Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 168
Ședința publică de la 28 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE CFR SA-SUCURSALA REGIONALA DE FERATE I împotriva sentinței civile nr. 15 din 9 I 2008 Tribunalului Iași, intimat fiind G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă, lipsă intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întîmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentei.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Reprezentanta recurentei depune delegație de reprezentare pentru recurentă și răspuns la întîmpinare. Precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul în susținerea recursului.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Societatea se află în imposibilitatea de a elibera adeverința pentru perioada solicitată pentru întreaga perioadă. In arhiva unității se regăsesc doar fișele pentru sporul de noapte numai pentru anii 1997 - 1998.
Solicită admiterea recursului, să se modifice sentința în sensul obligării societății la eliberarea de adeverință privind sporul de noapte numai pe perioada pentru care există documente în arhivă.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 15/09.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâta CN-CF-CFR Sucursala Regională
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverință privind sporul de noapte de care a beneficiat în perioada 1994-1998.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că în baza carnetului de muncă (filele 4-17 dosar), reclamantul Gaf ost angajat la data de 01.09.1994, în funcția de operator tracțiune la Regionala -. La această unitate a lucrat până la data de 01.10.1998,când a fost propus la pensie.
Potrivit dispozițiilor art. 40 pct. 2 lit. "h" angajatorul are obligația să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Din înscrisurile depuse în copie de angajator (adresa nr- și fișa timp servit) rezultă că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru eliberarea unei adeverințe.
În speță, nu s-au administrat dovezi în dovedirea susținerilor pârâtei privind distrugerea arhivei proprii. În adresa nr- se arată că în arhiva Regionalei I nu se găsesc fișele sau listele de plată pentru anii 1994-1996, dar nu se specifică motivul lipsei acestor acte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CN-CF-CFR B - Sucursala Regională CF I, considerând-o nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
A susținut recurenta că în mod greșit au fost obligați la eliberarea acestei adeverințe pentru perioada 1994-1996 întrucât se află în imposibilitate de a face acest lucru pentru simplul motiv că nu au în arhivă documentele ce relevă activitatea reclamantului-intimat și nu se poate face analogie cu perioada ulterioară întrucât turele de noapte sunt efectuate aleatoriu, în luni diferite. Ca atare, a elibera o astfel de dovadă ar însemna să se producă înscrisuri fără acoperire legală.
Intimatul Gaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și susținând că unitatea dă dovadă de rea-credință, atât timp cât altor colegi li s-au eliberat astfel de acte.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Angajatorul sau deținătorul arhivei acestuia este obligat, conform art. 40 pct. 2 lit. "h" din Codul muncii cu referire la Ordinul nr. 687/2006 al să elibereze persoanei interesate adeverința privind sporul de care a beneficiat pentru munca prestată pe timp de noapte.
Punctele 4 și 5 din anexa la Ordinul nr. 687/2006 prevăd că adeverința solicitată va fi întocmită și eliberată numai după consultarea documentelor aflate în evidențele angajatorului sau deținătorului de arhivă, acesta fiind direct răspunzător de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise.
În speță, prin răspunsul la cererile adresate de reclamantul G angajatorul îi învederează faptul că în arhivele sale nu se găsesc statele de plată pentru intervalul 1994-1996.
Prin urmare, în condițiile în care angajatorul nu deține documentele ce-l privesc pe reclamant pentru perioada ce prezintă interes, în mod greșit prima instanță a obligat-o la executarea unei obligații imposibile.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul respingerii acțiunii de obligare a pârâtei la eliberarea adeverinței cu sporul de noapte pentru perioada 1994-1996.
Va menține dispozițiile relative la eliberarea adeverinței privind sporul de noapte pentru perioada 1997-1998.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CN CF CFR B - Sucursala Regională CF I, prin reprezentanți legali împotriva sentinței civile nr. 15 din 09.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererea de eliberare a unei adeverințe privind sporul de noapte de care a beneficiat reclamantul în perioada 1994-1996.
Menține dispozițiile referitoare la eliberare a unei adeverințe privind sporul de noapte de care a beneficiat reclamantul în perioada 1997-1998.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
15.04.2008
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu