Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1847/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
DOSAR NR- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1847
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta SC SA (fostă, prin reprezentant legal - și Asociații, cu sediul ales la B,-,.3,.7, sector 1 și prin administrator judiciar, cu sediul în B,-, - 27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 3166 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în Scăieni, Calea, nr. 38 B, bloc 6 B,. 12, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, amânat pronunțarea cauzei la data de 14 octombrie 2009, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 3166 din 9.12.2008 a Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanta chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C 2005 - 2007, actualizate conform indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu mediu brut pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare nu mai poate fi solicitat un drept salarial care a fost plătit.
Dosarul a urmat două cicluri procesuale, în fond, după casare, după administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată admițând acțiunea formulată și obligând pârâta să plătească reclamantei drepturile cuvenite și neacordate, 9050 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C pe 2005-2007, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta este salariata pârâtei și că în perioada 2005-2007 potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru sărbătorile de Paști și de în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că în anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători au fost incluse în salariu, numai că ulterior, respectiv pentru anii următori acest lucru trebuia a fi probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantei criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4930 lei, ținând seamă de nota comună SC SA - din 20 noiembrie 2008.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat pârâta SC SA (fostă SC, prin reprezentant legal - și Asociații, cu sediul ales în B,-,.3,.7, sector 1 și prin administrator judiciar, cu sediul în B,-, - 27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 3166 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul în Scăieni, Calea, nr. 38 B, bloc 6 B,. 12, județul
Modifică în parte sentința, în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 4930 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /DV
5 ex./15.10.2009
f- - Tribunalul Prahova
- R
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana