Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1857/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR. 1857/R/2008 | |
Ședința publică din 03 octombrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | - - - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Adrian Repede Laura | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 816 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr-, privind și pe pârâții CABINET STOMATOLOGIC INDIVIDUAL DR. -A ȘI CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE având ca obiect drepturi bănești.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 24 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 816/2008 din data de 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință invocată de pârâtul Cabinetul Stomatologic Individual DR., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C, s-a respins cererea formulată de reclamanta împotriva Cabinetului Stomatologic Individual DR. ca urmare a admiterii excepției și s-a respins cererea aceleiași reclamante împotriva pârâtei Casa Județeană de Asigurări se Sănătate C, având ca obiect asigurări sociale ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, onform certificatelor de concediu medical, în perioada 22.03-23.03.2007, reclamanta, în calitate de angajată la Cabinet Stomatologic Individual Dr. a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Caa deverit la data de 12.06.2007 că d-na dr., în calitate de titular al unității sanitare Cabinet Medical Stomatologic, situată în Câmpia-,- a depus în original Certificatul de Înregistrare cu nr. 1436.01/08.06.2007 pentru anulare și scoaterea din evidență.
În baza adeverinței nr. 3534/12.06.2007 emisă de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C, codul fiscal al unității sanitare Cabinet Stomatologic Individual Dr. nr. - a fost radiat.
Pentru perioada de incapacitate temporară de muncă 01.04-07.06.2007 pârâtul de rândul 1 făcut demersuri la pârâta de rândul 2 și aceasta din urmă a virat suma de 863 lei în data de 14.09.2007. Această sumă a fost trimisă reclamantei la data de 10.10.2007 prin mandatul poștala seria - 13-12 nr. -.
Deoarece Certificatul de Înregistrare nr. 1436.01/08.06.2004 a fost anulat și cabinetul stomatologic a fost scos din evidențele Autorității de Sănătate Publică a Județului C la data de 12.06.2007, dată la care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei: pârâtul de rândul 1 nu mai are capacitate de folosință.
Așa fiind, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință invocată de acesta și în consecință, a fost respinsă cererea reclamantei împotriva Cabinetului Stomatologic Individual dr..
Având în vedere prevederile art. 12 lit. b din OUG158/2005 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rândul 2.
Deoarece pentru perioada 01.04-07.06.2007 a fost virată suma de 863 lei, care a ajuns în posesia reclamantei, iar după data de 12.06.2007, reclamanta nu a mai avut raporturi de muncă cu pârâtul de rândul 1, cererea acesteia împotriva pârâtei de rândul 2 fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta în termenul legal, solicitând admiterea recursului cu consecința casării sentinței civile nr. 816/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând cauza să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că în perioada 08.06.2007 - 01.11.2007 reclamanta recurentă a fost în concediu medical așa cum rezultă din certificatele medicale anexate, care nu au fost preluat de către nici una dintre pârâte situație în care nu și-a putut încasa drepturile de asigurări de sănătate și nu și-a putut dovedi calitatea de asigurat în vederea obținerii concediului plătit pentru îngrijirea copilului până la 2 ani.
S-a mai învederat că potrivit OUG158/2005 reclamanta recurenta era îndreptățită la plata îndemnizației, având în vedere ca a avut un singur concediu medical, acordat înainte de desfacerea contractului de munca și prelungit pentru același diagnostic conform legii, cu avizul medicului expert de asigurări sociale, iar conformt art. 93 din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui nr- drepturile de concediu născute anterior încetării activității angajatului se preiau în plată de, potrivit documentației înaintate de angajator.
Astfel Cabinetul stomatologic i-a desfăcut contractul de munca în perioada concediului medical dar nu a transmis Casei de Sănătate situația angajaților aflați în plata îndemnizației; apoi a refuzat să-i achite îndemnizația atât înainte cât și după desfacerea contractului, precum și înregistrarea concediilor medicale, fapt probat prin anexarea notificărilor la dosar. Într-adevăr pârâta de rândul 1 depus la dosar o adeverință eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică C prin care i s-a anulat autorizația de liberă practică la Cabinetul medical- din Campia. În această situație asigurații nu pot rămâne păgubiți pentru că în raport cu art. 93 alin. 2 coroborat cu art. 95 mai sus menționat drepturile de concediu se preiau și se achită de, urmând a se recupera potrivit legii. Din acest punct de vedere s-a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală având în vedere că s-a dispus respingerea cereri reclamatei împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C ca fiind nefondată.
Prin întâmpinare pârâta intimată a solicitat respingerea recursului, și menținerea sentinței civile nr. 116/2008 a Tribunalului Cluj ca legală și temeinică.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță a admis excepția lipsei capacității de folosință a Cabinetului stomatologic individual Dr., în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar, respectiv Adeverința nr. 3534/10.06.2007 eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică județului C (fila 37 dosar fond), atestă faptul că acest cabinet a fost desființat în 12.06.2007.
Drept urmare, plata indemnizației pentru concediul pentru incapacitate temporară de muncă aferent perioadei 08.06.2007-01.11.2007 trebuia să îi fie achitată recurentei din bugetul Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Normele de aplicare a OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul 60/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) din același articol prevede însă că "în vederea preluării în plată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor care s-au născut anterior situațiilor prevăzute la alin. (1), angajatorii sau, după caz, persoanele interesate depun următoarele acte la casele de asigurări de sănătate:
a) lista angajaților aflați în plată de indemnizații de asigurări sociale de sănătate;
b) situația plății lunare a drepturilor până la data depunerii documentației;
c) actul legal prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă, cu indicarea temeiului legal;
d) actele medicale și alte acte prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor;
e) în cazul expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, se mai depune și copia de pe contractul individual de muncă, cu viza inspectoratului teritorial d e muncă, după caz;
f) în cazul încetării activității angajatorului, se mai depune și unul dintre următoarele acte:
- actul oficial care atestă începerea procedurii de încetare a activității angajatorului (încheierea judecătorului-sindic, hotărârea adunării generale a acționarilor, rămasă definitivă, privind lichidarea administrativă);
- copie legalizată de pe certificatul de încheiere privind radierea din registrul comerțului (pentru angajatori, agenți economici);
- confirmarea scrisă a expirării valabilității sau a anulării autorizației de funcționare ori a autorizației de liberă practică (pentru angajatori, persoane fizice);
- procesul-verbal de insolvabilitate încheiat de unitățile fiscale teritoriale;
- copie legalizată de pe actul de desființare a organizației cooperației meșteșugărești;
- confirmarea scrisă a expirării mandatului exercitat în cadrul autorității elective, executive, legislative sau judecătorești;
- orice alte acte prevăzute de legislația în materie în vigoare la data încetării activității angajatorului".
Așa cum a arătat în mod expres în recurs, reclamanta nu a îndeplinit procedura menționată anterior, întrucât certificatele medicale și celelalte înscrisuri nu au fost depuse la pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C, iar apărarea recurentei în sensul că aceasta a refuzat să le preia nu a fost dovedită.
În consecință, în mod legal și temeinic prima instanță a respins acțiunea împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ac nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 816 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 816 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Adrian Repede Laura
- - - - - -
GREFIER,
RED.
DACT.
2 EX./03.11.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Adrian Repede Laura