Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 174/
Ședința publică din 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și, TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței civile nr. 577 din 10.04.2007, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA în dosar nr-, dosar trimis spre soluționare de ÎCCJ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și TRIBUNALUL PRAHOVA, a intimaților reclamanți, precum și a intimaților pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 577/2007 a Tribunalului Prahova a respins excepția prescripției invocate de Ministerul Justiției și TRIBUNALUL PRAHOVA; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA, Ministerul Finanțelor Publice B, Tribunalul Dâmbovița și în consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA și Tribunalul Dâmbovița să plătească reclamanților în funcție de perioadele lucrate de aceștia la Judecătoria Moreni și Judecătoria Sinaia, sporul de vechime pe perioada 01.01.2003-aprilie 2007, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.
A obligat pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA și Tribunalul Dâmbovița la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate, ca neîntemeiat.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele
Potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fond și asupra celor de procedură care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare de pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA și Ministerul Justiției, instanța a reținut că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din data de 6.07.2006 prin care s-a constatat existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea sporului de vechime, a întrerupt cursul termenului de prescripție de la data de 6.07.2006 începând să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani în cadrul căruia se pot solicita drepturi salariale cu titlul, de spor de vechime în muncă, astfel încât a fost respinsă excepția sus menționată.
În privința Ministerului finanțelor Publice chemat în judecată în calitate de pârât, instanța a reținut că acesta nu are calitate procesual pasivă în cauza de față, întrucât raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii având în vedere că reclamanții solicită drepturi salariale cu titlu de spor de vechime în muncă începând cu data de 1.01.2003 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, decurgând din raporturile acestora cu angajatorul, calitate pe care Ministerul Finanțelor Publice nu o are, neputând fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu-i sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principale de credite ai bugetului de stat.
Pentru considerentele arătate, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Sinaia, iar sporul de vechime a fost reglementat de art.33 din Legea nr.50/1996, dispoziție ce s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG nr.83/2004, act normativ ce completat și modificat Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Potrivit art.1 pct.33 din OG nr.83/2000, la art.33 din Legea nr.50/1996, a fost introdus alin.3 cu următorul conținut "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
De asemenea, începând cu 1.01.2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG nr.177/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională; acest act normativ este în vigoare și la această dată.
Modificarea sistemului de salarizare al magistraților, duce la aplicarea unui sistem diferențiat prin neacordarea sporului de vechime în muncă acordat tuturor angajaților potrivit prevederilor Legii nr.53/2003 - Codul muncii, acest tratament reflectându-se în special asupra persoanelor care au desfășurat activitate în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură potrivit OUG nr.27/2006.
În expunerea de motive a OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, nu se pune în discuție abrogarea unor sporuri, ci elaborarea unui proiect de act normativ pentru realizarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu salarizarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Astfel, instanța a apreciat că stabilirea indemnizației lunare pe baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare ca unică formă de remunerare a magistraților, nu determină înlăturarea beneficiului sporului de vechime, această valoare procentuală neregăsindu-se în indemnizațiile plătite reclamanților.
De altfel Pactul internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv cele de natură salarială, la art.19 pct.3 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiilor drepturilor materiale, iar în speța dedusă judecății nu ne regăsim sub imperiul acestor norme.
Instanța a mai reținut în acest context și Directiva CE -, Protocolul nr.12 la Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale precum și Convenția nr.100/1951.
În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art.21 din OG nr.137/2000 potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare create prin discriminare.
Pentru considerentele arătate, tribunalul în baza art.73 și următoarele din Legea nr.169/1999 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA și Tribunalul Dâmbovița să plătească reclamanților în funcție de perioadele lucrate de aceștia la Judecătoria Moreni și respectiv Judecătoria Sinaia, sporul de vechime pe perioada 1.01.2003 - aprilie 2007, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, urmând ca ultimii doi pârâți să fie obligați la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate de reclamanți, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat întrucât atribuțiile privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții TRIBUNALUL PRAHOVA, Curtea de APEL PLOIEȘTI, și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL PRAHOVA, este invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2001 - 9 februarie 2004, în temeiul disp. art. 3 din decretul 167/1958 și art. 283 alin 1 lit. c din legea 53/2003. Pentru restul perioadei pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, pentru faptul că acordarea sporului de vechime este o opțiune a legiuitorului, fiind o problemă de legiferare, iar prin OG 83/2000 și OUG 177/2002 acest spor a fost înlăturat, singura formă de salarizare fiind indemnizația. Judecătorul nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, ci doar să interpreteze și să aplice legea.
