Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1852/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1852
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de pârâta EXPORT - IMPORT SRL A, împotriva sentinței civile nr. 690 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura completă
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta hotărâre când pronunțarea s-a amânat pentru data de 20 noiembrie 2009 și 24 noiembrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 690 din 23 aprilie 2009, Tribunalului Arads -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC Export - Import SRL A, s-a anulat concedierea reclamantei dispusă, începând cu data de 23.12.2008, în baza înștiințării nr. 361/02.12.2008.
A fost obligată pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior și la plata unor despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii și până la reintegrarea acesteia în muncă, respingându-se capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Totodată a fost obligată pârâta la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei plăți și până la momentul efectuării plății și la consemnarea sporului de vechime în carnetul de muncă al reclamantei, cu obligarea la plata a 200 de lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantei nu i-a fost întocmită o decizie de concediere, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 74 Codul Muncii, iar pârâta angajatoare a emis doar înștiințarea nr. 340 /02.12.2008, comunicându- că începând cu data de 23.12.2008, încetează contractul individual de muncă "datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte și a crizei economice mondiale", dar și cu mențiunea că această înștiințare constituie preaviz pentru perioada 28.11.2008 - 23.12.2008, în conformitate cu art. 73 alin. 1 din Codul Muncii.
De asemenea, s-a reținut că pârâta deși a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere prevăzute de art.68 - 711din Codul Muncii, a omis să întocmească decizia de concediere conform dispozițiilor art. 74 Codul Muncii, care prevede în mod obligatoriu comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris, decizie ce trebuie să cuprindă următoarele elemente: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Ori, art. 75 din același cod stabilește că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului. Astfel, în absența comunicării acesteia (și, evident, a întocmirii sale), concedierea nu putea să aibă ca efect încetarea contractului individual de muncă, având în vedere dispozițiile art. 76 din Codul Muncii ce prevăd sancționarea cu nulitatea absolută a concedierii dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Pretenția reclamantei de a i se acorda o despăgubire egală cu un salariu lunar, conform art.78 din CCM la nivel naționala fost respinsă, deoarece a beneficiat de un salariu net din luna anterioară disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, fapt care rezultă din chiar tabelul semnat și de reclamantă (fila 39), iar reprezentanta reclamantei, nu a mai susținut acest capăt de cerere, punând concluzii de respingere a lipsei de obiect câtă vreme suma a fost încasată, fapt rezultat din tabelul nominal depus în probațiune și semnat de reclamantă.
Sporul de vechime solicitat de reclamantă pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2008, fost admis în condițiile în care art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC Export Import SRL, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă.
Arată că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe excepția nulității absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuția părților, în condițiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuție excepția, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societății la poziția 118; că prin modul de a proceda au fost vătămați în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanța de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanța a ignorat prevederile alin. 1 și 2 ale art. 41 din și s-a substituit voinței părților pentru a determina schimbarea termenilor convenției ori de a-i repudia efectele juridice; că hotărârea instanței de fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea și-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii Tribunalului Arad în dosarul nr. 31978/2009 și a mențiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
Reclamanta intimată, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la motivul de recurs privind încălcarea principiului contradictorialității, învederând că prin cererea de chemare în judecată, a arătat că pârâta nu a respectat dispozițiile art.69 din Codul Muncii, necomunicându-i toate informațiile relevante și fără să le notifice în scris, așa încât pârâta a avut posibilitatea de a lua cunoștință de aceste motive de nelegalitate care fiind invocate prin acțiune, nu se impuneau a fi puse în discuție separat.
Cu privire la motivul de recurs privind durata preavizului, a arătat că pârâta a emis decizia de concediere cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 de zile prevăzut de Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, art.74 alin.2, și potrivit art.238 alin.1 din Codul Muncii "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
A mai arătat că sporul de vechime corect a fost acordat de prima instanță, neexistând nici o legătură între mărirea salarială și pretinsa includere a sporului de vechime în salariul de bază.
În drept, a invocat dispozițiile art.115 și 118 Cod procedură civilă, art.40 alin.2 lit.c, art.68 alin.1, art.69, art.70, art.78 din Codul Muncii, art.41 alin.3 lit.d, art.74 alin.2 și art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și art.40 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
In mod greșit, prima instanță a soluționat cauza pe excepția nulității absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea concedierii dispusă de pârâtă, începând cu data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe locul de muncă deținut până la data de 23.12.2008, la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării pe locul de muncă deținut anterior, plata sporului de vechime din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art.41 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 20012- 2005; 2005-2006; 2007-2010, iar în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar conform art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestației și de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate perioada preavizului și nici Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, concluziile pârâtei raportându-se și ele la aceleași susțineri.
Instanța nu a invocat din oficiu și nici nu a pus în discuția părților nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris care să fie comunicată reclamantei.
Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul Muncii.
Procedând astfel, prima instanță i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra și de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul Muncii și a comunicării ei reclamantei.
Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuția părților a excepției reținute ca temei pentru admiterea acțiunii atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile casării conform art. 304 pct. 5 cod procedură civilă.
În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 219 din 23 decembrie 2008 și copia registrului societății din care rezultă la poziția 118 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.
Raportat și la acest aspect, în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția nulității concedierii.
Instanța de fond a reținut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii, însă nu a analizat și celelalte motive invocate de reclamantă care țin de nemotivarea și nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.
Față de cele de mai sus, având în vedere că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepție și cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 cod procedură civilă va admite recursul pârâtei și va dispune casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță va clarifica obiectul cauzei dedus judecății, raportat la toate susținerile și apărările formulate de reclamantă în petitul cererii sale și pe tot parcursul judecății, respectiv dacă s-a solicitat verificarea respectării condițiilor concedierii colective în condițiile art.68 alin.1 din Codul Muncii, sau dacă este vorba despre anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă cu nr. 219 din data de 23.12.2008, situație în care se vor analiza legalitatea acestor măsuri dispuse de unitatea pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei EXPORT - IMPORT SRL A, declarat împotriva sentinței civile nr. 690 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza aceluiași tribunal pentru rejudecare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./25.11 2009
Thred./25.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan