Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.188
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți TRIBUNALUL VRANCEA și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.642/8.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL G, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE DGFP V și intimații reclamanți, ., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24.03.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 26.03.2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 642/08.11.2007 a Tribunalului Vrancea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, ., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA, Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL VRANCEA, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, în solidar, la plata către reclamanți a sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare cu începere de la 23 iulie 2004 și până la pronunțare, reactualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în viitor a acestui spor.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și s-a respins acțiunea împotriva acestuia ca atare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL VRANCEA la nr- reclamanții, ., și, judecători în cadrul Judecătoriei Focșani au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la îndemnizația brută de încadrare începând cu luna iulie 2004 și până la data introducerii acțiunii și în viitor.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată magistrații beneficiau de acest spor, că ulterior prin art.50 din OUG nr.177/2002, art.47 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 care a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002.
OUG nr.177/2002 prevedea expres în art.50 că abrogă și Legea nr.50/1996. În art.41 din OUG nr.27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG nr.177/2002 nu și Legea nr.50/1996 încât art.47 a rămas în vigoare.
Prin întâmpinare TRIBUNALUL VRANCEAa solicitat respingerea acțiunii întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin OG nr.83/2000 aceeași susținere fiind făcută și de pârâtele Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI.
Pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu există nici un raport de muncă, că potrivit Legii nr.72/1996 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare și repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite fiind Guvernul.
Examinând actele și lucrările dosarului precum și normele incidente în cauză tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată magistrații beneficiau de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest articol a fost abrogat prin art.I pct.41 din OG nr.83/2000.
Dispoziția de abrogare din OG nr.83/2000 a instituit o discriminare directă a magistraților în raport cu categoria controlorilor financiari pentru care art.8 din OG nr.83/2000 completează Nota la anexa nr.111/2 din OUG nr.24/2000 cu un nou alineat având următorul cuprins:,Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prev.la art.18 al.(3) li (5) din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar."
Controlorii financiari făceau la momentul respectiv parte din cadrul autorității judecătorești, fiind retribuiți în baza aceleiași prevederi legale și anume Legea nr.50/1996.
Acest tratament diferențiat a avut ca scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, încălcându-se astfel prevederile art.6 al.2 din Codul muncii anterior ce consacra principiul, pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".
De asemenea, acest tratament diferențiat între categoria profesională a magistraților și cea a controlorilor financiari, aflați sub incidența aceleiași legi de salarizare, nu a fost justificat obiectiv și rezonabil întrucât ambele categorii necesită pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
S-a apreciat că deși scopul urmărit prin aceste reglementări - îmbunătățirea sistemului de retribuire este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată, din moment ce reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de risc suprasolicitare neuropsihică de 50% încă din 01.10.2000, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Se invocă în acest sens și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr.20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului ce statuează că, în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Pe de altă parte se reține că OG nr.83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 este o ordonanță ordinară iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, se constată că au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia,devenit art.115 al.1 în formă republicată, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", art.72 al.3, devenit art.73 pct.3 după republicare precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi ( lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială ( lit.l).
În domeniul raporturilor de muncă se cuprind și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzute de Legea nr.24/2000.
Art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că, Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar, Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României".
Și prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2000 se constată că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 s-au încălcat prevederile art.114 al.1 și art.72 al.3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementa salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin lege organică.
Conform dispozițiilor art.41 al.2 din Constituția României,Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art.53 din Constituția României, prevede că, Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale: prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce o atingere existenței dreptului sau libertății".
Prevederile Ordonanței Guvernului nr.83/2000 încalcă dispozițiile constituționale menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația abrogării sporului de risc pentru magistrați este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, art.50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 și art.6 al.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.160/2000, se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Pentru toate considerentele expuse mai sus tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL VRANCEA și Curtea de APEL GALAȚI în solidar la plata către reclamanți a sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu 23 iulie 2004 și până la pronunțare actualizată în raport de rata inflației la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în viitor a acestui spor întrucât prezenta acțiune având caracterul unei acțiuni în despăgubire acest spor nu poate fi acordat și pentru viitor.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și Economiei cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât. Acesta este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În speță în raportul juridic dedus judecății titular al obligației este Ministerul Justiției care repartizează instituțiilor publice din sistem credite bugetare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta TRIBUNALUL VRANCEA, solicitând ca, în baza disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă, să se admită recursul și să se modifice sentința civilă recurată pentru următoarele motive.
Instanța nu a reținut faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 41 din OG nr. 83/2000. cele două categorii profesionale-magistrații și controlorii financiari aveau atribuții diferite și deci nu se află în situația de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și pârâta Ministerul Justiției, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 în sensul că:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000 iar abrogarea nu a încălcat Constituția și Legea nr. 24/2000.
OG nr. 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000 de către Parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe.
OG nr. 83/2000 avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut de Legea nr. 154/1998 iar prin această ordonanță s-a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizației magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor precum și ale personalului auxiliar cât și coeficientul de multiplicare.
