Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1678/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1678
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții-recurenți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 14/9.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, și și pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenții solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 14/09.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a admis în parte acțiunea reclamanților:, G, și (prin reprezentant ) și a obligat, în solidar, pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 3 septembrie 2007 și până la data pronunțării hotărârii, precum și pe viitor, pe durata derulării raporturilor de muncă cu unitatea angajatoare.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, a obligat acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților și a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, și (prin reprezentant ) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-S, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a rămas fără obiect, față de dispozițiile art. II alin.1 și 2 din OUG75/2008 raportate la cele ale art. I alin.1 din același act normativ, astfel încât, Curtea a fost corect investită cu soluționarea cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca neîntemeiată prin raportare la calitatea sa de chemat în garanție de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești, fiind întrunite cerințele art. 60 - 63 din Codul d e procedură civilă în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Întrucât atribuțiile vizând angajarea și salarizarea reclamanților aparțin Ministerului Public, raportul de muncă se naște între reclamanți și această instituție, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel, astfel încât pretenția reclamanților ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat în solidar la plata drepturilor bănești solicitate, alături de ceilalți pârâți, nu este întemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea, prin art.42 al Ordonanței Guvernului nr.83/2000, a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă, prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
De altfel, în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii. Potrivit acestei decizii, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", iar dezlegarea dată asupra problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 14/09.09.2008 a Curții de Apel Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii de recurs se arată că, față de dispozițiile Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/13.06.2008 și obligatorie conform art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, se impune respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată pentru perioadele de timp ulterioare datei de 3.02.2007, dată la care efectele aplicării dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă încetează ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007, ordonanță prin care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată integral, astfel încât au fost abrogate și prevederile art.47 din Legea nr. 50/1996, invocate ca temei de drept al acțiunii.
Totodată, se susține că prima instanță a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, astfel încât capătul de cerere privind plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate este inadmisibilă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 14/9.09.2008 a Curții de Apel Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că Ministerul Public nu dispune de fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale acordate prin hotărârea recurată, în condițiile în care Legea bugetului de stat nr. 388/31.12.2007 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli viitoare neprevăzute, precum cele din litigiul pendinte, iar modificarea bugetului Ministerului Public nu se poate face imediat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a încălcat prevederile art. 60-63 Cod procedură civilă și ale art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, deoarece nu a ținut seama de atribuțiile conferite Ministerului Economiei și Finanțelor de Legea nr. 500/2002 și de faptul că nu există o obligație de garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, stipulată de lege sau contract, ori o obligație de restituire. Ministerul Economiei și Finanțelor nu este titularul alocațiilor bugetare din care se face plata drepturilor salariale ale reclamanților, având doar o funcție de îndrumare metodologică a elaborării proiectului bugetului de stat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299, art. 301-art. 303, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Curtea reține că, într-adevăr, drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamantul și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Totuși, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Raportul juridic obligațional dintre Ministerul Public și garant există și este întemeiat pe prevederile Legii nr. 500/2002, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pentru argumentele expuse, instanța de recurs apreciază că soluția pronunțată de către prima instanță asupra cererii incidentale de chemare în garanție s-a bazat pe o interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 500/2002, a Legii nr. 304/2004, dar și a prevederilor art. 60 -63 Cod procedură civilă, care reglementează instituția chemării în garanție. Aceasta întrucât rațiunea introducerii unei astfel de cereri incidentale presupune existența unui raport juridic distinct de cel născut prin acțiunea principală, legat intre garant, pe de-o parte, și titularul cererii de chemare în garanție (în speță Ministerul Public ), pe de altă parte. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale in litigiu.
În ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea in vigoare a Ordonanței Guvernului nr.8/2007, Curtea reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008, constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ce au produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori, în contextul în care, potrivit art. 329 alin.2 și alin.3 Cod procedură civilă, dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996, chiar și în momentul pronunțării deciziei in interesul legii, respectiv la data de 10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Curtea consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit, prin respectiva hotărâre, o speranță legitimă de a obține sporul salarial în discuție, în înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea in vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007.
În plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita Ministerului Public, care, printr-un ordin emis în luna martie 2009, dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Prin urmare, dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta întrucât, pe de o parte, este un drept de creanță recunoscut de lege, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante în sensul acordării lui magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
Pe cale de consecință, în considerarea art. 20 alin.2 din Constituția României, Curtea apreciază că motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior nu a fost justificată și deci necesară intr-o societate democratică.
Interesul reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii civile și trebuie să îndeplinească anumite cerințe, și anume: să fie legitim, să fie personal, să fie născut și actual.
În speță, interesul reclamanților este născut și actual deoarece există pericolul ca pârâții să nu le acorde în viitor sporul în litigiu, ce li se cuvine, potrivit celor arătate anterior, chiar dacă nu intervin modificări ale raporturilor lor de muncă sau ale dispozițiilor legale aplicabile acestora. Astfel, având în vedere și dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Curtea apreciază că instanța de fond a dispus în mod legal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Susținerea recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la prevederile Legii nr. 388/31.12.2007 este nefondată, deoarece prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a obligat acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților, conform dispozițiilor hotărârii.
Văzând cele expuse anterior, conform cărora, în speță, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie, precum și prevederile art.312 alin.1-alin.3 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursurile declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 14/09.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 14/09.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /13.11. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./13.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Carmen Pârvulescu
