Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia /2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ /CM.
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții - pârâți: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN, cu sediul în C, Bd. -, nr.18, împotriva sentinței civile nr. 48/cm/ 09 octombrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea --, având ca obiect drepturi bănești: 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18 iunie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată inițial la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata sporului de stres de 50% din indemnizația brută începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la data de 7 noiembrie 2003 pentru și și până la data de 1 octombrie 2005 pentru, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au fost grefieri în cadrul Curții de Conturi a României, fiind încadrați și salarizați în baza Legii nr. 50/1996.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul organelor autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 au fost abrogate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe numai în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, nr.OG 83/2000 a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În felul acesta au fost încălcate dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cărora modificarea, completarea și abrogarea constituie elemente legislative distincte.
De altfel, în ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, a recunoscut judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că acordarea de indemnizații și majorare de drepturi salariale trebuie să se facă în limita sumelor disponibile în bugetul instituției.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005, în temeiul art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și art. 283 lit. c din același act normativ.
Pe fondul cauzei s-a arătat faptul că decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu se referă la foștii grefieri din cadrul Curții de Conturi.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000.
Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost o ordonanță aprobată de Parlament prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța de Guvern nr. 177/2002 a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă celelalte dispoziții referitoare la salarizarea magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat din Legea nr. 50/1996.
Nu poate fi primită nici susținerea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la. întrucât sporul de risc și suprasolicitare nu mai subzistă prin intrarea în vigoare a normei legale de abrogare.
Prin încheierea din 4 iulie 2008 Tribunalul Tulcea, în temeiul art. I și II alin. 1 și alin. 2 din nr.OUG 75/2008 a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul de îndată spre soluționare Curții de APEL CONSTANȚA
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 48/CM/09.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005; a fost obligată pârâta Curtea de Conturi la plata sporului de stres de 50% din indemnizația brută de încadrare aferent perioadei 23 mai 2005 - 1 octombrie 2005 către reclamanta, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății; a fost obligată pârâta Curtea de Conturi la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei; a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în-, sector 5 și cu sediul procesual ales la. C, b-dul - nr. 18, județul C, la alocarea fondurilor necesare plății.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de pârâta Curtea de Conturi a României instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003: "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În mod similar, prin dispozițiile art. 283 lit. c din Legea nr. 53/2003 se prevede faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 23 mai 208, Curtea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005 cu consecința respingerii acțiunii în întregime ca prescrisă pentru reclamanții și iar pentru reclamanta pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 mai 2005.
Cu privire la fondul cauzei:
În ceea ce o privește pe reclamanta a rămas o perioada neprescrisă, respectiv 23 mai 2005 - 1 octombrie 2005, pentru care instanța urmează a admite acțiunea ca fondată pentru următoarele considerente:
Reclamanta, în calitate de fost grefier la Curtea de Conturi, a fost încadrată și salarizată în baza Legii nr. 50/1996.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 56 din același act normativ se prevede faptul că personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit. a pct. 1 din Legea nr. 125 din 13 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.
Este de menționat și faptul că potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu referire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit. a pct. 3 din Legea nr. 125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II, sau III de muncă).
În concluzie, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Susținerea pârâtei Curtea de Conturi că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamantei există în patrimoniul acesteia și poate fi ocrotit în temeiul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Curtea a obligat pârâții la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății a sumelor datorate avându-se în vedere dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru prejudiciul produs salariatului.
Daunele-interese cuprind, în general, pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit.
Numai repararea integrală a prejudiciului raportat la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor datorate poate să asigure o reală despăgubire a reclamantei.
Curtea a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Totodată, Curtea a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare către Curtea de Conturi pentru plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, în temeiul art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Curtea de Conturi se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi și pârâtul Ministerul Finanțelor.
În motivarea recursului său, recurenta Curtea de Conturi a României a arătat următoarele: această autoritate publică autonomă funcționează potrivit unei legi speciale - Legea nr. 94/1992 iar Colegiul jurisdicțional a reprezentat o structură cu atribuții jurisdicționale iar nu o instanță de judecată, neavând încadrat personal auxiliar; grefierii care au funcționat în cadrul Curții de Conturi nu se încadrează în categoria de personal la care se referă decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
În motivarea recursului Ministerului Finanțelor au fost invocate prevederile art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr. 500/2002 în sensul că proiectul de bugetul al fiecărui minister se întocmește chiar de către acestea, în calitate de ordonatori de credite, în final fiind aprobat de Guvern și în final prin lege de către Parlamentul României, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are un atribut de decizie în această privință, fiind implicat doar în discutarea fundamentării bugetelor fiecărei instituții, având în vedere că deține informațiile privind veniturile la bugetul de stat. Ca urmare, s-a arătat că sentința pronunțată, prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile pentru plata sumelor cuvenite reclamanților, adaugă la lege.
