Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 166/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.166
Ședința publică din 16.02.2010
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător Coinacel
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, împotriva sentinței civile nr. 718/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâtul TRIBUNALUL G, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate la termenul anterior de către reclamantul, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.718/4.05.2009 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B și, în consecință:
A respins acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI.
A obligat pârâții să plătească reclamanților o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de funcționarul public sau asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților - B, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
A respins ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei Curtea de APEL GALAȚI să efectueze în carnetele de muncă ale acestora mențiunile privind plata acestor sume de bani.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI reînregistrat la Tribunalul Galați sub nr-, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI plata echivalentului stimulentelor primite in perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției cu titlu de despăgubiri, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective si la plata dobânzii legale conform OG nr.9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar la Judecătoria L, potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, in conformitate cu art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției si Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale precum si din amenzile judiciare.
Au arătat ca repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești si instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului se face de către ordonatorul principal de credite, paratul Ministerul Justiției, iar repartizarea sumelor destinate stimulării personalului in cadrul instanțelor judecătorești se face de ordonatorii secundari de credite si ordonatorii terțiari de credite.
Au mai arătat ca așa cum reiese din adresele cu nr.42140, 42717 din 30.04.2008 emisa de paratul Ministerul Justiției in perioada 2006-2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate in repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.147/1997.
Au învederat că deși se afla în aceeași situație au fost salarizați inegal, apreciind ca prezentul litigiu reprezintă un conflict de drepturi, având ca obiect plata unor despăgubiri rezultate din existenta unei situații discriminatorii.
Deși, potrivit prevederilor Normelor interne, atât magistrații cat si personalul asimilat magistraților si personalul auxiliar au drepturi egale in ceea ce privește repartizarea de stimulente din fondurile constituite in modul mai sus arătat, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, ci din contra discriminatoriu.
Atât magistrații cat si personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești nu au beneficiat si nu beneficiază de asemenea sume considerabile in raport cu munca efectiva si responsabilitatea acestora.
Astfel consideră că pârâtul Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite a stimulat material numai anumite categorii de personal, folosindu-si dreptul de acordare a acestor stimulente in mod discreționar, abuziv, el fiind obligat sa respecte principiul nediscriminării in cadrul relațiilor de munca, așa cum este consacrat de art.5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferința întemeiate "in mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 dar care produc efectele unei discriminări directe.
În drept au invocat disp.art.5, 269 din Codul muncii, art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997si pe nr.OG137/2000.
Pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata motivat de faptul ca nu exista discriminare, întrucât nu exista un drept la acordarea de stimulente ori a unui drept de a fi premiat conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, daca sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește ca persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă
Potrivit acestor principii, se constată următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit disp. OG nr. 8/2007, personalul auxiliar beneficiază de indemnizație lunară și alte sporuri.
Astfel instanța retine că pârâtul Ministerul Justiției face apărări pe o "lacună" a legii prin inexistenta dreptului de a fi premiat, creând astfel premisele unui arbitrariu în modalitatea de acordare a premiilor(stimulentelor) unor categorii aflate in situații comparabile prin prisma atribuțiilor de serviciu si identice în ceea ce privește salarizarea sau remunerarea.
Astfel potrivit art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se instituie principiul potrivit căruia "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Instanța a reținut că pârâtul Ministerul Justiției, a creat o situație discriminatorie între personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești și funcționarul public sau asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiție fără o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B și, în consecință:
A respins acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
A admis în parte acțiunea.
A obligat pârâții să plătească reclamanților o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de funcționarul public sau asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților - B, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
A respins ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei Curtea de APEL GALAȚI să efectueze în carnetele de muncă ale acestora mențiunile privind plata acestor sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- În mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în OG nr.137/2000, art.16 din Constituția României, protocolului 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind încălcate disp.art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.154 din muncii.
Tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
Așadar, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile,
În materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conform art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la tratament egal, " exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Protocolul nr.12 LA Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminări cu referire la " exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că nu poate fi aplicat în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți.
