Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1913/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1913
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.624 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.110, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 14 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate apărătorului intimatului-reclamant să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 21 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă în perioada 2005-2007 și constituite în fiecare an la nivelul unui salariu minim pe ramură sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data scadenți până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, constând în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamantul nu este creditorul raportului juridic privind drepturile solicitate, atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu 01.06.1997 în salariul de bază, după un mod de calcul ce face obiectul unui act adițional la contract.
În ședința publică din 12.03.2009, instanța a pus în discuția părților, excepțiile invocate pe care le-a unit cu fondul.
În cauză s-a administrat proba cu acte, reclamantul depunând la dosar copia carnetului său de muncă și a cărții de identitate, iar pârâta extras de pe CCM RA pe anul 1997, extras CCM SNP SA pe anul 1998, telex 2412/1998 și extras CCM SNP SA pe anul 2002.
Prin sentința civilă nr.624 din 12 martie 2009 Tribunalul Prahova respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, a obligat pârâta să plătească reclamantului sumă de 1628 lei, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007, suma ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar (cărții de muncă) reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă pentru perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd ca salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă, în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, astfel încât pârâta era obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Apărările pârâtei în sensul că reclamantul nu poate solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază, nu pot fi avute în vedere întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistenta unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate, nu o exonerează pe pârâtă de obligația sa de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistenta unor asemenea negocieri, nu se datorează culpei reclamantului, ci, dimpotrivă a pârâtei.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1628 lei, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2006, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamantul a suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.
De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, deoarece există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamantul, în calitate de salariat al pârâtei, are dreptul să solicite în instanță și, deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să-i achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusa termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala unde au fost salariat reclamantul, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ - Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamantul nu a înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Față de cererea de întoarcere a executării sentinței recurate formulată de către pârâtă, urmează aor espinge, întrucât aceasta nu a fost dovedită.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.624 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.110, județul și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
--- - - - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.5 ex/23.10.09
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