În recursul declarat de recurenta Curtea de APEL PLOIEȘTI sentința este criticată pentru netemeinicie, arătându-se că în sistemul de salarizare instituit prin OG 83/2000 și OUG 177/2002, s-a avut în vedere eliminarea unor categorii de sporuri pentru magistrați, și includerea acestora în valoarea coeficientului de multiplicare pe baza căreia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară. Stabilirea indemnizației pentru activitatea de magistrat este în esență o opțiune a legiuitorului, deci este o problemă de legiferare.
În recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției sentința este criticată pentru faptul că după data apariției OG 83/2000 magistrații nu mai aveau dreptul la spor de vechime în muncă în absența unui text de lega care să le recunoască acest drept. Se mai arată că hotărârea CNCD prin care s-a constatat existența unei discriminări prin neacordarea sporului de vechime magistraților, a fost desființată de același organism, neexistând nici o discriminare în sensul prevăzut de OG 137/2000.
O altă critică vizează faptul că prima instanță a ignorat dispozițiile art. 1088 din codul civil, potrivit cărora, daunele interese, la obligațiile care au ca obiect sume de bani sunt dobânzile legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, acordând astfel actualizarea acestora cu rata inflației.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt fondate numai în parte, urmând a fi admise și sentința primei instanțe modificată în parte, în baza disp. Art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile din recursuri care vizează excepție prescripției, prima instanță în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamanți, pentru perioada 1.01.2003 până în data de 8.02.2004, întrucât în cauză sunt incidente disp. art. 1 și 3 din decretul 167/1958, raportat la disp. art. 283 lit c din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de trei ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, în situația în care, obiectul conflictului individual de muncă constă, în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Nu poate fi primită argumentația instanței de fond potrivit căreia termenul de prescripție curge de la data de 6.07.2006, dată la care s-a pronunțat hotărârea CNCD prin care s-a constatat existența discriminării prin neacordarea sporului de vechime magistraților, pentru că aceasta nu este o cauză care să atragă întreruperea cursului prescripției. Decretul 167/1958, prevede în mod expres și limitativ cazurile în care este întrerupt cursul prescripției, iar aspectul reținut de instanța de fond nu poate fi încadrat în niciuna din aceste situații. De altfel, hotărârea CNCD pe care o invocă instanța de fond, nu a fost în vigoare decât o perioadă foarte scurtă de timp, pentru ca același organism să pronunțe o altă hotărâre, stabilind contrariul. Așadar, data de la care instanța de fond a apreciat că se naște dreptul la acțiune, este una, sens în care urmează ca în cadrul recursurilor declarate, să fie admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada respectivă, și în consecință acțiunea reclamanților să fie respinsă pentru această perioadă.
În ceea ce privește criticile care vizează fondul cauzei, acestea sunt nefondate și în consecință vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în ședința din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că disp. art. 33 din legea 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct 32 din OG 83/2000, și art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin 1 din OUG 160/2000 se interpretează, în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere că disp. art. 329 alin. 3 teza finală, din Cod procedură civilă stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanța urmează să țină cont de această soluție, și să aprecieze că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
În mod corect prima instanță a admis acțiunea cu obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante cu aplicarea coeficientului de inflație, întrucât acesta este expresia principiului îndeplinirii întocmai a obligațiilor, prin readucerea sumelor de bani la valoarea de la momentul nașterii debitului, astfel ca partea să nu înregistreze nici un prejudiciu. Acordarea dobânzii legale, reprezintă daunele interese, ca urmare a faptului că reclamanții au fost lipsiți o perioadă îndelungată de timp, de acești bani.
În ceea ce privește data de la care curge plata dobânzii legale, aceasta este data scadenței debitului, iar în speță nu sunt incidente disp. art. 1088 din codul civil, întrucât punerea în întârziere este necesară numai pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. În materie extracontractuală, nu este necesară punerea în întârziere, pentru că dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri debitorului se naște de la data scadenței debitului. Lipsa unui contract de muncă între reclamantă și pârâți, face ca raporturile juridice să fie situate în afara raporturilor contractuale și în consecință plata dobânzii legale poate fi făcută începând cu data scadenței drepturilor bănești ce fac obiectul prezentului litigiu.
Față de toate aceste considerente instanța apreciază că, sunt întemeiate numai în parte recursurile declarate în cauză, urmând a fi admise, și sentința primei instanțe modificată în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții TRIBUNALUL PRAHOVA, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 577/2007 a Tribunalului Prahova pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de Ministerul Justiției și TRIBUNALUL PRAHOVA, pentru perioada cuprinsă între datele 1.01.2003 și 8.02.2004 și în consecință respinge acțiunea reclamanților privind pretențiile aferente acestei perioade.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2008.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Opinie separată
în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2003 - 8.02.2004 și respingerii recursurilor.
Președinte,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.-.- 8.02.2004 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe. (pag.5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Președinte,
-
Red.op.maj.: NG/27.02.2008
Red.op.sep.: AP/27.02.2008
Dact.: MD/28.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond:AG /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