Deci, magistrații nu au pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, acesta fiind inclus în indemnizația unică.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță însă au depus la dosar practică judiciară.
De asemenea, s-a depus la dosar copia adresei nr. 189/12A/26.03.2008 eliberată de către Judecătoria Focșani din care rezultă că reclamanții în cauză au vechime mai mare de 3 ani în magistratură, cu excepția reclamanților care a fost numită la data de 01.09.2005, care a fost numit la data de 15.08.2005, care a fost numit la data de 19.07.2004, care a fost numit la data de 19.07.2004 și care este pensionată începând cu data de 15.04.2005.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că sunt fondate însă pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 129 alin. 5.pr. civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâi temeinicie și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prin aceste dispoziții legale se dă eficiență principiului rolului activ al judecătorului.
În cauză, reclamanții au afirmat că sunt "toți judecători în cadrul Judecătoriei Focșani " și solicită drepturile salariale pentru perioada iulie 2004 și până în prezent, respectiv până la data 24 iulie 2007 și în continuare.
Instanța de fond avea obligația, în virtutea principului mai sus enunțat, să verifice calitatea părților, funcția acestora, perioada efectiv lucrată.
Ori, aceste aspecte au fost verificate de către instanța de recurs, fiind depusă la dosar adresa nr. 189/12A/26.03.2008 eliberată de către Judecătoria Focșani din care rezultă că reclamanții în cauză au vechime mai mare de 3 ani în magistratură, cu excepția reclamanților care a fost numită la data de01.09.2005, care a fost numit la data de15.08.2005, care a fost numit la data de19.07.2004, care a fost numit la data de19.07.2004și care este pensionată începând cu data de15.04.2005.
Un atare înscris este în măsură să influențeze soluționarea cauzei dacă ar fi fost cunoscut de instanța de fond, și creează o situație nouă pentru care se impune rejudecarea cauzei, în scopul stabilirii adevărului și justei rezolvări a acesteia.
Considerăm că prima instanță trebuia să analizeze situația fiecărui reclamant în funcție de perioada lucrată, cu o motivare corespunzătoare, întrucât, din adresa indicată mai sus, nu rezultă că, într-adevăr toți reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătorie F, așa cum afirmă aceștia.
Se poate observa că, de exemplu, reclamanta nu mai este judecător la Judecătoria Focșani deoarece este pensionată începând cu data de 15.04.2005.
Aceste probleme sunt legate de fondul cauzei astfel încât apreciem că nu pot fi analizate pentru prima oară în recurs, întrucât s-ar încălca dreptul părților la un grad de jurisdicție.
Instanța de fond ar fi trebuit să analizeze pretențiile concrete pentru fiecare reclamant și să stabilească întinderea unor asemenea drepturi corespunzător perioadei în care a îndeplinit funcția de judecător.
Prima instanță nu a manifestat rol activ în examinarea unei atare împrejurări, nu a cerut lămuriri părților în scopul determinării corespunzătoare a cadrului procesual și, implicit, al asigurării justei soluționări a pretențiilor ce fac subiectul judecății.
Toate acestea echivalează cu necercetare a fondului cauzei deoarece, pe de o parte, dispozițiile privind exercitarea de rol activ de către instanța de judecată au valoare imperativă pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, iar, pe de altă parte, examinarea lor direct în calea de atac a recursului ar conduce la înlăturarea nejustificată a unui grad jurisdicție, în condițiile în care prima instanță nu a cercetat întreg fondul procesului.
Așa cum s-a statuat, pentru asigurarea unui echilibru funcțional în activitatea jurisdicțională, pronunțarea asupra fondului cauzei și stabilirea situației de fapt rămân totuși în sarcina instanțelor de fond, iar instanța de recurs nu poate fi decât o instanță de control judiciar, cu structura specifică.
A considera altfel ar însemna ca recursul să se transforme în calea de atac a apelului iar instanței de recurs să i se atribuie, contrar spiritului legii, atribuția de a se ocupa de stabilirea situației de fapt și de a se pronunța asupra fondului procesului și în alte situații decât cele la care se referă art. 3041Cod procedură civilă, fără ca această chestiune să fi fost rezolvată mai întâi de către instanța de fond,
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5.pr. civilă, se vor admite ambele recursuri, se va casa sentința civilă nr. 642/08.02.2007 a Tribunalului Vrancea și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, se va analiza fondul cauzei cu privire la situația fiecărui reclamant, potrivit adresei nr. 189/12A/26.03.2008 a Judecătoriei Vrancea.
Hotărârea se va motiva corespunzător în funcție de situația concretă a fiecărui reclamant.
Se vor avea în vedere toate celelalte susțineri ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL VRANCEA, cu sediul în F,-, jud.V și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.642/8.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.642 din 8.11.2007 a Tribunalului Vrancea.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/25.04.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