Recursurile au fost înregistrate inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție iar prin adresa din 14.03.2009 această instanță a trimis cauza spre soluționare către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost reînregistrată sub nr-.
1. Cu privire la competența Curții de APEL CONSTANȚA în soluționarea recursului:
Cauza a fost soluționată în fond tot de către Curtea de Apel Constanța, respectiv un complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, în baza prevederilor art. I din OUG nr. 75/2008.
Prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, într-o practică constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate împotriva unor hotărâri pronunțate în această materie către curțile de apel. un temei legal, derogatoriu, care să atribuie competența de soluționare a acestor recursuri Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmează a se soluționa de către instanțele competente potrivit normelor aplicabile anterior adoptării OUG nr. 75/2008, respectiv curțile de apel.
Faptul că recursul este soluționat de către aceeași instanță care a pronunțat și fondul cauzei nu constituie o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atâta vreme cât recursul este soluționat de un alt complet de judecată decât cel care a pronunțat sentința recurată, fiind asigurată imparțialitatea instanței, astfel cum a stabilit și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (hotărârea din 7 februarie 2008 în cauza Silimon și împotriva României). În cauză au fost respectate prevederile art. 24 (1) Cod.pr.civ.
2.nalizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
2.A) Cu privire la recursul formulat de Curtea de Conturi:
Într-adevăr, prin decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a dezlegat problema de drept și în referire la personalul Curții de Conturi, însă aceasta întrucât instanța supremă nu a fost sesizată de Procurorul General cu această problemă.
Dar, dezlegarea de drept dată de instanța supremă prin această decizie are relevanță în cauză.
Astfel, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Or, art.56(4) din Legea nr. 50/1996 stabilea că personalul auxiliar de specialitate din cadrul Colegiului jurisdicțional și al Secției jurisdicționale ale Curții de Conturi, precum și cel care funcționează pe lângă procurorul general de pe lângă Curtea de Conturi este salarizat potrivit prevederilor prezentei legi aplicabile personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Așadar, în lipsa unei legi speciale de salarizare, personalul auxiliar de specialitate era salarizat potrivit legii care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, având același sistem de determinare a salariului și beneficiind de aceleași drepturi.
De aceea, acordarea sporului de risc și suprasolicitare reclamantei este corectă.
Se pune problema însă până la ce dată trebuie acordat acest spor în cazul de față. Astfel, se constată că în mod greșit instanța de fond a cordat aceste drepturi până la data de 01.10.2005.
Din carnetul de muncă seria - nr. - rezultă (înscrierea de la nr. 91) că începând cu data de 01.09.2005 reclamanta a fost încadrată ca grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea în baza OUG nr. 53/2005.
Într-adevăr, având în vedere că prin revizuirea Constituției au fost eliminate atribuțiile jurisdicționale din competența Curții de Conturi a României, urmând ca, în condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi să fie soluționate de instanțele judecătorești specializate și, față de dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2004, care prevăd că până la constituirea instanțelor judecătorești specializate litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești ordinare, judecătorii financiari din cadrul fostelor instanțe financiare ale Curții de Conturi au fost deja preluați de instanțele de drept comun și întrucât preluarea procurorilor financiari urma să fie făcută de Ministerul Public, conform art. 8 din aceeași ordonanță de urgență, prin OUG nr. 53/2005 pentru preluarea procurorilor financiari ai Curții de Conturi de Ministerul Publics -a stabilit că și personalul auxiliar de specialitate este preluat potrivit procedurii prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2004 (art.2).
În aceste condiții, începând cu 01.09.2005 între reclamanta și Curtea de Conturi nu au mai existat raporturi de muncă și de aceea, pentru perioada 01.09-01.10.2005 această pârâtă nu datorează reclamantei drepturi salariale, deci nici sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
2.B) Cu privire la recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor:
Potrivit art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
Între reclamanți și acest pârât nu există raporturi de muncă sau asimilate acestora, astfel încât nu ar fi putut fi admisă o cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale neachitate.
În ceea ce privește însă cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de reclamanți, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de APEL CONSTANȚA și Tribunalului Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. va fi admis recursul formulat de Curtea de Conturi cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii pretențiilor reclamantei pentru perioada 01.09.2005 - 01.20.2005, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate și se va respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr. 48/cm/ 09 octombrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea --.
Modifică în parte sentința civilă nr.48/CM/9.10.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA - secția civilă, în sensul că respinge pretențiile reclamantei pentru perioada 01.09.2005 - 01.10.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Respinge recursul formulat de recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN, cu sediul în C, Bd. -, nr.18, împotriva sentinței civile nr. 48/cm/ 09 octombrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea --, va nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2009.
Ptr. Președinte - - Judecători,
A în, semnează cf. art. 261 al.2 pr.civ. - -
Președintele instanței
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 10.07.2009
Tehnored.dispoz.-gref.
4 ex./13.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea
