 al.1 prevede: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului,așa cum se susține,echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din 167/1958 și art. 283 al. 2 din 53 /2003- Codul Muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,instanța constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au chemat în judecata, în calitate de pârât, pe Statul Român care, în toate litigiile deduse judecății, este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În prezenta cauză însă, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, între acesta și reclamant neexistând raporturi de muncă.
Statul Român nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților.
Este adevărat că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, dar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare, este Ministerul Finanțelor Publice, și nu Statul Român, entități care nu trebuie confundate.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au avut, în perioada în care se solicită drepturile, calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut, prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003,drepturile salariale ale procurorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006 după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Ulterior această hotărâre a fost anulată, urmând ca tribunalul să analizeze dacă, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
De altfel, ÎNALTA CURTE de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamant.
În consecință, reclamanții au fost prejudiciații cu sumele reprezentând sporul de vechime pe perioadele 1.01.2001 -6.07.2003( data până la care se solicită acest drept).
Pentru reclamanta, acțiunea a fost admisă numai în parte, începând cu data de 1.08.2001, data la care a dobândit calitatea de procuror și până la 6.07.2003.
Ca urmare pretențiile acesteia pentru perioada 1.01.-1.08.2001 au fost respinse ca neîntemeiate.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, și de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎCCJ, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, sentința este criticată pentru modul greșit în care a fost soluționată cererea de chemare în garanție a acestui recurent, arătându-se că între această parte și MINISTERUL PUBLIC nu există nici o obligație de garanție, iar faptul că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a salariilor nu îi conferă acestuia nici o garanție egală din partea recurentei.
Sentința primei instanțe mai este criticată și pentru modul cum a fost soluționat fondul cauzei, în sensul că pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate, iar potrivit dispozițiilor legii 500/2002 nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - parchetul de pe lângă ÎCCJ, sentința este criticată pentru modul cum a fost rezolvată excepția prescripției dreptului material la acțiune, neținând cont de disp. art.1 din decretul 167/1958 și ale art. 283 lit c din Codul Muncii.
Față de decizia pronunțată de ÎCCJ nr. XXXVI din 7 mai 2007, recurenta înțelege să critice numai actualizarea sumelor de bani, cu coeficientul de inflație și cu aplicarea dobânzii legale. Aceste sume de bani nu pot fi plătite așa cum a dispus instanța de fond pentru că recurenta nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, și nu poate efectua plăți care nu sunt prinse în bugetul de venituri.
Sentința mai este criticată și pentru faptul că plata dobânzilor legale este inadmisibilă, întrucât OG 9/2000 privind nivelul dobânzilor legale stabilește faptul că părțile sunt libere să prevadă în convenții, rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești. Ori în speță nu există nici o convenție între părți cu privire la aplicabilitatea în speță a dobânzii legale.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt întemeiate și în consecință va fi admis în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la prevederile constituționale, reținând că în speță, nu sunt aplicabile disp. art. 1 și 3 din decretul 167/1958 și nici ale codului muncii.
Dreptul solicitat de reclamanți, nu poate fi înțeles ca fiind "bun" în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, pentru că acest drept trebuie să existe în patrimoniul reclamaților, și se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale acestora. Ori drepturile salariale restante pretinse de reclamanți, ar putea reprezenta un drept de creanță, în sensul de bun, așa cum s-a stabilit prin Protocolul nr.1, dacă ar fi intrat în patrimoniul reclamanților, însă acesta nici nu a mai fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru perioada respectivă.
Prin urmare, în cauză sunt incidente disp. art. 1 și 3 din decretul 167/1958, precum și ale art. 283 lit. c din Codul Muncii, astfel că drepturile solicitate de reclamanți sunt prescrise, și în consecință acțiunea va fi respinsă.
În ceea ce privește criticile din recurs, legate de acordarea sumelor reactualizate, cu rata inflației precum și plata dobânzii legale, ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, instanța apreciază că sunt întemeiate și ca urmare a respingerii petitului principal va respinge și aceste pretenții, precum și cererea de chemare în garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru toate aceste considerente instanța va admite ambele recursuri și va modifica în tot sentința în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1343/10.12.2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de DGFP
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la soluționarea excepțiilor necompetenței și calității procesuale a statului român prin DGFP.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 13 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier
-
Cu opinie separată
În sensul respingerii recursurilor și menținerii dispoziției sentinței.
Judecător
-
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001.- 6.07.2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
La data formulării cererii inițiale, pronunțase decizia de recurs în interesul legii, însă considerentele acesteia nu erau cunoscute, fiind motivată mai târziu.
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Judecător,
-
Red NG 28.02.2008
Dact AG 11.02.2008/ 3 ex
Jud fond M /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