Ca atare, nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau de vreun alt act normativ în vigoare.
Conform alin.3 al art.25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordinatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/ sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției( art.4 al.3).
Nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritate la un moment dat.
La anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia că în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tor personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Prin urmare, nici Legea nr.146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Pe de altă parte, însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, oferă o largă posibilitate de apreciere angajatorului, în speță ordonatorului principal de credite cu privire la persoanele care urmează să le primească. Astfel, solicită ca instanța de recurs să observe că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art.1088 civ. " la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate aceste daune interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
În cazul de față neexistând un drept prevăzut de lege de a fi premiat, ci numai o vocație, și având în vedere netemeinicia pretențiilor formulate, apreciază că Ministerul Justiției și Libertăților nu ar fi putut fi obligat nici la plata dobânzii legale.
În drept a invocat disp.art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.312 pr.civ.
În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta Curtea de APEL GALAȚI pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea legii.
Astfel Curtea Constituțională a statuat că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 al.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Prin urmare, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, prin acordarea stimulentelor conform ordinelor Ministrului Justiției emise în perioada 2006-2008.
Nu exista nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente a vreunui salariat din sistemul justiției.
Legea nr.146/1997 prevede la art.25 al.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului Justiției.
Ar putea exista discriminarea, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la un tratament egal, doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.9 pr.civ.
În consecință a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp.art.304 indice 1.pr.civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Din dispozitivul sentinței civile recurate rezultă că prima instanță a obligat pârâții să acorde reclamanților o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de funcționarul public sau asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției.
Prima instanță se raportează prin dispozitiv la un funcționar public sau asimilat personalului contractual dar nu arată prin ce ordin al Ministrului Justiției funcționarul public sau asimilat personalului contractual a primit stimulente și nu se motivează în nici un fel de ce s-a raportat prima instanță la activitatea funcționarului public sau celui asimilat personalului contractual.
În altă ordine de idei, prima instanță trebuie să analizeze separat situația reclamanților defalcat, în raport de funcția pe care o dețin.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate Curtea constată că nu se sprijină pe nici un argument, întrucât în considerentele hotărârii recurate nu au fost expuse rațiunile pentru care aceste despăgubiri s-au raportat generic, la suma acordată unui funcționar public, ori asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției respectiv de ce instanța a apreciat că reclamanții se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestor categorii profesionale.
Prima instanță era obligată să lămurească toate aspectele de fapt și de drept, în baza rolului activ prev.de art.129 C.pr.civilă, să ceară lămuriri reclamanților, să solicite acestora o argumentare corectă a sumei solicitate, în raport de funcția deținută de fiecare reclamant în parte.
Faptul că prima instanță soluționează cauza fără să argumenteze în nici n fel soluția pronunțată pune în imposibilitate instanța de recurs de a efectua controlul judiciar.
Față de toate aceste considerente, se constată că recursul este întemeiat potrivit disp.art.304 pct.9 pr.civilă, iar hotărârea nemotivată echivalează cu neantamarea fondului cauzei astfel că se impun prev.art.312 al.1, 2, 3 și 5.pr.civ. urmează a se admite recursul și a se casa sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, se va analiza situația fiecărui reclamant în raport de funcția deținută de fiecare, se vor solicita de la Ministerul Justiției următoarele înscrisuri: organigrama din perioada în discuție, fișele postului aferente acelor funcții din care fac parte salariații are au primit stimulente( consilier juridic, secretar dactilograf, referent ) ce studii necesită ocuparea funcțiilor arătate mai sus iar instanța de fond va argumenta soluția ce o va pronunța din toate punctele de vedere.
Se vor avea în vedere și motivele de recurs invocate de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL G, MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, împotriva sentinței civile nr. 718/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.718/4.05.2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2010.
PREȘEDINTE Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR
cf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
Red./25.02.2010
Dact./7 ex/1.03.2010
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
