Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1943/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1943
Ședința publică de la 04 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții DGFP D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 4875/23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se cererea scrisă de la dosar, prin care se solicită judecarea în lipsă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4875 de la 23 noiembrie 2007 respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea față de acesta.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâți și, în consecință, a respins acțiunea reclamantelor privind perioada 10.09.2003-30.09.2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
A obligat pârâții să achite reclamantelor despăgubiri, în sumă brută, de 19.281 lei - pentru reclamanta și de 28.831 lei - pentru reclamanta, reprezentând contravaloarea sporului de vechime, reactualizat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A admis cererile de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR formulată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamantelor.
A respins cererea reclamantelor privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantele au calitatea de magistrați - procurori, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție B - Serviciul Teritorial Craiova.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, reclamantele nu au mai beneficiat de acest spor.
Asupra excepției de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție B - Serviciul Teritorial Craiova, instanța a constatat că, odată constatată existența discriminării, art. 21 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea persoanei discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Or, dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii. este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 pct. 1 lit. c cod procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Prin urmare, instanța a constatat neîntemeiată excepția de necompetență materială invocată de acești pârâți, respingând-o, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor tribunalul a admis-o și în consecință respins cererea față de acești pârâți având în vedere că aceștia nu au atribuții privind plata drepturilor de natură salarială către reclamante, reclamantele nefiind angajații acestor instituții.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut următoarele:
Reclamantele au solicitat plata despăgubirilor constând în sporul de vechime începând cu data de 10.09.2003.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art.283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată a reclamantelor și dispozițiile legale sus menționate, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de acestea cu depășirea termenului legal de prescripție, astfel că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ca fiind întemeiată pe perioada 10.09.2003-01.09.2004.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2000 legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) prevăzute de Legea nr. 50/1996 pentru personalul auxiliar, prin această nouă reglementare exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamantele.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamantelor, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Legea nr. 50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamantelor la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime, ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamantei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Față de aceste considerente, instanța a constatat întemeiată cererea reclamantelor - magistrați de acordare a despăgubirilor constând în sporul de vechime, în cuantumul prevăzut de lege, în raport de activitatea în muncă a fiecăruia.
Conform adreselor nr. 10156/X/2/09.07.2007 și nr. 10158/X/2/09.07.2007 înaintate de Departamentul Economico - Financiar și administrativ al Direcției Naționale Anticorupție B - Serviciul Teritorial Craiova, drepturile bănești reprezentând sporul de vechime corespunzător pentru perioada 10.09.2003-11.03.2007 este de 37.594 lei pentru reclamanta și de 23.982 lei pentru reclamanta.
Întrucât sumele calculate de serviciul de contabilitate al instituției pârâte cuprind sporul de vechime pentru perioada în care instanța a constatat prescris dreptul reclamantelor, se constată că drepturile cuvenite sunt în cuantum de 28.831 lei pentru reclamanta și de 19.281 lei pentru reclamanta, în perioada analizată.
Ca urmare instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la plata către acestea a despăgubirilor în cuantumul calculat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova reprezentând contravaloarea sporului de vechime de 25%, de care a fost lipsit în perioada 01.09.2005-01.03.2007, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație.
Prin reactualizarea sumelor cuvenite reclamantelor se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamantele nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că acestea au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocare a sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate prin prezenta hotărâre având în vedere că acest minister are atribuții privind elaborarea proiectelor de legi bugetare, legi de rectificare a bugetului, precum și a legilor de aprobare a contului general anual de execuție și că Ministerul Public este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat.
Astfel otrivit p. art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții, potrivit art. 19 din aceasta lege, de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin. 6 din OUG 137/2000 o copie a prezentei hotărârii a fost comunicată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții DGFP D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Parchetul de pe lângă ICCJ a criticat sentința doar sub aspectul obligării la plata sumelor reactualizate.
S-a arătat în motivele de recurs că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că în conformitate cu Legea 500/2002, privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Datorită acestui fapt obligarea pârâților la plata sumelor acordate ar reprezenta stabilirea în sarcina acestora a unor obligații imposibile.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, în recursul formulat, a criticat sentința sub aspectul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție, arătând că cererea reclamantelor ca MEF să asigure și să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamante este inadmisibilă, deoarece MEF ca persoană juridică are bugetul său propriu aprobat prin legea bugetară anuală și nu poate să vireze sume din bugetul său propriu pentru Ministerul Public.
În ceea ce privește obligarea acestuia să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă sumele solicitate de reclamante s-a arătat că raporturile de muncă există între reclamante și instituțiile în care-și desfășoară activitatea fără ca Ministerul Finanțelor să fie parte ca subiect de drepturi și obligații.
Mai mult, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Public și acestuia îi revine obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plății sporului de vechime.
Analizând recursurile formulate se constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar beneficiau de sporul de vechime în muncă și după apariția OG 83/2000.
Pârâtul Ministerul Public nu a plătit acest spor cauzând astfel un prejudiciu reclamantelor pentru a cărui reparare integrală este necesară autorizarea sumelor respective în funcție de indicele de inflație.
Faptul că potrivit Legii finanțelor publice nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală nu conduce la concluzia că sumele respective nu ar trebui reactualizate, obligația de a înscrie în buget sumele ce trebuiau plătite ca spor de vechime la momentul scadenței acestora revenindu-i tot pârâtului baza legală fiind cea invocată de către ICCJ în decizia pronunțată.
Cu privire la recursul chematului în garanție, acesta nu este întemeiat, așa cum a reținut și instanța de fond, finanțarea instanțelor și parchetelor se face de la bugetul de stat, MEF având atribuții potrivit art.19 din Legea 304/2004 de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, a politicii financiare și cheltuirea eficientă a resurselor financiare.
Este adevărat că între el și reclamante nu există raporturi directe de muncă, însă nici o cheltuială nu se poate face din fondurile publice dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Ordonatorului principal de credite îi revin într-adevăr obligația de a depune diligențele necesare pentru obținerea creditelor bugetare, însă aceste credite bugetare nu pot fi obținute fără acordul MEF.
Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art. 312 Cod pr.civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții DGFP D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 4875/23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
16.04.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Marian Lungu
